IntroducereÎn istoria sa, omenirea a cunoscut o sporire continuă a populaţiilor în diverse forme de organizare socială – de la fiinţele primitive, până la cele de astăzi, majoritatea – popoare/state, mai mici sau mai mari, care pot dispune de binefacerile unei/unor civilizaţii moderne. Dacă ne imaginăm aceste ţări şi popoare/state cuprinse într-o structură sub forma unei piramide : cele mai puternice la vârf, iar restul, din ce în ce mai puţin puternice, gradual, spre baza acesteia, vom constata că schimbările la vârful piramidei, mergând până la bază, s-au produs în permanenţă. Aceste schimbări, de-a lungul secolelor, mai ales în ultimele decenii, au fost urmarea unor acţiuni şi măsuri care au vizat în special domenii, ca puterea militară, inclusiv capacitatea nucleară, întinderea teritoriilor şi coloniilor, populaţia, inclusiv sporul natural, resursele naturale, nivelul bogăţiei vs. sărăcie, producţia de energie (clasică, hidro, nucleară, eoliană, solară ş.a.), dezvoltarea industriilor, comerţului, în general a economiei, turismului, dezvoltarea agriculturii şi asigurarea hranei pentru populaţie, educaţia populaţiei pe o bază cât mai mare şi larg evantai, numărul cadrelor de înaltă calificare, perfecţionarea profesională de-a lungul întregii vieţi, nivelul cercetării ştiinţifice şi militare, inovarea, adoptarea şi aplicarea noilor tehnologii de vârf, inclusiv în domeniul informaţiilor, dezvoltarea infrastructurii de transport ş.a.
Formarea competenţelor în România înainte de 1989
În cele ce urmează, datele şi comentariile se limitează la prezentarea unor date şi informaţii privind exodul de competenţe, cu referiri directe la România, în perioada recentă. Aceasta porneşte şi de la constatarea Acad. Radu Voinea, în anul 2013, că 80% din valoarea unui produs reprezintă inteligenţă umană. Experienţa dezvoltării României în cursul ultimelor decenii ale secolului al XX-lea arată că rezultatele în creşterea sa au fost obţinute pe baza învăţământului, cercetării şi ştiinţei, a integrării lor cu producţia materială, aflată în ascensiune. Cei în drept erau conştienţi că, dacă se pierde pasul cu noua revoluţie tehnico-ştiinţifică, aceasta poate avea consecinţe pe termen lung asupra întregii vieţi a poporului nostru. Rezultatul investiţiei în resurse umane s-a dovedit a fi profitabil. Câteva date : populaţia şcolară a crescut constant în totalul populaţiei : 1938/39 - 11,4%, 1965/66 - 21,6%, 1984/85 - 24,7%. În anul 1985, numărul de elevi şi studenţi a depăşit 5.588 mil., la care trebuie adăugate 2,2 mil. muncitori, contramaiştri şi specialişti, care urmau cursuri de reciclare pentru a putea ţine pasul cu complexitatea tehnică şi tehnologică, în urma automatizării, informatizării şi robotizării producţiei. În total, peste un sfert din populaţia ţării era cuprinsă într-o formă organizată de învăţământ. Într-un singur an, 1964, economia naţională a primit 269.000 muncitori calificaţi şi 37.000 specialişti (ingineri, economişti, personal didactic, medical etc).
