O stea care străluceşte în semiîntunericul artei româneşti contemporane

Pentru piesele şi filmele care se mai joacă azi în România se găseşte rar câte o austeră margine de ziar unde sunt împinse cronicile, de asemenea rare şi tot mai puţin agreabile, alcătuite nu o dată de către cineva care mai înainte de a încerca scrisul, nu ştie bine să citească! Aşa rare cum sunt, istoria le va memora pe cele care oglindesc artiştii iubiţi azi - când şi iubirea e rară -, ca pe un pergament aşezat la piatra de fundament a unei fortăreţe pentru rezistenţa culturii şi artei. Producţia teatrală şi cinematografică actuală e esenţializată şi reperată în senzaţii subminate de profitul economic, împotriva şi dincolo de ceea ce e cuprins în caracterul operei care desăvârşeşte creaţia umană artistică. Într-un mănunchi de aur al actorilor români de azi, Medeea Marinescu e atomul mijloculului şi unda efervescenţei lui. E o artistă fascinantă! Într-un imaginar conclav actoricesc ce nu s-a întocmit şi nu se va întocmi vreodată dintr-un conglomerat al contrariilor fără forţă gravitaţională în jurul purităţii artistice, Medeea Marinescu e unul dintre adorabilii copii de altădată ai ecranului, care leagă actoria de povestea cea mai simplă şi deopotrivă fabuloasă a jucatului în film, la propriu, spontan, curat, încă de la şase ani. Atunci şi acum un chip fermecător şi adorabil, a jucat şi joacă roluri de viaţă, nedând impresia că dincolo de faptul real ea poartă diferite măşti ale diferitelor roluri. Pare şi este redescoperitoare a personajelor în care fiecare se poate închipui într-unul dintre roluri. În descrierea rolurilor actriţei Medeea Marinescu nu se poate circumscrie vreun punct fundamental de referire evitând adevărul. Dacă fiecare artist are dreptul la mitul său, Medeea îl are pe cel al farmecului. Are o frumuseţe în care se străvede puritate şi nobleţe. Pe oglinda chipului ei sunt impregnate trăsăturile gingăşiei, educaţia, bunătatea, inteligenţa. În jurul ei şi înăuntrul ei arde şi luminează un spirit de sublimitate feminină.

O actriţă din biografia căreia răsună veselia copilăriei

Actriţe ca Medeea Marinescu dovedesc faptul că scena ori platoul de filmare nu sunt o uzină, că de aici nu rezultă o producţie industrială, ci o orbită care lansează în circuitul astral, stelele rampei. O altă formă mai mare de libertate şi atotputernicie a veşniciei, de a întrupa fragmentele frumuseţii în om nu este acum foarte abundentă. Fără nicio îndoială, frumuseţea are vârsta clipei, dar una dintre frumuseţile actriţelor românce, cu durata istoriei, are numele Medeea Marinescu! Este o actriţă din biografia căreia răsună veselia copilăriei! Translaţia jocului copilăriei în film, sub dependenţă de maturi, apoi a inteligenţei, talentului şi trudei sale, în filmul cultivat şi studiat de ea, neseparat de har şi muncă integrată în ritmicitatea clipelor, aproape că încorporează total pe omul Medeea, în actriţa Medeea Marinescu, iar pe actriţa Medeea Marinescu în omul Medeea, fără exces de individualizare, uneori fiind mistuit, ori recuperat unul în şi de la celălalt. Este marginală şi necreatoare ruperea omului de artist. Tipul uman al Medeei este conceput ca o stare împlinită a tipului artistic, etic şi moral. Toate sunt un sumum al unei creionări largi. E ca un soare care îşi recuperează propria lumină din oglinda cosmnosului, o lumină niciodată înghiţită în adâncuri negre. Este foarte talentată, fermecătoare, generoasă.

Spiritul aparţine infinitului şi eternităţii, iar templul lui este omul

Ce materie are poezia? Cuvântul! Ce materie are muzica? Sunetul! Ce materie are pictura? Culoarea! Ce materie are omul? Spiritul! Nu există spirit în afară de adevăr, în afară de timp, în afară de spaţiu, în afară de materie. Spiritul aparţine infinitului şi eternităţii, iar templul lui este omul! Una dintre aspiraţiile înnobilării spiritului omului corespunde creaţiei artistice. Canalurile prin care arta coboară de la cosmos la om şi urcă de la om la cosmos, sunt glasul, ochii şi sufletul. Pe toate Medeea Marinescu le preia încărcate de har şi le redă încărcate de aură umană. Preia cuvântul şi redă aura umană din cuvânt, preia sunetul pianului şi redă aura umană din sunet, preia frumuseţea de la natura iubirii şi redă aura umană a frumuseţii. Medeea Marinescu interpretează magnific la pian dar, deşi aşa a crezut cândva, nu a urmat Conservatorul. „Mi-am dat seama că nu pot face pian şi să fiu actriţă, mi-am dat seama că dacă voi fi actriţă, voi renunţa încet, încet, la muzică". [...] Eram până în acest moment convinsă că voi face Conservatorul. Dar, cum spunea List, «dacă nu cânt o zi, ştiu eu, dacă nu cânt două zile, ştiu cei din jurul meu, dacă nu cânt trei zile, ştie toată lumea». Nu te poţi menţine în formă nefăcând nimic. Nu puteam să nu ating un pian două săptămâni. Dar actoria îţi consumă timpul pentru ea. Ce păcat că am atât de puţin timp să mă mai întorc la pian...!".

