Accesul românilor pe pământ românesc este interzis!

Nu pot fi de acord cu servilismul umilitor, practicat de autorităţile româneşti, faţă de Ucraina. Sub diapazonul Washingtonului şi prin vocea acustică a Mrs. Nudelman, Corul Robilor din România a lătrat cât l-au ţinut bojogii la adresa Kremlinului, pentru a sări în ajutorul EuroMaidanului kievian. Analizând după canoanele integratoare şi constrângătoare ale Uniunii Europene, ale capitalismului barbar sau după alte raţionamente, oare care-i profitul României în demersul neinspirat de sprijinire necondiţionată (!) a aderării Ucrainei la Uniunea Europeană? Care-i gheşeftul şi al cui? De ce, sprijin necondiţionat?! Poate ne lămureşte Majestatea Sa Mutu-Klaus, care, după întronizarea la Cotroceni, s-a grăbit să se pupe cu Poroşenko. Înaintea lui, preşedintele-timonier se răţoise la Putin, precum şoarecele la elefant. I-am dat, totuşi, dreptate, atunci când i-a reproşat Majestăţii Sale Mutu-Klaus, ignorarea contactului cu românii din Ucraina, cu prilejul vizitei sale la Kiev şi întâlnirii cu actualul şef de stat al „ţării vecine şi prietene". Conformându-se afirmaţiei poetei ucrainene Lina Kostenko: „Naţiunile nu mor de infarct. Pentru început, acestora li se fură limba", prima măsură pe care Poroşenko a luat-o după venirea la putere a fost interzicerea, în Ucraina, a statutului limbii române ca limbă regională. „În biserici, preoţii au obligaţia să predice şi în limba ucraineană, deşi credincioşii sunt numai români. Nici în perioada stalinistă nu s-a ajuns la asemenea exagerări.[...] Rar mai auzi vorbindu-se româneşte prin oraş. Noroc de satele locuite preponderent de români, dar şi acolo pericolul este major. În ultimii 10 ani, s-au ucrainizat 25 de şcoli româneşti [...]" (Vasile Tărâţeanu). După nenumăratele necazuri pe care Ucraina le-a pricinuit României, atitudinea servilă dâmboviţeană faţă de „ţara vecină şi prietenă" aduce doar prejudicii imaginii şi intereselor României, iar sfidarea Kievului poate fi interpretată drept semn de „recunoştinţă".

Ziua de 28 iunie ar trebui declarată, în fiecare an, Zi de Doliu Naţional!

Mai multă demnitate, domnule Preşedinte! Mai multă verticalitate, domnilor guvernanţi! Mai multă chibzuinţă şi dreptate, domnilor membri ai Parlamentului României! Bucovina de nord, ruptă din trupul Ţării de Uniunea Sovietică şi făcută cadou Ucrainei, este pământ românesc. Astăzi, la 76 de ani după încheierea criminalului Pact Hitler-Stalin şi a anexelor sale secrete, încheiat la 23 august 1939, întreb pentru a nu ştiu câta oară: de ce autorităţile româneşti nu reclamă anularea acestuia şi a efectelor sale dezastruoase? Umilinţă sau trădare de ţară? Consecinţele le suportăm şi astăzi. Ziua de 28 iunie ar trebui declarată, în fiecare an, Zi de Doliu Naţional! Despre modul în care oficialităţile româneşti se preocupă de soarta românilor din Ucraina, Vasile Tărâţeanu relatează: „În primul rând, acest centru simbolizează legătura cu patria noastră istorică, deşi nu s-a întâmplat aşa cum trebuia să fie. De peste 20 de ani, noi solicităm Guvernului României, Ministerului de Externe, Parlamentului, Preşedinţiei să deschidă la Cernăuţi un Institut Cultural Român. Cum s-au deschis la Paris, Berlin, Viena, Lisabona, Budapesta, Chişinău - în total 27 de oraşe din lume. Demnitarii români şi ucraineni nu au putut găsi o limbă comună între ei şi nu s-a putut face nimic. Dacă am văzut că nu se poate, noi ne-am adunat: societatea publică şi capitalul privat. Am constituit o organizaţie non-guvernamentală cu denumirea Centrul Cultural Român « Eudoxiu Hurmuzachi », care a fost unul din cele mai proeminente personalităţi din istoria românilor din Cernăuţi.

Românul Mircea Druc, care mergea la Cernăuți, a fost dat jos din autocar la frontieră, şi anunţat că este „persona non grata" în Ucraina

Pe data de 8 mai 2015, unui cetăţean român, fost prim-ministru al României din stânga Prutului, i-a fost refuzată intrarea în „ţara vecină şi prietenă" pe care Bucureştiul o susţine necondiţionat. Invitat de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi", românul Mircea Druc, aflat într-un autobuz care mergea la deschiderea Centrului Cultural de la Cernăuţi, a fost dat jos din autocar la frontieră, la Vadu Siret, şi anunţat că este „persona non grata" în Ucraina. „De fapt, nu este prima dată când Kievul ia asemenea decizii, deşi aceasta este cea mai gravă. Un caz care frizează absurdul este al unui bătrân de 91 de ani, din Satu Mare. Refugiat aici din faţa tancurilor sovietice de după război, el voia să mai meargă o dată în locurile natale din nordul Bucovinei. La frontieră, ucrainenii i-au comunicat că este «persona non grata». Era un pericol pentru Ucraina suverană şi independentă" (Viorel Patrichi). Numeroşi jurnalişti români au beneficiat de tratament similar. În legătură cu cazul Mircea Druc, Ministerul Afacerilor Externe a cerut ambasadorului Ucrainei în România, Teofil Bauer, clarificări privind măsurile de interzicere a intrării pe teritoriul Ucrainei a unor cetăţeni români, printre care şi fostul premier Mircea Druc.
M.A.E. a mai transmis că această situaţie nu este conformă cu stadiul relaţiilor dintre România şi Ucraina... dar... a rămas „ca-n tren"! Era de aşteptat! Dâmboviţa curge în continuare, printre bălăriile trădătorilor, ducând cu ea la vale şi încălcarea gravă a libertăţii de mișcare a omului liber, principiu fundamental al unei democrații.

Am cetățenie română, obținută prin naștere și reconfirmată în 1992

Într-o corespondenţă privată cu domnul profesor Mircea Druc, acesta mi-a scris: „ [...] În fond, ucrainenii nu pot agrea un român unionist consecvent, care a lucrat și activat în 1980-1990 la Cernăuți și care știe ce înseamnă șovinismul provincial, vulgar ucrainean în comparație cu cel imperial « aristocratic » rus, după ce-am învățat, locuit și lucrat 20 de ani la Leningrad și la Moscova. Transilvănenii m-ar înțelege mai bine, prin analogie, comparând Viena cu Budapesta şi austriecii cu ungurii. [...] Presa scrie de fostul prim-ministru care e și cetățean român. Precizez: nu am decât cetățenie română, obținută prin naștere și reconfirmată în 1992". Apropo! Domnule Preşedinte al României, domnule Prim-Ministru al Guvernului României, domnilor Preşedinţi ai Camerelor Parlamentului României, n-am auzit ca cetăţenii maghiari, veniţi ca la ei acasă în România, să fie declaraţi persona non grata pentru atacurile publice mizerabile la adresa statului român şi a simbolurilor naţionale ale românilor. Intonând Imnul Naţional al României, să-l parafrazăm pe Francisco Goya: „Somnul Naţiunii naşte monştri"!