Analiză comportamentală realizată pe o crestomaţie de texte

 „Moartea unui om este o tragedie, dar moartea a milioane de oameni reprezintă statistică” (I.V.D.-Stalin)

Evaluare psihologică din punct de vedere cognitiv-comportamental a copilului Iosif Vissarionovici Djugaşvili - (Soso)-Stalin.

Scopul studiului: realizarea unei studiu de caz pentru vârsta de debut.

Justificarea metodologiei utilizate: Robert Atkinson defineşte povestea vieţii ca fiind o naraţiune cât mai complexă a întregii experienţe de viaţă a unei persoane cu sublinierea celor mai importante aspecte. Funcţia psihologică a acestei tehnici este de a revela sinele subiectului cercetat, înţelegerea experienţelor şi semnificaţia acestora ajutându-ne să le ordonăm logic şi să percepem viaţa subiectiv şi obiectiv în acelaşi timp (Atkinson, 2006). Când diferite elemente ale unei vieţi sunt puse împreună sub forma unui întreg obţinem un document plin de semnificaţii. Procesul de dezvoltare psihologică se focalizează în jurul unei dialectici de tip conflict-rezoluţie, schimbare-dezvoltare. Povestea poate reprezenta un text valoros pentru a învăţa din experienţa altor persoane. Pe măsură ce povestitorul se confruntă în mod repetat cu conflicte din trecut, prin relatarea acestora, anumite experienţe şi sentimente pot deveni mai clare ajuntându-l pe cercetător să înţeleagă mai bine subiectul poveştii de viaţă şi cine este acela cu adevărat. De asemenea, povestea vieţii poate fi un mijloc valoros de înţelegere a sinelui celui despre care se face descrierea. În termenii povestirii sinele individual este definit ca o povestire în desfăşurare ocazie cu care cercetarea poate releva rolul sinelui în calitatea sa de creator de semnificaţii (idem). Conform autorilor Petru Andrei şi Alexandrescu Florin comportamentul este forma de manifestare exterioară şi observabilă personalităţii: fapte, acte, reacţii (motorii, verbale, afective), ca expresie a unei incitări indigene, exogene şi care se constituie într-un ansamblu organizat sistematic şi unitar de acţiuni în prezenţa unui scop.

În cele ce urmează, vom încerca o relistare a celor mai semnificative comportamente din viaţa tânărului Stalin conform autorilor amintiţi.

Metodologia cercetării. Principala metodă calitativă utilizată în această analiză este cercetarea câmpului de cunoaştere psihologică la vârstele copilăriei subiectului IVD-Stalin. Sunt accesate informaţii prezentate de biografi, scriitori, persoane apropiate anturajului său. De asemenea s-au căutat şi evidenţiat informaţii medicale, declaraţii, fotografii şi filme etc.

Istoria de dezvoltare a copilului ,,Soso” Djugajvili-Stalin[1]

În opinia mea cea mai corectă şi adevărată analiză bigrafică a lui Stalin a fost realizată de celebrul scriitor, cercetător şi biograf Simon Sebag Montefiore în lucrarea ,,Tânărul Stalin”. Aşa aflăm că la data de 17 mai 1872 în oraşul Gori din Georgia (Caucaz) un cuplu neînsemnat de provinciali îşi sărbătoreau nunta: Visarion (Beso) Djugaşvili (22 de ani) de profesie cizmar, se căsătorea cu Ekaterina (Keke) Gheladze (17 ani) casnică iar mai apoi spălătoreasă, fica unui ţăran aservit în serviciul unui nobil local din regiunea Caucazului. Conform tradiţiilor ancestrale şi chemării naturii, cei doi îşi doreau să aducă pe lume copii şi astfel după 9 luni de la încheierea căsătoriei, în 14 februarie 1875 vine pe lume primul născut al familiei numit Miheil. Bucuria lor s-a transformat foarte repede în doliu deoarece peste două luni copilul a pierit. Mama rămâne din nou gravidă cu cel al doilea copil, dar nenorocirea a lovit din nou: Ghiorghi născut pe 24 decembrie 1876 moare la rândul său de pojar.

Tatăl întristat şi tulburat se apucă de băutură şi învinuieşte icoana la care familia se rugase, iar bunica Melania, mama Katerinei, merge la o vrăjitoare pentru a afla cele mai bune ritualuri alternative care ar putea să susţină norocul ficei sale. În disperare la casa familiei este adusă icoana Sfântului Gheorghe şi mai apoi cei doi soţi urcă la biserica unei fortăreţe medievale locale unde se roagă la Sf. Gheorghe pentru venirea unui copil care să supravieţuiască. Şi minunea mult aşteptată se petrece: la data de 6 decembrie 1878 se naşte odorul lor cel drag, adică cel care avea să avea mai târziu să îngrozească o lume întreagă. A fost botezat Iosif (Ioseb în georgiană) şi mai târziu a fost apelat cu diminutivul Soso (Montefiore, 2015). Viaţa georgienilor din păturile sociale inferioare ale acelor vremuri era în general foarte aspră, munca susţinută nereuşind să le aducă pe masă nici măcar pâinea necesară traiului şi nicidecum prosperitatea mult visată.

