Evaluare utilizator: 4 / 5

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Hristos a înviat !

Invierea, la care ne-a făcut părtași Dumnezeu prin Fiul Său, Mântuitorul nostru Hristos, este taina desăvârșitei apropieri de El, taina în care Lumina și Viața dumnezeiască au risipit „umbra morții” (Isaia IX, 1) și...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Domnul Isus a fost răstignit în ziua Pregătirii Paștelor. Evanghelia după Ioan ne dă un detaliu, care nu este evident în celelalte Evanghelii. Evanghelistul Ioan specifică că era ziua Pregătirii pentru Paști:

- „Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineața. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce și să poată mânca Paștele” (Ioan 18:28).

- Era ziua Pregătirii Paștelor, cam pe la ceasul al șaselea.  (Ioan 19:14a) „De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului, căci era ziua Pregătirii, și ziua aceea de Sabat era o zi...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Minunată este taina lui Dumnezeu Care, din nemărginita Sa iubire de oameni, la „plinirea vremii” (Galateni IV, 4), prin Întruparea Fiului Celui Întâi-născut din veci din Tatăl, ne-a deschis calea către Împărăția Cerurilor, odihnind în sufletele noastre „pacea care covârşeşte orice minte” (Filipeni IV, 7). Mântuitorul Hristos Se face dar al lui Dumnezeu pentru lume, ca prin El lumea să se mântuiască (Luca II, 10-11) și să primească viața veșnică: „Dumnezeu pe pământ a venit şi omul în cer s‑a suit. Toate s‑au unit dumnezeiește. S‑a făcut trup ca să...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 4 / 5

Întruparea Fiului nu se reduce umai la restaurarea omului, în starea de dinaintea căderii în păcat, ci în ea săvârşeşte deodată şi desăvârşirea omului, îndumnezeirea lui deplină, stare la care nu ajunsese Adam. Răscumpărarea este un act de restaurare a stării edenice a omului, cum era Adam înainte de păcat. Deci mântuirea nu-l poate lăsa pe om necurăţit, netransformat. Creştinul este o nouă făptură, cu ajutorul harului dumnezeiesc. După învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, harul dumnezeiesc nu este un bun în sine, detaşabil de Dumnezeu. Harul este expresia iubirii lui Dumnezeu...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Imanenţa lui Dumnezeu. Întruparea - un început şi premisă a mântuirii şi îndumnezeirii omului

Întruparea şi îndumnezeirea, pentru unii Sfinţi Părinţi, sunt noţiuni şi realităţi care se implică reciproc în spiritualitatea creştină ortodoxă. Firea omenească a Mântuitorului Hristos a intrat într-un proces de îndumnezeire treptată de la întrupare până la înviere, când  s-a umplut deplin de energiile îndumnezeitoare ale Duhului Sfânt, dar numai după învierea Sa. Îndumnezeirea firii omeneşti, deşi dată în întruparea Sa, este realizată şi progresiv, de-a lungul întregii Sale vieţuiri...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Spiritualitatea creştină ortodoxă leagă indisolubil dogma de viaţă. În general dogmele creştine sunt, după forma lor, punctele planului de menţinere şi îndumnezeire a noastră, cuprinse şi realizate în descoperirea dumnezeiască suprafirească, culminând în Mântuitorul Hristos şi defineşte, păstrate, propovăduite, aplicate şi explicate de Biserică.

Spiritualitatea ortodoxă se fundamentează pe ele, deoarece acestea reprezintă unul şi acelaşi adevăr, sub diverse forme, absolut necesar pentru mântuire şi îndumnezeire: Iisus Hristos Dumnezeu – Omul. Dogmele explicitează deci pe Mântuitorul Hristos...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Frumuseţea divină este o primăvară a veşniciei în care mireasma Sufletelor-Flori se înteţeşte răsfirându-se etern, înconjurându-ne existenţa cu extazul vieții!

Când mugurul Primăverii surâde-a verde, cuvântul albastru picură de sub stele peste miezul sufletului brodat cu triluri mirifice de păsărele, făcându-ne cântec!

