Abstract:

În dezvoltarea sa, omenirea a avut nevoie mereu de idei trăznite. O astfel de idee te poate face celebru, în ambele sensuri. Să iți popui să înmagazinezi energie electrică în depozite de gaze este o gafă tehnică de top dar a gasi soluții este la fel de riscant, pentru ca nu mulți te pot înțelege.

Discursul televizat de la începutul lunii martie 2019 al ministrului energiei domnul prof. univ. dr. ing. Anton Anton, prin care anunța că dorește „să introducăîn România o idee care nu a mai fost introdusă în lumea asta (au poate a fost intodusă dar nu știu eu) și anume aceea de a acumula energie electrică în depozite de gaze”, a stârnit valuri de hohote de râs și a generat comentarii complexe și extrem de acide pe rețelele de socializare prin faptul că afirmația nu este a unui oarecare, iar tehnic și tehnologic este imposibil acest lucru.

Ca unul care am pregătire în domeniul energiei electrice dar și a gazelor naturale, recunosc că afirmația distinsului membru al guvernului m-a surprins și l-am notat automat cu o notă foarte mică însă, gândul m-a dus instantaneu la o discuție purtată în 2014 cu câțiva participanți la „Conferința internațională privind procesele de Fabricație Inteligente şi Sustenabile (26-29 iunie 2014)”, Universitatea din Lisabona - Portugalia, unde o secțiune era dedicată ideilor trăznite” . Unul dintre aceștia a lansat ideea construirii unui motor cu aer comprimat, silențios și nepoluant. L-am atenționat că ideea nu este nouă și i-am spus că în România, în tunelul trans-montan neterminat, Sinaia Izvor - Pietroșița (Dâmbovița) este blocată încă din vara anului 1916 (anul intrării țării noaste în Primul Război Mondial), o locomotivă care funcționa  cu aer comprimat (pentru scoaterea materialului excavat fără poluarea aerului). se poate convinge căutând pe Google acest aspect.

La susținerea tezei mele de doctorat, acum aproape 20 de ani, intitulată  „Contribuții la exploatarea sării prin dizolvare cu ajutorul sondelor”, teză elaborată sub îndrumarea renumitului profesor universitar doctor inginer George Iordache, am susținut ideea utilizării cavernelor de sare, rezultate prin minerit (saline) sau dizolvare, pentru  depozitarea de fluide petroliere(petrol și gaze lichefiate), de materiale și deșeuri radioactive și chiar ca acumulatori de energie electrică excedentară. Împreună cu distinsul dascăl George Iordache, am efectuat numeroase experimente în șantier (cu aprobarea conducerii R.A. SALROM-București) la  Ocnele Mari județul Vâlcea și Târgu-Ocna județul Bacău și am concluzionat,  pe baza studiilor  și calculelor efectuate, că în viitorul apropiat vor avea loc numeroase prăbușiri în câmpurile unde se exploatează sarea prin dizolvare. Deși am semnalat oficialităților acest pericol și l-am făcut public la susținrea  tezei de doctorat(unde se aflau în sala AP10 a UPG Ploiești, prim-reprezentanți ai SALROM, A.N.R.M. și oficialități locale), nu a fost nici o reacție. La cca. o lună, în septembrie 2001, avea să se producă prăbușirea câmpului II de la Ocnele Mari, cu consecințele negative bine-cunoscute și prăbușirea la 26 decembrie 2006 a terenului din centrul localității OcnaMureș, unde a dispărut în saramură un super-market. Întocmisem cu domnul profesor mai multe documentații pentru a le trimite la O.S.I.M. spre studiu si brevetare. Ne oferisem voluntari să efectuăm lucrările de consolidare a câmpurilor de sonde din mai multe schele, după o tehnologie nouă,  cu utilizarea unui fluid preparat din materiale autohtone, după o rețetă proprie. Personal am predat documentația necesară, în toamna anului 2001,  domnilor senatori Șerban Mihăilescu (cunoscut ca Miki Șpagă) și Antonie Iorgovan, la biroul senatorial de la Ploiești. După câteva discuții la minister cu mai mulți specialiști printre care și renumitul dr. ing. geolog Florin Zamfirescu, a fost aleasă o altă soluție tehnică,  a unei firme din Cluj, înființată de un fost director al Institutului de Cercetări a Sării,  al cărei patron a decedat la scurt timp.  Ce a urmat, este cunoscut.

