Două sărbători, dintre cele mai îndrăgite ale creștinătății, marchează luna decembrie: Sfântul Nicolae şi Naşterea Domnului. Foarte tare m-a minunat întotdeauna felul în care bucuria Craciunului, în mai mare măsură decât a oricărei alte sărbători creștine, transcende credință (sau necredința) mărturisită a oamenilor. Ceea ce caracterizează aceste sărbători și le deosebește într-un fel de altele, în fond la fel de mari din punct de vedere al Bisericii, este obiceiul de a se face daruri. La început, acest obicei îi privea mai ales pe copii, dar în timp s-a extins, încât s-a ajuns să se facă cu...

Citeşte articol complet...

Întru început este Cuvântul şi Cuvântul este în Dumnezeu şi Dumnezeu este Cuvântul. Acesta este întru început în Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El este viaţă şi viaţa este lumina oamenilor". (Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan)

„Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea faţă de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu în măsura în care e apropiat sfîntul". (Petre Ţuţea)

Cuvintele, înmiresmate de har, vin şi slujesc naturii surâsului tainic, prelins în susurul alb al...

Citeşte articol complet...

„Imitând metoda albinei, am să folosesc în compoziţiile mele acele lucruri care corespund adevărului şi voi aduna fructul mântuirii de la chiar duşmanii noştri. Dar voi respinge tot ceea ce este fără valoare şi în mod fals etichetat drept cunoaştere". (Sf. Ioan Damaschinul).

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, la iniţiativa Comisiei de Educaţie a Sfintei noastre Arhiepiscopii, înaintăm prezentul memoriu, preoţilor, consiliilor parohiale, tuturor cadrelor didactice din şcolile parohiale interesate de buna...

Citeşte articol complet...

„Eminescu a fost poet (unul dintre cei mai penetraţi în direcţie metafizică pe care i-a dat umanitatea şi fără nici o îndoială singurul intraductibil dintre toţi poeţii acestei lumi), a fost prozator înălţând noţiunea de fantastic la altitudini pe care doar gândirea modernă a putut-o face mai repede pricepătoare şi a exprimat-o, a fost, în fine, un gânditor pe care astăzi îl redescoperim la adevărata lui statură impunătoare". (Dr. Artur Gabriel Silvestri-Filosof al Culturii)

Toate încercările, bucuriile, nădejdea, împlinirile şi iubirea l-au făcut pe Profetul nostru, prietenul Creaţiei...

Citeşte articol complet...

„Niciun domnitor, în întreaga istorie, nu a meritat titlul de Mare, aşa cum l-a meritat Constantin". (John Julius Norwich)
„Binenţeles că împăratul Constantin cel Mare a fost un adevărat episcop". (Dositei-Patriarhul Ierusalimului)

Asemeni Împăratului împăraţilor-Iisus Hristos şi a tuturor marilor Bărbaţi ai istoriei, posesori ai rarelor virtuţi şi Sfântul Împărat Constantin cel Mare a beneficiat de bune şi rele în viziunea unor istorici ori cercetători, în funcţie de caracterul, slujirea sau slugărnicia lor. Dincolo de ei, Constantin cel Mare, Dacul nostru Imperial de Aur, s-a înălţat spre...

Citeşte articol complet...

„Ni-i trupul răstignit, bătut în cuie,/ Sus pe Golgota pătimirii noastre./ Cucernic ca un schivnic gândul suie/ Spre cerul limpezimilor albastre". (Dr. Ionel Zeană)

Omenirea, Neamul străbun, Cosmosul în integralitatea lui fiinţează, graţie Creaţiei Atotcreatorului ei şi în mod expres Re-creaţiei prin Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar mai presus de toate acestea, Răscumpărării prin divina Dragoste revărsată în Suferinţa Pătimirii şi în Imnul Frumuseţii Învierii Sale Dumnezeieşti. Toată istoria lumii se naşte, creşte, trăieşte şi se împlineşte plenar doar prin Actul Creaţiei...

Citeşte articol complet...

Vechiul Testament şi Cele Zece Porunci.