Rodeşte în Natură şi-n Om, şoaptă cu şoaptă, viers cu viers Poemul Învierii, aprins în azurul-răsărit al Ochilor LUI, preamărind strălucirea Suferinţei CRUCII!  

Roteşte fiorul peste largurile firii prin iţele Tainei într-o cerească Simfonie!

Semnele Venirii au...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul  dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în  viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către  păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar  instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca  mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră  încât ne umple...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

În prezent, omul se află într-o stare de criză şi trebuie să se întoarcă la starea lui firească. Iar starea firească a omului este cea care-l defineşte ca om adevărat; omul adevărat este omul virtuţii, omul virtuos, statornicit în bine, acela care dovedeşte tărie în împotrivirea faţă de păcat şi în viaţa căruia se vede prezenţa lui Hristos prin comportament şi atitudine. Starea firească a omului constă în preocuparea pentru cele superioare, duhovniceşti, în asumarea responsabilităţii faţă de el însuşi şi faţă de semeni, în cultivarea şi afirmarea demnităţii personale a omului. Starea firească...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

În anul 233, Origen a primit o scrisoare de la prietenii săi, Ambrozie și Tatiana, cu o urgentă rugăminte, aceea de a respinge obiecțiile aduse creștinismului în ceea ce privește necesitatea și valoarea rugăciunii: „Dacă, așa cum ați cerut, Ambrozie și Tatiana, va trebui să analizăm temeiurile acelora care cred că prin rugăciune nu se obține nimic și de aceea afirmă că rugăciunea e de prisos, nu vom evita să studiem, pe cât ne stă în putință, și această obiecție, luând ca punct de plecare tocmai εὐχὴ în înțelesul lui obișnuit și simplu în care e luat” (Origen, Despre rugăciune, V, 1...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului,
Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!

„Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, 
le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan I, 11-12).

Praznicul Nașterii Domnului este praznicul bucuriei împlinirii așteptării noastre, nu doar ca fapt istoric, ca împlinire a...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

„Hristos Se naște, măriți-L! Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!”, aceasta este chemarea de peste veacuri adresată strămoșilor, moșilor și nouă, și fi-va și celor ce nouă vor urma. Dacă Duminica trecută, prin cuvânt de Evanghelie, Dumnezeu ne invita la Cina Sa, astăzi, în Duminica dinaintea Nașterii Domnului suntem chemați să fim bune gazde Pruncului ce urmează a Se naște spre a noastră mântuire. Vreme am avut în cele 40 de zile ale Postului Bucuriei (și din care încă mai avem a ni se scurge câteva din clepsidra timpului), pentru a ne pregăti sufletește și a răspunde printr-o bună și...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Morala Protestantă

În protestantism nu se poate vorbi de o morală unică, pentru că există mai multe confesiuni zise istorice şi noi. Există mai degrabă diverse concepţii morale conforme cu diversele învăţături dogmatice şi Biserici Protestante. Punctul de plecare al acestor păreri, opinii, concepţii îl constituie acele cărţi simbolice, diferite de la o epocă la altă epocă.

La începuturile protestantismului se poate vorbi de o morală aproape unică, având în vedere că Luther şi Calvin au însemnat un moment decisiv în impunerea Reformei.  Morala protestantă, în general, este aproape ca o...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Morala Romano-Catolică

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Noțiui și trăsături specifice moralei Creștine-Ortodoxe

Teologia morală ortodoxă creştină îşi are esenţa în faţa concretă a creştinismului, adică prezenţa Bisericii în viaţa morală a creştinului şi a lumii. Creştinismul nu este o doctrină, o ideologie, ci o viaţă trăită în conformitate cu voia lui Dumnezeu, privind pe om şi mântuirea lui. Creştinismul nu înseamnă o sumă de învăţături teoretice care să lumineze numai intelectul, ci mai ales să transfigureze interior fiinţa umană. Toate adevărurile de credinţă trebuie trăite de fiecare credincios în parte, dar acestea sunt trăite în mod...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Încă din timpul lui Tertulian și probabil cu mult înainte de acesta, Biserica creștină își amintea de cei adormiți și la Jertfa Euharistică. Un termen care nu poate fi trecut cu vederea, în acest sens, din vocabularul teologic al lui Tertulian, preluat din cel scripturistic (Cartea Înțelepciunii lui Solomon 2, 1: „non est refrigerium in fine hominis”), este cel de refrigerium, prin care moartea este exprimată ca odihnă în așteptarea învierii, învățătură deja atestată în Noul Testament: „Fericiţi cei morţi, cei ce acum mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se (requiescant) de...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

