Personalitatea Mântuitorului Iisus Hristos a concentrat atenția a mii de autori. Despre Iisus, nemijlocit, s-au scris nenumărate cărți, studii, articole, s-au turnat zeci de filme artistice și documentare, pictorii l-au pictat în mii de chipuri, sculptorii l-au sculptat, muzicienii i-au dedicat sute de compoziții. A iubit neamul omenesc până la jertfă, a fost răstignit, scuipat, hulit, batjocorit, defăimat, a murit și a înviat, și este lăudat și preamărit mereu, de două mii de ani, iubit în toate limbile pământului, pe meridiane și paralele. Zicerile lui Iisus au fost consemnate, consemnările cuvintelor Sale au primit atâtea și atâtea tălmăciri, care au fost fie păstrate de Biserica una și aprofundate în Duhul Sfânt, fie au răstălmăcite de cele câteva mii de secte (erezii).

Istoria păstrează scrisoarea apocrifă a lui Publius Lentulus, guvernatorul Iudeii înaintea lui Pilat din Pont, adresată împăratului roman, în care stă scris un impresionant portret al lui Iisus, sub aspectul trăsăturilor fizice. O scrisoare relevantă pentru modul în care mentalitatea creștină reprezenta frumusețea Fiului lui Dumnezeu. Publius îl vedea de statură înaltă, cu figura frumoasă, curată, senină, nasul și gura trasate perfect, ochi albaștri și luminoţi, privire nobilă, barbă deasă, întreaga Sa față era grațioasă și degaja energie, cuvântul Său era grav și maiestuos, iar întregul trup era simetric și frumos. Semnificativ este faptul că în majoritatea icoanelor și portretelor Sale, Iisus Hristos apare evocat potrivit modelului descris în scrisoarea guvernatorului Publius Lentulus. Despre frumusețea spirituală și fizică a Mântuitorului au scris aproape toți scriitorii creștini din antichitate, până în contemporaneitate, pentru că este propriu sufletului credincios să-L adore și să-L slăvească pe Mântuitorul lumii.

Reprezentativă este, din acest punct de vedere, opera lui Dostoievski care-L vede pe Hristos împodobit cu calități fizice, morale, intelectuale, volitive și spirituale. Iisus este „idealul inaccesibil al frumuseții și bunătății. Nu este și nu poate fi nimic mai frumos și mai desăvârșit decât Hristos. El este o minune a istoriei și apariția unui astfel de ideal ca El în mijlocul omenirii este o minune și mai mare. Este idealul desăvârșirii și al frumuseții morale”. Origen aduce în exegeza sa ideea necesitații curăției morale a privitorului pentru ca acesta să poată contempla frumusețea lui Hristos. „Hristos Domnul, frumos sufletește ca și trupește, apărea după trebuința și gradul de desăvârșire al fiecăruia. Așa stând lucrurile, celor josnici le apărea urat, pe când celor virtuoși le apărea frumos. În toată frumusețea Sa n-a apărut însă decât celor în stare a-L urma pe înălțimile Taborului”. Și Fericitul Augustin vorbește despre dublul aspect, spiritual și fizic, al frumuseții lui Iisus în „Comentariul” său la Psalmul 44. „El e frumos în sânul Fecioarei în care se îmbracă cu natura omenească, fără să se lipsească de natura divină. El este frumos prin nașterea Sa, căci acest copil, în brațele mamei Sale, dă cuvânt cerurilor să cânte mărirea Sa de către îngeri. El este frumos în cer și pe pământ; frumos în trupul virginal al Fecioarei, frumos în brațele materne, frumos în flagelație, frumos când disprețuiește moartea, frumos când își dă sufletul, frumos când îl reia, frumos în moarte, frumos în cer”. Adevărata frumusețe a lui Hristos este epifania transcendentului, revelată pe muntele Taborului. Toma de Aquino spunea: „Frumusețea este splendoarea Adevărului”.

Noi, contemporanii, ne încurcăm în hățișuri politico-ideologice și în fantasme pseudoștiințifice, abătându-ne de la calea Adevărului și a Vieții. Mântuitorului I se opune ideea orgolioasă a omului fără suflet, golit de spirit, cum că fiecare dintre noi am fi propriul soare. „Facă-se Voia Ta” este refuzată în numele drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, urarea „Pace vouă!”, sucombă sub lungul șir de războaie armate, politice, economice, culturale, ideologice și mai nou, biologice, dirijate de mondialiștii fioroși, căruia i-au căzut victime miliarde de oameni. Îndemnului „Iubiți-vă unii pe alții!” i s-au opus ura fratricidă, patricidă, etnocidă, etatică, jaful, distrugerile, minciuna, perversitatea, duplicitatea, trufia, lăcomia de aproape două mii de ani.

Atunci când omul va lucra cu Dumnezeu, când acțiunile omului vor deveni funcții în slujba Sa, când omul își va justifica existența sa și va contribui la împlinirea sacerdoțiului în creație, vom putea vorbi despre pace și armonie universală. Când omul de știință, savantul, cugetătorul, artistul și tot lucrătorul vor regăsi harismele sacerdoțiului împărătesc, fiecare va deveni, în domeniul său de activitate, un „preot", făcând din știința lucrului său o opera sacerdotală, un loc epifanic.  Știința, cultura și tot lucrul pot să se întâlnească în mod natural cu Liturghia, se pot integra în liturghia cosmică, atunci când prin știință, creație, gândire, artă, activitate socială, iubim și cântăm pe Dumnezeu.