Construcţiile pentru învăţământ reprezentau echivalentul a 14 oraşe de 100.000 locuitori. Zece din aceste 14 oraşe au fost edificate în cursul ultimelor decenii ale acelui secol. Aceeaşi situaţie era şi în privinţa fondurilor pentru cercetare. Baza de cercetare ştiinţifică dispunea în 1985 de 215 institute şi centre de cercetare, peste 100 de staţiuni de cercetare agricolă (faţă de 110 unităţi de cercetare şi, respectiv, 36 staţiuni de cercetare agricolă, în 1965). În 1965, numărul persoanelor angajate în cercetarea ştiinţifică era de 43.500, inclusiv 14.000 având studii superioare. În 1984, cifrele erau de 235.600 şi, respectiv, de 94.7oo. Numărul cercetătorilor la 10.000 de locuitori era, în 1965, de 128 şi în 1985 - de zece ori mai mult. Cheltuielile pentru cercetare au crescut de 14 ori în aceeaşi perioadă, reprezentând 2% din venitul naţional. România nu ducea o politică de imigrare, şi nici o politică de emigrare forţată. Din contra, ea considera şi acţiona, în sensul că fiecare ţară trebuie să asigure condiţiile de muncă şi de viaţă pentru proprii cetăţeni, evitând astfel ca aceştia să fie forţaţi să plece spre alte ţări în căutarea de locuri de muncă, fiind puşi la discreţia politicilor adverse imigranţilor în ţările străine. Prin măsurile adoptate în acele decenii, România a reuşit să asigure locuri de muncă tuturor cadrelor şi muncitorilor. La nivelul anului 1985, numărul salariaţilor depăşea 7,6 milioane (peste 1/3 din populaţie), din care peste jumătate au obţinut locurile de muncă în anii `70 şi `80. În cursul celor cinci ani care urmau (1986-1990), se avea în vedere crearea a 300.000 locuri de muncă; de asemenea, reciclarea în cadrul programelor de perfecţionare profesională a încă 1.500.000 muncitori şi specialişti. Acestea decurgeau din nevoile de formare a personalului superior calificat, potrivit exigenţelor dezvoltării armonioase a ţării. Realizarea acestor obiective a fost însă întreruptă în 1989, când România a intrat într-o perioadă istorică de tranziţie, cu ample consecinţe pe planul formării şi utilizării forţei de muncă, inclusiv a cadrelor cu studii superioare, medii şi profesionale.
În curând va fi un sfert de veac de la începerea tranziţiei României spre o societate care rămâne încă nedefinită. Drumul parcurs din 1989 este marcat de numeroase fenomene de recul, mai ales în dezvoltarea industrială, ca urmare a închiderii şi lichidării fizice a numeroase întreprinderi care asigurau avântul economic, implicit un mare număr de locuri de muncă de toate categoriile. Marile proprietăţi colective din agricultură au fost lichidate, terenurile reîmpărţite, fondurile fixe ale acestora, de regulă, distruse, iar locuitorii satelor s-au reîntors, cu unele excepţii, la vechile forme de producţie. Satele au rămas aproape doar cu bătrâni, tineretul căutând de lucru în alte părţi, inclusiv în străinătate. Tinerii se mai întorc în vizite la sate doar când au loc evenimente speciale în familie, îndeosebi când trebuie să îşi conducă părinţii sau alte rude apropiate pe ultimul drum. Sistemul de învăţământ a trecut prin mai multe reforme şi schimbări, unele cu consecinţe negative, de exemplu, pentru şcolile profesionale. Învăţământul, în fapt, nu mai este obligatoriu. Numeroşi copii nu mai sunt înscrişi sau abandonează şcoala. Rata analfabeţilor a prins contur substanţial. După absolvirea şcolilor generale, mai puţini tineri păşesc pragul facultăţilor. Sunt şi tineri care iau calea străinătăţii, pentru a se înscrie la universităţi şi institute superioare de renume, pe cheltuiala proprie a familiei sau beneficiind de unele burse acordate de instituţii şi fundaţii române sau străine. Din păcate, după terminarea studiilor liceale sau superioare, tinerii nu au asigurate locuri de muncă, mulţi dintre ei îngroşând rândurile şomerilor. Toate acestea reflectă starea generală a economiei României, aflată încă în proces de redresare din criza economică şi financiară declanşată în 2008 în SUA şi apoi în Europa şi alte zone. În comparaţie cu anul 1987, când PIB al României a ajuns la 239,41 mld. USD2000 (inclusiv 10437 USD2000/locuitor), statistica a înregistrat următoarele oscilaţii :