În Imperiul Roman, așa cum am văzut, cultul morților era practic un cult de familie, chiar dacă era generalizat și ca o sărbătoare publică. Rudele și prietenii se adunau la mormânt și împărțeau cu defunctul o masă, care în concepția lor nu era una simbolică, ci o realitate concretă, un ospăț la care luau parte și cei trecuți în lumea cealaltă.

O bună perioadă de timp, creș­tinii au continuat aceste memo­ria mortuorum, materializate în așa-nu­mitele Parentalia, însă le-au dat o nouă perspectivă simbolică, mult spiritualizată și mult mai deschisă către semeni. Crești­nismul a...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

În Antichitatea greco-romană, grija față de cei plecați din lumea aceasta a fost dintotdeauna una dintre coordonatele esențiale ale vieții religioase. În con­cepția anticilor, moartea nu însemna trecerea în neființă, desființarea persoanei: „Letum non omnia finit” - „Moartea nu le sfârșește pe toate” (Propertius, Elegiae, IV, VII, 1). Aceștia considerau moartea ca pe o trecere într-un alt plan al existenței: morții, locuind sub pământ, continuau să poarte de grijă celor rămași aici, dacă aceștia, la rândul lor, nu încetau să le poarte de grijă, făcându-le astfel din mormânt locuința...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Transcendenţa lui Dumnezeu - Sfânta treime - temeiul şi bază a spiritualităţii creştine

Sfânta Treime este fundamentul învăţăturii şi credinţei ortodoxe despre Dumnezeu. Credinţa în dogma Sfintei Treimi delimitează îvăţătura creştină despre Dumnezeu de alte doctrine şi concepţii, în sensul că numai învăţătura ortodoxă ne arată că Dumnezeu lucrează mântuirea în omul care vine la Hristos. Biserica are temei trinitar care nu trebuie căutat prin speculaţii filozofice, ci în taina vieţii comune a Persoanelor divine. Un temei trainic în acest sens sunt cuvintele Mântuitorului şi interpretările...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Abstract

Învăţătura creştină despre Dumnezeu cel Unul şi Trei în acelaşi timp, cu care omul trebuie să intre în comuniune şi să stăruie , crescând în Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt în Tainele şi slujbele Bisericii. Biserica este instituţia mântuirii şi creşterii noastre în Hristos Domnul. Biserica înţeleasă ca Trupul Tainic a lui Hristos, preungit în umanitate prin lucrarea Duhului Sfânt şi Dumnezeu cel Unul în fiinţă şi întreit în persoane este marea Taină a creştinătăţii. Rugăciunea este monologică pentru că Dumnezeu însuşi este o Treime de persoane: ,,Eu şi Tatăl una sântem" (Ioan...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Participarea dinamică la Slava lui Dumnezeu

O spiritualitate adevărată este una esenţială vie, care angajează întreaga fiinţă a omului şi de aceea este alimentată de o comuniune în rugăciune şi de manifestare a identităţii de credinţă între mai multe persoane. Numai o astfel de comunicare încălzeşte viaţa spirituală a fiecăruia. O spiritualitate urmărită doar de unul singur, în închidere deci, în egoism, devine mai mult o cugetare teoretică, ce angajează doar mintea şi acesta din când în când. Spiritualitatea autentică trebuie să implice toate facultăţile chipului dumnezeiesc din ce în ce...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Descoperirea sau Revelația dumnezeiască este comoara de adevăruri pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor, pentru ca aceștia, cunoscându-L, pe El, voia Lui și lucrarea Lui, să-L cinstească după vrednicie, să-I împlinească voia și prin aceasta să se mântuiască.

