S-a născut la 2 iunie 1957, în satul Coşcodeni, raionul Sângerei. După absolvirea şcolii medii din satul natal şi a şcolii fluvială-tehnică din oraşul Tighina, este încorporat în armata so-vietică. În 1978, este trimis la Şcoala Superioa-ră a Ministerului Afacerilor Interne a U.R.S.S. din oraşul Reazani, pe care o absolvă cu gradul de locotenent, în specializarea drept şi justiţie. Perioada 1982-1989 îl găseşte ca inspector, inspector superior şi şef al secţiei de miliţie criminală în raionul Comrat. La începutul războiului transnistrean, Valeriu Troenco era comisar-şef de poliţie la Călăraşi. Evenimentele l-au prins la Criuleni, unde avea sarcina să asigure paza unor obiective militare de pe partea dreaptă a Nistrului şi a podului de la Dubăsari. Misiunea era una dificilă. Se aflau în câmp deschis, fără nicio protecţie naturală. Erau acolo doar câteva tranşee săpate în grabă, fără respectarea normele tactice. Mai deţineau şi câteva mitraliere amplasate la nimereală şi nemascate. Inamicul trăgea din tranşee bine îngropate şi conso-lidate, amplasate la distanţă mică de pod. Poziţiile moldovenilor erau bombardate zilnic, pagubele fiind serioase, dar Televiziunea din Chişinău transmitea la jurnalele de ştiri cum că la Nistru este linişte. Faptul acesta îl indigna la culme pe comisarul Troenco. În fiecare noapte aveau loc două-trei atacuri. Sute de mine şi proiectile cădeau peste poliţişti. Moartea îi pândea la fiecare pas. Oamenii era obosiţi, surmenaţi, dar nimeni nu se plângea, dimpotrivă, luptau în continuare mai îndârjiţi, mai hotărâţi decât oricând. Moralul poliţiştilor era susţinut de comandantul lor, comisarul Troenco. Acesta avea capacitatea să asculte toate păsurile subalternilor. Le alina prin cuvinte blânde dorul de acasă, de familie, le respecta punctele de vedere. Pentru că îşi iubea oamenii. Nu le risca vieţile în zadar. Analiza cu mare grijă situaţiile, ştiind că în spatele deciziilor sale se aflau destinele unor oameni. Mare calitate pentru linia întâi a frontului. Alături de camarazii săi a participat la diverse misiuni de luptă, a localizat amplasamentele separatiştilor şi ale cazacilor, a efectuat misiuni de recunoaştere. Niciun subaltern din batalionul comisarului Troenco nu a avut vreun gând de retragere sau de abandonare a poziţiilor. Ei se aflau acolo să lupte şi să câştige. Erau în joc onoarea lor şi independenţa Moldovei. Numeroasele ordine bizare venite de la Chişinău au fost, de multe ori, ignorate. Deşi li se cerea să nu atace, să intre în ofensivă, subordonaţii comisarului Troenco atacau separatiştii fie zi, fie noapte.

Într-una din zilele începutului de mai, cercetaşii comisarului Troenco au reuşit să captureze trei gardişti. Ostatecii au fost aduşi în faţa comandantului. Asupra lor s-a găsit schema câmpurilor minate. Această descoperire i-a ajutat pe cercetaşi şi poliţişti să pătrundă în spatele frontului inamic. Valeriu Troenco a condus multe acţiuni pentru lichidarea grupelor inamice. În satul Robi, de pildă, separatiştii acţionau inclusiv cu blindate performante din dotarea Arma-tei a 14-a ruse. Împreună cu alţi comisari din stânga şi din dreapta Nistrului, au fost organizate acţiuni pentru anihilarea inamicului. Colaborarea cu ceilalţi comandanţi - comisarii de la Bălţi, Drochia şi Soroca - s-a făcut cu succes, după toate regulile războiului.