- 1989 : 224,38 mld. USD2000, respectiv 9692 USD2000/locuitor ;
- 1992 : 168,09 mld. USD2000, respectiv 7376 USD2000/locuitor ;
- 1996 : 197,43 mld. USD2000, respectiv 8733 USD2000/locuitor ;
- 2000 : 177,97 mld. USD2000, respectiv 7933 USD2000/locuitor ;
- 2011 : 189,90 mld. USD2000, respectiv 11600 USD2000/locuitor.[1]
La 4 decembrie 2013, INS a comunicat că PIB al României a crescut cu 2,7% faţă de 2012. Şomajul structural a crescut de la aproximativ 6,3%, în 2008, la circa 7,1%, în trim. II 2013, iar în trim. IV a ajuns la 7,3%. Şomajul în rândurile tinerilor a depăşit 22% (A se vedea Andrei Rădulescu, „Piaţa forţei de muncă din România”, Economistul Nr. 22 (122), 10-16 iunie 2013). Ministrul Muncii,Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, aprecia în aprilie 2013 că numărul total de şomeri tineri era de 1,2 mil. În 2011, şomajul la tineri era de 16% (TVR1, 6 aprilie 2013). Potrivit statisticilor U.E., în România, 170.000 de şomeri au vârsta până la 25 de ani, şomajul în rândul tinerilor atingând un nivel deosebit de ridicat în anumite regiuni(Claudiu Oprescu, Buletin de Europa, Nr. 37, Aprilie 2013). Nerezolvarea problemei relansării investiţiilor la un ritm durabil în economie continuă să aibă implicaţii şi pe piaţa forţei de muncă, încurajând migraţia personalului calificat spre alte ţări, în special din U.E., S.U.A. şi Canada. În 2013, unul din şase români lucra în afara ţării, inclusiv în domenii ca agricultura, construcţii şi servicii la domiciliu, România fiind a 49-a economie a lumii cu un PIB estimat la 274,1 mlrd. dol. în 2012, cu puţin în faţa Emiratelor Arabe Unite şi Israelului.[2] Alte surse constată că deja 3,5 milioane de cetăţeni români locuiesc în străinătate. Potrivit unui raport al OECD, România se poziţionează pe locul doi în lume, după China, între ţările exportatoare de forţă de muncă ieftină. Un alt raport ONU menţionează că „până în 2050, România va pierde 15% din locuitori”.[3] După aderarea la UE, numărul românilor care au emigrat pentru muncă în străinătate, potrivit estimărilor la nivel european, arată că 2,1 mil. români lucrează în alte state membre ale UE, conform proiectului Strategiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020. Principalele state de destinaţie ale românilor în căutare de locuri de muncă în UE sunt : Italia - 890.000 persoane, Spania - 825.000 persoane, precum şi Germania - 110.000 persoane.[4]
Data de 1 ianuarie 2014, respectiv momentul ridicării tuturor restricţiilor la accesul migranţilor români în economii ale ţărilor UE, în principal Austria, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda şi Spania, aduce cu sine o anumită creştere a numărului cetăţenilor români, în căutare de locuri de muncă. Cât de mare va fi această creştere a migraţiei românilor în aceste ţări se va înregistra în cursul anului 2014 şi următorii. Aceasta cu atât mai mult cu cât Marea Britanie a anunţat reducerea beneficiilor sociale pentru străini, vizând şi pe cei români. Germania şi Franţa, dar şi alte ţări din UE acţionează pentru măsuri similare. Indiferent de amploarea acestor măsuri şi durata lor, ţinând seama şi de momentele electorale din anul 2014 şi 2015, nu se poate trece cu vederea estimarea Băncii Mondiale, în sensul că populaţia continentului cu vârste peste 65 de ani va reprezenta 1/3 din cea totală, în doar câteva zeci de ani. Potrivit datelor Băncii Mondiale, Europa nu stă confortabil nici la capitolul dezvoltare şi cercetare, UE fiind depăşită chiar şi de India. „Cel mai şocant lucru a fost slaba activitate a europenilor în sectoarele cele mai dependente de tehnologie - Internet, biotehnologie, software, echipament medical şi semiconductori”, se arată în raportul Băncii Mondiale. De asemenea, productivitatea europeană este în declin, iar universităţile se descurcă mai greu decât cele din SUA sau Asia.[5]
