Considerente strategice

Sistemele aeriene fără pilot la bord au capacitatea de a perturba activitatea adversarului. Acestea creează disconfort şi îi reduce sentimentul de siguranţă. Mai mult, au un impact emoţional şi de constrângere, fapt ce poate reduce violenţa armată şi poate limita viitoare acţiuni. Este absolut necesar ca şi acurateţea intelligence-ului dobândit cu privire la ţinte să fie bazat pe criterii clar definite. Aşa cum afirma Jane Mayer „acurateţea loviturilor premeditate cu ajutorul dronelor sunt bune pe cât este şi intelligence-ul din spatele lor”[79], iar lipsa transparenţei asupra modului în care sunt dobândite informaţiile ar putea lăsa loc de îndoială asupra eficienţei sistemelor de zbor fără pilot.

O politică bazată pe lovituri prin etichetare riscă să alieneze partenerii şi creşte dificultatea stabilirii de viitoare acorduri sau alianţe, dar mai ales riscă să creeze precedente periculoase pentru alte state sau actori non-statali care ar putea să acţioneze în aceeaşi manieră de protejare a securităţii şi a intereselor proprii. La acest fapt contribuie şi proliferarea accentuată a tehnologiei fără pilot atât din partea statelor şi a armatelor, cât şi din partea companiilor private în căutare constantă de extindere şi de mărire a profitului. Dacă acest proces nu este controlat, exista riscul ca această tehnologie să ajungă şi în mâinile adversarilor ceea ce poate afecta securitatea şi stabilitatea globală. Conform Oficiului de Contabilitate al Statelor Unite (GAO), cel puţin 76 de state au dezvoltat sau au procurat tehnologie fără pilot[80]. China are în stadiul de dezvoltare nu mai puţin de 25 de astfel de sisteme, iar din Iran au apărut informaţii cu privire la existenţa unor sisteme de zbor fără pilot cu capabilităţi de a acţiona pe o rază de aproximativ de 1.000 km. Mai mult, statul iranian ar fi suspectat de aprovizionare cu astfel de aparate a organizaţiei Hezbollah şi a regimului sirian Al Assad. „La urma urmei, un adevar al timpurilor noastre este că niciun sistem de arme, indiferent unde a fost creat prima dată, poate fi ţinut pentru mult timp ca proprietate privată”[81]. Deşi Statele Unite încearcă să controleze proliferarea acestei tehnologii, piaţa exporturilor este mult prea importantă şi aducătoare de profit, iar constructorii privaţi au pus suficiente presiuni Congresului încât să fie aprobate exporturi de sisteme fără pilot către 66 de state. Există totuşi îngrijorarea că aceste exporturi să aibă efecte inverse şi să fie utilizate la un moment dat împotriva Statelor Unite.

Peter Singer de la Institutul Brookings aseamănă sistemele fără pilot la bord cu aeronavele din Primul Război Mondial care la început erau doar de observare, devenind apoi armate şi omniprezente. „În momentul de faţă, niciun stat dezvoltat din Vest nu are în derulare proiecte de aeronave cu pilot la bord, iar Forţele Aeriene ale Statelor Unite antrenează mai mulţi operatori de drone decât piloţi” [82]. Se estimează că în următorul deceniu, cheltuielile privind sistemele de zbor fără pilot la bord şi tehnologiile aferente se vor ridica la 94 de mld. de dolari.

Având în vedere provocările şi ameninţările asimetrice ale secolului 21, tehnologia fără pilot vine ca o soluţie similară care să le combată. Dacă acum avem ca exemple Afganistan şi Irak privind utilizarea războiului convenţional împotriva unui inamic neconvenţional, distanţa dintre utilizatorii aparatelor de zbor fără pilot şi inamic aduce situaţia pe acelaşi plan, o soluţie asimetrică pentru un război asimetric. Această tehnologie permite proiectarea puterii fără riscurile asociate cu pierderile de viaţă umană din rândurile proprii şi fără riscurile politice şi mediatice. Eliminarea inamicului cu ajutorul sistemelor fără pilot a devenit o soluţie mai favorabilă pentru decidenţi pe principiul că este mai uşor să elimini ţintele de mare valoare decât să le capturezi. În 2011, Ministerul Apărării al Regatului Unit ridica anumite semne de întrebare cu privire la această situaţie a utilizării aeronavelor fără pilot ca opţiune politică, punându-se problema cât de probabil ar fi ca decidenţii politici să recurgă mai repede şi mai des la o acţiune violentă pentru rezolvarea unei situaţii conflictuale.