Cinema înseamnă echipă

Plătind acest tribut, Medeea Marinescu este o actriţă de teatru şi film care a jucat cu succes în producţii româneşti şi franceze. Joacă de la şase ani, pe când nu înţelegea că arta cinema-ului nu e mare dacă echipa nu are oameni mari. Azi joacă înţelegând că arta mare e canalizată în forme umanizate, de la real şi imaginar, dinspre creatori mari, înspre interpreţi mari, înspre suflete receptoare mari şi reciproc. Când există această ecuaţie a artei, ea se însoţeşte cu recompensa, cu jubilaţia, într-o lărgire a perspectivei în care creaţia, interpretarea şi receptarea se laurează una pe cealaltă. „Cinema - spune Medeea Marinescu - înseamnă echipă. Actorii sunt vârfuri de aisberg, dar dedesubt este o echipă: operator, regizor, scenarist... Am terminat Institutul de teatru în 1986 într-o perioadă în care teatrul românesc se reconstruia. Problema mare a cinema-ului românesc este azi că nu îşi găseşte publicul. Se fac zece, paisprezece filme pe an. Ce să joci, şi unde? E o cinematografie care cântă pe o singură coardă. Nu avem comedie romantică, aşa cum sunt cele pe care le-am jucat în Franţa. Avem nevoie de comedie romantică adaptată la situaţiile româneşti. Sunt atrasă de ceea ce e frumos şi curat în viaţa noastră, nu de ceea ce e dur şi agresiv. Actorul trebuie să aibă unde, ce şi cum să joace. Este condiţionat de acestea, ca atletul de o pistă de cursă lungă, pe care să alerge. Dacă alergătorul nu o are, nu numai că se poate să nu ajungă primul, dar se poate să nu ajungă deloc la finnish".

Glastre în care înfloresc muşcatele spirituale

Interpretarea muzicală şi actoricească ale artistei Medeea Marinescu, ce sunt altceva, dacă nu glastre în care înfloresc muşcatele spirituale ale pianului, teatrului, filmului şi poeziei?! Pianista şi actriţa Medeea Marinescu reproduce în aceste flori spirituale propria floare a talentului ei, iar în măsura în care aceasta devine spectacol şi gală a cinema-ului, cărora Europa le închină cronici, este asimilabilă într-unul dintre meritele naţionale ale uneia dintre personalităţile noastre patrimoniale. A plecat în viaţă cu şansa unei familii de cineaşti (tatăl operator şi mama machieuză), dar a fructificat-o. Astăzi familia ei are un mărit sprijin moral în primul râd pentru cariera ei artistică: soţul George Dăscălescu este cineast, una dintre surori (Medeea are două surori gemene) este scenaristă, iar fiul ei, Luca-Ion este izvorul dragostei celei mai mari şi întăritoare în sprinturile spre victoriile vieţii. Cealaltă soră a sa este doctor stomatolog, stabilită la Manchester.

Atunci când va fi răsplătită, va avea în urmă un caier de ani şi în faţă doar o stea îngropată în asfalt

Frumoasă, fină, elegantă, inteligentă, Medeea Marinescu „netributară în nicuun fel cochetăriei", cum se descrie, detestă chiar cochetăria, plăcându-i ţinuta „uşor neglijentă, dar niciodată nearanjată, ca şi cum nu mi-ar păsa de mine". Medeea Marinescu este fermecătoare şi cuceritoare. „Am trecut prin situaţii dificile pentru care nu găseam soluţii. Cel mai îngrozitor este să nu găseşti soluţii, să nu găseşti în tine putinţa de a lua o hotărârea să te salvezi!" - mărturiseşte ea. Dar a biruit. Este o strălucitoare actriţă româncă. Cine, însă, dintre diriguitorii noştri pierduţi în neant o vede şi cine o apreciază aşa cum merită? Cine dintre cei care au ca motiv de izbândă înregimentarea politică, iar ca sens şi recompensă a bezmeticiei, conducerea ţării spre haosul cultural, spre schimonosirea şi moartea artei, îşi schimbă direcţia, luând-o ca reper pe artista Medeea Marinescu?! De ce se aşteaptă ca artiştii să fie împovăraţi cu ani grei, sau să moară, spre a fi pomeniţi, după care sunt uitaţi de tot? Câţi ani trebuie să aibă un artist de aur, cum e Medeea Marinescu, pentru a fi lăudat de un ministru? Oare câţi ani va avea artista Medeea Marinescu atunci când va primi o medalie de la un demnitar? Oare cum va arăta Medeea Marinescu peste cincizeci de ani? Va fi frumoasă, fără îndoială, şi atunci! Toate vârtstele Medeei vor avea strălucirile lor! Dar e adevărat, crud de adevărat, că atunci când va fi răsplătită, Medeea va avea în urmă un caier de ani şi în faţă doar o stea îngropată în asfalt. Puternicii vremii privesc în faţă oamenii de valoare fără să îşi dea seama că asistă la îmbătrânirea şi drumul lor spre moarte. Abia când sunt ninşi de ani şi apăsaţi de griji, oamenilor de valoare li se dau stele pe asfalt. La înmormântările lor se trage cu puşca! Dar cât le foloseşte?

Sub ochii puternicilor de azi, actriţa Medeea Marinescu creează roluri, se dăruie, se consumă pentru cultura României contemporane. E frumoasă, e tânără, e minunată! E fericită, are o familie superbă, se bucură de succes profesional. Acum, când cei amintiţi mai sus, nu o văd. Abia peste cincizeci, şaizeci de ani, potentaţii vremii, oamenii politici, cei care vor bate monedă şi cei ce vor distribui atunci medalii îi vor încununa şi pe tinerii actori de azi.

Baza acestei adeveriri este ceea ce se întâmplă astăzi cu mulţi actori români, bolnavi, fără bani de medicamente. Sunt omagiaţi doar când se sprijină în baston sau când dispar!