Marea majoritate a ţăranilor trăind aserviţi nobilimii (în stare de iobăgie), încercau să supravieţuiască fugind din mediul rural catre oraşe unde credeau că pot avea şanse la o viaţă mai omenească. Abia în 1864 Caucazul este este cucerit de ţarul ruşilor Alexandru al II-lea şi în regiune se petrece o reformă politico-administrativă în urma căreia ţăranii sunt eliberaţi de pe moşii şi ulterior li se împarte pământul disponibil (sursa: wikipedia). Părinţii mirelui şi miresei fuseseră ţărani săraci ataşaţi de nevoie nobilimii locale, eliberaţi din iobăgie în 1870 dar tânărul Beso Djugaşvili devine mic întreprinzător angajând personal şi deschizându-şi propria afacere (cizmărie). Datorită problemelor financiare care nu au întârziat să apară visul acestui meşteşugar se spulberă, închide atelierul şi fiind obligat ajunge să lucreze într-o fabrică de încălţăminte (Montefiore, 2015).

Având o predispoziţie depresivă, în timp, Beso Djugaşvili devine beţiv, scandalagiu şi provoacă suferinţă întregii sale familii datorită comportamentelor anormale generate de consumul de alcool. Prin anul 1883 datorită irascibilităţii şi beţiilor repetate va fi poreclit ,,Beso-nebunul” şi de atunci aşa va fi cunoscut în comunitate cât va trăi. În aceste condiţii soţia lui a preluat sarcina de organizator şi decident al familiei, dar pentru că nu avea posibilităţi financiare sau materiale a trebuit să accepte susţinerea morală şi economică din partea apropiaţilor: negustorul Iakob Egnataşvili-Koba, preotul Cearkviani şi şeful poliţiei locale Damian Davricevi. Aceştia au fost bănuiţi de ,,folclorul” local, că ar fi avut frecvente legături intime cu Ekaterina Djugaşvili în perioadele când soţul ei Beso era afectat de alcoolismul cronic şi pe cale de consecinţă unul dintre ei ar fi putut avea paternitatea naturală faţă de Iosef V. Djugaşvili-Stalin dar în acest sens nu există nici o dovadă şi nici o logică întrucât căsătoria celor doi a fost fericită şi din dragoste la început; de asemenea copilul apare pe lume după pierderea primilor doi copii perioadă în care Beso Djugaşvili avea un comportament normal şi orientat proactiv către familie (idem).

Cu alte cuvinte în acea societate tradiţională şi restrictivă la acel timp al conceperii lui Stalin nu existau motive care să determine tânăra soţie să îşi înşele soţul cu toate că la bătrâneţe aceasta îi mărturisea Ninei Beria (pe care în mod „principial” o incita la adulter) că în tinereţe dacă întâlnea un bărbat interesat ,,nu pierdea ocazia”. Mai târziu, printre cei la care Ekaterina Djugaşvili lucra ca menajeră era şi un evreu din Gori pe nume David Papismedov (Papitaşvili). Acesta i-a dat lui Soso[2], bani și cărți de citit și l-a încurajat să studieze. Mai târziu, Papismedov a venit la Kremlin să îl viziteze. Cu toate că Stalin a nutrit întotdeauna sentimente antisemite și-a primit binefăcătorul din copilărie „stând de vorbă cu el în public, plin de bucurie”(sursa wikipedia). Nici în acest caz nu se poate face o corelaţie cu privire la o posibilă legătură de filiaţie naturală întrucât evreii apreciau şi susţineau învăţătura în comunitate, mai întotdeauna şi oriunde puteau în sistem mentoral şi filantropic deoarece cei doritori de a se educa la acea vreme erau o raritate, iar tânărul Soso la acea vreme era autentic în dorinţa sa de dezvoltare personală.

Istoricul medical

„Soso” (ulterior Stalin) s-a născut cu o afecţiune genetică numită sinodactilie care s-a manifestat prin faptul că avea degetele picioarelor unite printr-o membrană; mai târziu a fost afectat de vărsat de vânt care îi lasă urme pe faţă şi drept urmare prietenii îl poreclesc „Ciupitul” (Ciopur în limba georgiană). În primele dosare întocmite de poliţie va fi cunoscut cu această poreclă: „Ciupitul”. În copilărie în jurul vârstei de 6 ani după începerea şcolii Soso este lovit de o căruţă şi este adus acasă fără cunoştiinţă cu braţul stâng grav rănit şi aşa avea să rămână, cu probleme la mână întreaga sa viaţă. Dar încă de la acea vreme Soso face dovada unei durităţi ieşite din comun prin faptul că nu era afectat psihologic de aceste întâmplări. El îşi linişteşte mama care se temea că nu va mai putea oficia ritualurile bisericeşti cu acel braţ spunând: „înainte să devin preot mă voi vindeca şi am să ţin întreaga biserică cu el”. Profetice cuvinte, dar ele sau adeverit în sens negativ. După relatările mamei sale mai târziu la 6 ianuarie 1890 are încă un accident grav. Este lovit tot de o căruţă (un faeton) care îi afectează picioarele de această dată şi este spitalizat la Tiflis (Tbilisi) pentru luni de zile unde face şi tratament pentru recuperare.