Sistemele de zbor fără pilot la bord reprezintă probabil cele mai eficiente mijloace de a combate şi de a estompa situaţiile violente armate în regiunile eşuate şi permit acţionarea acolo unde forţele convenţionale, prin legislaţia internaţională, nu pot acţiona. Mai mult, acestea pot proiecta o formă de control în spaţii extranaţionale în multe cazuri mult mai eficient decât prin mijloace pe sol.

Cea mai mare ameninţare cu privire la înlocuirea sistemelor convenţionale cu cele fără pilot, semi-autonome sau autonome este războiul electronic şi aici nu ne referim doar la sabotarea sau deturnarea sistemelor de acest tip, ci la orice mijloc sau formă de atac ce poate scoate din uz componentele electronice. Cea mai sigură soluţie pentru România ar fi operarea în tandem a sistemelor controlate de la distanţă cu cele convenţionale. Bazarea în întregime a unui întreg aparat naţional de apărare şi securitate aerian pe sisteme fără pilot ar putea deveni o vulnerabilitate.

Majoritatea statelor din regiune dezvoltă aparate de zbor fără pilot civile şi militare, dar puţine caută să le integreze în sistemele naţionale aeriene care ar putea influenţa în mod pozitiv viitoarele generaţii de aparate de zbor fără pilot la bord. Doar România, Polonia şi Turcia au iniţializat proiecte sau deţin o infrastructură parţială referitoare la facilităţile necesare operării unor sisteme fără pilot la bord. Proiectul SIMPAR[83] (Sistem inteligent de monitorizare şi dirijare a traficului cu ajutorul platformelor aeriene robotizate) este un proiect avansat de integrare a sistemelor aeriene fără pilot la nivel civil derulat între 2007-2010. Proiectul este nefinalizat, dar poate reprezenta un pas important având în vedere că România este singura ţară cu un astfel de proiect. Dacă infrastructura românească nu va ţine pasul cu dezvoltarea tehnologiei sistemelor fără pilot uman la bord, pe termen lung riscă un decalaj greu de redresat.

Colaborarea în cadrul principalelor organizaţii politico-militare din regiune şi stabilirea unor parteneri privaţi sau de stat externi reprezintă cei mai importanţi factori spre îndeplinirea obiectivului de stabilire a României ca centru tehnologic al sistemelor fără pilot la bord. Neluarea în considerare a acestor factori ar putea reduce drastic potenţialul României datorită şanselor foarte mici de dezvoltare proprie a tuturor tehnologiilor necesare şi de obţinere a fondurilor pentru dezvoltarea unor platforme tehnologice avansate care să facă faţă cerinţelor moderne atât pe plan intern, cât şi pe cel extern. Astfel, România a aderat la Alianţa pentru Supraveghere

Terestră[84] (AGS) alături de alte 13 state NATO (Statele Unite, Germania, Italia, Danemarca, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Norvegia, Cehia, Slovacia, Slovenia) şi participă cu fonduri pentru achiziţionarea în comun a  5 sisteme de zbor fără pilot la bord de ultimă generaţie Global Hawk[85-86] necesare programului Smart Defence. Costurile se ridică la 1,2 mld. de euro pentru aparate şi 2 mld. de euro pentru implementarea şi funcţionarea acestora. Compania Northrop Grumman va fi cea care furniza alianţei NATO sistemele de zbor fără pilot la bord Global Hawk, ce vor fi redenumite în Euro Hawk[87]. Principala bază de operare a AGS va fi la Sigonella, Sicila. Euro Hawk va fi dezvoltat în parteneriat cu EADS Germania, Selex Galileo, Kongsberg, Elettra Communications, dar şi cu UTI Systems[88] (România). În mai 2014 a fost întreprins primul zbor de test în spaţiul aerian european[89] în vederea pregătirii programului AGS.

