La începutul anilor '90, apariţia seriei de filme SF „Terminator", care aducea în prim plan posibilităţile tehnologiei viitorului, a şocat omenirea. După şase decenii şi jumătate de la încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale, după permanenta competiţie pentru perfecţionarea armamentului şi a logisticii militare, după tot atâta vreme de război şi de toleranţă redusă faţă de „victimele colaterale" ale conflictelor armate, tehnologia de vîrf a unor state a atins performanţe greu previzibile. Israelul deţine de multă vreme poziţia de incontestabil novator şi de lider mondial în robotică militară. „Ne îndreptăm spre epoca robotică", peste cel mult două decenii, o treime din aparatele militare ale Israelului vor fi comandate de la distanţă", declara Giora Katz, vicepreşedinte la Rafael Advanced Defense Systems Ltd., unul din importanţii fabricanţi de armament din Israel. Specialiştii în noua tehnologie susţin că vehiculele de luptă fără personal uman ar putea avea un impact strategic de proporţii asupra conflictelor militare ale viitorului. În aşa numitele conflicte asimetrice vehiculele robotizate vor permite armatelor convenţionale moderne să minimalizeze avantajele obţinute de gherilele inamice, hotărâte să-şi sacrifice vieţile pentru a anihila acţiunile şi a provoca pierderi umane adversarului. Ei afirmă că în următorii ani, vehiculele aeriene, maritime şi terestre fără personal vor colabora din ce în ce mai mult, neimplicând sau utilizând tot mai puţin contribuţia umană.
Capacitatea de a susţine războiul prin intermediul roboticii militare, naşte însă întrebări-temeri esenţiale. Dacă grija pentru pierderea efectivelor militare umane va fi diminuată, ţările dotate cu noua generaţie de arme nu se vor arăta mult mai dispuse să iniţieze noi conflicte? Această dilemă etică s-ar putea amplifica odată cu sporirea independenţei roboţilor faţă de creatorii lor. „Încercăm să ajungem la vehicule fără personal uman la bord, peste tot pe câmpul de luptă, pentru fiecare pluton din teatrul de acţiune. Putem îndeplini tot mai multe misiuni fără a pune în pericol nici un singur soldat". Declaraţia aparţine colonelului Oren Berebbi, şeful departamentului de tehnologie al Forţelelor de Apărare israeliene. Mai mult de patruzeci de ţări dispun în prezent de programe de robotică militară. Din ce în ce mai multe state ale lumii alocă sume considerabile pentru rolul dronelor aeriene. Dacă în anul 2003, la invadarea Irakului de către americani, aceştia dispuneau de un număr redus, de numai câteva drone, acum, forţele SUA sunt dotate cu peste şapte mii de vehicule aeriene fără personal uman la bord şi alte douăsprezece mii terestre, destinate misiunilor de recunoaştere, loviturilor aeriene şi debarasării de bombe. Pentru prima dată, Forţele aeriene americane au antrenat în anul 2009 mai mulţi piloţi pentru aparatele teleghidate, decât pentru avioanele de luptă şi bombardierele cu personal uman la bord. Programele nipone de robotică militară concurează cu cercetarea tehnologică americană şi israeliană, dar Israelul, obligat de condiţiile zonale să se adapteze rapid la problemele operaţionale, s-a mobilizat mult mai rapid pentru a perfecţiona şi a desfăşura noi dispozitive armate. Printre performantele realizări ale roboticii militare, poate fi amintit vehiculul de teren teleghidat Guardium, un cart blindat pentru teren, dotat cu senzori optici şi cu aparatură de supraveghere, realizat de G-nius Ltd., care a devenit activ în anul 2009. În acest an, 2010, există certitudinea intrării în luptă a robotului Rex cu şase roţi, comandat vocal, capabil să transporte o jumătate de tonă de aparatură şi să conlucreze cu artileria aflată în înaintare. „Rafael" a proiectat şalupa teleghidată Protector SV, puternic armată, care în prezent este tot mai utilizată de forţele navale americane şi singaporeze.
După grelele pierderi provocate de bateriile de rachete avioanelor de luptă israeliene în războiul din 1973, Israelul a perfectat primul vehicul aerian modern teleghidat, UAV. La următoarea invazie a Israelului în Liban, în 1981, imaginile furnizate în timp real de acest tip de aparate au ajutat Israelul să anihileze apărarea aeriană siriană, fără a pierde nici un singur pilot. După obţinerea unor astfel de rezultate, Pentagonul a renunţat la scepticismul său privind avantajele aparatelor de zbor fără personal uman la bord şi, în anii '80, a achiziţionat un prototip care s-a metamorfozat, devenind aparatul ultra-sofisticat de astăzi, Predator, fabricat de General Dynamics Corp. Forţele armate lucrează intens pentru dezvoltarea roboţilor de luptă autonomi, demers care reprezintă viitorul conflictelor armate şi a intrat deja în atenţia întregii lumi. Deşi extrem de costisitori, roboţii purtători de arme pot furniza o precizie aproape perfectă şi oferă avantajul substanţial al protejării vieţilor soldaţilor. SUA a folosit roboţi de luptă în timpul războiului din Irak, cum ar fi avioanele fără pilot de tip Hunter, care lansau atacuri eficiente cu rachete asupra obiectivelor inamice, sau roboţii SWORD, dotaţi cu mitraliere, utilizate pentru patrulările pe străzi. Deocamdată, aceşti ucigaşi robotici au nevoie de un operator uman care declanşează focul, dar în cercurile militare circulă ideea ca în viitor roboţii să fie complet autonomi, luptându-se cu inamicul fără intervenţia omului. Alternativele sunt seducătoare pentru mulţi comandanţi care îşi doresc punerea cât mai rapidă în aplicare a roboţilor militari, cum ar fi varianta integral-autonomă a robotului SWORD sau a robotului MAARS, dezvoltat de firma Foster-Miller. Roboţii militari pot suferi însă defecţiuni de funcţionare, făcând posibilă uciderea civililor necombatanţi sau a militarilor care se predau, încălcând grav convenţiile internaţionale existente, iar „vina" va aparţine unui sistem creat artificial. Odată cu apariţia noilor arme - sisteme artificiale care nu posedă suficientă putere de judecată şi incapabile să facă diferenţă între ţintele civile şi cele militare - s-a născut şi problema „moralităţii" utilizării lor. Este posibil şi admisibil ca un robot să comită crime de război? Întrebarea îngrijorează militarii activi, avînd în vedere şi alte posibile „pierderi colaterale".