Istoricul şcolar

Este greu să vorbim de educaţie în sens formal la începutul vieţii lui Iosif V. Djugaşvili-Stalin (Soso) în condiţiile în care tatăl său aflat în raptus alcolomanic devenea violent cu el dar şi cu mama sa. Această atitudine a tatălui său izvora din dorinţa bazată pe propria sa experienţă concretă şi sigură de a duce copilul să înveţe meseria de cizmar (pozitivarea experienţei personale). Soso este înscris totuşi, cu ajutorul mamei sale şi al vecinilor influenţi la şcoală în sepembrie 1890 şi atunci când se putea copilul Soso participa pe ascuns la pregătirea extraşcolară cu fiul familiei Davricev (şeful poliţiei locale). Mai târziu a studiat limba rusă cu copiii preotului Cerkviani. Ulterior pentru a fi admis la şcoala bisericească din Gori a dat examen la citire, rugăciune, aritmetică şi limba rusă. Încă din copilărie avea un ţel special de atins în relaţiile cu ceilalţi şi anume dreptatea. Dar trebuie să precizăm că era vorba doar despre dreptatea lui, ceea ce înţelegea doar el că ar fi dreptatea. De pildă atunci când era elev de serviciu pe clasă Soso nota conştiincios în condică pe toţi copiii care întârziau sau încercau să copieze la lucrările scrise. În clasă a fost denumit „Jandarmul”. Încă de pe atunci, în postura de elev Soso era foarte „corect” chiar şi profesorii se temându-se de el că va face scandal dacă vor fi prinşi cumva nepregătiţi la oră. Acest tip de manifestare este denumit în clinică paranoia de luptă în care cel afectat vrea ca dreptatea să fie în totalitate de partea sa.

Dacă nu i-se dă satisfacţie în totalitate tulburatul devine persecutor vânând neobosit greşelile celorlalţi din proximitate şi bucurându-se dacă aceştia sunt indentificaţi şi pedepsiţi. La şcoală Stalin se împrieteneşte cu trei fii de preot, fraţii Lado şi Avni Kheţoveli precum şi cu Miheil Davitaşvili el crezând la acea vreme în vocaţia preoţilor de a-i ajuta pe cei săraci. Pe la vârsta de 13 ani convingerile lui religioase dispar brusc din constelaţiile sale de gândire odată cu lectura cărţii „Originea speciilor” pe care o lecturează o noapte întreagă, fără oprire fiind absorbit de ideile marelui Darwin. În scurt timp avea să-şi uluiască prietenii cu o logică personală falsă şi perfidă: „Dumnezeu nu doar că este nedrept, de fapt nu există, ne-au păcălit. Dacă Dumnezeu ar fi existat ar fi făcut lumea mai dreaptă” (Montefiore, 2015, p.63). La întrebările unui prieten - Grişa Glurjidze - despre certitudinea inexistenţei divine Soso îi oferă cartea spre a se convinge singur.

Acuitatea sensibilităţii se face simţită în perioada adolescenţei şi devine sensibil şi poetic „faţă de munţi şi cerul albastru” dar total insensibil faţă de oameni sau suferinţa lor. Este deprins de mama sa încă din copilărie să aibă sensibilitate şi apreciere pentru flori. Fiul şefului de poliţie şi-l aminteşte ca pe „o copie a mamei lui”. Era foarte calm şi precaut, dar „când se lăsa cuprins de mânie, devenea brutal înjura, şi împingea lucrurile până la extrem”. Stalin admira foarte mult versurile operei Patria lui Hensur creaţia aristocratului naţionalist Rafael Eristavi. În al patrulea an de studiu la cor face propunerea colegilor să se fotografieze în grup şi în acest sens se prezintă cu un buchet de flori cerându-le să le plaseze la butonieră. Un al mare biograf rusul Oleg Hlveniuk arată că Stalin a devenit absolventul seminarului în mai 1984 când i s-a eliberat şi o diplomă de absolvire. Performanţele lui Stalin prezentate de acest cercetător prezintă un elev foarte centrat pe studiul materiilor obligatorii şi astfel cunoaştem că în ciuda tuturor conflictelor cu profesorii avea la purtare calificativul „excelent”. De asemenea cu aceeaşi apreciere maximă este gratulat şi la istorie sacră, catehism ortodox, exegeză liturgică şi tipic bisericesc, slavonă rusă şi slavonă bisericească, limba georgiană, geografie, caligrafie, cântare liturgică. La limba greacă şi la aritmetică a reuşit să demonstreze doar cu aprecierea de „foarte bine” (Hlevniuk, 2017). În această perioadă este foarte creativ, scrie poezii. Mai târziu când devine adult va traduce în rusă opera poetului naţional gruzin Şota Rustaveli „Viteazul în piele de tigru” (idem).