Deşi Organizaţia Naţiunilor Unite a acuzat în mai multe rânduri Statele Unite pentru folosirea aparatelor de zbor fără pilot la bord pentru atacuri în zone de interes, aceasta a iniţiat un program propriu de supraveghere[90] cu ajutorul unor sisteme de zbor fără pilot, de provenienţa Finmeccanica Italia, a graniţei dintre Republica Democrată Congo şi Rwanda în scopul sprijinirii misiunii de menţinere a păcii din regiune. Coasta de Fildeş a solicitat o iniţiativă asemănătoare şi pentru supravegherea graniţelor sale cu Sudanul de Sud. Astfel de misiuni reprezintă o altă oportunitate pentru România deoarece sunt începutul unor proiecte ample de monitorizare a tensiunilor de pe continentul african, iar acoperirea suprafeţelor sale ar putea reprezenta contracte lucrative pentru producătorii autohtoni.

Bibliografie

Cărți

- Austin, Reg, Unmanned Air Systems: UAV Design, Development and Deployment, Editura John Wiley & Sons Publication, Chichester, 2010.
- Barnhart, Richard K., Hottman, Stephen B., Marshall, Douglas M., Shappee, Eric, Introduction to Unmanned Aircraft Systems, Editura CRC Press, Boca Raton, 2011.
- Benjamin, Medea, Ehrenreich, Barbara, Drone Warfare: Killing by Remote Control, Editura OR Books, New York și Londra, 2012.
- Bone, Elizabeth, Bolkcom, Christopher C., Unmanned Aerial Vehicles: Background and Issues, Editura Novinka Books, Washington D.C., 2004.
- Nonami, Kenzo, Kendoul, Farid, Suzuki, Satoshi, Wang, Wei, Nakazawa, Daisuke, Autonomous Flying Robots: Unmanned Aerial Vehicles and Micro Aerial Vehicles, Editura Springer, Tokyo, 2010.
- Popescu, Laurenţiu Răducu, Întrebuinţarea sistemelor aerospaţiale fărăpilot uman la bord, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, București, 2012.
- Singer, P. W., Wired for War: The Robotics Revolution and Conflict in the 21st Century, Editura Penguin Books, New York, 2009.
- Turse, Nick, Engelhardt, Tom, Terminator Planet: The First History of Drone Warfare, 2001-2050, Editura Dispatch Books, 2012.
- Turse, Nick, The Changing Face of Empire: Special Ops, Drones, Spies, Proxy Fighters, Secret Bases, and Cyberwarfare, Preview, Editura Haymarket Books, Chicago,2012.
- Valavanis, Kimon P., Advances in Unmanned Aerial Vehicles: State of the Art and the Road to Autonomy, Editura Springer, Dordrecht, 2007.
Williams, Brian Glyn, Predators: The CIA's Drone War on al Qaeda, Editura - Potomac Books Inc., Washington D.C., 2013.
- Yenne, Bill, Birds of Prey: Predators, Reapers and America's Newest UAVs in Combat, Editura Specialty Pr Pub & Wholesalers, 2010.
- Zaloga, Steven J., Unmanned Aerial Vehicles: Robotic Air Warfare 1917–2007, Preview, Editura Osprey Publishing, Oxford, 2008.
Articole, documente, rapoarte
- Carpenter, Charli, Cohen, Michael A., Zenko, Micah, Metz, Steven , Barnett, Thomas P.M., Drones, Cyber and Covert Ops: America's Invisible Wars, World Politics Review, 2012.
- Agenţia de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, Centrul de Testare Evaluare și Cercetare Șiinţifică pentru Armamente, Sistem mini U.A.V. de supraveghere apropiată în câmp tactic Boreal 5/5E, 2011.
- Department of Defense Dictionary of Military and Associated Terms, Joint Publication 1-02, 2014.
- Department of Defense, Unmanned Systems Integrated Roadmap FY2013-2038, 2013.
- Dolan, Alissa M., Thompson II, Richard M., Integration of Drones into Domestic Airspace: Selected Legal Issues, Congressional Research Service, 2013.
- Drew, John G., Shaver, Russell D. , Lynch, Kristin F. , Amouzegar, Mahyar A., Snyder, Don, Unmanned Aerial Vehicle End-to-End Support Considerations, Rand Publishing, 2005.
- European Council, Part I paragraphs 1-22 of the European Council conclusions, 2013.
- Goure, Daniel, Barry, Tom, Cortright, David, Wittes, Benjamin, Kuznicki, Jason, How Drones Are Changing Warfare, Cato Institute, 2012.
- Jackson, Alan, Operational Reconnaissance and Intelligence Gathering is Critical to Battle Success, Audio Visual Innovations Inc.
- LeMieux, Jerry, Poss, James, Drone Entrepreneurship, Unmanned Vehicle University Press, 2013.
- Newcome, Laurence R., Unmanned aviation: a brief history of unmanned aerial vehicles, American Institute of Aeronautics and Astronautics, 2004.
- Parlamentul României, Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, 11 iunie 2014.
- Porsche III, Isaac R., Wilson, Bradley, Johnson, Erin-Elizabeth, Tierney, Shane, Saltzman, Evan, data_flood Helping the Navy Address the Rising Tide of Sensor Information, National Defense Research Institute, 2014.
- Rupprecht, Jonathan, Drones: Their Many Civilian Uses and the U.S. Laws Surrounding Them, 2013.
- Strickland, Frank, An Insider's Perspective on Innovation During Fiscal Austerity, The Early Evolution of the Predator Drone, Studies in Intelligence Vol. 57, No. 1 (Extracts, March 2013).
- The Washington Post, The Permanent War: Rise of the Drones, Editura Diversion Books, 2013.
- Thompson II, Richard M., Drones in Domestic Surveillance Operations: Fourth Amendment Implications and Legislative Responses, Congressional Research Service, 2013.
- United States Government Accountability Office, Agencies Could Improve Information Sharing and End-Use Monitoring on Unmanned Aerial Vehicle Exports, 2012.
- United States House of Representatives, Rise of the Drones: Unmanned Systems and the Future of War, Editura Nimble Books LLC, 2010.
- Zenko, Micah, Reforming U.S. Drone Strike Policies, Council on Foreign Relations Press, 2013.

