Sun Tzu: Arta Războiului

Ca orice alt aspect al vieţii şi evenimentelor în Asia, spiritualitatea clivează şi acest aspect al păcii precum şi pe cel al artelor marţiale, între yin şi yang. Dacă gânditorii ofereau soluţii raţionale până la un punct şi cărţile reprezentau partea pozitivă şi onorabilă a existenţei umane, eficienţa ultimă şi absolută în China era asigurată de de luptătorii marilor armate. Când soarta în politică era potrivnică sau acţiunile diplomatice eşuau, ca ultimă soluţie erau angajaţi generalii războinici pentru a aduce victoria şi a restabili armonia. Pentru a atinge această eficienţă de acţiune, luptătorii erau antrenaţi şi educaţi în spiritul „Artei războiului”. De mai bine de 2500 de ani, în situaţiile de conflicte militare sau de rivalităţi, se recurge la „Arta războiului de Sun Tzu”. În antichitate chinezii împărţeau problemele de stat în două mari categorii: culturale şi militare. Partea culturală cuprindea politica, economia şi administraţia. Cea militară, se referea la problemele ce ţin de armată şi la război. De mii de ani chinezii respectă preceptul: „A îndrăgi războiul te duce la ruină; a uita de război te pune cu siguranţă în pericol”. Acesta este un punct esenţial şi obligatoriu al concepţiei politice de bază a ţării. Primul capitol al acestei lucrări arată numeroşii factori de care depinde rezultatul unui război, între care cei mai importanţi sunt: situaţia politică, anotimpul, clima, condiţiile geografice, calităţile suveranului, competenţa comandantului armatei şi a generalilor, calităţile soldaţilor şi forţa lor combatantă, susţinerea polulaţiei,etc. Autorul a descoperit acum peste două mii de ani, că factorii care decid soarta unui război sunt numeroşi şi variabili, acesta nefiind o simplă luptă între adversari care se măsoară numai în forţă militară şi dotare a armatei ci şi în inteligenţă şi geniu militar.

Potrivit autorului, un comandant de armată, în urma analizei efectuate, este imposibil să nu ştie ce măsuri trebuie să ia în situaţia dată. În preajma războiului acest tratat recomandă evaluarea situaţiei după următori cinci factori fundamentali: influenţa morală, condiţiile atmosferice, terenul, comandantul, doctrina. În capitolul 2 este prezentată strategia de conducere a războiului. Ofensiva este descrisă detaliat în capitolul 3. Esenţa acestei gândiri strategice a avut o influenţă remarcabilă asupra comandanţilor de armate, deoarece ea arată că „a învinge trupele duşmane fără luptă este metoda cea mai strălucită, cea pe care militarii trebuie în primul rând s-o adopte”. Concluzia la care autorul ajunge este că a învinge recurgând la această strategie, este cea mai bună politică ce trebuie adoptată, urmată apoi de diplomaţie, forţa militară şi bătălia pentru cucerirea puctelor celor mai bine fortificate. Apărarea reprezintă caracteristica proprie a strategiei militare chineze, formată încă din Antichitate. Bineînţeles, acest tip de apărare strategică trebuie să fie activă. În capitolul al 8-lea al lucrării sale, SunTzu spune: „Unul dintre principiile artei războiului este acela de a nu te baza niciodată pe absenţa sau numărul redus al duşmanilor, ci pe buna pregătire a propriilor trupe şi pe capacitatea lor de a respinge orice atac”, ceea ce ilustrează un alt principiu: „Prevederea este mama siguranţei, iar o mare putere terorizează duşmanul’’. Capitolul al 13-lea al lucrării tratează pe larg metodele de luptă. Potrivit lui SunTzu, atunci când războiul este inevitabil, singura alegere este de a te arăta neclintit în faţa acestuia şi de a nimici duşmanul în timpul cel mai scurt şi cu cele mai puţine pierderi. Totuşi, acest tratat nu garantează o victorie rapidă asupra duşmanului. O istorie de două mii de ani arată că, în Antichitatea chineză, deşi oştirile combatante au aplicat în acelaşi timp „Arta războiului de SunTzu” în desfăşurarea războiului, rezultatul nu a fost indecis sau măcar egal pentru ambii participanţi la ostilităţi, ci dimpotrivă conflictul devenind de multe ori catastrofal pentru doar unul din combatanţi.

