Consumul de substanţe psihoactive la adolescenţii şi tinerii români. Introducere în cauzalitatea fenomenului

Decalajele economice majore observate în societatea românească actuală sunt mult mediatizate de presa aflată în treabă, fără a se trece însă niciodată la luarea vreunei măsuri corective de pressing asupra decidenţilor politici. Elitismul economic inimaginabil al unor categorii sociale aduse peste noapte, în mod artificial, de nicăieri, în fruntea bucatelor precum și minimalizarea (prin hăhăială etilist-marinărească) a autorealizării prin educație a tinerilor, a amplificat foarte rapid dpdv cantitativ categoria tinerilor defavorizați social; optimismul romantic specific adolescenței s-a umbrit de depresie, alcool, tutun, droguri, prostituţie şi violenţă, până la dezangajarea socială totală.

Corelat la nivel cauzal şi cu celebra explicaţie a numărului de cuburi de gheaţă plasate strategic în whiski la o oră de maximă audienţă pe timpul mandatului trecut, cifrele  promovabilității la bacalaureat au fost mereu în scădere, până la atingerea unui minim istoric în anul de graţie 2019 când, conform datelor oficiale publicate de ministerul (ne)educaţiei doar un număr de 86.794 de elevi au reuşit să promoveze examenul de bacalureat. Comparat cu numărul participanţilor la acest examen s-a obţinut un procent de 63,78%  ceea ce ne arată că este cel mai slab procent obţinut în istoria educaţiei din ţara noastră[1]. Situația dezastruoasă în care este împins pe cale de consecinţă tineretul român este arhicunoscută în centrele de informaţii, presă şi ministerele de resort. Printre altele, în analiza sociopsihologică, din punct de vedere justificativ, această stare de lucruri este evaluată și corelată cu starea economică a țării dar și cu dezinteresul, lipsa de reacţie ori cu ignoranţa șocantă a celor direct interesați, adică familiile acestor adolescenți vulnerabili. Însă este evident faptul că cei mai vinovaţi de catastrofa mediului educaţional românesc sunt politicienii ultimilor 30 de ani, care au dezonorat demnitatea şi calitatea de ministru al educaţiei ori pe cea de secretar de stat.

În acest mediu social românesc, otrăvit de toleranţă (în sensul nesimţirii) și evaziune instituţională (ca lipsă continuă de responsabilitate), la nivel individual, iar mai târziu în grupuri, printre alte fenomene reactive, apare în special la adolescenţi dar şi la tineri, germinaţia negativă a conflictului psihologic dintre aspiraţii şi posibilităţi. Cu alte cuvinte aceasta însemnă că adolescenţii naivi și debusolaţi încercând uneori cu disperare să-şi depăşească sigurătatea, problemele de vârstă şi insatisfacţiile materiale cronice ajung fără să conştientizeze pericolul, să reacţioneze la aceste lipsuri prin ataşare voluntară în anturaje deviante, cu interlopi perverşi care le promit încetarea ,,suferinţeiˮ şi obţinerea unor stări extraordinare de satisfacţie fizică şi chiar de fericire psihologică cu ajutorul consumului de droguri. (Sigur că voi fi contrazis de teoriile sociologice care arată că participarea la devianţă este eterogenă şi nu are ca sursă generatoare exhaustivă doar mediile pauperizate sau cu o educaţie minimală, dar nu ştiu câte studii longitudinale au măsurat efectele profunde, devastatoare, pentru copiii săraci implicaţi în consumul de droguri. Bogătaşii îşi permit să plătească pentru fii lor cele mai bune tratamente în cele mai avansate clinici de dezintoxicare dar săracii au parte de cel mai urât coşmar de viaţă imaginat de cineva.)

