Stema tradiţională a Moldovei s-a păstrat şi ea în sigiliile voievodale din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Era reprezentată astfel: văzut din faţă, într-un scut, un cap de bour cu o stea cu cinci raze între coarne care sunt recurbate prima oară spre exterior apoi întoarse spre interior şi având în dreapta şi la stânga o lună. Ulterior apare un trandafir cu cinci petale aflate în jurul unui cerc. Acest tip de stemă s-a menţinut în secolele XIV-XVI.[11] Transilvania a beneficiat de o stemă proprie abia în anul 1765 când împărăteasa şi marea principesa a Transilvaniei, Maria Tereza, a ridicat-o la rang de „Mare Principat” la 2 iunie 1765. Prin diploma acordată, stema Transilvaniei avea o cromatică tricoloră (roşu,galben/aur şi albastru-azur) şi următoarea înfăţişare: „Un scut tăiat de o bandă roşie, având deasupra câmp albastru (vânat, albastru deschis), în centru cu un vultur negru ieşind în dreapta soarelui auriu şi în stânga luna argintie. În câmpul inferior de culoare galbenă, şapte turnuri roşii dispuse patru sus şi trei dedesubt.[12] Până la acea dată Transilvania era reprezentată de stema familiei care o guverna,voievozi şi principi.O dată cu Unirea din 1859,una din primele probleme care s-a pus şi care se cerea a fi rezolvată cât mai grabnic a fost stabilirea stemei. A fost o adevărată luptă pentru impunerea acestei steme, dusă în mai multe etape. Heraldistul Dan Cernovodeanu a fixat patru momente: a) ianuarie 1859-februarie 1861;
b) februarie 1861-martie 1863;
c) martie 1863-aprile 1864;
d) aprilie 1864-februarie 1866.
Însemnele stabilite în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) au constituit „iniţial simbolul Unirii celor două ţări şi apoi dorinţa de unificare completă a lor, marcând […] aspiraţiile de independenţă naţională care au constituit de veacuri cea mai înaltă năzuinţă a poporului român”.[13] Proiectul de Stema a României realizat cu sprijinul heraldiştilor francezi în octombrie 1863 si impus ulterior, cuprindea: „Scut sfertuit, încărcat în cartierele unu şi patru, pe albastru cu acvila cruciata, în doi şi trei pe roşu cu capul cu stea între coarne; peste tot scut tripărtit în brâuri, roşu, galben, albastru (stema familiei Cuza). Scutul timbrat de o coroană închisă este sprijinit de doi delfini afrontaţi şi două insigne legionare romane, pe o eşarfă s-a scris deviza Toţi în unu. Totul era plasat într-o coroană închisă, dar tot cu ciucuri şi franjuri şi căptuşit cu hermină”.[14]
După venirea în ţară a lui Carol I de Hohenzollern şi după încoronarea sa, s-a instituit o nouă stemă prin Legea prinvind constituirea noii steme a României din aprilie 1867. Însemnele heraldice ale statului aveau următorul aspect: „Scut sfertuit, (primul în câmp de azur şi al patrulea în câmp de aur) cu o acvilă cruciata (cu crucea in cioc), conturnată, (cu capul intors) cu aripile coborâte, culori naturale însoţită în conturul superior senestru (stg.) de un soare cu raze de aur; în al doilea şi al treilea (în câmp de roşu) un cap de bour văzut din faţă, culoare naturală, cu o stea de argint între coarne, însoţit în conturul superior dextru de o semilună întoarsă din acelaşi metal, scutul central cu armele familiei Hohenzollern, scut sfertuit, argint şi negru. Timbrat de o coroană regală, scutul are drept tenanţi, la dextra o femeie dacă ce ţine cu dextra un arpi (pumnal dac) în pal şi senestra un leopard leonat; tenanţii stau pe arabescuri de aur de care este agăţată o eşarfă azur cu deviza înscrisă în aur Nihil Sine Deo (aparţinând familiei domnitorului, însă devenită deviza ţării). Totul este adăpostit sub un mantou de purpură căptuşit cu hermină, tivit cu franjuri de aur şi timbrat tot de o coroană regală”.