După cum aprecia ministrul Mariana Câmpeanu, românii au plecat în state cu salarii mai bune. „Piaţa forţei de muncă din România a început să fie asemănătoare celei din UE, deci să avem tot mai puţine forţe de muncă calificată. Persoanele calificate şi supercalificate au plecat să muncească în alte state, unde sunt mai bine remunerate. Sunt doctori, asistente medicale chiar şi alte persoane pe care le pregătim pentru terapii. Noi îi pregătim foarte bine şi după aceea îşi gasesc un loc de muncă în alte ţări, unde turismul este mai dezvoltat şi unde li se oferă o leafă mai mare”, a declarat ea la o conferinţă de presă. În acest sens, a exemplificat că la o bursă naţională a locurilor de muncă au fost oferte pentru bucătari, chelneri, agenţi de turism şi frizeri, coafori; se caută şi sudori în argon şi ingineri. De aceea, a specificat că trebuie acordată atenţie deosebită calificării şi încadrării tinerilor, inclusiv a şomerilor.[6].
Exemplul implicaţiilor exodului specialiştilor în lumea medicală este edificator. Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, declara la 16 mai 2013 că „valul” de plecări din ţară al medicilor, în trim. I. 2013, respectiv 580 de cadre medicale, poate fi comparat cu cel din 2007, precizând în continuare că „sistemul de sănătate românesc se confruntă cu un deficit de personal, în condiţiile în care, din 2007, până în prezent (mai 2013), peste 14.000 de medici au ales să părăsească România pentru că s-au săturat de cum merg lucrurile”. Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România, dacă în 1989, în ţara noastră, erau 56.000 de medici cu drept de liberă practică, în mai 2013, numărul acestora s-a redus la 39.896. [7] Într-o scrisoare a acestui Colegiu, adresată primului ministru Victor Ponta, se precizează că în pregătirea celor 14.000 de medici statul român a investit 3,5 mlrd. euro. România mai avea la timpul respectiv, martie 2013, doi medici şi opt paturi la mia de locuitori.[8] Chiar şi Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolaescu a admis în cadrul emisiunii Prim Plan că în spitalele din România mai sunt peste 5o% din necesarul de medici (TVR1, Miercuri, 12 iunie 2013). Unul din motivele emigrării competenţelor este şi nivelul salarizării. În timp ce mâna de lucru costă în România, în medie, 4,4 euro/oră, în Suedia se ridică la 39 euro/oră, în cele 17 ţări membre ale zonei euro este de 28 euro/oră, iar la nivelul UE – de 23,4 euro/oră: .[9]
Exemple de ţări în care emigrează competenţe din România
- În Italia, românii lucrează în special în construcţii, asistenţă în rândul familiilor, agricultură ş.a. Unii sunt şi proprietari de mici afaceri (Diana Robu, ziare.com, Duminică, 5 mai 2013). Comunitatea română din Italia a demarat, până în 2013, 37.000 de societăţi, plasându-se pe locul al doilea, după marocani.[10] Reţine atenţia un caz deosebit : povestea scriitorului român, Viorel Boldiş, care impresionează Italia. El a fost redactor-şef al unei publicaţii din Bihor. A plecat din România din două motive - „dezamăgirea şi instinctul de supravieţuire”. Era dezamăgit că după 1990 nu s-a schimbat totul aşa cum visa el. A fost ameninţat cu moartea. „Trebuia doar să închid un ochi şi să tac din pix. Am preferat să fiu liber şi nu regret absolut deloc alegerea de atunci”. În noua ţară, a constatat însă că „Italienii privesc românii ca pe ploaie : când au nevoie de ea, ca să le crească recoltele, o binecuvintează; când ploaia mai exagerează pe ici pe colo şi umflă râurile şi inundă casele, atunci o blestemă, uitând că fără ploaie pământul nu le rodeşte”. A publicat două volume de poezii, al doilea fiind bilingv, prezentat la Târgul de carte de la Torino, din 18 iunie 2013. Concluzia sa : din poezie, nu se poate trăi. [11] . Din păcate, sunt cazuri de români în Italia implicaţi în acte care nu au nimic comun cu civilizaţia şi o existenţă decentă. Unii, inclusiv femei, au căzut victime ale unor practici criminale, fiind chiar ucişi.