În aceeași perioadă  printre propunerile de brevetare s-au numărat una referitoare la construirea de silozuri pentru deșeuri radioactive (având în vedere că în viitor, combustibilul nuclear de la C.N.E. Cernavodă trebuie înlocuit) dar și un acumulator/convertor de energie electrică în exces. Nu știu ce s-a întâmplat cu documentațiile respective dar distinsul dacăl avea mari speranțe că la OSIM se vor găsi oameni de bine. Între timp domnul profesor a decedat iar eu am reconstituit din memorie și am completat schema prin care propuneam înmagazinarea de energie în exces și recuperarea acesteia în perioadele de consum.

Demersul meu nu este acela de a șterge sau diminua gafa făcută de domnul ministru Anton Aanton dar cred că domnia sa a intenționat să spună ceva și a rezultat altceva. Nu cu mult înainte de afirmația că se intenționează a se introduce energie electrică în depozitele de gaze, mai precis în toamna anului trecut, a fost finalizată „Strategia energetică a României 2018-2030  cu perspectiva anului 2050” care prevede o creștere semnificativă a energiei obșinută din surse regenerabile, pe lângă energia produsă de investițiile preconizate: finalizarea reactoarelor 3 și 4 de la C.N.E., complexul energetic Tarnița, Complexul Rovinari și Turnu Măgurele-Nicople. Recent, Eurostat a publicat un studiu din care rezultă: România figurează pe locul 12 din 28 în topul european al ponderilo renergiei regenerabile utilizate pentru încălzire/răcire pe anul 2017.

Este o poziţionare rară pentru ţara noastră, confirmată însăşi de locul ocupat în contextul mai larg al utilizării energiei regenerabile. Cu o pondere de 26,6%, România se află la egalitate cu Grecia, imediat după Bulgaria (29,9%) şi la o distanţă semnificativă de media U.E., situată la doar 19,5%. De remarcat faptul că locomotiva europeană - Germania apare de-abia în ultimul sfert al clasamentului (13,4%) iar „lanterna roşie” este deţinută  de  Olanda (5,9%).

Drept urmare, România are și va avea suficientă energie, inclusiv din surse regenerabile. Se pune întrebarea: Ce putem face cu energia electrică produsă în exces în perioadele favorabile, de către grupurile eoliene ș i fotovoltaice? Cred că domnul ministru, un om cu o vastă cultură tehnică și informativ-novatoare (a deținut funcții care i-au permis accesul la noutățile tehnico-științifice de top) a avut în vedere o posibilă depozitare a acesteia prin procedeul din schema prezentată (foto).

- Energia produsă  de centralele eoliene și parcurile fotovoltaice este direcționată către stațiile de transformare și direcționată către consumatorii industriali și casnici, simbolizați în schemă printr-un oraș;

- Surplusul de energie este direcționat spre un consumator distinct și anume către o stație/stații de comprimare a aerului atmosferic sau a unor gaze inerte(spre exemplu azot) aflate în apropierea unor caverne saline rezultate prin minerit sau dizolvare care pot înmagazina volume mari sau a unor depozite de gaze naturale epuizate/depletate. Atât cavernele saline cât și depozitele subterane de gaze depletate sunt  etanșe sau pot fi etanșeizate(salinele);

- În perioadele de creștere a consumului de energie sau a unor situații critice (avarii sau opriri programate ale hidrocentralelor, termocentralelor, centralei nuclear-electrice Cernavoda etc.), aerul comprimat din cavernele saline, respectiv gazul inert sub presiune din depozitele de gaze depletate este direcționat spre grupul de generatoare care transformă presiunea aerului/gazului inert comprimat în energie electrică ce este apoi introdusă în Sistemul Energetic Național (S.E.N.) și distribuită consumatorilor industriali și casnici.

Nu am calculat randamentul unor astfel de acumulatori (energie electrică-acționare compresor - direcționare aer/gaz inert sub presiune - generator  electric), dar merită să se încerce construirea unor stații experimentale. De asemenea, dacă nu ar fi atâtea obstacole birocratice, ideea ar trebui evaluată și brevetată. Prin așa-zisa gafă a domnului ministru al energiei, prof.univ.dr.ing. Anton Aanton pe care eu o numesc „o idee trăznită”, îi provoc pe toți cei preocupați de managementul resurselor energetice (specialiști, membri ai mediului academic,factori politici  decizionali, tineri cercetători  etc.) să încerce să o pună în aplicare.