Pentru menţinerea moralului cât mai ridicat, oameni de cultură şi artă obişnuiau să vină pe front printre militari şi voluntari, poli-ţiştii fiind vizitaţi astfel de poetul Grigore Vieru şi de Doina şi Ion Aldea Teodorovici, de poetul român Adrian Păunescu şi de mulţi alţii. În luna mai au venit în vizită la ei preşedintele Parlamentului, Alexandru Moşanu, şi ministrul de interne, Constantin Antoci. Co-misarul Troenco a raportat situaţia de pe front şi a adus la cunoştinţă faptul că poziţiile lor erau permanent survolate de două elicoptere ale Armatei a 14-a, cu misiuni de recunoaştere şi de reglare a ţinte-lor. Cu doar o noapte în urmă, comisariatele de poliţie din Drochia, Călăraşi şi Ungheni, de pe linia frontului, fuseseră atacate cu peste 70 de obuze. La scurt timp după vizita celor doi, un elicopter inamic a reapă-rut deasupra poziţiilor poliţiştilor. Comisarul Troenco a ordonat do-borârea lui. Un tir concentrat de mitralieră a reuşit să avarieze grav ţinta, astfel încât aparatul a fost silit să aterizeze în apropiere de Dubăsari. În consecinţă, separatiştii şi conducerea Armatei a 14-a au renunţat la folosirea elicopterelor pentru cercetarea poziţiilor de luptă moldoveneşti.Comisariatele de poliţie, inclusiv cel din Călăraşi, au fost între timp mult mai bine înzestrate. Atinseseră baremele cerute de regu-lament. Aveau acum suficient armament şi efective pentru a dez-membra forţele inamice din Transnistria şi pentru a cuceri punctele vitale şi strategice de pe malul stâng al Nistrului. A lipsit însă decizia politică. Preşedinţia, comandantul suprem Mircea Snegur în speţă, a ezitat şi de această dată, s-a dovedit duplicitar şi lipsiţi de curaj. Şansa de a porni ofensiva şi de a câştiga victoria a fost, astfel, ratată. Conducerea Moldovei şi a ministerelor ţării nu ne lăsau să atacăm inamicul, mereu au stat în defensivă. De câteva ori am luat oraşul Dubăsari, mai târziu şi Tighina, după care imediat venea ordinul de retragere, de cedare a poziţiilor cucerite prin eroism şi sânge. Sim-ţeam parcă o trădare de la cel mai înalt nivel de conducere. După terminarea războiului, comisarul Troenco a fost decorat, pentru acte de bravură, cu Ordinul „Ştefan cel Mare” şi alte medalii de stat. Revenit de pe front, ofiţerul de poliţie va continua lupta, de această dată cu hoţii şi crima organizată. În anii următori, Valeriu Troenco este numit, succesiv, şef al Departamentului instituţiilor penitenciare şi decan la Academia Naţională de Poliţie, iar în 1999, viceministru la Ministerul Justiţei. În 2001, a devenit prorector la Universitatea de Criminologie din Chişinău. În vizorul preocupări-lor sale s-au aflat şi refugiaţii pe care a reuşit să-i ajute din poziţia de director al Centrului pentru Refugiaţi cu grad de consilier de stat. La una din comemorările războiului din Transnistria, Valeriu Troenco spunea: „Nu voi uita niciodată cum am săpat o tranşee în grădina unei bătrâne, care voia să sădească vie. Atunci ea m-a îndrumat să lupt şi a spus că va pune vie mai târziu.”

Veteranul Valeriu Troenco, astăzi general maior de justiţie, mai spune că „războiul ne-a prins pe piciorul stâng, Chişinăul intrând în el total nepregătit.” Regretând lipsa de implicare a organelor de stat şi a celor politice, Troenco a scos la iveală şi unele „adevăruri”: „Atunci când eram atacaţi de cazaci şi separatişti, de organele anticonstituţionale transnistrene, nu primeam la timp susţinerea Comandamentului Suprem, ne dezinformau, ne ajutau să nu luptăm cu inamicul şi aceasta o făceau foştii generali, mai pe urmă politicienii, businesmanii, şi mă refer la Molojen, Mişin, Voronin, Dimitrov… Acum înţeleg de ce ei ne ordonau să închidem focul, dar noi mai mult ascultam de femei şi de copii, care ne îndemnau să îi apărăm.”

La 7 aprilie 2009, are loc la Chişinău o manifestaţie de protest la care au participat peste 15.000 de tineri. Ei cereau dreptate şi alegeri corecte. Manifestaţia a fost reprimată de forţele de ordine în ţară, ei cereau demisia comuniştilor. Au fost arestaţi tineri ne-vinovaţi, au fost bătuţi şi siliţi să dea declaraţii mincinoase. Toate acestea din ordinul preşedintelui Voronin. După această manifesta-ţie, generalul Troenco alături de generalii Victor Catan, Anton Gă-murar, Ion Costaş şi alţi combatanţi au cerut demisia preşedintelui. În opinia generalului Troenco, „guvernarea comunistă gestionează ţara ca pe o gospodărie personală. Cupa răbdării s-a umplut şi deja dezacordul cetăţenilor se revarsă în nemulţumiri care trec de limita Codului Penal.”

Valeriu Troenco este pensionar, dar mai lucrează în domeniul dreptului social, participă la acţiuni de protest organizate de forţele democratice din Republica Moldova, luptă pentru drepturile sociale ale combatanţilor, este adânc nemulţumit de conducerea politică şi de guvernanţii actuali, care nu fac nimic pentru ameliorarea situaţi-ei economice în republică. Circa un milion de moldoveni, tineri şi mai în vârstă, specialişti şi meseriaşi în diverse domenii au plecat în Rusia, Ucraina, România, Italia, Spania şi în alte ţări unde lucrează din greu. Actualii guvernanţi şi oamenii de afaceri în spatele cărora stau Filat, Plahotniuc, Stati ş.a. nu au făcut nimic pentru ridicarea nivelului de trai al intelectualilor, ţărănimii şi clasei muncitoare, nu fac nimic pentru organizarea de noi locuri de muncă şi ridicarea economiei naţionale, ei lucrează numai în interesul lor personal. Există, din fericire, şi oameni precum generalul Troenco, ce-i drept foarte puţini, care apără democraţia, iar drepturile omului au devenit motivaţia şi ţinta lor.