- În Spania, populaţia română prezentă, estimată la 1 ian. 2013, era de 868.635 de persoane, fiind în continuare cea mai numeroasă a străinilor din această ţară, în pofida scăderii cu 3,2% faţă de ianuarie 2012, conform datelor unui recensământ, publicate de Institutul Naţional de Statistică iberic. Media de vârstă a românilor din Spania este estimată la 31,5 ani, conform aceloraşi date la 1 ian. 2013, ceea ce confirmă că majoritatea acestora se află acolo la muncă, în sectoare legate în principal de agricultură şi servicii. De remarcat că vârsta medie a altor imigranţi, de exemplu, din Marea Britanie – 52 ani, Germania – 51,5 ani, Franţa - 41,7 ani, denotă că aceştia erau prezenţi în domenii mai importante ale economiei şi administraţiei iberice. Populaţia totală a Spaniei, în 2013, era de 47 mil. [12]
- În Germania, potrivit datelor unui sondaj publicat la 24 mai 2013 de Compania de Cercetări Herbert Bruckner pentru Fundaţia Bertelsmann, preluat de The Local, aproape jumătate din imigranţii care sosesc în această ţară sunt mai bine pregătiţi decât proprii cetăţeni. Conform datelor Biroului Federal de Statistică, după Polonia (170.000 imigranţi), România se clasează pe locul doi în topul imigranţilor, cu peste 116.000 de persoane. Germania aşteaptă peste 180.000 de români şi bulgari la muncă, în 2014 (ziare.com, Vineri, 24 mai 2013). „Atragerea de muncitori calificaţi reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru economia germană”, a spus ministrul german al economiei, Philipp Rosler, pentru ediţia online a publicaţiei Der Spiegel, înainte de o dezbatere privind integrarea migranţilor. În anul 2012, mai mult de 1 mil. străini s-au mutat în Germania, în special din Spania, Italia şi Grecia, acesta fiind cel mai mare val de imigranţi după 1991 [13] . Din România, sunt prezenţi muncitori, dar şi specialişti de înaltă calificare. Andrei Lupeş este director al Departamentului pentru Evoluţia Proteinelor, din cadrul Institutului Max Planck din Tubingen. Este biolog, născut în România, a studiat la Universitatea Princeton din SUA. S-a mutat cu părinţii, la 13 ani, în Germania. [14] . Din păcate, mulţi români şi bulgari sosiţi în Germania în căutarea unei vieţi mai bune ajung să trăiască în condiţii inumane. Ei cad victime celor mai crude exploatări, după cum a arătat un reportaj difuzat de televiziunea germană ARD. În cartierele de Nord ale oraşului Dortmund, sunt adevărate ghetouri formate din apartamente improvizate cu camere fără instalaţii sanitare funcţionale, fără electricitate şi energie termică. Pentru cel mai mizer apartament, nou-sosiţii plătesc câte 30 euro pe săptămână de persoană, în condiţiile în care salariul orar abia depăşeşte 3,5 euro. [15]
- În Marea Britanie, în 2011, erau 79.000 de persoane de naţionalitate română(ziare.com, Joi,13 iunie 2013). Ziarul The Independent scrie că românii contribuie la dezvoltarea sistemului informatic britanic. Un exemplu este Emil Gal, specialist al online-ului, care la 23 de ani a intrat în valul celor care au emigrat în Marea Britanie, în 2013, pentru a începe o afacere în sectoarele cu creştere rapidă, ca tehnologia şi social media. În opinia sa, „Românii sunt buni la două lucruri : inginerie şi antreprenoriat, ei nu fură locurile de muncă, ci din contra creează joburi pentru britanici” (The Independent) [16] Românca Adriana Dearing, născută Adriana Duţă a fost numită, de