Citiţi Biblia! Îndemnaţi şi pe copiii dumneavoastră s-o citească şi mai ales s-o recitească, să mediteze asupra textului citit şi unde nu înţeleg, să întrebe un iniţiat. Nu este ruşinos să întrebi. Dacă în munte, sau în pustiu, sau într-un oraş mare nu ai un ghid, te rătăceşti. Într-o lume care a pierdut NORDUL, avem nevoie de un Ghid. „Pentru mulţi, drama credinţei constă în a confunda pe Dumnezeu cu o anumită stare euforică, cu o anumită comuniune trăită. El se poate manifesta, desigur, în acestea, dar este infinit mai mult decât ele: mai presus de toate, Dumnezeu este o orientare. Indiferent de vreme - fie că e lumină sau ceaţă, frig sau cald - , busola indică invariabil nordul. Pentru mine nordul e Dumnezeu" (Gustave Thibon – „De la divin la politic"). Ştiu că există destui oameni care nu-L acceptă pe Dumnezeu în viaţa lor şi fac tot ce le stă în putinţă ca să-L scoată şi din viaţa copiilor lor; dar, aşa cum spune părintele Arsenie Boca „ateismul este o infirmitate, o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane". Doamne...! Iată ce mai spune acelaşi părinte: „M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: Transformarea omului în OM, fiul mai mic al lui Dumnezeu şi frate al Fiului Său mai mare; însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieţi". La „transformarea omului în OM" este mare nevoie de binecuvântarea de la Dumnezeu. La orice lucru trebuie să avem binecuvântarea Lui, altfel, de multe ori, ne străduim în zadar cum spune psalmistul David: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi, care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn..." (Psalmul 126). Iisus se întristează atunci când îi oprim pe copii să meargă la El. O arată textul biblic: „Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va întra în ea. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei" (Marcu 10-13-16).

În „Tinereţe şi Înviere", Nichifor Crainic consemnează superb: „În icoanele care înfăţişează intrarea triumfală în Ierusalim, copiii sunt cei care îl primesc cu entuziasm mai fierbinte şi ramurile verzi cu care îl omagiază sunt parcă prelungiri în aer ale sufletului lor fraged. Dar este în aceste icoane un amănunt de o frumuseţe înduioşătoare: pe planul întâi este zugrăvit un copil, care se pleacă cu o cucernicie de o infinită gingăşie şi sărută din mers piciorul Mântuitorului călare pe asin. Zugravul a concentrat în acest amănunt toată adânca pornire şi toată recunoştinţa copilăriei din lume pentru Fiul lui Dumnezeu, care vine. Avem noi dreptul (întreabă Crainic) părinţi sau dictatori politici, orice am fi, avem noi dreptul să împiedicăm această atracţie spontană şi adâncă dintre Iisus Hristos şi copii?" (p. 69). Mi-a revenit de multe ori în memorie un episod pe care-l voi relata mai jos: într-o sâmbătă după masă, înainte de '89, am fost invitat să particip la o cununie religioasă de tatăl miresei pe care-l cunoşteam de multă vreme, inginer silvic. Cununia a fost săvârşită într-o comună şi biserica, deşi destul de încăpătoare a fost aproape plină, fiind foarte mulţi invitaţi. Nu mai ştiu foarte sigur, dar cred că mirele era tot inginer silvic; ceea ce mi-amintesc însă sigur e faptul că era fiu de colonel. La eveniment, (am aflat după) au fost prezenţi maiori, colonei şi doi generali. Taina cununiei este un eveniment extraordinar, un eveniment de bucurie şi importanţă copleşitoare, eveniment care place. De fapt, momentul central de la nuntă este ce se întâmplă acolo, în biserică. Ei bine, acolo a fost ceva ce nu mi-a plăcut, mai ales că era vorba de unul din protagonişti, mirele. Nu mi-a plăcut zâmbetul dispreţuitor cu care a intrat în biserică şi care l-a afişat tot timpul; nu mi-a plăcut că nu şi-a făcut niciodată semnul sfintei cruci, iar când am ocolit masa de trei ori şi după rânduială, naşii şi mirii trebuie să sărute Sfânta Evanghelie şi sfânta cruce, el, mirele, a mimat tot timpul, fiind convins probabil că i-a păcălit pe toţi. Nu ştiu, poate i-a păcălit, dar, el nu ştia un lucru, pe Dumnezeu nu-L putea păcăli şi, întâmplător, nici pe mine, care am fost tot timpul cu ochii pe el. Bineînţeles că nu mi-aş fi iertat-o niciodată dacă n-aş fi intervenit. Mi-am cerut permisiunea de la preotul paroh că vreau să le spun şi eu tinerilor câteva vorbe şi după ce le-am urat cele cuvenite mesajul meu a fost îndreptat către cel care reuşise să umbrească acel tablou şi eveniment central din viaţa lor. După ce-am încheiat, m-am retras în sfântul altar împreună cu ceilalţi preoţi. Reacţia n-a întârziat: unul dintre cei patru preoţi cu care slujisem, cel mai în vârstă, care rămăsese cu o spaimă permanentă după anii grei de închisoare pe care-i făcuse, a păşit spre mine clătinând din cap şi mustrându-mă: Ce te-a apucat părinte Vasile ? De ce trebuia să spui dumneata lucrurile astea? aici sunt prezenţi nişte colonei, generali, ai dat peste cap atmosfera de bună dispoziţie care domneşte de obicei la o cununie! I-am replicat:

