„Plânsul inimii teofore este sărutul sufletului hristic!” (Valahiel Monahul)  

Dumnezeu - Treimea Atotcreatoare a chemat totul și toate ale Cerului și Pământului la existență, la ființă, la grăire, nu din ceva și nici din nimic, ci prin CuvântulL, prin Voința și prin Porunca Sa, adăugându-le propria Sa energie necreată. „Pentru că de la El (Logosul) și prin El și întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci! Amin!” (Sf.Ap. Pavel, Epistola către Romani 11,36)

Dintre toate lucrurile, ființele, existențele Creației Sale, cel mai apropiat de Dumnezeu este doar sufletul Omului. Cerul întreg și Pământul cu toate ale lui nu au însă măsura și înălțimea unui singur suflet omenesc aflat în comuniune cu Domnul și Fecioara Maria !

„Întreaga lume nu valorează cât sufletul, căci lumea trece, în timp ce sufletul este nepieritor și rămâne nepieritor!” (Sf. Ioan de Kronstadt, Scara urcușului dumnezeiesc, New York, Paulist Press, 1982, p. 179)

Sufletul Omului este nemuritor și nepieritor prin harul lui Dumnezeu și nu prin firea sa!

Măreția sufletului poartă pecetea strălucirii Chipului dumnezeiesc al Mântuitorului Hristos! Viața sufletului în toată plenitudinea simțămintelor sale sacro-profane își are sălașul în inimă. Inima Omului credincios, mărturisitor este Altarul sfânt unde mintea îL întâlnește pe Dumnezeu și unde Acesta ni se descoperă prin Voia și Iubirea sa.  Toate sufletele omenești au pecetea Chipului lui Dumnezeu, dar numai cele care rămân în comuniune cu Atotcreatorul, păstrează esența divină. Sufletele acestea primesc o moștenire dumnezeiască pe pământ - o comoară de virtuți în care se naște dorul duhovnicesc, permanent însetat și flămând după Mirele ceresc - Iisus Hristos, Care le înfiiază pururea Sieși.

În aceste suflete odrăslesc harul, jertfa, martiriul, dragostea, sfințenia, prietenia întru Hristos! Martirii, Apostolii și Sfinții ajung prin măsura dragostei și a jertefei lor Prietenii lui Hristos! Unul dintre acești Prieteni a fost și medicul geto-dac Sotirios Crotos, care s-a numărat în Ceata Ucenicilor, Apostolilor Domnului, zugrăvindu-ne fidel Chipul lui Iisus și-al Maicii Sale, Maria.  Pentru mântuirea Omului, respectiv a creștinului ortodox-mărturisitor, jertfitor, Atotcreatorul-Sfânta Treime a voit ca Cerul dumnezeirii Lor, să-și scrifice Fiul – logosul, înomenindu-L, iar Pământul Creației divine, cel al Geto-Daciei, pe cea mai sublimă Fiică a sa - Fecioara Maria. Voința lui Dumnezeu Tatăl și a Duhului

Sfânt au fost Iubirea Fiului și Dragostea Fecioarei Maria.

Chipul lui Iisus lăsat nemuririi de Ucenicul Sotirios

Uimit de frumusețea acelui Bărbat preafrumos, ne-a transmis peste timp, Izvorul Frumuseții.

„O cărare dreaptă îi brăzdează capul, despărțindu-i fruntea în două. Un păr de aur, adevărate fire de aur, îi atârnă în bucle pe umăr; un barbișon la fel; o frunte mare, albă, pe alocuri pârlită de soare, puțin bombată la tâmple; un nas drept și frumos, cu vârful puțin acvilin, fruntea și nasul de efigie denotă un bărbat dinamic, autoritar, voluntar, entuziast, cu spirit de inițiativă, îndrăzneț, răbdător, plin de speranță, eroic și curajos... idealul masculin. Ochii mari, negri - două raze de lumină, pline de iubire și milă. Ovalul feței, pur feminin, o gură frumos arcuită, sensibilă, tandră, sentimentală, ce exprimă blândețe, capacitate de atașament și foarte mult devotament... idealul feminin. Fruntea și nasul sunt prin excelență masculine, ochii, ovalul feței și gura, pur feminine. Este o împletire excepțională de masculin și feminin. E cert că în EL, își găsesc idealul ambele sexe, într-o îmbinare armonioasă și perfectă.

Vocea Lui, masculină, cu nuanțe muzicale și catifelate, feminine, spune același lucru. O personalitate conștientă de ea; știe cine este, știe ce vrea Tatăl de la EL. Are o misiune mare de îndeplinit, pentru toată rasa umană și o va îndeplini cu orice risc, chiar cu riscul vieții Lui. Alminteri, un om fără griji, fără necazuri, de un calm albastru-senin, cu un surâs vesel pe buze.