Istoricul traumelor psihologice

Din punct de vedere psihologic zvonurile din mediul apropiat privind paternitatea îl făceau să nu fie niciodată sigur cu privire la filiaţia sa biologică. Mai târziu peste ani, în felul său versatil şi alunecos, lăsa uneori impresia celor apropiaţi că tatăl lui ar fi negustorul Iakob Egnataşvili, alteori spunea clar că preotul Cerkviani a fost tatăl său natural. Acest aspect corelaţionează înşelător cu faptul că familia l-a îndreptat pe micul Soso către o şcolarizare bisericească şi deci ar fi beneficiat de influenţa preotului. Ulterior în mediul politic îşi deplângea tatăl făcând trimitere la „Beso nebunul”. Îl caracteriza pe acesta ca fiind un muncitor cinstit şi bun meseriaş care „fusese ruinat de capitaliştii nemiloşi”. Mai târziu se va făli cu descendenţa legată de Beso (tatăl oficial) afirmând că în copilărie, acesta îi povestea întâmplări incitante despre haiducii Georgiei care luptau împotriva bogătaşilor şi dăruiau săracilor prada. Târziu, la maturitate, faţă de Hrusciov va afirma că el este atât de rezistent la băutură deoarece tatăl său l-a deprins încă din leagăn cu băutura, dându-i să lingă vin de pe buricele degetelor.

O posibilă cheie de declanşare incipientă a tulburării paranoiace şi rigidităţii volitive este că micul Soso/Stalin oscilând între bătăile frecvente primite de la tatăl său şi duritatea mamei sale ocupată permanent cu supravieţuirea familiei, îşi dezvoltă o încredere în sine oarbă cum că ceea ce face el este întotdeauna corect, căci pentru a compensa dezacordul cu tatăl său care îl hărţuia să devină meseriaş cizmar, şi mama sa de care se ataşează, făcând din ea o ancoră de sprijin psihologic, cu toate că şi aceasta îl bătea uneori, el va ajunge să creadă că are întotdeauna dreptate. Iniţial manifesta o nesiguranţă faţă de cei din jur şi avea impresia că este inferior faţă de ceilalţi dar ulterior intră în alertă şi face eforturi personale uriaşe să fie mai bun decât toţi ceilalţi pentru a compensa şi a obţine controlul asupra celor din jur (idem). Siteul wikipedia arată că: „deși corespondența Keke-Stalin a fost neîntreruptă, se pare că dictatorul sovietic nu și-a vizitat mama până în 1935, pe când aceasta era grav bolnavă. N. Kipșidze, unul dintre doctorii care au îngrijit-o pe Keke, își amintește că Stalin și-a întrebat mama: „De ce m-ai bătut așa de tare?” „De asta ai ajuns așa de bine.”, i s-a răspuns. În replică, Keke și-a întrebat fiul: „Iosif, ce ești tu de fapt acum?” „Îl mai ții minte pe țar? Ei bine, eu sunt asemeni țarului.”, a răspuns Stalin. „Mai bine te făceai preot” și-a exprimat mama lui regretul. A murit în ziua de 13 mai a anului 1937”[3]. Se pare că natura opoziţionistă şi rebelă la adresa autorităţilor imperiale ruseşti a lui Stalin a fost provocată definitiv în ziua de 13 februarie 1892 în care profesorii de la Şcoala Bisericească au cerut elevilor să asiste la execuţia a trei bandiţi osetini. Acea demonstraţie publică a puterii şi justiţiei imperiale a trezit în adolescentul Stalin o vie repulsie şi ostilitate la adresa autorităţii în general. 

Istoricul infracţional. Severitatea şi frecvenţa comportamentelor dezadaptative.

După cum arată biograful Sebag Montefiore, în lucrarea Tânărul Stalin la Gori în acele vremuri existau trei tradiţii care iniţiau băieţii în violenţă: bătaia generală, turneele de lupte şi înfruntarea benzilor de cartier. Bărbaţii îşi luau copiii la „spectacol” şi beau vin până noaptea când începea krivi (tr.lb. gerorgiană-bătaia liberă cu pumnii). În acest mediu social în care prevala atitudinea tradiţională mândră a georgienilor şi sărăcia economică cvasigeneralizată s-a dezvoltat psihologia lui Soso. Ulterior acestor experienţe unde a observat şi învăţat că violenţa este ceva obişnuit, firesc şi comun d.p.d.v. al modului de viaţă cotidian, el a devenit un delincvent foarte rău după cum arată biograful Montefiore: Soso-Stalin alerga într-una pe străzi cu un arc cu săgeţi şi praştie, făcându-se nevăzut cu mare pricepere după altercaţiile teribile pe care le provoca sau cărora le făcea faţă. Se putea spune că este un lider înăscut şi rutinat în violenţe cerându-le celor din banda lui să riposteze şi să nu cedeze în luptă. Provoca frecvent copiii mai mari şi mai puternici decât el. Nu avea milă faţă de alţi copii dar îşi apăra pe membrii bandei atâta vreme cât erau obedienţi faţă de el. Dacă nu îi mai ascultau ordinele îi bătea foarte rău relatează mai târziu prietenul lui Ghiorghi Elisabedaşvili. Prietenii săi din copilărie sunt d.p.d.v. al stabilităţii mentale şi copii mai echilibraţi dar şi unii evident tulburaţi şi dezechilibraţi d.p.d.v. psihiatric: datorită biografilor cunoaştem în anturajul lui Soso la început pe prietenul său mai tânăr Ghiorghi Elisabedaşvilii, şi nu în ultimul rând pe Simon Ter-Petrosian sau Kamo; acesta va dobândi mai târziu o reputaţie sinistră de tâlhar sociopat şi spărgător de bănci. Chiar dacă făcea dovada unui organizator malefic totuşi Soso nu era atât de curajos nici pe atunci şi se simţea în siguranţă doar în compania acestor prieteni violenţi (idem).