Părinte Titu, aici este cea mai mare greşeală a noastră, ne este teamă, ne este teamă la tot pasul. Vă port un mare respect, dar nu pot să fiu de acord cu dumneavoastră; în Noul Testament, găsim ca un fir roşu, călăuzitor, îndemnul lui Iisus Hristos: „Nu vă temeţi nu vă fie frică. Eu am biruit lumea!". Iată ce spune Sf. Ap. Pavel lui Timotei, am continuat eu deschizând Biblia care era pe sfânta masă: „Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată îndelunga răbdare şi învăţătura. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme". (II Timotei, 4-2-4). Apoi, am mai deschis Biblia şi am citit încă un verset care-mi place mie foarte mult: „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu Sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire". (Epistola I, Ioan, cap. 4, vers.18) Aici, dialogul nostru s-a întrerupt brusc, pentru că în sfântul altar şi-au făcut apariţia patru bărbaţi printre care tatăl miresei, inginerul, şi tatăl mirelui, colonelul; acesta a salutat, a venit către mine, a întins mâna şi s-a recomandat: colonelul X; sunt tatăl mirelui părinte şi am venit să vă mulţumesc, mă simt ruşinat şi mă simt vinovat de felul cum l-am educat pe fiul meu, îmi cer iertare. Acelaşi lucru îl face şi soţia mea care am înţeles că n-are voie să intre aici; ziua de azi rămâne o lecţie şi pentru noi şi pentru fiul nostru şi pentru mulţi care am fost prezenţi la acest eveniment. Colonelul, cel care vorbise, a salutat scurt şi a ieşit. A rămas tatăl fetei, inginerul; mi-a mărturisit deschis: părinte, în timpul spiciului, când am auzit ce spuneţi, vă spun sincer, am regretat că v-am invitat, mi-a fost foarte teamă de reacţia cuscrului meu, dar, se pare că a fost foarte bine aşa! Nimic nu este întâmplător domnule inginer l-am asigurat eu, Dumnezeu lucrează prin oameni. Se liniştise şi părintele Titu, i se luase o piatră de pe inimă.

Nu fără legătură îmi vine în minte o relatare pe care o face în „Memorii" Valeriu Anania:
„- De ce n-ai venit, părinte, şi la mine cu botezul? Am gândit că dumneavoastră nu credeţi, domnule Arghezi... Şi ce-ţi pasă dumitale de ceea ce cred sau nu cred eu? Dacă nu cred eu, vreau să creadă copiii mei, căci dumneata nu le poţi fi nici băcan, nici măcelar, nici zarzavagiu, ci un nebun sublim care stropeşte pereţii cu apă, ceea ce nu văd ei în toată ziua" (pag.50) Foarte aspra mustrare venea către cel care a fost pentru o vreme preot în mahalaua Mărţişorului, părintele Tătărîm. Cred că vor fi binevenite câteva cugetări despre copii şi părinţi. „Grădinarul leagă copăcelul tânăr de curând sădit de un par puternic înfipt în pământ, pentru ca vântul să nu smulgă copăcelul, şi taie mlădiţele de prisos, pentru ca ele să nu vatăme şi să nu-l usuce. Procedaţi şi voi la fel cu copiii voaştri; întăriţi inimile lor cu frica de Dumnezeu, pentru ca ele să nu se clatine din pricina smintelilor! Tăiaţi patimile ce răsar în ei, pentru ca ele să nu se întărească şi să-i omoare duhovniceşte" (Sf. Ioan Gură de Aur) „Ai ştiut să-ţi naşti copii, să ştii să-i şi educi cum trebuie, pentru ca să porţi cu vrednicie numele de tată" (Sf. Tihon) „Părinţii vor fi pedepsiţi nu numai pentru păcatele lor, ci şi pentru ale copiilor lor, dacă nu-i cresc în duhul evlaviei" (Sf. Ioan Gură de Aur) „Noi cei dintâi, părinţii, vom culege roadele dacă creştem copii obraznici, neruşinaţi, neascultători şi grosolani" (Sf. Ioan Gură de Aur) „Mama poartă numele de mamă nu pentru că naşte copii, ci pentru că-i creşte bine pe copii. Nu natura ci virtutea o face mamă" (Sf. Ioan Gură de Aur).
(va urma)