După stabilirea acestor contacte „binevoitoare” traficanţii „morţii albe” devin repede foarte violenţi cu novicii şi se impun la nivel comportamental- demonstrativ ameninţăndu-i cu moartea şi solicitându-le acestora preţuri foarte mari pentru dozele necesare; deoarece aceşti tineri săraci nu-şi mai pot susţine financiar consumul substanţelor psihoactive, în marea lor majoritate devin îndatoraţi şi astfel condiţia lor în grupul infracţional este aceea a unor sclavi care se dedau la tot felul de acţiuni criminale pentru a-şi procura drogurile absolut necesare şi a-şi plăti datoriile; efectul de sevraj care apare la foarte scurt timp necesită doar ajutorul medical calificat şi atunci este foarte clar că nu mai există nici o scăpare fără implicare medical-comunitară de specialitate.

Conceptul de drog

După unii autori cuvântul provine din termenul persan droa care se traduce prin aromatic. După alte surse ar proveni din cuvântul evreiesc rakab care înseamnă parfum. Cel mai aproape de adevăr pare a fi termenul olandez droog care face trimitere la substanţele vegetale vândute de farmacişti (Bengescu, 2009). Starea de plăcere psihică şi fizică precum şi evitarea durerii este totuşi o constantă psihanalitică comună tuturor oamenilor şi este prezentă la nivelul unui pattern comportamental generalizat în întrega societate. Printre altele am putea spune despre starea de plăcere că este studiată ştiinţific frecvent şi apreciată din punct de vedere filosofic, psihologic ori medical ca având virtuţi regeneratoare pentru fiinţa umană. Doar unii oameni bolnavi mental şi unii anormali îşi doresc durerea şi suferinţa, însă şi căutarea acestei stări de plăcere continue, la intensitate maximă, pe care grecii antici cercetând conceptul au denumit-o hedonism (tr.lb.gr.hedone-plăcere), duce personalitatea umană la ruină, atunci când această practică devine excesivă.

Această adevărată catastrofă psihoorganică, în cazul substanţelor interzise, se petrece în principal datorită fenomenului de sevraj care apare odată cu cerinţa organismului, din ce în ce mai repetată, pentru contactul cu aceste stări de percepţie modificată. Firesc, consumatorul este obligat să repete tot mai des consumul şi foarte repede se constată fenomenul dependenţei de aceste substanţe. Pentru a diferenţia conceptele aşa cum se precizează în Dicţionarul de Psihologie Larousse, adicţia este definită drept „o situaţie de dependenţă trăită în mod subiectiv ca alienantă, întreaga existenţă a individului  fiind centrată în jurul repetării unei experienţe în detrimentul investirilor afective sau sociale. Noţiunea de adicţie le înglobează pe acelea de « toxicomanie » şi « dependenţă », dar depăşeşte cadrul dependenţei de substanţe psihoactive, pentru a se extinde la toxicomaniile fără  drog sau adicţiile comportamentale” (Larousse, 2006).

Dependenţa de drog, conform O.S.M. (1969), reprezintă: „starea fizică sau psihică ce rezultă din interacţiunea unui organism şi a unui drog, caracterizată prin modificări de comportament şi alte reacţii însoţite întotdeauna de nevoia sau compulsiunea de a lua substanţa respectivă în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimţi efectele sale psihice şi uneori pentru a evita suferinţele generate de absenţa lui. Starea de dependenţă este însoţită sau nu de toleranţă” (Macovei, 2009).

Conceptul de toxicoman este prezentat printre alţii şi de cercetătorii Antoine şi Maurice Porot citaţi în lucrarea Toxicodependenţa. Impact social. Aspecte medicale. Consecinţe juridice (2009) coordonată de Radu Alexandru Macovei. Ei prezintă următoarea definiţie: „Toxicomania este apetenţă anormală şi prelungită manifestată de anumite persoane pentru substanţe toxice sau droguri pe care acestea le-au cunoscut întâmplător sau prin căutarea voluntară a efectului analgezic, euforizant sau dynalic, apetenţă care devine repede o obişnuinţă tiranică atrăgând după sine mărirea progresivă a dozelor. Aceste substanţe toxice datorită unei mari nocivităţi proprii îi fac pe unii autori să se refere la puterea lor toxicomanogenă (alcaloizi ai opiului) sau printr-o folosire foarte intensivă şi prelungită (alcool) provoacă în organism reacţii de adaptare ce se traduc prin toleranţă paradoxală, printr-o stare de nevoie imperioasă şi prin accidente mai mult sau mai puţin impresionante în cazul unei întreruperi bruşte a consumului. Anumite toxicomanii pot determina deteriorări organice, unele soldându-se uneori într-un interval de timp mai lung sau mai puţin lung cu decăderea fizică şi mintală a individului”(R.A.Macovei, op. cit.).