[15] Cum însemnele heraldice din 1867 nu au întrunit acceptul unanim, problema s-a reluat şi prin noua Lege din 6/18 martie 1872, stema de stat a României s-a modificat: „Scut sfertuit în primul cartier, pe azur, o acvilă de aur cruciata şi încoronată din acelaşi metal, purtând în gheara dextra spada şi în cea senestra sceptrul, din acelaşi metal, flancată în conturul superior, dextru de un soare tot de aur; în cartierul doi, pe roşu apare un cap de bour de aur cu o stea cu şase raze între coarne, din acelaşi metal flancat în cartierul superior senestru de o lună mai nou din acelaşi metal; în cartierul trei (simbolizând Oltenia) pe roşu, aflăm un leu de aur încoronat, ieşind dintr-o coroană antică, din acelaşi metal şi flancat la dextra de o stea, tot de aur; în cartierul patru, pe azur doi delfini afrontaţi de aur (simbolul teritoriilor maritime moldovene); în sfârşit, ecusonul central conţinând sfertuitul argint şi negru al casei domnitoare. Scutul, timbrat de o coroană regală, este susţinut de doi lei cu coada trecută printre picioare şi afrontaţi. Deviza, mantoul şi coroana sunt identice cu cele din stema din 1867”.[16]
După războiul de independenţă 1877-1878, s-au adus unele modificări: delfinii simbolizau acum Dobrogea care revenise României; cozile leilor au fost aşezate pe spatele acestora; Coroana de Oţel[17] a României a fost plasată în vârful mantoului, timbra mantoul; sub eşarfa cu deviză a fost plasat Ordinul Steaua României, instituit în mai 1877[18] de Carol I, preluând proiectul lui Al. I. Cuza care nu a mai apucat să-l instituie.
După 1 decembrie 1918, dupa realizarea Romaniei Mari, a Statului Naţional Unitar, se impunea modificarea stemei. Noua stemă a României Mari stabilită în cadrul Comisiei consultative heraldice a fost aprobată de regele Ferdinand și prin Inaltul Decret Regal numărul 3572 din 23 iulie 1921 s-au fixat armele (stema) României. Noua stema a României Mari, avea următorul aspect: „Scut albastru încărcat cu acvilă cruciată de aur, încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, tinând în gheare un sceptru şi o sabie. Pe pieptul acvilei scut sfertuit cu insițiune având în cartierul prim, pe albastru acvila cruciată de aur însotită de un soare şi o semilună din acelaşi meta l(Ţara Româneascâ); în cartierul 2, pe roşu, un cap de bour negru cu stea de aur între coarne şi flancat de o roza (trandafir) şi de o semilună de aceeaşi cromatică (Moldova); în cartierul 3, pe roşu, un leu de aur rampant, trecând pe un pod de acelaşi metal peste valuri naturale (Oltenia şi Banatul); în cartierul 4, scut tăiat de un brâu îngust roşu cuprinzând în partea superioară pe azur, o acvilă ieșindă flancată de un soare şi o semilună iar în câmpul inferior, pe aur, şapte turnuri dispuse 4/3. În insițiune, pe azur, doi delfini afrontați de aur (regiunea maritimă a ţării). Peste tot armele casei de Hohenzollern, scut scartelat cuprinzand în cartierele 1 şi 3, argint iar în 2 si 4 negru. Scutul timbrat de coroana de Oțel a României […] are ca sprijinitori doi lei afrontaţi (amintind unirea înfăptuita de Mihai Viteazul). Totul este plasat sub un pavilion de purpură, căptuşit cu hermină, prins într-o coroană închisă, dotat cu ciucuri şi franjuri de aur. În partea inferioară - colanul ordinului Carol I şi deviza Nihil sine Deo! (Nimic fără dumnezeu!)”.[19]