la 1 august 2013, în funcţia de Director principal, calitatea programului, la Jaguar Land Rover. Până atunci, a fost director de inginerie la aceeaşi firmă. Daniel Farmache a început studiile la A.S.E., iar după anul I a plecat în Marea Britanie, unde a absolvit University of Reading, specializat în sectorul financiar. Acum s-a reîntors în ţară şi lucrează ca analist bancar la Citibank. [17] În 2013, Cabinetul britanic a decis să încheie un vechi program pentru muncitorii sezonieri, care era aplicat de 60 de ani şi furniza cca 1/3 din forţa de muncă din agricultura britanică. În baza acestui program, au intrat în Marea Britanie, în ultimii ani, cca 21.000 de români şi bulgari, anual, care au lucrat în agricultură. Sindicatul naţional al fermierilor a avertizat că decizia va pune în pericol mii de slujbe şi va avea un efect devastator asupra sectorului horticol. [18]
Aspecte negative
Din cele 2,7 mil. lire împrumutate de studenţii români de la statul britanic, între 2007-2012, au fost rambursate 40% din sumă, potrivit datelor Companiei de împrumuturi pentru studenţi, citate de Adevărul, astfel că aceştia vor fi daţi în judecată de statul britanic. Cca 9.000 de lire costă studiile în fiecare an, iar studenţii nu găsesc locuri de muncă pentru autofinanţare(ziare.com, Duminică, 26 mai 2013). Din cei 587 de oameni fără adăpost din centrul Londrei, 30% proveneau din Europa de Est, inclusiv 10% „români”, 7% polonezi, 4% lituanieni ş.a. Începând din vara anului 2012, aceştia s-au instalat în tabere provizorii, au desfăşurat activităţi de cerşetorie, prostituţie şi au comis diferite alte infracţiuni. [19] 5. S.U.A. duce o politică perseverentă de atragere a competenţelor. România este pe primele locuri, în ultimele două decenii, la exportul de inteligenţă. La Microsoft, limba română este a doua limbă, iar la N.A.S.A mulţi dintre specialiştii de prim rang sunt din România. Mihai Manea, care a câştigat medalia de aur la Olimpiada internaţională de matematică de la Washington (2001), este din Galaţi; avea 18 ani, fiind racolat cu o bursă la Universitatea Princeton. După absolvire, a rămas în S.U.A. Mircea Paşol, fost olimpic naţional şi internaţional la informatică, a ajuns în Canada şi apoi în S.U.A., în 2010. Acum lucrează cu încă zece români la Twitter, în calitate de Engineering Manager. Nu mai vrea să se întoarcă în ţară. [20] Sebastian Burduja, dublu masterand la Stanford şi Harward, speră să se reîntoarcă acasă. Deocamdată, este consultant al Băncii Mondiale. [21] D. Tătaru a plecat în SUA, în 1992, unde a continuat studiile postuniversitare în Virginia, lucrând apoi ca profesor asociat la Univ. Northwestern, iar din 2001 este profesor de matematică la Univ. Berkley din California. A beneficiat de o bursă de 100.000 dol., acordată de Fundaţia SIMONS din SUA. A găsit soluţia la o problemă de matematică nerezolvată de 160 de ani. [22] Călin Voicu şi Mihai Păun au plecat în SUA în urmă cu 10 ani, pentru a lucra pe timpul vacanţei (Călin - hamal într-un hotel din Port City). Au creat un birou de plasare a forţei de muncă la Ocean City - joburi pentru studenţi. Compania lor se numeşte „All Friends” şi au deja peste 5.000 de clienţi studenţi veniţi să lucreze peste vară. [23]
- Alte ţări. Sunt numeroase exemple de specialişti plecaţi din România, care lucrează în alte ţări din UE, precum şi în Elveţia, Canada, Australia, Japonia ş.a.