Cu privire la predicţia implicării în aceste deviaţii de comportament trebuie să spunem că este foarte dificil de realizat profilul psihic individual, în planul general-comportamental al subiectului adolescent cu adicţii deoarece între aceştia putem distinge diverse categorii sociale: marginali, excluşi, integraţi şi supraintegraţi, cu frecvenţă şcolară bună, cu educaţie sau fără și în sfârşit narcomanii care provin din absolut toate structurile sociale mari sau mici. Dacă efectele drogurilor sunt relativ bine precizate, totuși cauzele la nivel individual care motivează și conduc la consum sunt multiple în diapazonul neurofiziologic al „recompensei” și sunt legate de buna funcționare a sistemelor care cuprind: neuronii dopaminergici, structurile limbice şi anumite regiuni hipotalamice (Răşcanu, 2004). Aceste disfuncții de gândire ce motivează consumul de substanțe sunt evidențiate în psihanaliză, marca individuală a personalității, precum și în situațiile de criză.

Ca un profil provizoriu, „de suprafaţă”, adicția instalată poate fi totuşi remarcată clar: tendința individului de retragere spre marginea comunității, frecventează cu asiduitate cluburile și terasele pentru contactul cu distribuitorii, preocupările şcolare sunt semnificativ diminuate sau chiar abolite, subiectul este neinteresat de morală, prezintă un clivaj dar și un conflict interior cu note de ruminaţie între sine şi personalitate, orientare difuză în câmpul scopurilor și valorilor, frecvente sentimente vindicative contra societăţii care este percepută ca răspunzătoare de problemele sale. Apare deci o disonanță între maturizarea organică şi dezvoltarea personalităţii precum şi între cele trei mari module ale reglajului psihic: afectiv, volitiv şi cognitiv; adolescentul narcoman devine morocănos şi evită discuţiile interogative în familie; este somnolent, mai tot timpul vizibil obosit, cu ochii înroşiţi şi pupilele dilatate; devine mitoman, minte în legătură cu grupurile şi locaţiile pe care le frecventează şi îşi inventează nevoi financiare pe care le are de satisfăcut urgent; când nu mai poate solicita bani în familie apelează la rude sau la cunoscuţi  pentru a obţine  bani sau bunuri de valoare pe care le-ar putea vinde pentru a obţine banii necesari; în blocaj financiar cu datorii la cămătari, distribuitori sau chiar la prieteni, trăieşte periculos şi de multe ori ajunge la comportamente antisociale de violență și furt.

Cercetătorii Molto şi Radel, citaţi de Vezure (2010) conturează un tablou etiologic şi comportamental la motivaţia debutului de consum al substanţelor psihedelice, analgezice şi stimulante: căutarea unei plăceri printr-o acţiune ilicită; colanţa la grupuri de narcomani; curiozitatea spirituală; frondă socială împotriva adulţilor; izolarea socială, pauperitatea, lipsa de perspectivă asupra vieţii. Melancolia accentuată și depresia sunt semne de risc pe baza cărora se pot iniția măsuri de prevenție a inadaptării sociale.

Droguri ilegale și efectele produse la om

Substanțele psihoactive produc o stare de conștiință specifică, într-o serie de efecte mult studiate în cercetarea neuropsihiatrică: somn, dinamică onirică, hipnoză, meditaţie, feed-back-ul (Zlate, 2000). Substanţa psihoactivă ilegală este definită drept ,,o substanţă chimică, naturală sau sintetică, care, spre deosebire de medicamente, acţionează asupra creierului, producând stări euforice, tulburări psihice, halucinaţii, reacţii paranoice” (Vezure., 2010).            