Paternul de întăriri al comportamentului

La şcoală era foarte invidios pe cei mai talentaţi decât el. De exemplu pe un coleg care dansa mai frumos decât el l-a lovit peste picioare în speranţa că îl va submina în competiţia de afirmare a talentelor. Nu avea prea multe lucruri de pierdut şi de aceea încă din copilărie se afiliază bandei locale dar subminează autoritatea şefului. Se observă încă de atunci voinţa de putere absolută. Aşa cum provoca la luptă fără teamă băieţii mai mari devine foarte repede şi contestatarul metodelor pedagogice. La şcoală refuză să interpreteze un cântec care nu îi plăcea şi pentru a evita să fie obligat, nu vine la ore în acea zi. Pe un dascăl rusofon care le cerea să vorbească la ore doar în rusă îl atrage într-o sală de clasă goală şi-l ameninţă cu moartea. Poate şi de aici putem trage concluzia că în acel moment începea o traiectorie destinologică care se îndrepta ferm către obţinerea puterii absolute şi a controlului prin utilizarea metodelor terorismului asupra semenilor săi. Trăind permanent în mediul toxic d.p.d.v. emoţional şi stresant provocat de violenţa şi căderile nervoase ale tatălui său, nevoia de adoraţie a mamei, el a dezvoltat treptat convingerea fermă şi compensatorie la stresul continuu pe care-l trăia că are întotdeauna dreptate şi trebuie ascultat. Acest fel de încredere în sine i-a adus foarte mulţi prozeliţi care vedeau în el un organizator şi un lider.

Descrierea personalităţii copilului de către părinte.

Tatăl său alcoolic îl desconsidera frecvent pentru tendinţa sa de a studia şi îl agresa în repetate rânduri motivându-i că doar însuşirea meseriei de cizmar îl va putea aşeza onorabil în societate. Beso nu a constituit niciodată un  sprijin psihologic pentru micul Soso şi nu a înţeles niciodată trebuinţele psihologice de afectivitate. Mama sa îl bătea şi ea „pedagogic” de multe ori dar în acelaşi timp era hiperprotectivă în ceea ce priveşte devenirea profesională a micului Soso. Se lupta din răsputeri să îi asigure posibilitatea financiară de a fi admis la seminar şi astfel la 15 august 1894 Soso este văzut de mamă pentru prima dată în uniforma de seminarist la Tiflis. Aceasta plânge de fericire şi se reapucă de muncă pentru a-şi plăti datoriile către cei trei potentaţi locali din Gori care o ajutau mereu să plătească taxele de şcolarizare ale seminaristului Soso.

Condiţiiile de viaţă.

Condiţiile de existenţă au fost foarte proaste datorită  falimentului în care a intrat încă de la început tatăl său Beso poreclit şi „Nebunul”. Acesta a pierdut atelierul de cizmărie cu care întreţinea familia în principal datorită alcolismului cronic. În această situaţie soţia sa Katerina Djugaşvili a luat iniţiativa de suprvieţuire şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi susţine copilul: a devenit spălătoreasă la familia potentatului Iakob Egnataşvili şi astfel Soso a fost admis la masa de seară a acestei familii de negustori. Odată ajuns la seminar are surpriza neplăcută de a-şi vedea libertatea îngrădită de o instituţie religioasă coruptă şi după cum va arăta Troţki mai târziu în memoriile sale: „vestită pentru sălbăticia obiceiurilor, metodele pedagogice medievale şi legea pumnului”. Deci după violenţa de acasă şi viaţa grea pe care o trăise aici are parte de un alt şoc psihologic şi anume disciplina de tip medieval într-un mediu aproape concentraţionar. Biograful Oleg Hlevniuk citează în lucrarea Stalin.O nouă biografie a unui dictator pe scriitorul german Emil Ludwig care îi luase lui Stalin un interviu în anul 1931. În acest interviu Stalin motivează cverulent aderenţa sa la marxism: „În semn de protest împotriva regimului scandalos şi a metodelor iezuite predominante la seminar, eram pregătit să devin, şi chiar am devenit revoluţionar, să cred în marxism ca învăţătură cu adevărat revoluţionară. De exemplu spionarea de la cămin. La ora nouă sună clopoţelul pentru ceaiul de dimineaţă, noi mergem în sala de mese şi când ne întoarcem în camerele noastre descoperim că între timp s-a făcut o percheziţie şi că toate sertarele noastre au fost răscolite”. După cum se ştie paranoicul luptă pentru dreptate şi pentru restabilirea adevărului dar el judecă mereu fals premisele problemei şi are întotdeauna un start logic deja compromis. Şi aici se poate observa suspiciunea paranoiacă pe care o are Stalin faţă de controlul autorităţii de orice fel. De fapt orice aşezământ de cult sau studiu bisericesc de oriunde în lume la acea vreme avea aceleaşi metode de coerciţie, control şi disciplină dar Stalin găseşte aici un motiv de a explica aderenţa sa la noua doctrină apărută la nivel internaţional. Şi ca o observaţie: la timpul respectiv Stalin nu avea de unde să ştie care erau de exemplu, „metodele iezuite”!