Artele marţiale

În vechea Chină au existat trei locaţii principale în care s-au dezvoltat artele marţiale: satele şi târgurile, în oştire, în temple şi mânăstiri. Evidenţierea acestora pe categorii este formală, pentru că au existat (şi există) numeroase influenţe reciproce. Artele marţiale au cunoscut o evoluţie continuuă de-a lungul a mii de ani de lupte şi razboaie între regatele combatante. Anticii chinezi au studiat, şi perfecţionat numeroase tehnici de luptă, care au avut ca rezultat scindarea Wushu-ului într-o multitudine de şcoli şi stiluri, fiecare avand propriile tehnici şi propria învăţătură filosofică. Oricat de diferite ar fi aceste şcoli, toate au aceeaşi caracteristică comună :sunt dure şi eficiente. Datorită tehnicilor complicate, boxul chinezesc nu se aseamănă deloc cu boxul occidental. În această disciplină se evidenţiază două curente principale, Shaolin si Wudang. Mai există şi alte numeroase şcoli secundare, care îşi au originile tot în primele două. Shaolin este numele celebru al manăstirii din provincia Henan, unde faimosul călugăr buddhist Bodhidharma a dezvoltat în antichitate primele 18 exerciţii pentru întărirea constituţiei fizice. Foarte apreciate de tineretul occidental, dar practicate actual la nivel de masă sub diferite forme, şcoli şi tehnici specifice, artele marţiale sunt prezente peste tot în China ca o gimnastică spirituală necesară sănătăţii psihice şi fizice. Acasă, în săli de sport, în temple sau în parcuri ori în marile pieţe urbane, peste tot gaseşti ca şi în trecut practicanţi tineri şi bătrâni, de Tai Chi Chuan, Kempo, Kung Fu ori diferitele stiluri Wu Shu.

Consideraţii finale

Astăzi, cu toţii oscilăm între sentimentele de admiraţie pe care le percepem contradictoriu cu privire la înţelepciunea orientală chineză, exotică, tentantă intelectual şi pe de altă parte la pericolul pe care îl simţim faţă de expansiunea implacabilă a fenomenului economic sino-asiatic. Elitele spirituale chineze au contribuit la înaintarea umanităţii într-o nouă eră ştiinţifică şi tehnologică trimiţând în cosmos taiko-nauţi şi demonstrând întregii umanităţi forţa spirituală, ştiinţifică şi economică a Chinei. Pentru că aşa după cum ştim, spiritul este superior materiei, China dovedeşte cu prisosinţă acest aspect prin structurarea actuală a societăţii în cel mai eficient şi rafinat habitat posibil, contribuind la dezvoltarea ştiinţifică universală, prin cercetări şi descoperiri de o inestimabilă valoare. Multe aspecte nu pot fi înţelese în cercetarea acestui uimitor fenomen fără contactul subtil direct şi profund filosofic cu acel spirit al inconştientului chinezesc. Esenţele acestui sincretism al armoniei se evidenţiază în: caracteristica geografică a Chinei, care putea fi deschisă spre lume dar în acelaşi timp şi izolată, religia, influenţa culturală orientală, sinteza şi combinaţia inteligentă a elementelor tradiţionale străine, structura regatelor istorice şi bineînţeles respectarea tradiţiei. Privind dezvoltarea chineză actuală, de la avansul tehnologic foarte rapid, politicile sociale ce umanizează şi armonizează ambiental fiinţa umană, până la economia perpetuu stabilă şi mediul protejat, China dovedeşte scriptic şi faptic că spiritul ei coboară fără putinţă de tăgadă dintr-o istorie glorioasă şi absolut respectabilă. Şi chiar dacă în trecut spiritul strălucitor al acestei culturi, s-a mai închis cu mânie în faţa străinilor ce veneau cu crucea într-o mână şi puşca în cealaltă, trăgând din narghilealua cu opiu ca „misionari”, astăzi oaspeţii Chinei sunt uimiţi să vadă şi să înţeleagă cum a reuşit această lume ce fusese în pericol de distrugere, să treacă la dezvoltarea ştiinţifică şi economică în acelaşi timp cu sublimarea spirituală a diferitelor religii aparent ireconciliabile.

Acest model al concetrării eforturilor societăţii axat pe cercetarea soluţiilor tehnico-economice, concomitent cu libertatea absolută a indivizilor de a a-şi alege credinţa plus o mare doză de seriozitate şi disciplină individuală, se originează în cel mai strălucit model actual de eficientizare a eforturilor colective ce tind firesc spre devenirea evoluată a oamenilor ca şi a protejării mediului în China. Educaţia liberă a spiritului şi un model economic flexibil, iată ingredientele generale ale succesului chinezesc. În prezent China după dovada unui trecut glorios se preocupă de pace şi armonie, promovând politici de pace în regiune şi în întreaga lume aplicând cu onoare şi verticalitate în cadrul ONU principiile moderne ale relaţionării politice şi economice. Spiritul Chinei actuale înseamnă de fapt, echilibrul existenţial şi filosofic, adus la manifestare tolerantă între cele două sisteme politice adoptate (după modelul yin-yang), pragmatism şi conştiinţa de diciplină a oamenilor.