Drogurile opiacee se pot clasifica astfel: opiacee naturale-opiul şi preparatele acestuia; opiacee semisintetice-alcaloizii; opiacee sintetice ex.-morfina. Astfel, acest drog se extrage din seminţele crude ale unei varietăţi de mac care se numeşte „Papaverum somniferum”. Principalii derivaţi extrași din opiu sunt:-heroina, morfina, laudannumul, codeina, derivatele sintetice. Atunci când este colectat are o culoare maro şi masă lipicioasă, un gust amar şi un miros care s-ar putea plasa în categoria „dulce”. Ca utilizare, opiul se bea uneori (în sucuri) sau se fumează cu ajutorul unor pipe speciale. Efectele se concretizează în apariţia unei stări de euforie, emergentă unei exaltări accentuate a imaginaţiei; în stadiul secundar, produce somnolenţă şi imoblitate. Prin obişnuinţă, efectele somatice devin devastatatoare: vertij, stări de vomă, dureri de cap, tulburări de dinamică sexuală; produce dependenţă fizică şi psihică cu toleranţă ridicată. (Ţical.,2003).

Droguri narcotice

Heroina (diacetylmorfina) este opiaceu sintetizat din morfină. La ora actuală este utilizată ilegal și ca analgezic în bolile terminale. Are un gust amărui și miros înțepător; uzual se prezintă sub formă de pudră de culoare albă, bej sau brună. Ca efecte, heroina administrată injectabil provoacă imediat o reacţie intensă de plăcere, euforie şi stare de bine (flash-ul). Urmează apoi un stadiu de relaxare şi o activitate psihică intensă de căutare de sine. Această stare este denumită în argou „planeta” şi durează de la două la şase ore. La repetarea administrării de heroină, utilizând aceaşi cantitate, toxicomanul nu mai poate atinge acele senzaţii intense de plăcere, de aceea se spune că este „suspendat”. În aceste condiţii este imperios necesar să se mărească cantitatea de drog pentru a obţine aceleaşi percepţii. Treptat, se instalează o dependenţă somato-psihică şi un grad al toleranţei de neânlăturat fără ajutor medical calificat.

Terapia psihiatrică constă în administrarea de metadonă pentru susţinerea echilibrului somato-psihic în situaţia simptomelor produse de sevraj, după care: consiliere psihologică individuală, grupuri psihoterapeutice organizate pe structură de 12 nivele, precum şi asigurarea de consiliere cu specific vocaţional în locaţii rezidenţiale vs. teren (Ţical, 2003).

Morfina este un derivat din opiu se administrează frecvent injectabil: acţionează la nivelul S.N.C. producând o diminuare semnificativă a durerii până la inhibare totală (prin creşterea pragului de percepţie), deci determină o stare de indiferenţă la stimulii dureroşi. În funcţie de doza administrată, morfina induce o stare euforică urmată de un efect puternic deprimant, însoţit de convulsii şi hipotensiune ca urmare a dilatării venelor şi arterelor. Administrarea repetată poate determina o toxicomanie caracterizată prin dependenţă fizică şi psihică, dar şi prin creşterea nivelului de toleranţă a organismului motiv pentru care este înscrisă pe lista stupefiantelor (Ţical, 2003).

Codeina (metilmorfina) este un compus monoetilic al morfinei, substanţă solidă cristalină de culoare albă. Se administrează, fie injectabil, fie pe cale orală, în care caz efectul este mult mai slab, determinând şi o serie de reacţii adverse precum depresii respiratorii, stări de greaţă şi vărsături. Primele cazuri de toxicomanie cu codeină au fost semnalate în S.U.A., anii 30, când pacienții erau trataţi contra dependenţei de morfină.

