Una dintre celebritățile cu un destin de excepție în spațiul românesc, a fost neuitata Maria Tănase. Steaua cântecului popular românesc s-a născut la 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din Bucureșți, pe stradă Livada cu Duzi. A fost un copil nedorit, deoarece soțîi Ion Tănase și Ana Munteanu mai aveau două guri de hrănit, pe Aurelia și Franz. 1913, fusese un an pârjolit de secetă și bătut de grindină. Grădina soților Tănase era de nerecunoscut. Firavele încercări de rod fuseseră distruse. După intenția de a întrerupe sarcina, Ana Munteanu s-a hotărât să nască a treia oară și așa a apărut o fetiță cu părul bălai, botezată după numele bunicii, Maria.
Copila a crescut printre flori ăi răsaduri, fredonând melodiile epocii. La opt ani cânta la serbarea de sfârșit de an la școală numărul 11 Tăbăcări și la căminul cultural din cartier, situat pe Calea Piscului. Devine apoi elevă la Școală de Fete Heliade Rădulescu. La sfârșitul clasei a treia, rămâne corigența la matematică și franceză, motiv ce o determina să renunțe întrerupă școală.
La 15 ani, concurează pentru titlul de „Miss România”, dar nu poate trece de proba costumelor de baie! Un an mai târziu, s-a îndrăgostit de un medic tânăr și a rămas însărcinată. A urmat o intervenție medicală - cu complicațîi - pentru întreruperea sarcinii și a aflat că nu va mai fi niciodată mama. Lipsa copilului dorit va fi drama viețîi ei.
La vârstă de 17 ani, s-a angajat casieriță la un bufet de cartier unde se vindeau chifle, chiftele și bere. Acolo începe să cânte spre entuziasmul asistenței. Va fi chemată să cânte și la alte bodegi.
În anul 1934, a debutat la revista „Cărăbuș Expres”. Apărea pe afiș cu pseudonimul Mary Atanasiu. A fost admisă prin concurs, directorul Teatrului „Cărăbuș”, fiind marele actor Constantin Tănase. La început, Maria Tănase cânta într-un grup vocal, împreună cu patru colegi. A fost remarcată de Constantin Brăiloiu, care i-a recomandat să cânte singură și să-și aleagă repertoriul direct de la izvoare. După o serie de spectacole reușite, care au făcut-o tot mai cunoscută printre organizatori și regizori și în rândurile marelui public, a plecat la Viena într-un lung turneu. La întoarcere, cânta în continuare la restaurantul Neptun din Piață Buzeșți, după care este angajată la Teatrul de Revista Alhambra.
În 1939, a participat la concertul ce a avut loc la Expoziția Internațională de la New York, unde a cântat în față fostului președinte Hoover și a celui în exercițiu, Franklin Roosevelt. A avut un succes teribil cu improvizația de moment în care a apelat la un joc de cuvinte în gustul epocii, „Saltă, Leano, cu Roosevelt”.
După întoarcerea în țară, a început să fie invitată că solistă în mari restaurante și teatre și a atins consacrarea. Ben Smith, supranumit regele aluminiului, a intenționat să o ducă din nou în America, la sfârșitul lui iunie 1940. Dar ajunși în Italia, Maria Tănase s-a răzgândit, întorcându-se în Bucureșți. Pleacă apoi într-un turneu la Istanbul, alături de artiști celebri precum George Enescu, George Vraca, Constantin Tănase. La Teatrul „Taxim” a tăiat răsuflarea spectatorilor cu melodii din folclorul local. Sulfikidar, guvernatorul capitalei, i-a propus un angajament permanent la „Radio Ankara”, o vilă pe insula Buyuk - Ada și un post de cercetător la Institutul Etnografic. A refuzat ofertele, revenind acasă, unde o aștepta un suflet cald, nobil și sincer.
Nu peste mult timp s-a căsătorit cu Clery Sachelarie, care avea un băiat cu prima soție. Clery Sachelarie fusese bogat - moșier, magistrat și patron de restaurant – dar își pierduse averea la pariurile curselor de cai. A fost singurul bărbat dintre cei pe care i-a iubit - printre ei numărându-se și Constantin Brâncuși - de care Maria Tănase a vrut să fie legată în mod oficial.
Clery Sachelarie, boem și nepăsător de ziua de mâine, a fermecat-o statornic pe Maria Tănase. Iubirea lor a durat 22 de ani, până când marea cântăreața, despre care s-a spus că este o Edith Piaf a românilor, s-a stins.
În primăvară anului 1942, a început să le cânte bolnavilor din spitalele militare pentru a le alina suferințele. Pe unul dintre soldațîi amnezici, l-a trezit la realitate ceea ce a produs o adevărată senzație în lumea medicală. Medicii s-au crucit.
În decembrie 1943, a fost invitată să cânte la serbarea Pomului de Crăciun, în față regelui Mihai, a mareșalului Ion Antonescu și a altor personalități. Între 1943-1946, a cântat pe scenă multor teatre din Bucureșți și a participat în turnee de mare succes în Franța, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria și Polonia.