Anexa 2 - Stadiul tehnologiei fără pilot în Statele Unite ale Americii

Unmanned Carrier-Launched Airborne Surveillance and Strike (UCLASS), proiectat să intre în serviciu din 2019[166] este cel mai avansat program de adoptare a tehnologiei fără pilot în momentul de faţă şi presupune echiparea portavioanelor americane cu aparate de zbor fără pilot la bord având capabilităţi stealth şi sarcină utilă semnificativă de armament. UCLASS a fost definit ca fiind „o aeronavă fără pilot la bord capabilă de lovituri precise într-un mediu ostil şi de la care se aşteaptă o creştere şi o extindere a misiunilor sale pentru a fi capabilă şi de culegerea de intelligence, supraveghere, recunoaştere, război electronic, de anduranţă şi de dominare a spaţiului maritim”[167]. Programul a fost estimat la peste 4 mld. de dolari pentru care concurează cele mai importante companii aerospaţiale şi de apărare din Statele Unite: Northrop Grumman, Lockheed Martin, Boeing şi General Atomic. Dacă la început se dorea o aeronavă fără pilot cu capabilităţi în special de natură militară, au apărut voci care susţin că o alternativă mai bună ar fi dezvoltarea acestor sisteme axate pe misiuni de intelligence, supraveghere şi recunoaştere (ISR) cu rază foarte mare de acţiune şi anduranţă îndelungată în medii uşor ostile, iar efectuarea de lovituri să fie pe plan secundar. Motivul ar fi reducerea bugetului apărării, dar aspectul transformării în doar o altă unealtă împotriva terorismului pune la îndoială această afirmaţie. Chiar şi un fost ofiţer al Forţelor Aeriene spunea că „operarea dronelor de pe teritoriul unui stat gazdă presupune mult mai multe restricţii decât dacă ar fi operate de pe mare”[168]. Mai mult, „analiștii de apărare spun că noua dronă  este  destinată  în  parte  și  pentru  a  contracara  rachetele  cu  rază  lungă «distrugatoare de portavione» pe care China le dezvoltă”[169].

