Consumul de substanţe psihoactive la adolescenţii şi tinerii români. Adicţia la alcool (drog legal)

Alcoolomania este sinonimă în efectele de scurtă şi lungă durată cu toxicomania. În ambele situaţii factorul comun este dependenţa, dar ca şi în cazul drogurilor, debutul alcolomanic este de natură psihologică. În acest sens sunt evidenţi factorii de personalitate; în primul rând mecanismele volitive cognitive şi afective ale subiecţilor afectaţi se modifică într/un diapazon psihopatologic, prezentându-se ca structuri labile, neperformante şi care evidenţiază greutatea de a depăşi dificultăţile vieţii în lipsa alcoolului.

Recurgerea la alcool are conotații psihosociologice marcate de relaţionările ,,pozitive” la nivelul de grup în stadiul incipient. În primele faze ale comportamentului bahic oamenii devin mai sociabili, mai sinceri şi comunicativi unii cu alţii (In vino veritas.lb. lat trad. - în vin este adevărul). În ţara noastră este frecventă incitarea celuilalt la consumul de alcool ca o manieră tradițională: se bea la nuntă, dar și la înmormântare, se bea la botezul unui nou născut, la diverse aniversări, la necaz și la bucurie, în sfârşit orice ocazie poate aduce motivul unei relaxări bahice individuale sau în grup. În aceste situaţii, membri grupului devin în cele mai multe cazuri ,,bine dispuşi” dar acei care depășesc măsura și trec la amețeală, ajung în starea de intoxicaţie acută alcoolică sau beţia obişnuită (Ionescu, 1997).

Cu privire la modificarea comportamentului, Phil şi colab. citaţi de Constanţa Vasile (2009) au confirmat ipoteza conform căreia există o corelaţie bine determinată între gradul de agresivitate produs prin reducerea inhibiţiilor şi nivelul de alcool măsurat în sânge.

Statisticile mondiale demonstrează că noi românii suntem în primele locuri la nivel global în ceea ce priveşte consumul de băuturi alcoolice. Astfel, după cum se arată în raportul O.M.S., pe primele locuri ale consumului de alcool în Europa se află Belarus, cu 17,5 litri de alcool pur pe cap de locuitor într-o perioadă de un an. Această performanţă este urmată de Republica Moldova cu 16,8 litri și de Lituania, cu 15,4 litri. Pe următoarele poziţii sunt evidenţiate Rusia, cu 15,1 litri, România, 14,4 litri şi Ucraina, cu 13,9 litri (www.ziare.com cit. The Independent).

La nivelul consumului pe niveluri de vârstă, din nefericire, adolescenţii din România se plasează pe primele locuri la consumul de alcool, 47% dintre subiecţii de gen masculin, recunoscând ca au o clară experiență bahică până la vârsta de 15 ani. Un studiu al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economică, citat de Washington Post, evidenţia că un procent de 18% dintre adolescentele românce au admis că au consumat alcool cel puţin de două ori pană la momentul intervievării. Tot în acest studiu efectuat la nivel european, în topul clasamentului la consumul de alcool apar adolescenţii din Danemarca, Lituania şi Letonia (www.ziare.com).

Consumul de alcool la tineri şi adolescenţi este o realitate cotidiană care atinge proporţii de masă, în habitate particulare, sau în localuri publice, chiar dacă este interzisă comercializarea către persoanele sub 18 ani. Din păcate, pentru mulţi adolescenţi acest comportament duce la instalarea dependenţei şi a simptomelor alcoolismului cronic ce apare cu tot cortegiul său de disfuncţii sociale specifice: pierderea locului de muncă, abandonarea şcolii, cheltuirea resurselor personale şi cele ale familiei pe alcool şi, ulterior, pe necesarul spitalicesc sau clinic (Macovei, 2009).