Expresia cea mai concentrată a legii pe care o regăsim în Vechiul Testament o reprezintă Cele Zece Porunci pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise pe muntele Sinai[75]. Decalogul se prezintă ca un punct central, care uneşte toate marile religii ale lumii în aceeaşi definire a binelui şi a răului. Înalta concepţie de viaţă religioasă şi moral-religioasă cuprinsă între cele 10 porunci a făcut ca Decalogul să fie socotit o adevărată capodoperă neegalată în istoria omenirii de atunci. El este un document foarte vechi în care sunt cuprinse pe lângă o docrină...

Citeşte articol complet...

Dreptul primordial al dreptului la viaţă

Dreptul omului la viaţă este dreptul primordial, este un drept inviolabil de către oricine, specificat ca prim drept în toate constituţiile europene. Dreptul la viaţa eternă, la mântuire şi la împărăţia lui Dumnezeu este, în viziunea creştină, cu adevărat, Dreptul Fundamental al Omului, care ţine de ontologia acestuia, nefiind nevoie ca el fie recunoscut de către vreo insti¬tuţie omenească. Intensitatea cu care creştinul trăieşte evidenţa sperată a împărăţiei lui Dumnezeu - unde nu poţi avea acces oricum - este cea care va determina atenţia, respectul...

Citeşte articol complet...

Drepturile omului, rezultatul unei lungi dezbateri istorice, constituie un domeniu vast, în plină evoluţie şi expansiune, ceea ce duce la o cercetare pluridisciplinară. Dreptul, ştiinţele politice, filosofia, morala, psihologia şi alte ştiinţe sunt chemate să dea contur sintagmei „Drepturile omului". Conceptul de drept al omului s-a cristalizat odată cu evoluţia libertăţilor publice ale omului, care au implicat nu numai proclamarea lor, ci şi garantarea şi protecţia lor juridică[1]. Prin natura sa, conceptul de drepturi ale omului este unul multilateral şi multidisciplinar...

Citeşte articol complet...

„...Atunci de ce aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc?/ Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc./ Că el este acela despre care s-a scris:/ «Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu,/ care va pregăti calea Ta, înaintea Ta». Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decît Ioan Botezătorul." (Iisus Hristos-Mântuitorul Omenirii)

Un popor ca să trăiască milenar, ca cel dacoromân, trebuie să ţâşnească din Sânul unui neam mare care,prin dimensiunea spiritualităţii sale, prin chemarea la coslujirea cu Dumnezeu, prin demnitatea, credinţa, eroismul, prin...

Citeşte articol complet...

Albul de nea se scutură, se lasă/ peste liniştea paradisului din casă./ Miracolul pluteşte între înţeles şi neînţeles,/ lăsându-ne de vorbă cu sinele mai des.// Rar ni se întâmplă să devenim copii,/ să ţesem năzuinţe cu dalbe bucurii./ Mai ningă peste noi frumoase amintiri,/ și legănăm tot cerul în blândele priviri.// Colindele şi fulgii plutesc între strigări,/ de sus şi jos se cern sublimele urări./ Pleoapele se lasă peste ochi, cântând,/ inimi dragi se suie peste ceruri stând.// Peste tot sunt îngeri, cântec şi lumină,/ Dacii stau cu Pruncul, invitat la Cină./ Se deschid ferestre-n muguri...

Citeşte articol complet...

Dimitrie cel Mare era prinţ, fiul Voievodului cetăţii Tesalonic pe timpul împăraţilor Diocleţian şi Galeriu (284-311). Tatăl, Voievodul era creştin în ascuns şi l-a botezat pe Dimitrie în taină, educându-l în credinţa, nădejdea, adevărul, libertatea şi iubirea evanghelică a lui Iisus Hristos, în care s-a desăvârşit prin martiriu. După moartea Voievodului, împăratul Maximian Galeriu auzind virtuţiile alese care-l înconjurau pe tânărul Dimitrie l-a pus Voievod în locul tatălui său. Dimitrie, fiind voievod creştin a învăţat poporul propăvăduind credinţa adevărată, fără să se mai ascundă. În urma...

Citeşte articol complet...

„Dă-mi, Doamne, durerile toate/ şi lasă-mă fără dor/ Dar fă şi un pic de dreptate/ pentru acest popor./ Că-i lacrimă pâinea pe masă/ Şi-i sângeră fruntea de spini,/ Mâncat de vânduţii de-acasă/ Vândut de mâncăii străini." (Sfânta Fecioară Maria-Icoană-Mânăstirea Sihăstria).