Relaţiile sociale şi interpersonale.

Încă din copilărie ca o expresie a nevoii de a conduce ca lider necontestat Soso-Stalin a devenit şeful copiilor străzii pe care i-a organizat şi i-a plasat strategic în locuri potrivite culegerii de informaţii necesare lui sau altor entităţi. La un moment dat atunci cănd se va realiza o fotografie de grup la şcoală Stalin va aranja cu fotograful să fie aşezat în centrul grupului pe rîndul de sus pentru a atrage atenţia supra importanţei propriei persoane. Este semnificativ acest gest precoce pentru personalitatea în dezvoltare a dictatorului care avea să devină. Colanţa la grupările copiilor străzii în mijlocul cărora se simţea foarte bine şi pe care îi conducea cu mână de fier ne arată un tip de delincvent special. Devine mult mai violent şi agresiv decât ceilalţi şi de asemenea natural înclinat să-i conducă prin ameninţarea cu violenţa. Totuşi el nu se expune gratuit la pericole şi devine „creierul” care îi manipulează pe membri săi în conflictele stradale cu alte benzi de cartier. Aceste constelaţii de gândire traumatizantă şi toxică aveau să-i influenţeze pe mai târziu convingerile despre ,,beneficiile” terorismului de stat precum şi comportamentul personal inflexibil. În relaţia cu ceilalţi era dedublat: foarte înţelegător şi protectiv atâta vreme cât membrii grupării i-se supuneau necondiţionat. În caz de nesupunere a unor membri ai bandei devenea violent şi extrem de periculos cu nefericiţii care aveau nenorocul să-i provoace furia.

Mediul şi diagnosticul familial.

După cum afirmă psihiatrii care l-au studiat Stalin a fost derutat de un fel de disonanţă cognitivă în ceea ce priveşte percepţia mamei sale. În viziunea lui mama sa era o combinaţie dintre o târfă şi o sfântă, apreciere care l-a determinat mai târziu să fie suspicios faţă de femeile care aveau un comportament erotic accentuat. Se cunoaşte în literatura de specialitate psihanalitică faptul că marii criminali în serie îşi urăsc mama deoarece în majoritatea cazurilor aceasta este dominatoare şi abuzatoare. Totuşi Stalin este un subiect atipic, el nu a nutrit sentimente vindicative la adresa ei ci mai degrabă de dispreţ şi doar într-o anumită perioadă, după care la fel ca în cazul relaţiei cu tatăl său, înţelegând utilitatea valorizării ei o prezintă în faţa lumii bolşevice drept îndrumătoarea lui naturală de la început, căreia îi datorează într-o oarecare măsură devenirea. Se ştie că pe tatăl său l-a evitat datorită comportamentului violent al acestuia, dar i-a purtat acestuia un respect public cu conotaţii politice: îl admira şi îl lăuda în faţa ascultătorilor, ca fiind primul om care i-a vorbit despre haiducii Georgiei. Se fălea cu faptul că este rezistent la băutură datorită faptului că tatăl său îi dădea în copilărie să lingă vin de pe buricele degetelor şi de asemenea povestea că tatăl lui a fost ruinat de capitaliştii nemiloşi, deci el ca fiu are dreptul şi datoria de a continua lupta împotriva claselor exploatatoare. Alteori dădea impresia celor care îl ascultau că adevăratul lui tată a fost Iakob Egnataşvili. Acest delir de filiaţie sistematizat cu reprimarea din conştient a adevăratului său tată l-a urmărit până târziu în viaţă. Se poate spune că Stalin a provenit dintr-o familie carenţată emoţional şi moral şi a perpetuat până la paroxism în perioada adultă tarele recepţionate în perioadele de achiziţie elementară. Din punct de vedere psihanalitic am putea spune că în copilărie Stalin face dovada unui complex eodipian clasic pe care mai apoi îl reprimă în funcţie de interesul său meschin de moment de a-şi prezenta la un nivel al supraeului o indentificare cu părinţii idealizaţi.