Prin descoperirea dumnezeiască suprafirească, persoana umană dobândeşte o cunoştinţă mai completă şi întru totul sigură despre Dumnezeu şi despre voia Lui privind viaţa şi mântuirea sa. Înduhovnicirea înseamnă purificare de patimi şi creşterea în virtuţi, care nu poate fi făcută decât în interiorul Bisericii, mama noastră duhovnicească...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 4 / 5

Sfântul Duh și Comuniunea bisericească

Ceea ce deosebeşte esenţial spiritualitatea creştină de orice altă spiritualitate este, în afară de faptul că ea nu afirmă identificarea omului cu dumnezeirea sau cu esenţa totală, caracterul ei hristologic. Legătura noastră cu Hristos se realizează şi se întăreşte prin Duhul cel Sfânt al Lui. Sfântul Duh este trimis de Hristos sfinţilor apostoli: _,,Când va venii Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul A devărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru mine^" (Ioan, 15, 26).

Iisus Hristos care este singurul...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Deschiderea vieţii duhovniceşti spre Împărăţia cerurilor           &nbsp...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Tragedia omului modern şi postmodern provine din faptul că în el se află pentru totdeauna dorul de Dumnezeu, căutarea de Hristos. Această căutare a lui Hristos, ca sens al vieţii, stă la baza neliniştii şi tulburării de care suferă omul modern, căci în străfundul sufletului său mai licăreşte dorul după viaţa pe care a înăbuşit-o în sine şi regretul după sensul pierdut. Iar sensul vieţii noastre se descoperă numai atunci când ne descoperim rădăcinile noastre adânc înfipte în realitatea treimică, în Hristos[1]

Cu alte cuvinte, fără credinţa în Dumnezeu viaţa omului este marcată de non sens...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

New Age

Sincretismul religios al noii epoci (New Age), promovat uneori chiar de creştini, ameninţă cu dispariţia adevărului persoanei umane, ţintind direct primul nivel, cel teologic. Prin relativizarea creştinismului şi prin încercarea de amestecarea sa cu alte religii şi concepţii religioase, urmăreşte să facă să dispară adevărul despre Dumnezeu ca Persoană şi despre comuniunea Sa personală cu lumea, ştiut fiind că acesta constituie esenţa creştinismului. Diferitele religii şi creştinismul sunt percepute şi abordate ca simple mijloace de reglare psihologică a...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului, Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!

Hristos a înviat !

„El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat”  (Isaia LIII, 5)

Dumnezeu atât de mult a iubit neamul omenesc, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis în întunericul lumii acesteia, ca să biruiască în Trupul Său tot păcatul...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Abstract

Prin Înviere, umanitatea lui Hristos a fost total străbătută de viaţa Duhului;  Hristos Îl are acum şi ca om în mod deplin pe Duhul Sfânt în Sine, pe care îl avea din veci, după Dumnezeire. Învierea din morţi a Mântuitorului Hristos constituie arătarea puterii dumnezeieşti în trup şi anume în trupul Cuvântului întrupat.

Din Cuvântul lui Iisus Hristos iradia dragostea desăvârşită şi tocmai prin ea, chemarea Lui răsuna cu autoritate categorică. În faţa lui Iisus Hristos oamenii experiau nu numai dumnezeirea Lui, ci şi păcatele lor. Aceste două experienţe sunt strâns...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

Îndumnezeirea firii omenești din persoana Mântuitorului este dată chiar în Întrupare, dar se arată și se afirmă treptat de-a lungul timpului, pe pământ. Dumnezeu coboară în lume și Se întrupează, rămânând în continuare Dumnezeu adevărat și făcându-Se om adevărat, întru toate  asemenea nouă, afară de păcatul strămoșesc (Fil.2, 6-7) și omul care rupsese dialogul cu El, se ridică spre plenitudinea vieții dumnezeiești, devine „dumnezeu” după  har, pentru ca unirea celor două firi: dumnezeiască și omenească, în ipotasul Logosu-lui, adică a Fiului întrupat, a fost hotărâtă încă din veci...

Citeşte articol complet...