Este îmbrăcat cu o haină albă de in țesut în casă, lungă, cu mâneci lungi și largi; în jurul pieptului, un brâu de un lat de o mână (17-18 cm), care se încheie la spate, tot din in țesut în casă, însă vopsit în albastru, culoarea cerului senin. Pe umerii largi îi atârnă o manta albastră din același material și culoare ca și brâul, iar în picioarele goale poartă sandale.” (Sotirios Crotos, Ucenicul lui Iisus Hristos - Jurnalul Doctorului Sotirios Crotos, trad. Din latină, Serva Cristi, Ed. For You - 2003)

În acest extaz divin l-a surprins ucenicul medic get Sotirios, pe Mântuitorul Hristos, înainte de a rosti celebrele învățături nemuritoare în Predica de pe Muntele măslinilor. Pe Sfânta Fecioară Maria - Maica Domnului, Sotirios a vizitat-o acasă, imediat după ce Fiul ei l-a vindecat pe bolnavul din Capernaum. Casa situată într-o curte, avea alături de ea atelierul lui Iosif, o cameră curată, spațioasă, cu unelte de tâmplărie și într-un colț, un război de țesut, cu pânza în el. Intrând în curtea puțin largă l-a întâmpinat chiar Preafericita Maică a Domnului. „O Femeie, care, deși era la aproape cincizeci de ani, era tot tânără și frumoasă. Avea o figură nobilă și foarte distinsă: același oval al feței, aceeași gură, aceeași ochi mari – numai că ai ei erau de un verde luminos - același păr auriu i se vedea pe tâmplă de sub năframa albastră, același surâs, însă pios și umil. Fiind sărbătoare, a găsit-o citind psalmi. Era îmbrăcată cu o rochie albastră, din in vopsit și țesut în casă, largă, lungă, având drept cingătoare un șnur gros din același material, care se înnoadă în față. Mânecile până la coate erau strânse pe mână. Pe cap purta o năframă la fel cu rochia.” (Sotirios Crotos, op. cit.)

Plânsul serafic e lacrima inimii pure, iar sărutul divin e surâsul celest al sufletului frumos!

Fecioara Maria a fost hărăzită de Dumnezeu cu toate Darurile cerești și pământești, iar mai presus de toate acestea, cu Darul dumnezeesc al Preacuratei Nașteri a Domnului nostru Iisus. Așadar, în ființa și persoana Maicii Domnului s-au întrupat la modul desăvârșit: harul, smerenia, bunătatea, adevărul, cumpătarea, credința, milostenia, jertfirea, nădejdea, iubirea, frumusețea. Frumusețea Fecioarei Maria este ceva mai presus de Frumosul celest în care se oglindesc deopotrivă Cerul și Pământul, Aștrii și Apele, Cântul și Florile, Lumina și Armonia, Harul și Dorul! Fecioara Maria purta în sufletul ei seninul cerului albastru și-n inimă verdele ierbii smerite! „În seninul, în liniștea adâncă sufletească, (grăia Luceafărul Emin) acolo vei găsi adevărata, unica frumusețe!” (Eminescu, Cugetări, Ed. Albatros, București-1979)

Ferestrele sufletului său mare și sublim sunt permanent și larg deschise de lumina inimii Ei dumnezeești spre a cuprinde ca într-o îmbrățișare de Mamă divină, întreaga omenire. Dorul Maicii Domnului pentru mântuirea oamenilor nu are hotare, căci sufletul Ei cântă!  Iubirea Fecioarei Maria pentru creștinii mărturisitori n-are granițe, căci inima ei se roagă!   Pretutindeni în cer și pe pământ se aude  Fecioara-Mamă cântând. E cântec sau rugă? E dor sau mărturisire?  E plâns ori îmbrățișare?  E sărut sau surâs dumnezeiesc!  Ea spune fără cuvânt, grăind fericirea Ei. Ea grăiește cum s-a găsit pe Sine și Dragostea Ei. Această împletire de frumusețe și iubire, de durere și desăvârșire, de moarte și înviere, de viață și naștere din nou.

Nimeni din omenire nu a vărsat lacrimile plânsului sacru al Maicii Domnului, văzând Calvarul Fiului Ei  care a urcat Golgota răstignirii pe Cruce, pentru lume, împlinind astfel Jertfa divină.  Suspinul inimii ei avea lacrimi de jar, iar plânsul sufletului era vâlvîtaie de foc, nemistuită!  Plânsul inimii și sărutul sufletului într-o sfâșiere a vieții, nu sunt numai o erupție vulcanică, ce acoperă de lavă totul în jur, ci și căderea stelelor, învolburarea apelor, potopul lor, cutremurul pământului, meteoritul care se prăvălește din înalt într-o auroră a suspinului ce întunecă zarea ființei jertfelnice cu un curcubeu de sânge.  

În plânsul serafic al Maicii Domnului s-au adunat toate lacrimile norilor albi ai Cerului!

În lacrimile celeste ale Fecioarei Maria s-au strâns toate Apele senine ale pământului! În Răstignirea Domnului Iisus Hristos pe Crucea Golgotei s-au răstignit și toți cei Dragi ai Lui! Atunci s-au deschis toate mormintele drepților și toate așezările naturii s-au cutremurat! Atunci s-a sfâșiat Catapeteasma templului rabinic și s-a deschis inima Fecioarei-Mamă - Templul omenirii!  Atunci nu s-a răstignit doar Fiul, ci și Mama lui deodată cu El!