The Predator War
Un sistem de configurare tipic Predator include patru aeronave, un sistem de control la sol şi un Troian Duh II - cu terminal de transmitere şi interpretare a datelor. Sistemul-dronă aerian Predator funcţionează la o altitudine de 25.000 m şi la o serie de 400nm. Autonomia de zbor a dronei este mai mare de 40 de ore, iar viteza de croazieră este de peste 70kt. Vehiculul este echipat cu sistem UHF VHF si link-uri de radio releu, o linie de C-Band a datelor, link-ul la vedere, care are o gamă de 150nm în UHF şi Ku-banda de date cu link-uri prin satelit. Fluxul de informaţii trimise de o dronă este recepţionat la Langley, reduta subterană a CIA, care poate decide momentul distrugerii ţintei. General Atomics, producător al sistemelor aeronautice pentru aparatele puternic înarmate, Predator, abia poate ţine pasul cu cererea guvernului S.U.A.. Flota Air Force a crescut. Guvernul S.U.A. intenţionează să doteze CIA Force cu sute asemenea aparate sofisticate, inclusiv cu noi generaţii de mici „nano-drone", care pot zbura şi pot pătrunde după ţinta lor, asemenea unei insecte criminale printr-o fereastră deschisă. Potrivit unui studiu efectuat de către New America Foundation, numărul de lovituri de tip Predator a crescut în mod dramatic de când Obama a devenit şeful administraţiei. În timpul primelor nouă luni şi jumătate de la investirea în funcţia de preşedinte, a autorizat ca CIA să execute mai multe atacuri aeriene în Pakistan, decât George W. Bush, în trei ani. Presupun că aceasta a fost argumentul cel mai convingător la conferirea „Premiului Nobel pentru PACE" (na). Autorii unui studiu privind utilizarea dronelor, Peter Bergen şi Katherine Tiedemann, raportează că administraţia Obama a autorizat CIA să execute o rată de aproximativ un bombardment pe săptămână. Până acum, estimările diferitelor surse susţin că atacurile CIA au ucis între trei sute douăzeci şi şase şi cinci sute treizeci şi opt de persoane. Criticii spun că multe dintre victime au fost trecători nevinovaţi, inclusiv copii - pierderi colaterale. Peter W. Singer, autorul volumului „Prin cablu de război", o carte recentă despre evoluţia revoluţiei roboticii în luptă modernă, susţine că tehnologia Predator este ingrijorător de seducătoare, deoarece creează percepţia că războiul poate fi mai puţin costisitor. Afirmaţia lasă să se înţeleagă că daunele colaterale, precum şi pierderea vieţii civililor, pot fi severe. Sistemele de luptă fără pilot - combatanţi de sacrificiu - prin care se economisesc vieţi omeneşti, creează ceea ce un fost comandant superior britanic în Irak, Sir Brian Burridge, a numit „a virtual war", care nu necesită nici curaj, nici eroism.
O problemă serioasă o ridică şi starea psihică a celor care deservesc programele amintite. Potrivit aceluiaşi Peter W. Singer, unii operatori-piloţi Predator suferă de simptome ale stresului, amploarea lor fiind egală sau chiar depăşind-o pe cea a piloţilor umani în luptă directă. Acest lucru sugerează că uciderea virtuală generează o formă serioasă de disconfort de război. Unul din criticii sociali, Maria Dudziak, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii Gould din California de Sud, susţine că strategia de tip Predator are un imens cost social-politic. Potrivit afirmaţiilor sale, „dronele sunt un pas tehnologic care continuă să izoleze poporul american de la acţiunile militare, subminând controlul politic asupra unui război fără sfârşit." Programul MQ-1B Predator este calificat drept arma cea mai eficientă împotriva actualilor şi potenţialilor inamici. („Programul dronelor C.I.A."- Jane Mayer) Diferenţa de opinii dintre partizanii roboticii militare şi adversarii acesteia, pune în discuţie oportunitatea utilizării pe câmpul de luptă a maşinilor de ucis, care operează independent. Există multe temeri, unele realiste, bazate pe evaluările limitărilor practice, altele fantastice, ce cochetează cu filmele din seria Terminator. Odată cu trecerea timpului, cu descoperirea şi punerea în practică a tehnologiilor militare ultrasofisticate, problema va deveni din ce în ce mai controversată. Vom ajunge la războiul dintre inteligenţa umană şi reculul celei artificiale, ca în filmele lui James Cameron? Numai viitorul ne va da un răspuns.
Killings machine - Era roboticii militare (1)
Grafica - Ion Măldărescu