„S-au cheltuit miliardele Statului român, au fost aruncate în vânt, împreună cu toată energia noastră... Țara se ține cu armată mobilă". (Ion Antonescu).

În epoca modernă, cei care au condus țara au decis și impus construirea unor ample sisteme de fortificații, cele mai cunoscute fiind:
- Centura de fortificații a Capitalei (36 de fortificații - 18 forturi și 18 baterii, la Chitila, Mogoșoaia, Otopeni, Tunari, Ștefănești, Afumați, Pantelimon, Cernica, Cățelul, Leordeni, Popești, Berceni, Jilava, Broscărei, Măgurele, Bragadiru, Domnești, Chiajna; dezactivate și dezarmate înainte de începerea luptei), precum și pozițiile fortificate din capetele de pod de la Cernavodă și Turtucaia,
- Forturile întărite de la Focșani, Nămoloasa și Brăila (construite între 1888 si 1893, au costat 26.422.640 de lei, mai mult de jumătate din bugetul cheltuielilor Ministerului de Război, cu 676 de tunuri, obuziere si mortiere în 1914 - mai mult de jumătate din dotarea artileriei armatei), transformate apoi într-un adevărat aliniament fortificat, pe150 km, între pasul Oituz și confluența Siretului cu Dunărea, cu 1 600 cazemate de beton, 60 km de șanțuri antitanc, 1 800 locașuri de tragere cu grinzi de beton și lemn etc., în 1944),
- Aliniamentul fortificat din Poarta Someșului (linia Carol al II-lea): construită între 1937 și 1940, a costat – după unele calcule - 18 miliarde lei (două treimi din bugetul armatei), plus contribuția localnicilor în bani și muncă.
- Cazematele din Banat, Oltenia și Dobrogea (1951-1953):
5.109 puncte de fortificații din beton armat - 879 în Dobrogea, 3.044 în Banat și 1.186 în Oltenia - pentru construirea cărora au fost cheltuiți circa 800 milioane de lei. Toate construite cu multă muncă și cheltuială, inutile însă de fiecare dată. Atunci!?!

Referindu-se la acest lucru, generalul Ion Antonescu releva următoarele, la 20 martie 1941, în ședința Consiliului de Miniștri: „Eu am fost contra fortificațiilor și am spus că nicio fortificație din lume nu rezistă contra tancurilor și nu vor rezista nici fortificațiile franceze, dar ale noastre! Am făcut calcule și am găsit că sunt necesare 60 miliarde numai pentru fortificațiile de la frontiera de Vest și trei divizii speciale care să lucreze. Dacă făceam fortificații la frontiera Nistrului, vă închipuiți cât trebuia să cheltuim.

Am făcut fortificații la frontiera de Vest, fără să se țină seama de principiul că nu se fac fortificații contra unui stat mai puternic. Ungurii erau de trei ori mai slabi ca noi, însă ungurii aveau avantajul că posedau un bun sistem de căi ferate: ungurii veneau cu trei divizii pe zi, iar noi numai cu una singură. Din cauza inferiorității căilor de comunicație rezulta inferioritatea noastră de luptă. Deci, mai simplu era să refacem capacitatea căilor noastre ferate. S-a luat însă calea cea mai complicată, aceea a construirii fortificațiilor.

Am prezentat Regelui un memoriu în această privință, memoriu pe care-l primise. După ce am plecat eu, a venit generalul Vasiliu și ceilalți ai dvs. și au mâncat banii. Tot fierul Statului și tot cimentul s-au dus acolo pentru ca să abandonăm teritorii fără luptă... S-au cheltuit miliardele Statului român, au fost aruncate în vânt, împreună cu toată energia noastră. Voiam să fortificăm 3.000 km pe când Franța avea abia 350 km fortificate - și Franța are venituri de sute de miliarde. Nici n-aveam noi atâta armată ca s-o băgăm în fortificațiile pe care le făcusem. Am arătat câți soldați intră în fortificații, câte divizii. Dar țara se ține cu armată mobilă".