Analiza produselor activităţii

În jurul vârstei de 17 ani Soso-Stalin este deosebit de creativ şi astăzi se cunosc 6 poezii scrise sub pseudonimul „Soselo”. Deasemenea ajunge să cânte foarte bine în registrul tenorilor şi i se prezice o carieră de cântăreţ profesionist. Versurile poeziei „Dimineaţă” au apărut în publicaţia Iveria fiind mai apoi republicate frecvent în sute de reviste şi antologii între anii 1912-1916. Un alt poem Oda înălţată lunii evidenţiază proiecţia unui prezumptiv proscris depresiv, aruncat în vâltoarea unei lumi îngheţate şi nepăsătoare şi care este atras de lumina sacră a lunii. Aceste versuri din perioada sa de debut poetic pot să explice înteresul său maniacal şi distructiv pentru literatură în perioada sa de apogeu politic. Stalin este interesat de scriitorii Nikolai  Nekrasov, de Shakespeare, Puşkin şi recită frecvent versuri din Whalt Whitman. Scrie poemul „Bătrânul Ninika” unde prezintă o viziune a unui erou bătrân care povesteşte copiilor despre trecut. Mai târziu se implică în traducerea operei Viteazul în piele de tigru a poetului georgian Şota Rustaveli. Totuşi Stalin chiar dacă era invidios pe artiştii autentici şi consacraţi a preţuit talentul acestora preferând să lichideze în perioada Marii Terori pe „piţifelnicii” partidului lăsând în viaţă poeţii valoroşi(idem).

În această perioadă de adolescenţă spre tinereţe se laudă că face propagandă marxistă dar acest aspect nu este confirmat de sursele biografice (idem). Este surprins de părintele supraveghetor de la internat citind cărţi interzise de politica seminarului „Anul 93” al cărui erou Cimourdain preotul-revoluţionar devine preferatul său, „Oameni Mării” de V.Hugo, romanul lui Cernişevski ,,Ce e de făcut ?” Este entuziasmat de Zola şi romanul acestuia Germinal. Citeşte Schiler, Maupassant, Bâlciul deşertăciunilor, de Thackeray, Platon, Cehov, Tolstoi dar este plictisit de creştinismul acestuia iar mai târziu avea să noteze vis-a-vis de ideile creştine evidenţiate în opera acestuia: „ha, ha, ha”. Este copleşit de emoţia transmisă în opera lui Alexandre Kazbeghi „Paricidul” al cărui personaj principal este haiducul caucazian Koba. În această carte haiducul se luptă cu ruşii şi Stalin apreciază cu mare plăcere faptul că acest bandit nemilos îşi sacrifică de dragul unei cauze patriotice familia şi viaţa pe altarul luptei contra opresorilor. Din acel moment el se indentifică proiectiv cu eroul acelei cărţi şi are o mare plăcere dacă este apelat cu numele acelui luptător numit Koba. Împrumută şi citeşte Capitalul şi de asemenea încearcă să înveţe germană pentru a-i citi în original pe Marx şi Engels. Încearcă să înveţe engleză pentru a putea citi „The fight of the english Workers for Liberty” (Lupta muncitorilor englezi pentru libertate) (Montefiore, 2015). Cu alte cuvinte Stalin încercă la nivel personal să-şi exprime sensibilitatea în sens personal şi creativ (poezie, pictură, muzică) dar mai apoi devine invidios pe oamenii consacraţi artistic, renunţă la activitatea de creaţie ,,artistică” şi începe doar să citească să asculte şi să se inspire din operele clasice pentru a-şi justifica frustrarea, duritatea şi viitoarele acţiuni politice criminale.

Evaluarea psihologică a lui Iosif Vissarionovici Djugaşvili–Stalin: vârsta tinereţii şi perioada de adult.

Scopul evaluarii „profiler”. Evidenţierea specificului psihologic disfuncţional simultan şi alternativ cu aparenţa normalităţi comportamentale la subiectul Stalin. Evaluarea informaţiilor culese în prima etapă. O contribuţie majoră la alcătuirea unui portret psihoistoric, psihoclinic şi psihopatologic a lui I.V.D.-Stalin se poate constata la autorii mai sus menţionaţi ca sursă a informaţiilor semnificative preluate aici. Conform acestora şi arhivelor cercetate de aceştia Stalin trăieşte în adolescenţă şi tinereţe o viaţă aventuroasă, el devine bandit în Caucaz şi ulterior terorist social-democrat. Însă acţiunile sale de atac asupra băncilor, poştelor sau convoaielor care transportau bani, nu vizau în final împărţirea banilor cu săracii, ci foloseau întreţinerii bandelor de răufăcători. Aceşti criminali gruzini, oesetini, ruşi şi de alte naţionalităţi ar fi avut aura romantică a unor haiduci milostivi cu poporul şi care chipurile ar fi luptat împotriva nobilimii şi aristocraţiei nemiloase. Nu era deloc aşa şi acest lucru a fost demonstrat prin evidenţierea documentelor din arhive de autorii sus menţionaţi. Tâlhăreau şi jefuiau pentru că de fapt simţiseră prăbuşirea statelor, autorităţilor şi ierahiilor sociale iar acele prăzi şi le însuşeau fără nici un fel de  probleme de conştiinţă. În acea perioadă de anomie socială Stalin organizează şi susţine multe demonstraţii muncitoreşti, greve şi revolte şi de asemenea devine foarte priceput să corupă agenţii de poliţie precum şi să recunoască spionii infiltraţi în tabăra lui. În perioada de adolescenţă revoluţionară şi chiar la tinereţe este mereu eliberat din închisoare cu ajutorul mamei sale şi al poliţiştilor locali pe care apropiaţii mamei sale îi influenţează sau îi corup. Aşa cum se întâmplă şi astăzi în modernitate cu infractorii adolescenţi Stalin era scos în mod ruşinos din secţiile de poliţie de către mama sa.