Metadona (diphenyilpropylamine) este un produs de sinteză cu acțiune psihoclinică asemănătoare morfinei. Arată ca o pulbere ce se poate administra oral, injectabil. Efectele pot dura până la 72 de ore la unii subiecţi, după o singură doză orală. Metadona posedă toate proprietăţile opiaceelor, exercitând un efect sedativ, anlagezic şi antitusiv prin acţiune cerebrală. Supradozele pot fi mortale, prin depresie respiratorie. Datorită timpului lung de înjumătăţire (ajunge până la 25 de ore), metadona poate fi prescrisă în doză unică zilnică. Deoarece are un efect relativ în calmarea sevrajului, este utilizată în tratamentul dependenţelor la opiacee (Ţical, 2003).

Droguri stimulante

Cocaina este o substanță naturală care se extrage din frunzele arborelui de coca. Se prelucrează în laboratoare secrete şi apare la comercializare sub formă de pudră albă. Actual este considerată ilegală, cu excepţia domeniului medical. Are un efect stimulant la fel cu cel al amfetaminelor. Efectul de energizare a organismului este general, cauzînd și o dependenţă fizică rapidă. În timpul consumului de doze (prizate nazal), cocainomanul simte o stare de bine asociată cu senzaţia iluzorie a creşterii capacității fizice şi psihice de efort, pe fondul inhibării senzaţiei de somn. Starea euforică se manifestă ca fericire absolută și omnipotență, creşterea mobilităţii, dezinhibare, nevoia de comunicare şi activitate sexuală. Ulterior apare o scădere a calității gândirii, interpretări aberante ale realităţii, halucinaţii mixte, voci ameninţătoare ce se concretizează într-un tablou clinic paranoid. În final, pe acest fond de epuizare se instalează o depresie manifestată clinic prin indiferenţă şi pasivitate (Ţical, 2003).

Amfetamina se prezintă inițial ca un lichid incolor cu miros neplăcut. Pe piaţa toxicomanilor se întâlneşte ca pulbere albă ce se poate priza sau administra injectabil. Pentru comercializare este livrată şi sub formă de tablete. Amfetaminele sunt stimulante ale S.N.C., cunoscute pentru efectul euforic. Suprimă apetitul, starea de oboseală şi combat insomnia. Ulterior, utilizatorul devine iritabil, deprimat, letargic. Consumul repetat de amfetamină produce efecte care se aseamănă cu cele produse de cocaină. La fel, și dependenţii de amfetamine trebuie să îşi crească doza pentru a oţine efectul de euforie. Ei dorm doar câteva ore pe noapte şi în final ajung la clinica de psihiatrie cu o stare care se deosebeşte nesemnificativ de psihoza acută. Consumatorul dependent se simte ameninţat şi urmărit de orice persoană necunoscută din înprejurimi, are halucinaţii auditive şi este complet derutat; simte dureri, prezintă o stare delirantă și dezvoltă o agresivitate cu sursă paranoidă (Iftene, 2007).

Metamfetaminele sunt derivate chimice de sinteză: de ex., Yaba este un amestec stimulant de metamfetamină şi cofeină care se întâlnește în sud-vestul Asiei. Apare sub forma unor comprimate de diferite culori, se inhalează se poate priza sau injecta. Supradozele pot deveni mortale datorită creşterii presiunii arteriale şi a altor dereglări de ritm cardiac (Iftene, 2007).

M.D.M.A. sau Ecstasy este un drog stimulant şi energizant, dar nu a fost comercializat niciodată ca medicament. S-a administrat uneori militarilor pentru efectele sale speciale de combatere a oboselii; provoacă stimulare euforică ce durează până la 6 ore, în care dispare senzaţia de oboseală şi creşte capacitatea de comunicare. Se pierde noţiunea timpului, apar uşoare tulburări de memorie, iar in anumite situaţii, hipertemie; această stare este urmată de depresie şi epuizare, reacţii de anxietate şi dorinţa de acţiona violent, după care apare starea de somnolenţă însoţită de dureri musculare. Pe termen lung, apar probleme cardiovasculare, renale şi hepatice (Vartic, 2007).

A.M.T. - ametil triptamina, este un derivat cu efect halucinogen al triptaminei. A fost sintetizat la începutul anilor 60 în U.R.S.S., fiind utilizat sub denumirea de Indopan. Se prezintă sub forma unei pudre albe comercializată ca atare saau sub forma unor tablete.