Se stabilea că stema va fi folosită în trei variante: varianta Mare cu toate elementele componente, descrise mai sus, varianta Medie, fără pavilion și varianta Mică numai cele trei scuturi, cel mare timbrat de Coroana de Oțel a României. Stema în varianta Mică urma sa fie aplicată pe „sigilii și peceți oficiale”. De asemenea legea specifica că stema în varianta Mare va fi folosită în actele oficiale ale statului emise de Rege și în notele oficiale interne [...] varianta Mijlocie pentru uzul armatei și actele de stat. Urmau sa se stabilească stemele județelor, orașelor și diverselor autorități și instituții precum si stemele instituţiilor religioase ale țării.[20]
Stema României fixată prin Legea din 23 iulie 1921[21] a rămas în vigoare, fără alte amendamente pană la 30 decembrie 1947, respectiv până în momentul abdicarii regelui Mihai și când a fost proclamată Republica Populară Română. În primele zile din ianuarie 1948[22] s-a alcătuit o nouă stemă de stat, eliminându-se complet, toate elementele heraldice naționale. Am fost singura țară devenită comunistă căreia nu i s-a acceptat nici un însemn heraldic de tradiție. Noua stemă a fost realizată sub presiunea și cu simbolurile impuse de la Moscova. Peste tot trebuia să se adopte simboluri care figurau și în stemele republicilor din U.R.S.S.: cununi de spice, steaua comunistă, bogații ale solului și subsolului ș.a.
Prima stemă a României dupa 30 decembrie 1947, în vigoare în perioada: 18 ianuarie - 28 martie 1948 a fost instituită prin Decretul nr. 3 din 8 ianuarie cu privire la atribuțiile Prezidului R.P.R.[23] Aceasta era reprezentată de o cunună de spice de grâu legată cu o panglică tricoloră pe care erau scrise inițialele: R.P.R. În interior se afla un tractor arând pe un câmp, la marginea căruia se înălțau trei furnale. Deasupra reprezentărilor se înalța un soare cu razele desfăcute.
Pe 28 martie 1948 s-a adăugat o nouă stemă, conform art. 103 din Constituția R.P.R care arăta astfel: „Emblema de stat a Republicii Populare Române reprezintă munții acoperiți de păduri, deasupra cărora răsare soarele, la stânga se află o sondă, iar emblem este cuprinsă într-o cunună de spice de grâu înfășurată la bază de o panglică tricoloră.”[24] Prin urmare, a doua stemă se prezintă cu aceeași cunună de spice legată cu o panglică tricoloră cu inscripția R.P.R., cu același soare cu razele rasfirate. Aspectul modificat[25] a constat în: plasarea în centru a unei pajiști verzi, a unui pâlc de brazi, a unei sonde și în spatea unui lanț de munți. Această stemă a fost în vigoare între 28 martie 1948 şi 24 septembrie 1952.
În 1952 Constituția din 24 septembrie art. 102[26] modifica din nou stemă, adăugându-i în partea de sus, între capetele cununii de spice, pe razele de soare, a unei stele roșii, cu cinci colțuri, simbolul comunismului mondial „care avea o țintă finală cucerirea și supunerea celor cinci continente”, la care fac aluzie cele cinci raze ale stelei.[27] Această stemă a fost valabilă între 24 septembrie 1952 şi 21 august 1965. În 1965 prin Constituția R.P.R. din 21 august s-a proclamat Republica Socialistă România ducând la modificare, firesc prin titlul VIII, art. 109, a însemnelor naționale.[28] Astfel, cununa de spice legată cu panglica tricoloră a rămas dar pe panglică s-a scris: Republica Socialistă România, steaua cu cinci colțuri, soarele cu razele desfășurate au rămas de asemenea, dar câmpul maroniu a fost transformat în albastru și râurile țării, a căror rețea, crescuse prin extinderea rețelei hidro-energetică. Stema aceasta a fost în uz între 21 august 1965 şi 22 decembrie 1989, cu mici modificării cromatice în 1968. În timpul evenimentelor din 22 decembrie 1989, stema României, plasată pe steagul tricolor, a fost decupată de pe banda galbenă, fiind socotită un simbol al comunismului, un însemn impus românilor. Simbolul statului român a fost preluat, până la votarea unor noi legi, de steagul tricolor, la început cu stema decupată apoi cu banda galbenă reîntregită dar fără stemă.
