În lumina Sfintelor Sărbători care se apropie, dorim să aşternem în sufletul cititorilor câteva cuvinte despre prietenia lui Dumnezeu cu noi şi a noastră cu EL, precum şi prietenia dintre noi, oamenii. Dorim să scriem despre această trăsătură fiinţială divino-umană, acum când se simte în lume o lipsă profundă a prieteniei adevărate; a prieteniei în plan vertical, cu Dumnezeu, dar şi a prieteniei în plan orizontal, între oameni. Prin crearea omului, Dumnezeu a dorit să aibă un prieten sau mai mulţi, de aceea a aşezat în fiinţa umană chipul şi asemănarea Sa[1]. Nu fiindcă s-ar fi plictisit, l-a creat Dumnezeu pe om (pentru că Dumnezeu este Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi este comuniune de iubire între Persoane), ci pentru a-şi exprima iubirea dumnezeiască, intratrinitară şi prietenia faţă de om[2]. Aşadar, prietenia noastră cu Dumnezeu se întemeiază pe dragoste, credinţă şi nădejde, cele trei mari virtuţi teologice. Prietenia cu Dumnezeu se bazează pe rugăciune, pe dialog, pe comunicare. Prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, iar atunci când încetăm să mai comunicăm cu El, legătura slăbeşte şi cu timpul se rupe.

În Vechiul Testament, prietenia cu Dumnezeu şi oamenii este cultivată de Avraam[3], de Moise[4], de Iacob[5], de Iosif[6], de David[7] ş.a., drept pentru care aceştia au înţeles rostul vieţii, al dragostei faţă de Creator şi de om, ca răspuns la prietenia arătată lor de Domnul Dumnezeu. Cu privire la prietenie, Regele Solomon spune: „Sunt prieteni aducători de nenorocire; dar este şi câte un prieten mai apropiat decât un frate"[8]; iar Isus Sirah zice: „Nu părăsi un prieten vechi, căci cel nou nu este asemenea lui. Prieten nou, vin nou; lasă-l să se învechească şi-l bea cu plăcere" (...). Stai de vorbă cu oameni înţelepţi şi tot cuvântul tău să fie despre legea Celui Preaînalt"[9].

În Noul Testament vedem în mod deplin prietenia arătată omului de Dumnezeu. Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, prin Tăierea Împrejur, Botez, Pătimiri, Moarte, Înviere, Înălţare la Ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, beneficiem de Prietenia Preasfintei Treimi. Prietenia Mântuitorului Iisus Hristos exprimată în mod liber, pentru că Dumnezeu este libertate, aduce omului lumină, vindecare, viaţă veşnică (nemurire). El, Hristos Domnul a fost şi este: Prietenul păcătoşilor şi al vameşilor[10]), Prietenul săracilor[11], Prietenul bolnavilor[12], Prietenul tuturor celor care împlinesc voia Tatălui din Ceruri[13]. Însă cel mai de preţ lucru este că Domnul Hristos a arătat dragoste şi prietenie faţă de prigonitorii Săi[14] şi faţă de cei care L-au răstignit, mijlocind pentru ei: „Iar Iisus zicea: Părinte iartă-le lor, că nu ştiu ce fac... "[15] Este interesantă şi plină de sens duhovnicesc atitudinea Mântuitorului Hristos faţă de Iuda, cel care l-a vândut: „Şi îndată, apropiindu-se (Iuda n.n.) de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins"[16].

Domnul Hristos arată ce înseamnă dragostea pentru vrăşmaşi şi prieteni, şi cum îi consideră pe ucenicii Săi, Sfinţii Apostoli, prietenii lui Dumnezeu: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute "[17].

Dragostea faţă de oameni şi-o arată Mântuitorul Hristos şi în prietenia pe care i-o poartă lui Lazăr: „(...) Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc"[18]. La toată dragostea şi prietenia lui Dumnezeu arătată faţă de noi, oamenii, răspunsul Sfântului Apostol Pavel este măreţ şi plin de demnitate şi recunoştinţă: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (...). Nici înălţimea, nici adâncul, nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru"[19].