Droguri halucinogene

Cânepa indiană (canabis indica) - este o iarbă dicotiledonată cu conţinut mare de (THC+tetrahidrocanabinol), substanța activă. Din răşina produsă de cannabis se prepară haşişul care este uzual fumat. Din florile şi bobocii plantei femelă de cannabis se prepară marihuana, fumată adesea în combinaţie cu tutunul. Conform relatărilor unui mare număr de toxicomani, preparatele pe bază de cannabis, induc o stare de euforie moderată pentru moment îl fac să uite de problemele cu care se confruntă zilnic, crescând apetitul de socializare şi asigurând o stare de bine. Deşi acţionează asupra S.N.C., canabisul este folosit în problematica medicală (Iftene, 2007). Khat-ul (catha edulis) este un arbust din frunzele căruia se sintetizează cathinona, un alcaloid cu efecte asupra organismului asemănătoare cu cele ale cocainei şi amfetaminelor. Consumul repetat duce la o instalare a stărilor de halucinaţie şi paranoia. 

L.S.D.-ul (lisergida) este un drog semisintetic halucinogen şi cotat drept unul din cele mai puternice stupefiante cunoscute. Dă fotofobie, stare de rău fizic şi vărsături; produce modificări perceptuale: forme geometrice care apar cu ochii închişi sau deschişi; flash -uri de culori intense, obiectele statice par a fi în mişcare, sinestezie (auz colorat). Trăirile în timpul expunerii L.S.D. ţin de aşteptările individuale faţă de consum, cât şi de sugestiile pe care le primeşte din mediul său social. Un specific al acestor halucinaţii L.S.D. este acela că subiectul consumator realizează că nu este adevărat ceea ce simte și vede. (Iftene, 2007).

Peyote-Cactus Lephophora Wiliamsii - este un cactus care conţine un alcaloid principal, mescalina. Cei care consumă preparate din această plantă au viziuni fantastice de măreție sau dimpotrivă, hilare. Aceste intoxicaţii se manifestă pe durata a două trei zile, apoi dispar. Acest drog elimina starea de frică și le dădea indienilor curajul în lupta inegală. (Iftene, 2007).

Mescalina era și este considerată o plantă sacră. După consum provoacă un efect de aproximativ 12 ore: reacții cu simptome neurovegetative de rău fizic, greaţă, vărsături, contracții muscular; după o oră de la administrare se instalează o stare onirică caracterizată prin iluzionarea câmpului visual şi dezorientare în spațiu și timp (Vartic, 2007).

Ciupercile halucinogene - psilocybina - este un alcaloid extras din ciupercile halucinogene. Efectul halucinogen se instalează în aproximativ 20 de minute şi se menține până la 6 ore, fiind asociat cu stări de vomă, contracții muscular și lipsa de coordonare a mişcărilor; efecte de distorsiune a realități și dificultate de orientare spațio-temporală (Iftene, 2007).

PCP-fenil ciclohexilpiperidina - sau Angel Dust (praful îngerilor) acţionează la nivel SNC, dând dependenţă psihică. Toxicomanii care îl utilizează manifestă în mod frecvent un comportament violent: hiperexcitabilitate, iritabilitate, convulsie, disforii de tip depresiv, stări paranoide, pierderi de memorie, dificultăţi de exprimare. Poate fi fumat sau se administrează injectabil (Vartic, 2007).

Substanţele volatile precum anestezicele, lacurile (aurolac) vopselurile, diluanţii, pot avea anumite efecte depresoare şi anesteziante (Ţical, 2010). Ele sunt utilizate pentru inducerea unor stări halucinogene de către grupurile marginale care nu îşi pot permite accesul la alte substanţe de risc. În aceste situaţii consumatorii sunt dezinhibaţi şi se pretează uneori la agresivitate verbală sau fizică în corelaţie cu gradul de intoxicare (Iftene, 2007).

- Va urma -