În afară de vechea biserică episcopală de la Olteni, situată „pe Valea Episcopiei" după cum atestă un hrisov domnesc dat de către Vintilă Vodă în „1 april, leat 7043 (1535)", de la întemeiere şi până astăzi, ansamblul bisericesc al Episcopiei Râmnicului este compus din trei biserici: Catedrala Episcopală, Biserica bolniţă şi Paraclisul, toate situate în curtea Episcopiei. Înainte ca episcopul Mihail să înalţe prima biserică episcopală de la Râmnic, se poate deduce că în apropierea locului pe care este astăzi Catedrala, sau chiar în acelaşi loc ar fi existat o biserică ce servea drept Episcopie, după mutarea Episcopiei de la Olteni, profanată prin asasinarea lui Radu de la Afumaţi. Au existat supoziţii că ar mai fi fost o altă biserică episcopală construită sub domnia lui Radu Vodă cel Mare, pe locul Bărăţiei ori altundeva, însă nu a fost găsit nici un document în acest sens[1].

Catedrala
Conform documentelor vremii şi slovelor dăltuite în piatra pisaniilor bisericeşti, episcopul Mihail şi Vlădica Eftimie au fost primii ctitori ai celei dintâi bisericii episcopale de la Râmnic: „... în care acest loc şi de unde a fost mai înainte biserica clădită de Arhiepiscopul Eftimie al Severinului şi Mihail Episcopul..."[2]. Biserica mare - Catedrala Episcopală, cu hramul „Sf. Nicolae" a fost zidită din piatră între anii 1850-1856, prin osârdia Sf. Ierarh Calinic, Episcop al Râmnicului Noul Severin (15 septembrie 1850 – 11 aprilie 1868), care a făcut şi planurile bisericii (susţinut cu fonduri puse la dispoziţie de Domnul Ţării Româneşti, Barbu Dimitrie Ştirbei), pe temeliile altor biserici mai vechi: una de la sfârşitul secolului al XIV-lea (1383-1386), alta clădită posibil în locul celei dinainte, între anii 1576 şi 1586 de mihail al II-lea, refăcută de Matei basarab (1632-1634), arsă şi dărâmată de turci în anul 1737. A fost refăcută de Episcopul Climent între anii 1737 şi 1745, căzută pradă flăcărilor în incendiul din anul 1847. Actuala clădire a Catedralei Episcopală este opera arhitectonică a meşterilor tocmiţi de Episcopul Calinic, dintre care merită amintit meşterul Costache, cel mai destoinic dintre ei, cel care a zidit şi bisericile de la Sf. Mânăstire Cernica, Pasărea şi Frăsinei. Din punct de vedere al stilului asemănările dintre acestea sunt mari, deosebirea constând în proporţiile apreciate în funcţie de locul şi nevoile Episcopiei. Catedrala Episcopală este cea mai mare dintre clădirile ansamblului episcopal. Are trei turle dintre care una centrală, mai mare şi două frontale, mai mici ca dimendiuni. Biserica este construită în formă de cruce, cu spaţii largi, altar mare, bolţi semicalotate, ferestre late mari şi înalte, cu vitralii. Este pardosită cu ciment mozaicat şi cu acoperişul din tablă de cupru. Arhitectura exterioară, văruită în alb, este comună.

Pictura aparţine marelui artist al vremii, Gheorghe Tattarescu[3], care se pare că era şi admirator al Sf. Calinic. Concomitent cu pictura Catedralei Episcopale, Gh. Tattarescu a executat, împreună cu ucenicii săi şi pictura mânăstirii Bistriţa, a bisericii de la Stoicăneşti-Olt şi alte ctitorii ale Sf. Calinic. Din păcate, ulterior, un pictor neiscusit a încercat să restaureze picturile lui Tattrescu din Catedrala Episcopiei Râmnicului, pe vremea Episcopului Ghenadie (1899) însă a degradat-o prin intervenţii neinspirate. Caracteristica picturii biseiceşti tattaresciene se remarcă prin pictarea sfinţilor, a tablourilor şi a medalioanelor plasate într-un cadru decorativ, golurile fiind atenuate prin folosirea culorilor astfel încât să imite marmura. Pe peretele de sub cafas, în pronaos, în stânga se află tabloul ctitorului, Sf. Calinic Episcopul, iar în partea dreaptă, cel al domnitorului vremii, Barbu Ştirbei, ambii pictaţi, se pare după modelele originale.

