Contează enorm ce părinţi am avut, ce învăţători, ce profesori; într-un cuvânt, ce fel de educatori am avut. Episodul pe care îl voi relata mai jos a fost povestit de un profesor de ateism de la fosta Academie „Ştefan Gheorghiu" din Bucureşti.

„Domnule, la orele mele participau nu numai studenţii noştri, ci aveam un auditoriu foarte larg şi de toate vârstele şi profesiile: ingineri, doctori, profesori, muncitori, studenţi de la alte facultăţi, etc. Ei bine, într-o zi, tocmai când eram pe punctul de a începe cursul, se deschide uşa amfiteatrului şi cine crezi, domnule, că intră? Un preot, un preot în vârstă, îmbrăcat în uniformă, cu o privire foarte ageră şi foarte puternică, domnule. A salutat scurt şi a întrebat dacă îi este permis să asiste la curs. L-am invitat să ia loc şi după ce mi-am predat cursul, ca de obicei, i-am provocat la discuţii. Printre cei care au ridicat mâna era şi preotul. I-am făcut semn că e liber să vorbească şi m-a rugat să-i permit să meargă câteva minute la tablă. A ieşit la tablă şi a făcut o demonstraţie pe bază de fizică atomică a existenţei lui Dumnezeu. Scria şi explica, domnule; după ce a încheiat demonstraţia, mi-a mulţumit, a salutat şi a ieşit din amfiteatru. Eram năucit, domnule, eram atât de năucit, încât am uitat măcar să-l întreb cum îl cheamă. M-am interesat şi am aflat într-un târziu că e profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi că se numeşte Nicolae Balca. Ei bine, ce pot să spun, este faptul că de atunci, la cursurile mele, am avut un număr de studenţi din ce în ce mai mic domnule".

Părintele Prof. Nicolae Balca mi-a fost profesor şi cred că sunteţi curioşi să aflaţi câteva lucruri şi date biografice din viaţa Domniei sale. Spunea că numele de „student" provine din germanul „die stunde", care înseamnă „oră" şi de aceea studentul trebuie să-şi chivernisească bine timpul, orele... Era profesor universitar la Bucureşti când a urmat cursurile Facultăţii de Fizică din Capitală, dar a fost eliminat prin anul trei, din cauză că pusese nişte întrebări „stânjenitoare"... Tot astfel se spunea şi despre participarea la o conferinţă ateistă, la care a pus iarăşi nişte întrebări mai „deosebite" la care conferenţiarul nu i-a răspuns pe loc, ci l-a amânat pentru sfârşitul întrunirii, apoi l-a întrebat: „Unde lucraţi dumneavoastră?", la care părintele Balca a răspuns ardeleneşte: „Eu mi-s popă, bre!". La orele de curs, jumătate din timp îl dedica unor explicaţii filozofice, fascinante pentru studenţi, despre metoda maieutică, despre existenţialism, psihanaliză, etc. Între cei mai citaţi filozofi erau: Socrate, Platon, Aristotel, Hegel, Kierkegaard, Heidegger, Karl Bart, Emil Brüner etc.. Îi plăcea să fie contrazis cu „argumente", pentru ca el să poată, apoi, contra-argumenta... În 1925 obţine Diploma de învăţător cu nota zece, primul între cei 75 de candidaţi, iar Diploma de Bacalaureat, al doilea din cei 180 de candidaţi. Între 1925-1929, urmează cursurile Academiei Teologice din Sibiu pe care le încheie cu calificativul maxim: eminent. Remarcat de Mitropolitul Nicolae Bălan de atunci (al Ardealului), este trimis cu o bursă de stat pentru specializare în Germania, la reputata Universitate din Jena. Aici, urmează cursurile de Teologie, Filozofie, Pedagogie, Psihologie şi Caracterologie, ale unor profesori consacraţi: Peter Petersen, Bruno Bauch, Ed. Grisebach, Johansen. Studiază de asemenea Teologia Sistematică cu prof. Fr. Gogarten, unul dintre corifeii Teologiei dialectice, ceea ce va duce la susţinerea tezei de doctorat având drept subiect, unul dintre aspectele activităţii dascălului său. Specializându-se în domeniul pedagogiei, N. Balca elaborează, la sugestia profesorului său Peter Petersen, teza de doctorat cu titlul „Însemnătatea lui Gogarten şi a cercului său pentru pedagogia modernă", obţinând - magna cum laude - reprezentând totodată şi o recunoaştere a muncii lui N. Balca pentru obţinerea titlului de Doctor în Filozofie. A conferenţiat de nenumărate ori la Facultăţile de Teologie ale Universităţilor din Heidelberg, Münster, Freiburg, Regensburg, Viena, Graz, Salzburg, etc. Odată, când era bolnav, stând într-o rezervă cu un general, care se minuna cum de are credinţă, el, cu atâtea cunoştinţe ştiinţifice, îndeosebi filozofice...La care părintele Balca i-a răspuns: „Eu cred în Dumnezeu fiindcă ştiinţa îmi spune mie doar cum este lumea, dar nu-mi spune şi ce trebuie să fac!"