Acestă iniţiativă este importantă din două motive:

- în primul rând, sub aspectul proliferării tehnologiei militare fără pilot de înaltă performanţă, Statele Unite vor să domine nu doar proprietatea intelectuală din spatele acestor sisteme, ci şi prin ele.

- în al doilea rând, ne demonstrează tendinţa de înlocuire a tehnicii convenţionale de luptă în favoarea celei robotizate şi controlate de la distanţă. Fostul Secretar al Apărării, Leon E. Panetta, evidenţia noua direcţie a forţelor Statelor Unite astfel: „Viziunea unei forţe militare a viitorului trebuie să presupună  o armată de dimensiuni reduse şi uşoară, dar mai agilă, mai flexibilă, rapid dislocabilă şi avansată tehnologic. O forţă de ultimă generaţie [...] pentru care se va pune accentul pe protecţia şi prioritizarea investiţiilor cheie în tehnologii şi capabilităţi noi, precum şi pe capacitatea de creştere, de adaptare, de mobilizare şi de dezlănţuire la nevoie” [170]. Mai mult, anunţa și „crearea unei noi agenţii de spionaj asemănătoare CIA-ului în interiorul Pentagonului numit Servciul Clandestin de Apărare” [171] ce ar avea ca rol, printre altele, de preluare a misiunilor de lovituri cu ajutorul aparatelor de zbor fără pilot la bord.

Potrivit unui raport al Departamentului de Apărare al Statelor Unite, datorită reducerilor bugetare şi competiţia din partea altor state cu propriile proiecte de aeronave fără pilot la bord, se estimează că pe termen lung principalul utilizator nu va fi Departamentul de Apărare, dar va încerca să fie cel mai inovativ din domeniu. Până în 2022 se estimează că Statele Unite vor fi responsabile pentru jumătate din cercetarea şi dezvoltarea sistemelor fără pilot la bord la nivel global urmate puternic de Europa şi Asia în special[172], iar până în 2030 se presupune că jumătate din aeronavele militare ale statelor dezvoltate ar putea fi din categoria fără pilot. Conform studiului Forecast Internaţional „Piaţa pentru sistemele UAV de recunoaştere” [173], totalul investiţiilor de 28,7 mld. de dolari va fi repartizat astfel: SUA - 38,4%, Asia - 26,9%, Europa de Vest - 18,1%, Europa de Est - 8,7%, Orientul Mijlociu - 6,6% şi America Latină - 1,3%. Totuşi, se aşteaptă ca Statele Unite să piardă monopolul asupra tehnologiei datorită eforturilor altor state de a ajunge din urmă.

Departamentul de Apărare al Statelor Unite motivează accentul pus pe sistemele fără pilot la bord prin trei factori:

- Au fost demonstrate capabilităţile militare ale sistemelor fără pilot în operaţiile combatante din Asia de Sud-Est ce au rezultat în creşterea ratei de adoptare a tehnologiei fără pilot în structurile armate convenţionale, dar trebuie dezvoltată în continuare pentru a atinge nivelurile dorite de eficienţă, accesibilitate, integrare, interoperabilitate şi alţi parametri cheie.

- Reducerile bugetare vor impune necesitatea dezvoltării unor soluţii tehnice accesibile şi rentabile.

- Schimbările din mediul de securitate prezintă provocări unice ce vor necesita modificări strategice pentru îmbunătăţirea abilitaţilor de negare a accesului şi contestarea spaţiului aerian al inamicului şi mai ales să ofere posibilitatea deplasării rapide a forţelor la nivel global dintr-o zonă de interes în alta.