Să nu uităm că sfinţii sunt prietenii şi casnicii lui Dumnezeu[20], după cum spune Mântuitorul Hristos[21] şi David psalmistul: „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor"[22]. Deci, dacă vrem să fim prietenii Domnului, trebuie să-i imităm pe sfinţi, sau să devenim oameni cu viaţă sfântă. Întrebarea care se poate pune acum este: De ce să fim prietenii lui Dumnezeu? Multe sunt motivele care ne îndeamnă să-L iubim pe Dumnezeu. Ele se cuprind în următoarele două:
- „Negrăita dragoste a lui Dumnezeu pentru noi;
- Marile binefaceri pe care Tatăl Ceresc binevoieşte să le reverse în fiecare zi asupra noastră"[23].


„Cu adevărat prietenul este mai dorit decât însăşi lumina", spune Sfântul Ioan Gură de Aur. „Prietenia este una din alesele virtuţi ale omului. Elementele care o alcătuiesc par să fie în număr de trei şi anume: dragostea, asemănarea de structură interioară şi unitatea de năzuinţe (...). Iubind omul din fratele tău înseamnă că-l ai pe Dumnezeu aproape, înseamnă că umbli pe căile veşniciei. Prietenia este ordine nouă în lumea renăscută a lui Iisus"[24]. Înţelegem astfel cum omul nu poate să trăiască singur, izolat, ci trebuie să se întâlnească cu o altă fiinţă umană, cu un alt om spre a se împlini şi a da sens vieţii în Dumnezeu. Prieteniile spirituale sunt legături adevărate, pline de frumuseţe, de bucurie, de roade şi trăinicie depăşind efemerul, materialismul şi interesul limitat. Adevărata prietenie cu Dumnezeu şi cu oamenii se dobândeşte cu multă osteneală, răbdare, smerenie, credincioşie şi dragoste, după cum ne învaţă şi Sfântul Apostol Pavel în Imnul Dragostei: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată"[25]. Astfel, prietenia înseamnă libertate, comoară de mare preţ, viaţă, bucurie şi frumuseţe netrecătoare. Sfântul Ioan Gură de Aur arată în scrierile sale că prietenia poate fi facilitată de factori fizici, sociali şi revelaţi. Factorii fizici arată că oamenii au fost creaţi din aceeaşi materie şi că între ei există înrudirea naturală, spirituală şi legăturile matrimoniale. Acestea impulsionează neamul omenesc spre unire, spre dragoste şi prietenie. Factorii sociali prilejuiesc de asemenea întemeierea unor prietenii: prieteniile moştenite, prieteniile născute cu ocazia meselor comune, prieteniile întemeiate în urma unor binefaceri, a unor împreună-călătorii, prieteniile dintre vecini, dintre cei ce lucrează în aceeaşi instituţie, prieteniile dintre locuitorii aceleiaşi localităţi şi dintre oameni care vorbesc aceeaşi limbă. Dumnezeu ne descoperă faptul că vrea ca toţi oamenii să fie uniţi şi de aceea a lăsat interesul propriu al fiecăruia să depindă de al altora. Faptul că avem nevoie unii de alţii este un lucru folositor, rânduit spre a noastră apropiere de oameni şi de Dumnezeu. Cu toate acestea, adeseori prieteniile dintre membrii aceleiaşi profesii sunt pândite şi de multe ori dizolvate de invidie şi răutate.

Prietenia se cultivă prin virtuţile amintite mai sus: dragoste, bunătate, credinţă, omenie, răbdare, nădejde, exprimate prin fapte şi cuvinte ş.a., înţelegând că ea nu se inspiră din interese trecătoare, petreceri şi servicii reciproce. Roadele prieteniei sunt deosebit de importante: liniştea, bucuria, comuniunea, ajutor în caz de nevoie, sfătuire bună, milă, compasiune, solidaritate, mângâiere sufletească[26]). Găsim însă şi motive pentru desfacerea sau îndepărtarea prieteniilor şi anume: sărăcia şi bogăţia („Săracul este dispreţuit chiar şi de prietenul lui, pe când prietenii celui bogat sunt fără de număr")[27], boala şi necazurile, minciuna şi viclenia, lăcomia şi făţărnicia.