Câţi bani au trimis acasă românii din străinătate, precum şi străinii care lucrează în România
1. Românii din afara graniţelor au trimis acasă 2,2 mlrd. euro în 2012, la fel ca în 2011, iar în 2010 – 4,5 mlrd. euro, mai puţin ca în 2008, când au trimis 5,8 mlrd. euro. În perioada 2005-2010, au trimis 38,819 mlrd. dol. Cel mai prost an a fost 2010, iar cei mai buni – 2007 şi 2008, conform Băncii Mondiale. Numărul angajaţilor români în străinătate era în 2010 de 2,769 mil., adică 13,1% din totalul populaţiei, însă nu sunt luaţi în calcul cei angajaţi neoficial, adică la negru, sau fără loc de muncă, plus membrii de familie. În 2009, suma trimisă era egală cu 4,4% din PIB, informează Mediafax. [24] 2. În perioada respectivă, străinii care lucrează în România au trimis către ţările lor natale peste 173 mlrd. euro, în 2012, mai mult ca în 2011, când suma a fost de 168 mil. euro. Din suma anului 2012, aproape 86 mil. euro au mers în state U.E., iar 88 mil. euro spre ţări non-U.E. [25]
Consideraţii finale
Cauze ale exodului actual de competenţe din România:
- starea generală a societăţii româneşti, determinată de o tranziţie spre decădere, inclusiv economică şi socială;
- implicaţiile crizei economice şi financiare internaţionale, după 2008;
- numărul redus al locurilor de muncă pentru muncitori, absolvenţi de studii medii şi superioare.
- absenţa perspectivei pentru tinerii absolvenţi de studii medii şi superioare;
- închiderea în ultimii ani a şcolilor de pregătire profesională. Posibil ca această măsură nechibzuită să fie reexaminată;
- incapacitatea sistemului de învăţământ de a asigura o pregătire necesară a tinerilor pentru activitatea practică, concretă în care ar urma să se afirme;
- reducerea substanţială a sistemului şi reţelei institutelor de cercetare ştiinţifică; diminuarea cotei din P.I.B., acordată cercetării;
- mecanisme externe de atragere din România a cadrelor competente pentru locuri de muncă şi a tinerilor, pentru studii superioare în străinătate, unde ar urma să îşi pună în valoare cunoştinţele lor;
- dorinţa partenerilor de viaţă de a urma soţul/soţia la muncă în străinătate;
- interesul de a cunoaşte alte ţări şi civilizaţii, în speranţa unei vieţi mai bune;
- speranţa de a beneficia de unele avantaje sociale din alte ţări.
Beneficii/avantaje pentru ţările de imigraţie:
- prezenţa pe piaţa muncii a unor cadre, de regulă calificate, în deplină stare fizică, pentru a căror pregătire nu au făcut nicio investiţie, dar beneficiază de aportul lor la creşterea P.I.B.;
- ocuparea unor locuri de muncă pentru care nu au cadre suficiente sau forţa de muncă locală nu doreşte să le ocupe;
- atragerea unor elevi şi studenţi pentru studii medii, superioare/postuniversitare, ale căror cheltuieli sunt acoperite în bună parte de surse din România sau din munca studenţilor, în paralel cu studiile.
Beneficii/avantaje pentru România:
- reducerea relativă a şomajului;
- primirea în ţară a unor sume trimise de cei plecaţi la muncă;
- întoarcerea în ţară a unor cetăţeni care au dobândit experienţe noi pe care nu le-au avut în ţara natală.