Ei bine, aici cred că este cheia. Ce trebuie să facem ca să-i educăm pe copiii noştri bine? Părintele Balca îi spunea generalului că, de fapt, Dumnezeu este cel care ne poate învăţa cu adevărat ce trebuie făcut: Să iubeşti pe Dumnezeul tău, să-ţi aduci aminte de ziua de odihnă şi să o sfinţeşti, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta; şi de asemenea, ce nu trebuie făcut: să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb...! (Vezi Biblia, Ieşirea, cap.20) Trebuie să recunoaştem că dacă cele zece porunci ar fi respectate, n-ar mai fi nevoie de tribunale şi de legile civile. De aceea, consider că predarea religiei în şcoală este o problemă extrem de importantă. Cine refuză pe Dumnezeu, refuză Adevărul, refuză realitatea, refuză dragostea. Dintre toate religiile lumii, numai creştinismul ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. „Dragostea trage în balanţă mai mult decât Calea Lactee, cu toate stelele ei" (A. Exupèry). Nu poate exista familie, nu poate exista societate, nu poate exista educaţie, nu poate exista viaţă fără dragoste. Dragostea e un copil de şase mii de ani, spune Victor Hugo. M-am cutremurat când o doamnă mi-a spus după '90 că ginerele dânsei (inginer) şi-a bătut fiica, elevă în clasa a opta, pentru că se ducea la ora de religie. Şi, atenţie, a bătut-o de a băgat-o în spital! Astfel de oameni n-ar trebui să aibă familie, astfel de oameni ar trebui izolaţi de societate. Există ţări unde, dacă se întâmplă aşa ceva, dai un simplu telefon la „Protecţia Familiei" şi în câteva minute, astfel de indivizi sunt încătuşaţi. Există atâta violenţă în lume, încât ne întrebăm dacă mai există soluţii pentru a o îndepărta. Cu câţiva ani în urmă, nişte oameni de ştiinţă englezi, au făcut o statistică şi în concluzie spuneau: n-a existat niciodată în istoria lumii atâta ură, atâta violenţă, atâta egoism, atâtea crime!... După primul război mondial, un editor american a oferit un premiu de 100.000 de dolari pentru un plan care să asigure pacea mondială. Au fost prezentate peste 20.000 de planuri la concurs. După discuţii îndelungi, membrii comisiei pentru decernarea premiului s-au oprit la cel care, în cele mai puţine cuvinte venea cu soluţia salvatoare: „Încercaţi-L pe Iisus!"

Cei care au hotărât să reintroducă religia în şcoală ştiau foarte bine că soluţia fără greş este Iisus. În pastorala de Crăciun, regretatul, marele mitropolit Bartolomeu Anania spunea: „Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ... îi rog fierbinte pe părinţi să aibă grijă de copiii lor. Ştiu că avem multe familii adevărate, cu părinţi sfioşi iubitori şi copii cuminţi. Dar tocmai de aceea vă rog şi vă îndemn, părinţilor, să fiţi veghetori, ca nu cumva copiii noştri buni să încapă pe mâna celor ce-i strică, sau să aibă la îndemână ceva ce le poate întina fiinţa. (...) Ajutaţi-vă odraslele să înveţe cu drag şi să se poarte frumos! Oferiţi-le pruncilor voştri mai puţin televizor şi mai multă lectură: din cărţile frumoase şi, pe cât se poate, pagini alese din Sfintele Scripturi. Faceţi din Fiul Mariei un prieten al copiilor voştri".

Intervenţia şi comportarea noastră, pot fi într-adevăr hotărâtoare în viaţa copiilor. Venim cu un exemplu: Într-o seară, pe când mama pregătea cina, fiul de 11 ani veni în bucătărie cu o foaie de hârtie în mână. Cu un aer foarte serios, copilul îi dădu hârtiuţa mamei, care, lăsând puţin treburile, citi ceea ce era scris acolo: „Pentru că am smuls buruienile din grădiniţă: 5 lei. Pentru că am făcut ordine în camera mea: 10 lei. Pentru că am fost să cumpăr laptele: 1 leu. Pentru că am avut grijă trei după-amiezi de surioara mea: 15 lei. Pentru că am luat două calificative foarte bine la şcoală: 10 lei. Pentru că am dus în fiecare seară gunoiul: 7 lei. Total: 48 lei".

Mama îşi privi copilul în ochi, cu multă blândeţe. În mintea sa veneau o mulţime de amintiri. Luă un creion şi scrise pe spatele hârtiei: „Pentru că te-am purtat în pântece timp de nouă luni: 0 lei. Pentru toate nopţile pe care le-am petrecut veghindu-te atunci când erai bolnav: 0 lei. Pentru toate momentele în care te-am mângâiat atunci când erai trist: 0 lei. Pentru toate prilejurile în care ţi-am şters lacrimile: 0 lei. Pentru tot ce te-am învăţat zi de zi: 0 lei. Pentru toate mesele de mic-dejun, prânz şi cină, pentru toate gustările şi prăjiturile pe care ţi le-am pregătit: 0 lei Pentru viaţa pe care ţi-o dau zi de zi: 0 lei. Total: 0 lei" (repovestire după Bruno Ferrero) din ziarul „Lumina", 23 ian.2011.

(Va urma)

Pr. Vasile Marinescu - Biserica Olari – Curtea de Argeş - Martie 2011