Din punct de vedere al ataşamentului normal şi protectiv observat în unele familii, nimic nou nici pe atunci nici astăzi. Stalin se evidenţiază cu un modus operandi inteligent, el nu se expune foarte mult niciodată devenind ,,omul din subterană: conspirator”. Prin 1901 află despre un posibil trădător aflat în tabăra lor social-democrată şi pune să fie omorât: este probabil prima lui crimă politică. Dar el personal stă departe de acţiunile violente propriu zise deoarece este laş şi manipulator. La 4 ianuarie 1902 în oraşul petrolier Batum se angajează şi lucrează pentru marea familie de finanţişti Rotschild. Drept mulţumire peste două zile le incendiază depozitul cu produse petroliere. Este arestat şi dus la închisoarea din Batum unde la 6 aprilie 1902 este interogat pentru prima oară. Mama chemată urgent de Stalin să îi aducă bani şi mâncare se întâlneşte intempestiv pe stradă cu „Beso Nebunul” soţul său, care îi urlă: Opreşte-te că te omor! Iar mai apoi condamnându-şi fiul vehement: Vrea să răstoarne lumea! Dacă nu l-ai fi trimis la şcoală, ar fi ajuns meşteşugar - aşa acum e la închisoare! Îl omor cu mâinile mele! M-a făcut de ruşine!

Stalin recunoştea la bătrâneţe că mama sa nu era prea fericită fiind purtată pe drumurile ţării pentru a-l ajuta atunci când era închis pentru activităţi teroriste şi revoluţionare. În urma acestui tip de activităţi este exilat în Siberia unde în ciuda privaţiunilor unui regim deschis şi supravegheat începe o viaţă amoroasă cu mai multe femei locale pe care le amăgeşte cu diverse promisiuni, ca orice escroc sentimental. Revenit în câmpul operaţiunilor terorist-revoluţionare, prin intermediul unui tovarăş de conspiraţie, numitul Aliluev, Stalin va cunoaşte familia Aliluev şi ulterior pe mezina familiei Nadejda Alilueva care îi va deveni ceva mai târziu soţie. În 1905 îl întâlneşte pe Lenin la Petersburg unde îi jură credinţă veşnică. Aşa cum arată Simon Sebag Montefiore după o perioadă de tinereţe în care Stalin se remarcă jefuind, incendiind şi organizând conspiratorii marxişti, în viaţa emoţională a tânărului Stalin se va produce un mare şoc. Proaspăta sa soţie Katherina (Kato) Svanidze moare de tifos pe 22 noiembrie 1907 la câteva luni după ce născuse pe fiul lor Iakov. Această dramă l-a devastat pe tânărul Stalin; a fost atât de copleşit de durere încât tovarăşii săi i-au luat pistolul deoarece se temeau să nu facă vreun gest necugetat. Stalin devine împietrit emoţional şi afirmă că: „viaţa mea personală este distrusă. Nimic nu mă mai leagă de oameni în afară de socialism”.

Stalin foloseşte ipocrit acest prilej pentru a-şi justifica sieşi în primul rând noua sa gândire de ură care oricum prevala ideativ de multă vreme la adresa oamenilor din jurul său. Stalin acţiona conform butadei: ca să spui bine o minciună trebuie să o crezi 100 % mai întâi tu însuţi. În lupta internă pentru putere din partid el devine informator şi denunţă jandarmilor precum şi poliţiei secrete Ohrana încă din 1909 pe toţi tovarăşii din partid care nu-i erau plăcuţi. Împreună cu Troţki se remarcă în faţa conducerii de partid şi astfel devine omul de bază al lui Lenin dar foarte curând este arestat şi deportat din nou în Siberia în anul 1916. Datorită recomandărilor lui Lenin care la început vedea în el un om potrivit revoluţiei bolşevice ajunge foarte rapid înalt comisar comunist pentru naţionalităţi, secretar al partidului şi ulterior generalissim al forţelor armate. În cele din urmă la apogeul carierei sale va deveni dictator absolut şi va fi recunoscut internaţional fiind considerat a fi unul dintre cei mai temuţi lideri ai lumii. La data de 10 octombrie 1917 este cooptat în Biroul Politic de unde „conduce” Revoluţia alături de Bubnov, Zinoviev, Kamenev, Lenin, Sokolnikov şi Troţki[4]. Dar importanţa lui în Revoluţie nu este evidenţiată nicăieri în scriptele acelor vremuri. Este şters şi chiar anonim în perioada tulbure a violenţelor revoluţiei ruse. Aşa cum arată Paul Johnson în lucrarea sa Stalin.

- Va urma -