Fecioara Maria este Odorul cel mai scump, cel mai dorit şi cel atât de mult aşteptat al Maicii sale, Ana-cea de care Bunul Dumnezeu s-a îndurat, s-a bucurat şi a hărăzit-o spre bucuria întregii lumi, spre fericirea cerului, a pământului omenirii şi a celui pelasg. Dumnezeiasca Maică Ana poartă în sânul zămislirii sale cel...

Citeşte articol complet...

Bucurii şi binecuvântări tuturor purtătorilor sfântului nume Maria!

Maria, Împleteşti Colindele viselor noastre măreţe cu candoarea înmiresmată a Primăverii înverzite, în mugurii căreia şoptesc sufletele creştine triluri sub Tâmpla ortodoxă a vremii. Azurul fiorului Tău zugrăvit cu soare şi cer este acoperământ al marilor taine ce odrăslesc ca nişte vârste duhovniceşti ale întrupării omului întru templul său mistic. Razele privirilor Tale sunt petale de surâs ce zâmbesc înflorind în om un mugur de lumină ce ţine vie Candela rugii. Inima tăcerilor Tale ne strigă ca o chemare de Dor ce...

Citeşte articol complet...

În rotirea aspiraţiei spre transcendent Geniul creştin, care e deasupra timpului şi spaţiului, devine o Taină, ce trage după sine universul Neamului său şi al lumii spre înnoire. Nu constituie un privilegiu existenţa şi dimensiunea sa creativă, ci un imperativ mistic-ortodox: „Vitalitatea unui individ şi a unui neam, spune Monahul Atanasie de la Petru Vodă, este puterea lui de creaţie. Prin asta trăieşte şi individul şi neamul, şi tot prin asta supravieţuieşte"[23]. Toate responsabilităţile se întrupează în el spre izbăvire. Conştiinţa sa îl îndrumă astfel spre Dumnezeu, purtând în sine şi...

Citeşte articol complet...

Înfiinţând metropolia de la Bucureşti Scaunul papal i-a silit pe românii ce ţin la unitatea confesională a neamului lor să înceapă o luptă hotărâtă în contra bisericii catolice. Căci dintre două una: ori noua metropolie s-a înfiinţat fiindcă s-au sporit creştinii de rit latin în România-şi atunci e rău; ori s-a înfiinţat fiindcă se sperează că ei se vor spori pe viitor-şi atunci e şi mai rău. Interesul nostru naţional este ca noi şi numai noi să ne sporim în ţara pe care noi şi numai noi am apărat-o timp de veacuri, noi şi numai noi am pregătit-o prin curături pentru cultură; trebuie dar să...

Citeşte articol complet...

Cărţile-Daruri sau Darurile-Cărţi sunt Solii-cereşti care, te înveşmântează într-o porfiră a bucuriei ţesută în sublimul camaraderiei, aşa cum bunul meu prieten-bucureştean, bibliofilul Dumitru Ionescu mi-a dăruit zeci, sute, mii de cărţi, mărgăritare alese şi neîntrecut de culte, înfrumuseţându-mi şi înmiresmându-mi spiritul naţionalist creştin-ortodox. Râvna şi dragostea Luceafărului nostru pentru spiritualitatea creştin-ortodoxă a moştenit-o din sânul Neamului dacoromân, din sânul Familiei sale, din sânul pământului sacru al Bucovinei: „Ţinutul Botoşanilor a rodit din cele mai vechi...

Citeşte articol complet...

„Cerurile noastre sunt cele ale lui Eminescu. Dacă ne este dat să trăim ca neam, o vom face prin el". (Constantin Noica)

Oricât de mult s-a scris şi se va mai scrie despre Eminescu, nu s-a scris destul, căci nu s-a spus totul. Nu s-a spus esenţialul. Cea mai mare parte a eminescologilor au creionat doar chipul geniului poeziei. Unii, căldicei, îl îndepărtează chiar de credinţa ortodoxă a neamului. Mitropolitul Corneanu îl re-aduce pe Poet în pridvorul teologiei spunând că: „În realitate, marele nostru poet a fost un creştin autentic, ceea ce rezultă din viaţa, ca şi din opera sa. Poeziile...