Începând cu 1945, a urmat Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, avându-l că profesor pe maestrul Ion Manolescu împreună cu care juca pe scenă Teatrului Municipal. Rolurile încredințate au fost de o largă varietate și paleta coloristică, precum Masă, Anica, Jeni Speluncă.
A început să fie invitată să joace în alte piese de teatru („Cadavrul viu”), în filme („Ciulinii Bărăganului”) și în spectacole de revista („Sfinxul de la Hollywood”). În 1955, a obținut titlul de Laureată a Premiului de Stat și în 1957, i s-a acordat titlul de Artista Emerită.
A început să facă opere de caritate. Oferea bani săracilor cu multă generozitate. Le cumpără haine, îi ducea la restaurant. La teatru, chema fetele în cabina și le oferea din rochiile sale scumpe. În ultimul timp fuma enorm.
Dorința de a avea un copil și regretul de a nu putea deveni mama nu au părăsit-o toată viață. În 1959, a înfiat față unor țărani din comună Hodoni, de lângă Timișoara. Tânăra copila avea 17 ani și o chema Minodora Nemeș. Față de această dulce ființă, Maria s-a atașat enorm. S-a ocupat de educația ei și de perfectarea studiilor superioare.
Pe lângă faptul că a fost o Mare Doamnă a cântecului popular autentic, Maria Tănase a avut însă și un profil mai puțîn cunoscut care a fost scos recent din arhivele Securitățîi. Au curtat-o multe servicii de spionaj, inclusiv Securitatea română care, neputând să o racoleze s-a mulțumit s-o supravegheze, neîndrăznind s-o aresteze din cauza imensei ei popularități.
În 1940, a colaborat cu Maurice Negrea, fost atașat de presă al Agenției „Havas”, cunoscut că rezident al spionajului francez și englez. Pe când se află în turneu în Turcia, a fost văzută în compania lui De Chastelaine, un alt rezident al spionajului englez. Tot în 1941 un ofițer german a încercat să o recruteze, dar fără succes.
În 1944, a trăit o frumoasă poveste de iubire cu generalul englez Greer, fost șef al Misiunii Militare de la Bucureșți. L-a mai cunoscut pe spionul englez Henri Negru și apoi pe căpitanul Metianu, de la Misiunea Britanică din București. O perioada se pare că a fost agentă a lui Eugen Cristescu la Serviciul Secret de Informațîi al României, alături de Zaharia Stancu și Mihai Beniuc. După 23 august 1944, ultimii doi au trecut în tabăra comuniștilor.
În mai 1963, celebra artista află că este bolnavă de cancer la plămânul drept. La 22 iunie, ora 14 a trecut în lumea umbrelor la Spitalul Fundeni. Pe patul de moarte, rezemată pe o pernă cu petale de trandafir a cântat personalului medical cântecul Lung îi drumul Gorjului, din care redau câteva versuri : „Foaie verde a bobului / Lung îi drumul Gorjului / Da-i mai lung al dorului / Că la Gorj te duci și vii / Dorul n-are căpătai / Mărioara de la Gorj / Ia la neica vreo doi sloti / și nu te iubi cu toți / ține-ți, neica plata ta / Mie-mi place dragostea”.
Pe cuier, atârna o rochie albă nepurtata, pe care o va îmbracă pe ultimul drum. A cerut și câteva flori din grădina tatălui ei. A dictat apoi notarului testamentul ce reprezintă un lanț de rugăminți. Testamentul a fost încredințat lui Temistocle Popa: „Pe cap să mi se pună colțarul cu pichet alb, iar în picioare numai ciorapi albi, scurți, fără pantofii care m-au chinuit toată viață. După moarte, trupul nescăldat, ci numai șters cu alcool, să fie pus la dispoziția medicilor, dacă vor socoti că-i de folos cercetărilor științei.
Pe un drum secetos - dornic de apă - să se scobească adânc o fântână pentru drumeții însetoșați. Ritualul înmormântării să fie cât mai sobru. Aș vrea ca mama să nu afle de moartea mea, să i se spună că sunt plecată undeva în străînătate, pentru tratament”.
După ce a trecut în lumea veșnică, sub pernă a fost găsită o scrisoare adresată lui Clery, soțul ei. „Culege-mi visele pe care le-am făurit lângă ține și împarte-le oamenilor”.
Despre asemenea emisari ai culturii naționale, Vasile Alecsandri a făcut la vremea lui, premonițial, în secolul al XIX-lea, când numele românilor abia începea să între în conștiința europeană, o afirmație plină de adevăr care rămâne valabilă și astăzi: „Cu cât vor reuși mai mult, cu atât ne vor face cunoscuți mai favorabil la națiile străine, care ne cunosc puțin și rău!”.
Notă - text scris de Ion Anton Datcu și publicat în „Pagini Românești”[1].
---------------------------------------
[1] sursa - http://paginiromanesti.ca/2008/04/15/iubiri-pasionale-15-maria-tanase-si-clery-sachel/