Catapeteasma din lemn, sculptată în stil gotic şi poleită cu aur este armonios montată cu icoane frumoase - creaţii ale unor pictori, probabil colaboratori ai lui Gh. Tattarescu. In anul 1889, Episcopul Ghenadie a intreprins unele lucrări de reparaţii la catedrală, în special la cafas, pe care l-a consolidat cu doi pilaştrii din metal. De asemenea a montat balustrada – grila de fier, pe care şi-a aplicat monograma. În anii 1949-1950, spre satisfacţia râmnicenilor, Catedrala a a dăpostit Sf. Moaşte ale Sf. Muceniţe Filoteia, de la Curtea de Argeş. După întoarcerea acestora la Argeş, au rămasspre ocrotirea bisericii şi a Eparhiei, pentru închinarea credincioşilor, fragmente din sfintele moaşte ale Sf. Mucenici: Carp şi Teodor Stratilat.

Dintre obiectele de mare preţ ale Catedralei Episcopale se numără: Sf. Evanghelie slavonă, îmbrăcată cu metal preţios, un Epitaf cu literă românească, foarte frumos executat, o colecţie de antimise istorice, exemplare rare de cărţi bisericeşti, o Sf. Evanghelie în email şi vase sfinte, lucrate în filigran, la Institutul Biblic din Bucureşti. Instalaţia electrică a fost introdusă în anul 1958, iar în anul 1962 au fost refăcute stranele, din lemn de stejar, sculptate cu migală de un călugăr de la mânăstirea Cozia, pentru ca în 1973, aceasta să fie acoperită cutablă din cupru. În anul 1968 picturile au fost restaurate de către pictorul Traian Trestioreanu[4].
La intrarea în catedrală există o inscripţie săpată în piatră, cu litere amestecate, componente ale alfabetului cirilic şi latin, aceasta fiind dăltuită în perioada de trecere de la o scriere la alta: „Întru mărirea Sf. Treimi, Tatăl, fiul şi Duhul Sfânt, s-a clădit din temelie aceastăsfântă biserică, numită din vechime arhiepiscopie a Râmnicului noului Severin, de iubitorul de Dumnezeu episcop al acestei eparhii D. D. Calinic Cernicanu, întru cinstirea sfântuluiierarh Nicolae de la mira Lichiei, în acest loc şi de a fost mai nainte biserică clădită de arhiepiscopul Eftimie al Severinului şi Mihail episcopul, dar la anul 7243 (1735), în vremea rasboiului, turcii cu nemţii, arzând, s-a făcut a doua oară de părintele Climent episcopul, apoi d-atunci şi până la anul 1847, stricându-se de vechime, precum şi (de) focul întâmplat în anul acela prin multe oraşe, cum şi această episcopie, cu toate împrejmuirile ei şi bolniţa, au rămas numai nişte ziduri ruinate până la anul 1850, când, după alegerea făcută de obştescul Divan al ţării, suindu-se pe scaunul episcopal prea sfinţia sa D. D. Calinic şi văzând cu părere de rău dărăpănarea lor, nu după mult timp, a pus în lucrare mai întâiu facerea caselor arhiereşti, neavând loc de lăcuinţă, apoi, împins de râvnă, dragoste şi de zel religios, au început această sfântă biserică, precum arată, din temelie şi a împodobit-o cu zugrăveli odoară şi altele, care sevede, prefăcând încă şi seminarul, precum asemenea au mai clădit iarăşi din nou casele de lângă bolniţă pentru şcoala candedaţilor de preoţie şi altele care se văd împrejur, toate acestea luând săvârşire în zilele binecredinciosului domn Stăpânitor al Ţării, Barbu Dimitrie Ştirbei Voievod, anul 1856, Noemvrie 3"


1 St. Ionescu Cheianu, „Geografia Judeţului Vâlcea, p. 122, CF. „Biserica Ortodoxă Română", XIII,, p. 680
2 Pisania bisericii episcopale a episcopului Calinic
3 Pr. Dumitru Sandu, „Eparhia Râmnicului şi Argeşului - monografie", vol. I, p.87
4 „Istoria Eparhiei Râmnicului Noul Severin", Bucureşti, Tipografia Gutenberg, Joseph Göbl, 1906, p.181