Citeşte articol complet...

Arhitectonica Catedralei ne introduce în experienţa eclesială a credinţei care converge în multiplele ei manifestări spre dimensiunea sacramentală, care, în Euharistie oferă omului unirea maximă cu Iisus Hristos şi totodată pregustarea plină de har şi de adevăr a Împărăţiei ca neînserată zi a opta. Configuraţia ansamblului arhitectural pune această dimensiune sacramental-liturgică în centru prin simbolistica Potirului, după cum în interiorul acestui centru se ridică maiestuos Catedrala a cărei simbolistică gravitează în jurul Pantocratorului Iisus Hristos şi a Treimii care cuprinde întreg...

Citeşte articol complet...

Hristos a înviat!

„Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric". (Ioan XII, 46)

Preacuvioși și preacucernici părinți,
Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, a luminat toate prin Învierea Sa. Învierea Domnului a umplut de lumină nu doar cerul și pământul, ci și iadul și pe toți cei ținuți în legăturile morții cu nădejdea învierii, prin coborârea Lui în iad: „Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos"...

Citeşte articol complet...

„Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărâ şi vă vor prigoni şi vor zice: bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi". (Dumnezeu-Omul-Iisus Hristos)

În acest îndemn al Fericirilor, Mântuitorul nostru-Logosul dumnezeiesc-Întrupat ne cuprinde în sensul devenirii credinciosului autentic: ca asumare renăscută-libertatea, ca atitudine creştină-ortodoxia, ca misiune creativă-misticismul, ca mărturisire permanentă-adevărul, ca vocaţie continuă-jertfa, ca biruinţă finală-învierea, ca prietenie divină-Hristos, ca sacră...

Citeşte articol complet...

Toate cele patru Evanghelii sunt asemănătoare în afirmaţia că Iisus a murit într-o zi de vineri, ziua pregătirii sabatului (Matei 27, 62; Marcu 15, 42; Luca 23, 54; Ioan 19, 31). Despre semnificaţia pe care o dă morţii Sale, Iisus vorbeşte când se află pentru ultima oară cu cei doisprezece, la Cina care a avut loc într-o casă din Ierusalim, proprietatea unei cunoştinţe a lui Iisus. El concentrează în ultima cină toată viaţa Sa. Cina cea de taină s-a desfăşurat în cadrul unei cine pascale. Cina cea de taină a avut loc în Joia Mare, către seară. Aceasta a fost o cină pascală, dar nu în sensul...

Citeşte articol complet...

„O, cârmuitorilor, opriţi nebunia voastră, şi nu proclamaţi a fi dumnezei cele care nu sunt dumnezei; fie ca zeii care nu au făcut cerul şi pământul să piară! Cât despre mine, voi slăvi doar pe unul Dumnezeu, Pe Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos şi pe Duhul Sfânt." (Sfântul Mare Mucenic Gheorghe)

Actele martirice ne dezvăluie personalitatea suprafirească, credinţa, curajul, răbdarea, suferinţa, patimile, faptele deosebite, minunile, dragostea, jerta, suferite de supra-eroi pentru Mirele Hristos-Martirul dumnezeiesc prin excelenţă. Întruparea Fiului lui Dumnezeu în Fecioara Maria, prin...

Citeşte articol complet...

Evaluare utilizator: 5 / 5

30 martie 1989, o zi ca toate zilele...

Rezerva 821 a Spitalului Județean din Baia Mare. Părintele Nicolae era internat cu o zi înainte cu diagnosticul de angină pectorală dureroasă. „Pe părinte l-am găsit, povestește Florian Razmoș, cu perfuzie la mâna stângă, într-o stare de somnolență, din care periodic revenea și comunica cu cei prezenți..." A rămas singur cu părintele, lângă fereastră. „Mai bine stai aici pe pat...ca să nu răcești lângă geam" - l-a invitat Steinhardt. Văzând că i se înrăutățește starea, Florian cheamă doctorul cu un ecograf portabil. „Fetelor, le spune părintele Nicolae...

Citeşte articol complet...