Referitor la protecţia datelor furnizate şi a transmisiilor dintre operator şi sistemele de zbor fără pilot la bord, Departamentul de Apărare se bazează pe soluţiile de criptare ale Agenţiei de Securitate Naţională (NSA). Prin urmare, serviciul de intelligence deţine în mod practic controlul asupra aeronavelor fără pilot şi nu armata. Mai mult, un rol esenţial îl joacă şi capacitatea de exploatare a datelor furnizate şi obţinute prin intermediul acestor sisteme deoarece volumul, disponibilitatea şi numărul senzorilor cresc în mod constant ceea ce impune necesitatea „procesării automate” [174-175] a acestor date de la momentul furnizării lor la intelligence acţionabil astfel încât analiştii să nu mai fie nevoiţi să lucreze cu informaţii brute. Îmbunătăţirea tehnologiei va creşte performanţa aparatelor şi durata de viaţă, va scădea numarul de personal, va reduce costurile şi va permite furnizarea de informaţii mai relevante.

Tot raportul Departamentului de Apărare se explică şi de ce sunt necesare sistemele fără pilot la bord. Această tehnologie a demonstrat că poate spori conştientizarea unei situaţii, reduce volumul de muncă umană, îmbunătăţeşte performanţa misiunilor şi minimizează riscul de ansamblu asupra personalului civil şi militar la un cost redus. Foarte important este că majoritatea capabilităţilor sistemelor  fără  pilot  la  bord  sunt  îndeplinite  în  aceeaşi  măsură  şi  de  sistemele convenţionale , doar că unele dintre aceste capabilităţi pot fi îndeplinite mai bine de către sistemele fără pilot la bord. Astfel, acestea reprezintă alternativele preferate pentru misiunile caracterizate ca fiind „plictisitoare [de lungă durată şi rutină], murdare [eliminarea riscului de expunere a personalului la biohazarde] sau periculoase [risc înalt privind punerea în pericol a piloţilor]” [176]. În acest sens, strategia Statelor Unite privind sistemele fără pilot a fost exemplificată prin identificarea[177] a cel puţin 7 baze aeriene de lansare a aeronavelor fără pilot la bord în Africa, o dovadă a extinderii programelor de utilizare a acestor sisteme pentru proiectarea puterii în zone cu probleme, totul fără sau cu minimă intervenţie la sol a armatei americane. „Folosind tehnologia în mod corespunzător [...] va salva trupele forțelor americane și aliate, înainte ca orice individ să pună piciorul pe câmpul de luptă” [178].

Din punct de vedere al populaţiei civile, potrivit unui sondaj[179] RTI International din martie 2013, peste două treimi din cetăţenii americani susţin folosirea sistemelor aeriene fără pilot la bord în misiuni pe teritoriul naţional al Statelor Unite. Deşi acest institut are strânse legături cu Departamentul Homeland Security, beneficiarii direcţi ai acestui sondaj, alte sondaje au indicat mai mult sau mai puţin o susţinere asemănătoare.

În momentul de faţă, în Statele Unite, 68 de instituţii[180] militează pentru legalizarea sistemelor fără pilot în spaţiul aerian naţional. Dintre aceste instituţii, doar jumătate sunt din domeniul apărării, restul fiind universităţi, administraţii locale, asociaţii de agricultori etc. Toate aceste grupuri generează presiune asupra FAA, deoarece reglementările actuale reprezintă un obstacol pentru dezvoltare.

Alte proiecte americane aflate în dezvoltare:

- Sistemul de zbor fără pilot cu capabilităţi de impermeabilitate[181] ce poate sta pe suprafaţa apei sau la o distanţă foarte mică de ea şi se poate deplasa silenţios oferind posibilitatea colectării de informaţii atât cu senzorii aflaţi sub apă, cât şi cu cei de la suprafaţă.