Sfânta Scriptură ne oferă multe învăţături cu privire la prietenie, dar şi la paza faţă de prieteni, fiindcă ei se pot ridica uneori împotriva noastră din motive diverse. Pe de altă parte, observăm în viaţa Bisericii Creştine, numeroase exemple de prietenii ale sfinţilor, adevărate modele pentru noi, dintre care redau aici doar câteva: prietenia dintre Sfântul Ioan Casian şi Sfântul Gherman din Dobrogea, dintre Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nazianz, dintre Sfântul Ioan Gură de Aur şi Diaconiţa Olimpiada. Despre prietenie înţelepţii lumii acesteia au spus: „Cât despre mine, îmi place mai mult un prieten adevărat, decât toate onorurile lumii la un loc"[28]; „Nu dau prietenilor sfaturi frumoase, ci sfaturi folositoare!"[29]); „Prietenia este ca un suflet în două trupuri" (Aristotel); „Prietenia unui om mare este o binefacere dumnezeiască"[30]; „E mare mângâiere la vreme de restrişte şi să te afli lângă cineva pe care să-l doară inima pentru tine"[31]; „Prietenia este una din mângâierile vieţii".[32]

Într-o societate umană neprietenoasă, afectată de viclenie, egoism, făţărnicie, neîncredere, minciună, formalism şi lipsă de sinceritate, e bine să luăm aminte la prietenia lui Dumnezeu şi la cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Căci cel ce-l laudă pe prietenul său chiar de ar face bine ori rău, acela nu este prieten adevărat ci înşelător şi făţarnic. Căci - când cineva îl laudă pe cel ce face lucruri bune sau îl huleşte pe cel ce face lucruri rele şi-l mustră în taină, adică fiind deosebi numai ei amândoi - atunci este lucru de prieten credincios şi iubit. Şi când mă laudă vreun vrăşmaş al meu, nicicum nu-l primesc; iar pe prieten îl iubesc când mă ceartă şi dragi îmi sunt rănile lui, precum zice cuvântul cel filosofic: Mai credincioase sunt rănile prietenului decât sărutarea cea de bună voie a vrăşmaşului"[33]. Ce bucurie reprezintă vizita unui prieten sau doar telefonul lui! Şi ce sărac este omul fără prieteni! Să iubim sincer oamenii, să-i înţelegem aşa cum sunt, să ne rugăm pentru ei şi să le dorim nemurirea. Să ne bucurăm de prietenia copiilor, a oamenilor maturi şi a bătrânilor înţelepţi şi luminaţi, de prietenia celor care ne-o oferă frumos. „Astăzi oamenii cer să fie iubiţi; de aceea sunt dezamăgiţi. Drept este să nu te îngrijeşti să afli de eşti iubit, ci să vezi dacă tu iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Numai aşa sufletul se satură".[34]
----------------------------------------------------------------------
[1] cf. Facere 1, 26-27
[2]   Înţelepciunea lui Solomon 2,23).
[3]   cf. Facere 22,10-14 şi Iacov 2,23
[4]   cf. Ieşirea 33,11 - „Domnul însă grăia cu Moise faţă către faţă, cum ar grăi cineva cu prietenul Său"
[5]   cf. Facere 32,26-30
[6]   cf. Facere 45
[7]   cf. I Regi 18,1; Psalmi 37,11; Psalmi 26,7-8
[8]   Pilde 18,24
[9] Înţelepciunea lui Isus Sirah 9,10-15).
[10] cf. Matei 11,19 şi Ioan 13,21
[11]   Matei 15,32
[12] Matei 12,50 - „Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din Ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă".
[13] Matei 23,37; Luca 22,50-51
[14]   Matei 14,14; Marcu 1,41
[15] Matei 26, 49-50
[16] Ioan 15,13-15
[17] Luca 23,34
[18] Ioan 11,11
[19] Romani 8,35; 39
[20] Efeseni 2,19
[21] Ioan 15,14 - „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc".
[22] Psalmi 138,17
[23] Arhimandrit Serafim Alexiev, Dragostea. Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Bucureşti,
Editura Sophia, 2007, p. 15
[24] Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Vremea, Bucureşti, 2006, pp. 85-86)
[25] I Corinteni 13,4-8
[26]   cf. Iov 2,11; 6,14
[27]   Pilde 14,20
[28] Solon
[29] Voltaire
[30] Socrate
[31] Cervantes
[32] Gala Galaction).
[33] Mărgăritare. Cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale multor sfinţi şi dascăli, Ediţie îngrijită de Florin Stuparu, Editura Sophia, Cartea Ortodoxă, 2010, p. 111).
[34] Jean-Claude Larchet,  Despre iubirea creştină, traducere de Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2010, pp. 275-276).