În 1992, prin Legea 102 din 21 septembrie[29]privind stema țării și sigiliul statului, s-a stabilit o nouă stemă, actuala stemă a României și sigiliul statului român, revenindu-se la elementele tradiționale heraldice dar eliminindu-se însemnele monarhice. Elaborarea noii steme, a durat doi ani, după cum se poate observa, polemici intense între istorici, heraldiști și oamenii politici.[30] Prin Legea 102, stema României reprezintă „Statul român național, suveran și independent, unitar și indivizibil”. Stema se aplică pe sigiliul statului, al autorităților publice, acte oficiale, pe moneda națională, pe imprimatele și plăcile indicatoare ale edificiilor acestora. Se menționează deasemenea că „sigilul statului este însemnul suveranității naționale și garantează autenticitatea actelor, statului.” Conform Legii: „Stema actuală a României înfățisează un scut albastru încărcat cu acvilla cruciată de aur ținând pe piept un scut cu simbolurile provinciilor istorice românești (Țara Românească, Moldova, Transilvania, Banatul și Oltenia) ca și doi delfini amintind regiunea maritimă a țării, Dobrogea. Acvila ține în gheare însemnele suveranității: un sceptru și o sabie, acvila fiind simbolul latinității.”[31]
- Va urma -
------------------------------------------------------------------
[11] Nici in cazul Moldovei nu am intrat in amănunte referitoare la alte tipuri de stemă prezente in documente.Vezi Maria Dogaru, Din heraldica Romaniei.Album,p.44-46.Dan Cernovodeanu,Stiinta și arta heraldică în România, p.45.
[12] Maria Dogaru,Aspiratia poporului roman spre unitate si independenta oglindita in simbol.Album heraldic,Edit.Stiintifică, p.51;Idem,Din heraldica Romaniei.Album,p.47-49.
[13] Dan Cernovodeanu,op.cit.,p.374-395.Maria Dogaru,Din heraldica României,p.59-61
[14] Dan Cernodeanu,op.cit.p.404
[15] Ibidem .
[16] Ibidem,p.406
[17] Ibidem,p.408
[18] Coroana de Oțel a României a fost facută din oțelul primului tun capturat de la turci de armata româna in bătălia de la Plevna (28 noimebrie 1877)
[19] Monitorul Oficial, nr. 92 din 24 iulie 1921; Dan Cernovodeanu, op. cit.,p.414;Maria Dogaru, Din Heraldica României.Album, p.95.
[20] Dan Cernovedeanu, op.cit., p. 415.
[21] Monitorul Oficial, nr. 92 din 24 iulie 1921.
[22] Dan Cernovodeanu, op.cit, p.429-430 .
[23] Monitorul Oficial, CXVI, nr. 7 din 9 ianuarie 1948, p.154. Dan Cernovodeanu, op.cit, p.429 și planșa C.
[24] Monitorul Oficial, nr.1 din 30 martie 1948.
[25] Dan Cernovedeanu , op.cit, p.429 și planșa C.
[26] Monitorul Oficial, nr.1 din 27 septembrie 1952; Dan Cernovodeanu, op.cit , p-430 și planșa C.
[27] Dan Cernovedeanu , op.cit, p-430 și planșa C.
[28] Ibidem, p. 431 si urmat.; Buletinul Oficial, nr.1 din 21 august 1965.
[29] Monitorul Oficial, an IV, p. I, nr. 236 din 24 septembrie 1992.
[30] Maria Dogaru, Din heraldica României.Album, p. 165-166.
[31] Monitorul Oficial, an IV, p. I, nr. 236 din 24 septembrie 1992.