- dezavantaje/pierderi pentru ţările de imigraţie:
- Prezenţa pe teritoriu a unor persoane/imigranţi fără ocupaţie, care creează probleme (cerşetorie, delincvenţă, trafic de persoane-copii, femei ş.a.) ;
- creşterea cheltuielilor sociale pentru incluziune, inclusiv servicii pentru nou-născuţi în familii de imigranţi.
Dezavantaje/pierderi pentru România:
- pierderea valorii adăugate a forţei de muncă pregătite cu cheltuieli substanţiale ale României;
- dezintegrarea unor familii, lipsirea copiilor de prezenţa unuia sau ambilor părinţi, copiii rămânând în grija bunicilor sau altor persoane, cu toate consecinţele şi implicaţiile cunoscute;
- scăderea natalităţii şi a populaţiei;
- deteriorarea imaginii României şi a românilor, prin propaganda făcută de anumite partide şi grupuri de interese din unele ţări occidentale;
- aducerea în ţară a unor practici mafiote şi chiar a unor boli, de exemplu, noua variantă a HIV/SIDA, apărută în peninsula iberică.
Este evident că lista acestor aspecte ale exodului de competenţe este mult mai amplă, cu exemple care pot fi şi mai concludente, ca urmare a unor studii şi cercetări detaliate, beneficiind de date cât mai actuale, care să reflecte implicaţiile acestui exod din România.
In acelaşi timp, va fi nevoie ca la nivelul UE să fie puse în acţiune mecanisme de natură să nu sprijine secătuirea competenţelor din unele ţări în favoarea celor mai puternice şi dezvoltate ţări ale U.E.
Notă: Tema „exodul de competenţe” mai este cunoscută şi tratată ca furtul creierelor, exodul creierelor, furtul de inteligenţă, migrarea inteligenţei.
Grafica - Ion Măldărescu
-----------------------------------------
[1] se vedea Victor Axenciuc, „PIB al României 1862-2011. Serii statistice seculare şi argumente metodologice”, Ed. Economică, 2012, vol. I.
[2] ziare.com, New Statement, Florin Necula, Miercuri, 10 aprilie 2013.
[3]Rapoarte citate de Maria Diana Popescu; Alex Vărzaru, ziare.com, marţi, 1 oct. 2013.
[4] ziare.com, miercuri, 28 august 2013.
[5] ziare.com, Constantin Pescaru, Europa este pe moarte, Duminică, 28 aprilie 2013).
[6] Ibidem, marţi, 9 iulie 2013
[7] Ibidem, joi, 16 mai 2013.
[8] Ibidem, luni, 4 martie 2013.
[9] Ibidem, vineri, 13 mai 2013.
[10] Ibidem, Constantin Pescaru, sâmbătă, 4 mai 2013, Românii, mari afacerişti în Italia.
[11] Ibidem, Diana Robu, duminică, 5 mai 2013
[12] Ibidem, marţi, 14 mai 2013.
[13] Ibidem, Camelia Sisea, Marţi, 28 mai 2013
[14] Ibidem, luni, 9 sept. 2013
[15] Ibidem, ziare.com, duminică, 28 iulie, marţi, 27 august 2013.
[11] Ibidem, Andreea Ghinea, duminică, 30 iunie 2013.
[17] Ibidem, Diana Robu, joi, 19 dec. 2013.
[18] Ibidem, Ana Ilie, Vineri, 13 sept. 2013.
[19] Ibidem, Florin Necula, ziare.com, vineri, 17 mai 2013.
[20] Ibidem, Diana Robu, miercuri, 18 sept. 2013.
[21] Ibidem, Diana Robu, Marţi, 19 nov. 2013.
[22] Ibidem, Diana Robu, luni, 29 iulie 2013.
[23] Ibidem, Ovidiu Albu, duminică, 24 iunie 2013.
[24] Ibidem, marţi, 21 dec. 2010.
[25] Ibidem, miercuri, 11 dec. 2013.