Asistăm la o adevărată competiţie în ceea ce priveşte implementarea celor mai noi şi revoluţionare tehnologii în domeniul militar. Un astfel de exemplu este cel privind controlul dronelor prin puterea minţii operatorului. Faza actuală de dezvoltare a unor astfel de proiecte este cea de simulare pe calculator. Scopul este acela de a duce la înţelegerea modului în care mintea umană ar putea comunica şi conduce o inteligenţă artificială, un robot.

Se pare că în S.U.A. s-au făcut o serie de studii în această privinţă dar este pentru prima dată când s-a dat undă verde şi la extinderea cercetărilor în domeniul miliar. Ideea folosirii minţii umane pentru controlul zborului dronelor datează din anul 2015 când a fost adusă în discuţie în cadrul unei analize privind modul în care va influenţa tehnologia războiului viitorului. Cu acest prilej, directorul Agenţiei Apărării pentru Studierea Proiectelor Avansate (Defense Advanced Research Projects Agency - DARPA) a anunţat că un voluntar a pilotat un  avion F-35 într-un zbor simulat.

Ulterior a mai fost realizat un experiment, folosindu-se o interfaţă neuronală bidirecţională. Un voluntar cooptat pentru acest studiu a fost în măsură să direcţioneze un avion într-un zbor simulat, concomitent cu menţinerea formaţiei de zbor în celulă şi un avion fără pilot de sprijin, de asemenea într-un zbor simulat pe computer.

Ambii voluntari ai celor două teste trăiesc de atunci cu un anumit grad de paralizie, probabil datorată faptului că pentru reuşita experimentului a fost necesar ca ambii să suporte o operaţie în cadrul căreia le-au fost introduşi electrozi în creier pentru a se realiza interfaţa neuronală. Următorii voluntari ar putea fi ceva mai norocoşi, deoarece DARPA investighează alte metode de a realiza interfaţa neuronală fără a mai recurge la neurochirurgie. Dacă se va realiza acest lucru va fi atins un obiectiv major al programului, anume acela de a demonstra că prin folosirea unei interfeţe neuronale realizată fără intervenţie chirurgicală asupra omului se poate îndeplini o misiune militară prin controlul neuronal  al unui avion fără pilot.

De multe ori realitatea bate ficţiunea, sau realitatea a ajuns să se inspire din ficţiune. Celebrul futurolog american, Alvin Toffler povestea în cartea sa „Al treilea val”, cum marile companii obişnuiesc să strângă la un loc un număr relativ mare de oameni de toate categoriile pentru a-i întreba ce cred ei că ar mai trebui inventat pentru ca viaţa lor să fie mai uşoară. Răspunsurile erau analizate şi împărtășite la industrii care se apucau să studieze modul de realizare tehnică a celor mai valoroase şi utile propuneri. Mă gândesc, dacă acest obicei se mai păstrează, ce întrebare ar pune oamenilor companiile producătoare de armamente. Probabil cum şi-ar dori să moară?[1]

--------------------------------------------
[1] Sursa: Defense News, via Dincolo de orizonturi - 17.09.2018