Vasile Preda argumentează cum, climatul socio-afectiv, moral, dar şi economic al familiei, este mai perturbat atunci când în familie sunt cazuri de alcoolism, de imoralitate şi antecedente penale, favorizând alunecarea copiilor şi adolescenţilor pe panta delincvenţei printr-un model negativ persuasiv. Cercetările arată că etilismul prezent în familiile din care provin delincvenţii se regăseşte de trei ori mai mult decât în familiile nedelincvenţilor. Imoralitatea mediului familial în care s-a consumat alcool conduce în final la o atmosferă permisivă ce favorizează debutul alcoolmanic al fetelor, prostituţia şi ulterior diferite infracţiuni grave în care acestea se implică (Preda,1998).

Manifestările clinice presupun după George Ionescu (note de curs, 1997), două mari dimensiuni ale intoxicaţiei alcoolice: 1) manifestări psihopatologice ale intoxicaţiei acute (beţia vulgară) şi 2) intoxicaţia alcoolică idiosincratică (beţia patologică). Dacă din prima formă subiecţii se trezesc doar cu stări de rău, ameţeală şi dureri de cap, în cea dea doua formă de beţie (cea patologică) fenomenele sunt devastatoare pentru sănătatea individului în cauză.

Fazele debutului alcolomaniei se întind pe parcursul a trei luni până la doi ani şi se deosebesc două substadii: consumul ocazional şi cel continuu. În a doua perioadă care se extinde între şase luni şi patru ani se pot observa la subiecţii afectaţi pierderi de memorie, dificultatea de a descrie detalii, sentimente de învinovăţire şi totodată creşte cantitatea de alcool ingerată. În cea dea treia fază se pierde controlul şi apare necesitatea de a bea tot mai mult. Subiectul este predispus la agresivitate, scăderea libidoului până la anestezie sexuală şi anularea dorinţelor erotice. Se produc raţionalizări şi culpabilizarea faţă de comportamentul nestăpînit. Se încearcă abstinenţa totală dar fără ajutor specializat se produc recăderi multiple care stimulează ideaţia depresivă. Se observă de asemenea o diminuare a apetitului alimentar şi în cele mai multe cazuri se abandonează activitatea socială (serviciu).

În ultima fază cea alcoolismului cronic se  pot distinge fenomene psihopatologice grave: dipsomania (consum foarte mare de alcool pe perioade de 5-6 zile) însoţită de violenţă, halucinaţii, beţie în cursul zilei, huliganism şi adresări verbale abuzive. În această fază consumul de alcool poate înbrăca forma simplă (cu posibilitatea de abţinere) sau alcoolismul de tip toxicomanic (Răşcanu, 2004). Sindromul de dependenţă alcoolică poate fi conform ICD (International Classification of Diseases) descris în următoarele dimensiuni: alcoolicul are o dorinţă foarte mare de a bea, nu îşi poate controla cantitatea, locul şi timpul în care îşi desfăşoară acest comportament, apariţia fenomenului de sevraj atunci când nu-şi mai poate administra cantitatea obişnuită de alcool. Creşterea toleranţei organismului la alcool astfel încât organismul tânjeşte după doze crescute de alcool. Ignorarea lucrurilor şi activităţilor care îi aduceau satisfaţie precum şi ignorarea distrugerilor provocate de alcool în organism (Iftene, 2007).

Dintre consecinţele directe care îi afectează imediat pe adolescenţii alcoolici remarcăm poziţionarea lor ca victime sau agresori în situaţiile de violenţă ce se declanşează în grupurile de risc. Aceşti adolescenţi au o sexualitate întâmplătoare, cu mare risc de contractare a BTS, la care se adaugă riscul evident de accidentare în spaţiul public datorită dificultăţii de deplasare cu deficit de orientare în timp şi spaţiu. Excluderea socială şi degradarea psihomorală sunt evidente, şi nu în ultimul, rând trebuie luat în seamă pericolul sinuciderii care pândeşte la fiecare pas datorită stărilor conflictuale interne generate la nivelul stimei de sine, din ce în ce mai reduse şi alterate.