Atunci nu s-au răstignit doar Mama și Fiul, ci și Tatăl ceresc și Duhul Sfânt!  Atunci s-au sfâșiat și inimile Ucenicilor-Prietenii Mântuitorului! Atunci nu s-a răstignit doar Cerul cu cerurile sale, ci și Pământul cu toate cele curate ale lui! Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost coborât de pe Crucea sfințită cu Sângele Lui curat, dumnezeesc, pentru a fi înfășurat în giulgiu spre a fi coborât în mormânt, „deodată pe cer, mărturisește medicul-ucenic Sotirios, a apărut un nor în forma unui disc mare, în culorile curcubeului, care răspândeau o lumină caldă și difuză. Acest nor s-a așezat deasupra gropii, iar din el vibra o melodie armonioasă ca un ecou îndepărtat, iar voci îngerești cântau: „Osana!”

Atunci Maica Domnului s-a apropiat, a îngenunchiat, și noi odată cu ea. Mă uitam la ea, o adevărată Maică a Durerii. Câtă smerenie, câtă supunere și ascultare la voia lui Dumnezeu, și în același timp câtă decență, demnitate și noblețe de Regină în imensa ei durere!

Sufletul ei plângea! Plânsul sufletului nu se manifestă material, nu sunt lacrimi, nici bocet, nici geamăt, dar este așa de puternic și de cumplit că-ți spintecă inima în două. Maica Domnului a băgat ușor mâna stângă peste giulgiu, pe la ceafă, și i-a ridicat puțin capul. S-a aplecat și a atins obrazul ei, de al Lui. I-a dat sărutul sufletului!  Sărutul trupului se face obișnuit pe buze. Sărutul sufletului este pură atingere de la obraz la obraz. Este sărutul îngerilor în Cer. I-a așezat apoi capul la loc și s-a retras în colțul stâng al gropii, lângă Ioan.” (Sotirios Crotos, op. cit.)

De la complotul fariseo-saducheu, vânzare, arestare, sărutul lui Iuda, începutul Sfintelor Patimi - Drumul Calvarului, tortură, până la urcarea Domnului pe Cruce, Lucifer a fost câștigător.  Dar pe Cruce, Iisus Hristos a învins moartea, biruind-o cu Învierea Sa, devenind Mântuitor!

În ziarul Timpul, din 12 Aprilie 1881, redactorul șef Mihail Eminescu își face public credința și mărturisirea în articolul de Sfintele Paști despre Învierea și nemurirea Domnului nostru Iisus. „Duiosul ritm al clopotelor ne vestește vechea și trista legendă că astăzi Hristos e în mormânt, dar că mâine se va înălța din giulgiul alb ca floarea de crin, ridicându-și fruntea sa radioasă la ceruri... Iată două mii de ani aproape de când popoarele s-au ridicat din întuneric, s-au constituit pe principiul iubirii aproapelui, două mii de ani de când biografia Fiului lui Dumnezeu e Cartea după care crește omenirea...” (Arhim. Mina Dobzeu, Unde merge Biserica, unde merge lumea, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008).

Plânsul și sărutul sufletului, cu lacrimi de jar și vâlvătaie de foc le-au îmbrățișat Mamele Neamului Dac și în mod expres toate Maicile, Fiicele și Soțiile dacoromânilor în vremea celei mai cumplite prigoane anticreștine a veacului al XX-lea, al regimului ateu concentraționar.Toți eroii, martirii, cuvioșii, mărturisitorii, drepții și sfinții contemporani răstigniți întru Crucea Mântuitorului, sălășluiesc în cerurile alb-albastre întru Învierea Domnului nostru. Amin!

Trei cruci

„Pe Golgota e-o cruce întreită,/ Ai zice că și crucile sunt trei,/ Așa e pe icoane zugrăvită,/ Așa se scrie-n duhuri chipul ei.// Pe crucea ce-a din dreapta țintuită/ Prin dragostea de Fiul, Maria Maica Lui!/ Și poartă grea în palmele-i sfințite/ Durerea toată a ranelor de cui.// Nu, Mama nu-i sub cruce numai. Iată/ Că sângeră și Ea pe cruce sus./ Zdrobită și cu spini încununată/ Icoana vie a dulcelui Iisus.// Și nu numai o cruce poartă Maica milostivirii/ Ci-n unirea veșnicei iubiri,/ Cu Fiul Ei dumnezeiesc Ea poartă/ în duh durerea-ntregii omeniri.// Și iată-n numele Treimii Sfinte/ Golgota astfel s-a desăvârșit./ A treia cruce, să luăm aminte/ E Crucea Neamului iubit!” (Zorica Lațcu-Maica Teodosia, Poezii, Ed. Sofia, București-2000)

Tuturor fiilor/fiicelor României Tainice !

Săptămâna Sfintelor Patimi întru Învierea Domnului - Anul 2024

                              Hristos a Înviat !