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia 1975, pag. 269, cuvântul „disciplină" este explicat astfel: „Totalitatea regulilor de comportare şi de ordine, obligatorii pentru membrii unei colectivităţi; supunere liber-consimţită a membrilor unei colectivităţi faţă de dispoziţiile luate de organele superioare în scopul asigurării unei comportări şi ordini corespunzătoare".

Se ştie că unde nu este disciplină este dezordine. Iată ce scrie în acelaşi dicţionar despre dezordine şi dezordonaţi: „lipsă de ordine, neorânduială, lipsă de organizare, de disciplină, debandadă, tulburare, revoltă...

Citeşte articol complet...

Apariția pe scena istoriei, în proximitatea Europei, a unei noi religii - Islamul - mai tânără decât creștinismul (azi mai viguroasă decât creștinismul), a ridicat cumva aceeași problemă: Spiritul marilor cetăți pre-islamice Ierusalimul și Roma, precum și al celor para-islamice, Bizanțul și Occidentul, trebuia distrus. Ierusalimul dărâmat de către romani a fost reconstruit ca loc sfânt musulman, la rivalitate cu cruciații occidentali, care au avut și ei o contribuție importantă la reconstrucția acestei cetăți ca loc sfânt creștin. Constantinopolul a fost cucerit de către turci la anul 1453...

Citeşte articol complet...

Comandantul oștirilor Iosua a avertizat poporul că Cetatea Jerichonului se află sub „blestemul" Domnului (Iosua, VI, 17), în traducerea Septuaginta pentru „blestem" fiind folosit cuvântul „anathema". Termenul anathema este ambiguu și ambivalent. Creștinismul a păstrat termenul anathema numai cu sensul de blestem. Dar în vechime, a fi sub anathema Domnului, însemna și să fie o ofrandă adusă divinității, un lucru „afierosit", dedicat, consacrat Domnului, dar și să fie un lucru blestemat, care trebuie să fie nimicit, ca jertfă. Sensul primitiv al jertfei sângeroase era chiar acesta: prin arderea...

Citeşte articol complet...

Distrugerea Spiritului cetăților în mod direct, prin război

Există, probabil, un „cadru congenital" - cum spunea G. Călinescu - al specificului național al fiecărui popor de pe pământ și acesta este dat de două coordonate: arhitectura și limba[1], ca depozitare principale ale Spiritului acelei etnii determinate. Vechile cetăți sunt, fără îndoială, și cele mai vechi depozitare ale Spiritului obiectiv, pentru că sunt considerabil mai vechi decât cărțile, care sunt depozitare ale limbii, pentru că există orașe din perioada neolitică, Jerichon sau Lepenski Vir, construite cu 10.000-12.000 de ani...

Citeşte articol complet...

Viaţa creştină fiind o „artă duhovnicească", starea monahală e, aşa cum spunea părintele S. Bulgakov, „arta artelor", arta sufletului care trebuie să exprime frumuseţea duhovnicească. În aşa numitele „Novele" ale lui Justinian, se spune că viaţa monahală şi contemplaţia sunt un lucru sfânt, folositor tuturor cetăţenilor din pricina curăţiei lor şi a mijlocirilor sau rugăciunilor făcute de monahi pentru binele comun. Sau împăratul Alexie Comnenul care spunea că: nu crede că a împlinit vreodată voia lui Dumnezeu, şi de aceea este convins că tot ceea ce i-a dat Dumnezeu în viaţă, i-a dat...

Citeşte articol complet...

Cuvântul Biserică are două înţelesuri:
- de locaş - în care se adună credincioşii pentru a se ruga lui Dumnezeu;
- de obşte - prin care înţelegem totalitatea oamenilor care au crezut şi care cred şi mărturisesc pe Iisus Hristos de Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al lumii. În acest din urmă înţeles, ea cuprinde atât pe oamenii dinainte de Iisus Hristos, cât şi pe cei care după venirea Sa au trăit şi trăiesc cu credinţa în El. Termenul vine din greceşte - ekklesia. Cuvântul Biserică a intrat în limba noastră prin termenul grecesc - ekklesia. Prin rotacizare, cuvânt care înseamnă: „casă...

Citeşte articol complet...