- Compania Gofor a introdus conceptul unor aparate de zbor autonome cu rol de asistent personal[182], care să furnizeze la nevoie informaţii de interes privind împrejurimile, alertare în caz de pericol, verificarea siguranţei locuinţei, asistare la conducerea de autovehicule prin anunţarea blocajelor sau a obstacolelor ce urmează pe traseu, găsirea mai rapidă a unui spaţiu de parcare etc. Iniţiatorul din spatele Gofor afirma că a primit cereri din partea unor companii mari ca Google sau Texas Instruments pentru realizarea şi punerea în aplicare a acestui concept.

------------------------------------------------------
[80] United States Government Accountability Office, Agencies Could Improve Information Sharing and End-Use Monitoring on Unmanned Aerial Vehicle Exports, 2012, p. 9.
[81] Nick Turse, Tom Engelhardt, Terminator Planet: The First History of Drone Warfare, 2001-2050, Editura Dispatch Books, 2012, p. 4.
[84] http://www.gandul.info/politica/de-ce-a-platit-romania-pentru-drone-militare-in-valoare-de-3-miliarde-de- euro-basescu-decat-sa-avem-propriile-noastre-avioane-mai-bine-ne-unim-toti-si-platim-cat-utilizam-9659624,
[85] John G. Drew, Russell D. Shaver , Kristin F. Lynch, Mahyar A. Amouzegar, Don Snyder, Unmanned Aerial Vehicle End-to-End Support Considerations, Rand Publishing, 2005, pp. 55-57.
[86] Printre cele mai mari şi mai avansate sisteme fără pilot la bord de tip HALE pentru supraveghere şi colectare de intelligence.
[165] http://www.defense.gov/pubs/DOD-USRM-2013.pdf, accesat la data de 30.03.2014 ora 16:48.
[166] Prototipul Northrop Grumman X-47B a efectuat cu succes teste privind decolarea şi aterizarea de pe un portavion aflat în mişcare, zbor pe timp de noapte şi urmează să întreprindă aterizări şi decolări alături de aeronave de luptă convenţionale şi acţiuni de realimentare în zbor în vara anului 2014.
[170] The Washington Post, The Permanent War: Rise of the Drones, Editura Diversion Books, 2013.
[171] http://www.defense.gov/transcripts/transcript.aspx?transcriptid=4962,  accesat  la  data  de  14.03.2014  ora 21:03.
[172] Nick Turse, The Changing Face of Empire: Special Ops, Drones, Spies, Proxy Fighters, Secret Bases, and Cyberwarfare, Preview, Editura Haymarket Books, Chicago, 2012, p. 10.
[173] http://www.washingtontimes.com/news/2014/apr/28/europe-asia-plan-to-spend-big-on-drone- development/?page=all, accesat la data de 29.04.2014 ora 17:36.
[174] http://www.forecastinternational.com/samples/F662.pdf, accesat la data de 22.05.2014 ora 11:27.
[175] P. W. Singer, Wired for War: The Robotics Revolution and Conflict in the 21st Century, Editura Penguin Books, New York, 2009, p. 369.
[176] United States House of Representatives, Rise of the Drones: Unmanned Systems and the Future of War, Editura Nimble Books LLC, 2010, p. 53.
[177] http://www.defense.gov/pubs/DOD-USRM-2013.pdf, accesat la data de 30.03.2014 ora 16:48.
[178] http://publicintelligence.net/us-drones-in-africa/, accesat la data de 26.03.2014 ora 13:19.
[179] Alan Jackson, Operational Reconnaissance and Intelligence Gathering is Critical to Battle Success, Audio Visual Innovations Inc. p. 5.
[181] http://www.engadget.com/2014/05/13/hollywood-drones/, accesat la data de 14.05.2014 ora 23:04.
[182] http://www.aquacopters.com/, accesat la data de 03.06.2014 ora 12:49.
[183] European Council, Part I paragraphs 1-22 of the European Council conclusions, 2013, p. 6.
[184] http://www.dassault-aviation.com/en/defense/neuron/introduction/, accesat la data de 25.05.2014 ora 12:15.
[185] http://investor.northropgrumman.com/phoenix.zhtml?c=112386&p=irol- newsArticle_print&ID=1785981&highlight, accesat la data de 23.02.2014 ora 16:19.