Tutunul (drog legal)

Tutunul este o plantă care a fost adusă din America în Europa în secolul XVI. Se fumează în pipă, sub formă de țigarete, trabuc, țigări de foi și câteodată se mestecă. S-a observat că debutul în consum se produce în jurul vârstei de 16 ani, în ambient social, prin interinfluențarea în grupurile școlare nesupravegheate. Dar, conform ong-ului Salvaţi Copiii 28 % din copiii de până la 10 ani au fumat măcar o singură dată[2]. Sevrajul la stoparea fumatului produce depresie, iritabilitate, frustrare sau furie, anxietate, dificultăți de concentrare, neliniște, diminuarea activității cardiace. Din punct de vedere somatic apare o reacție de tuse continuuă și scăderea performanțelor cotidiene. Secundar, induce tulburări de nutriție. Nicotina conținută în tutun produce efecte „perfide” de adicție: statisticile arată că doar 50 % din populația de fumători renunță la acest obicei de autoruinare lentă și sigură a sănătății (Sipos, 2007).

Unele substanţe psihoactive sunt legale: tutunul, alcoolul, cafeaua, ceaiul și chiar ciocolata. (Macovei, 2009). Toate celelate sunt ilegale, cu excepţia utilizării lor în experimente ştiinţifice și medicină. Dar în funcţie de gradul de dependenţă care este generat de consumul acestor substanțe, sunt amintite următoarele tipuri de efecte psihosomatice: dependenţă psihică, fizică şi mixtă. Cu alte cuvinte dacă în cazul drogurilor ori mori ori abandonezi consumul, în cazul alcoolismului de exemplu acesta însoţeşte personalitatea umană toată viaţa cu efectele sale catastrofice binecunoscute.

Elemente statistice minimale

În articolul de pe sursa Mediafax: „Statistici cutremurătoare! Debutul vârstei de consum a drogurilor este mult prea devreme. Principala cauză: « substanțele se găsesc uşor în România »” se poate înţelege uşor că debutul vârstei de consum a substanţelor psihoactive în rândul tinerilor este de la vârsta de 13 ani, după cum anunţă Agenţia Naţională Antidrog (A.N.A.), care precizează că în anul 2016, peste 300 de copii au beneficiat de tratament că urmare a consumului de droguri. „Potrivit rezultatelor [...] pe un eşantion reprezentativ de elevi cu vârsta de 16 ani, cel mai mare procent de adolescenţi care au debutat în consum la vârsta de 13 ani sau mai devreme se înregistrează în cazul consumului de inhalante - 1,8%, din totalul respondenţilor. Pe locul al doilea, la egalitate, se situează adolescenţîi care au debutat în consumul de canabis, respectiv cei care au debutat la vârsta de 13 ani sau mai devreme în consumul de alcool cu pastile - 1,4%, iar pe locul al treilea, se plasează debutul înainte de vârsta de 13 ani în consumul de noi substanţe psihoactive (N.S.P.) - 1,3%”, se arată prezentarea Agenţiei Naţionale Antidrog.

Specialiştii au mai precizat că cele mai multe urgenţe medicale în rândul copiilor, cauzate de consumul de droguri, au fost atribuite consumului de noi substanţe psihoactive. Cel mai mare nivel al consumului este însă cel înregistrat la canabis - 8,1%. Urmează noile substanţe psihoactive cu 5,1%, solvenţi/ substanţe inhalante cu 3,6% şi cocaină cu 3,3%[3]. Raportul naţional privind situaţia drogurilor 2018 - sinteză de presă - ne arată la rândul său că: segmentul de vârstă 15-24 ani reprezintă intervalul cu cea mai mare expunere la riscul de inițiere în consumul de substanțe psihoactive.  

La nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă a canabisului care a devenit cel mai căutat drog în România, deşi prezintă cele mai mici statistici în consumul european. După canabis, pe poziţia a doua în „topul” celor mai consumate droguri în România, se situează noile substanţe psihoactive (N.S.P.) - 2,5%. Urmează: cocaină/ crack şi L.S.D. - câte 0,7%, ecstasy - 0,5%, ciuperci halucinogene - 0,4%, heroină, amfetamine şi ketamină - câte 0,3%. Consumul oricărui drog ilicit prezintă prevalențe de două ori mai mari în rândul adulților tineri (grupa de vârstă 15-34 ani), față de cele înregistrate în populația generală (15-64 ani), dar ratele sunt similare celor identificate în populația școlară (16 ani). Principalele droguri stimulante ilicite disponibile în România sunt ecstasy, cocaina, și amfetaminele. Pentru drogurile stimulante, valorile înregistrate de indicatorii de monitorizare sunt mici, tendințele în consum fiind diferite în funcție de tipul drogului și populația studiată, dar se constată creșterea solicitărilor pentru serviciile de tratament.

În 2017, numărul estimat de consumatori problematici de opioide, la nivel național, este 20288 (95% CI: 10084-36907), rata fiind 1,651 (95% CI: 0,8 - 2,9) consumatori problematici de opioide la 1000 de locuitori din România. Estimarea s-a realizat prin metoda captură-recaptură, utilizând 3 baze de date „caz cu caz”: baza privind admiterea la tratament ca urmare a consumului de droguri (n=915 cazuri unice), baza de urgențe medicale cauzate de consumul de droguri ilicite (n=236 cazuri unice) și baza privind programele de schimb de seringi (n=1655 cazuri unice).

Dependența digitală (fără substanțe): computerul, internetul, televizorul

Adicţia ca fenomen se referă și la alte manifestări comportamentale repetitive ce promovează un grad înalt de dependenţă. Astfel, unii dintre adolescenţi răspund nevoii de socializare prin practicarea în grup a diferitelor jocuri de tactică sau de socializare virtuală pe calculator. În dorinţa de a dobândi recunoaşterea grupului „on line”, aceştia petrec sute de ore în faţa monitoarelor pentru a obţine puncte şi a-şi omologa victoriile virtuale. Acest comportament manifestat excesiv duce la epuizare fizică şi intelectuală, provocând de multe ori boli grave şi afecţiuni psiho-somatice. Vizionarea la televizor sau pe calculator a imaginilor cu agresivitate şi cruzime, declanşează uneori curiozitatea inconștientă fiind chiar preferate de unii adolescenţi frustraţi. Jocurile pe computer cu lupte sau tactică de război sunt, de asemenea, accesate de mulţi elevi, aceste activităţi ocupând un loc important în formarea gândirii lor.   

După cum se apreciază statistic, până la vârsta de 16 ani, copilul poate viziona 13.000 crime şi atacuri agresive la televizor. Investigaţiile ştiinţifice vizând influenţele filmelor agresogene asupra comportamentului manifest al adolescenţilor au arătat că unii dintre ei preiau din filme scenele ca atare, fără să facă distincţia între agresivitatea prosocială şi cea antisocială, interesându-i mai ales tehnicile de atac pe care le învaţă spontan (Preda, 1998). Studiind corelarea emoţională cu dependenţa faţă de jocurile video, şi comparându-le cu indicatorii dependenţei emoţionale faţă de jocurile de noroc, D. A. Gentile şi J.R. Gentile au ajuns la concluzia că un procent de 15% dintre jucătorii adolescenţi luați în studiu sunt dependenţi. Cercetarea a arătat că dependenţa este semnificativ corelată cu feedback-ul emoţional al jocurilor video de tip agresiv, ostilitate şi certuri provocate în mediul apropiat (Tarasov, p.63).

În încercarea de a se reglementa această problemă socială, încă din anul 1993 s-a impus clasificarea jocurilor video astfel: „E (everyone), pentru fiecare, T (teen), tineri şi M-maturi; acest aspect a condus la limitarea accesului copiilor la jocuri nepotrivite vârstei lor. Astfel, în anul 2003 Entertaiment Software Rating Board prezenta o clasificare îmbunătăţită pornind de la vârsta de trei ani, până la adulţii de peste 18 ani. Cu toate că cercetările în aria acestui fenomen sunt puţine, totuşi se poate afirma că politicile formulate ca urmare a evidenţierilor ştiinţifice au redus semnificativ rata comportamentelor de dependenţă (Tarasov, p.64). Alţi adolescenţi sunt emotivi şi nu pot realiza comunicarea cu celălalt sau ceilalţi decât în spatele anonimatului relativ asigurat de relaţia chat sau mail. Această tehnologie în primă instanţă apare ca salvatoare pentru aceşti copii care astfel pot relaționa mai ușor; însă sunt multe contraexemple care dovedesc contrariul în ceea ce priveşte utilitatea reţelelor internet, deoarece mulți adolescenți în căutarea plăcerilor și a banilor câștigați ușor se prăbușesc în promiscuitate și dependența de prostituția on line, aducătoare de venituri ilicite.    

Încheiere

Interesant este că în această arie a adicţiilor narcomanii-dependenţii de drog nu tânjesc să îşi schimbe adicţia şi devină workahoolici - adică dependenţi de muncă. Deasemenea nici bogătaşii care cumpără compulsiv (shoping) nu sunt prea atraşi de codependenţa afectivă sau de starea de empatie cu celălalt. Conştienţi că sunt diferiţi „ideologic”, cu o atitudine de frondă faţă de marea majoritate a oamenilor, fiecare din acești deviați temporar de la normalitate îşi păstrează specificul său filosofic-atitudinal dar şi manifest comportamental faţă de ceilalţi şi faţă de societate, chiar dacă uneori practică și provoacă codependența la adicții.

Nu mai puţin dăunător apare comportamentul de adicţie fără substanțe, prin prelucrarea negativă a set-urilor cognitv afective ale adolescenţilor care îşi pierd timpul la jocurile publice de prin baruri sau acasă pe calculator, ajungând de cele mai multe ori ruinați și blocați în datorii. Dintre ei se recrutează pe mai târziu jucătorii împătimiți ai cazinourilor. Marea majoritate a acestora ajung excluși social, datori pe viață băncilor, cămătarilor. Frecvent devin depresivi,  anxioşi, dezechilibrați mintal şi pe cale de consecinţă comportamental, cu tendințe de suicid pe care de multe ori le duc la îndeplinire (Joiner, 2013). De multe ori apare însă și efectul de substitut și continuum în comportamentul de adicție: de exemplu, dacă un adolescent devine blocat în datorii la jocuri, se poate activa o stare de tristețe și tensiune pe care acesta v-a încerca să o elimine cu ajutorul unei alte dependențe: alcool, țigări, „etnobotanice”. De multe ori însă adolescentul aflat în această situație neavând soluții pentru ieșirea din blocaj apelează la droguri de mare risc pentru a-și anestezia conștiința și evita astfel realitatea presantă.

Trebuie precizat că drogurile nu rezolvă problemele fie ele medicale sau psihologice ale adolescenților, ci le amplifică în mod perfid până la distrugere somatică, psihică și moarte. După plecarea din ţară a 6 milioane de (foarte buni) meseriaşi, tehnicieni, ingineri, medici şi a altor categorii socioprofesionale România a rămas cu o clasă insuficientă de cadre necesare existenţei minimale pentru justificarea unei naţiuni funcţionale. Dacă şi otrava drogurilor va pătrunde ca o soluţie de compensare naţională în societatea tinerilor români atunci în foarte scurt timp cca. 20-30 de ani se va aminti despre România doar în cursurile şi manualele de istorie.