Balasa NicolaeZilele acestea, la PRO TV, distinsul prezentator „al emisiunii Meteo, Florin Busuioc, comenta, de altfel pertinent, ideea coform căreia, statisticile nu duc, neapărat, la concluzii ce pot sta, oricând, în picioare. O simplă medie artitmetică, fie ea şi ponderată, nu ne luminează, nici pe departe, în domenii de graniţă, cum ar fi cel al ştiinţelor comunicării, al adevărului, al problemei înţelegerii, al limbajului etc. Că statistica e necesară, nimeni nu contestă, dar, de la a fi necesară şi până la a crede că staticianul sau sociologul, interpret al unor date, este un un fel de inginer şi...

Marinescu VasileFecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci" (Condacul Naşterii Domnului).
Se spune că pe vremea regelui Ptolemaios Philadelphus al II-lea, cel care a construit Farul din Alexandria (deci, cu vreo 270 de ani î.d.Hr.) trăia un bărbat învăţat pe nume Simion (bătrânul Simion despre care se vorbeşte în Biblie). El a fost unul dintre cei 70 de bărbaţi care au fost însărcinaţi să traducă Vechiul Testament din limba...

Ion MaldarescuÎn ideea că nu peste mult timp va deveni Franks de România, Jeffrey Franks, s-a costumat cu haina mioritică. În schimbul banilor daţi cu grea camătă de F.M.I., şi-a rezervat dreptul de a-şi băga nasul, tot mai insolent, în orice domeniu al treburilor noastre interne. Aşa s-a ajuns la forţarea altor împrumuturi, la dublare, la triplare şi la „emiterea de obligaţiuni", încât FMI controlează România şi lumea de la casele de bani. Ţările lovite de catastrofa F.M.I. s-au ales cu datorii uriaşe şi falimente economice. Cele care s-au trezit din adormire, precum Brazilia sau Argentina şi au alungat...

Maria Diana Popescu - selectie poezii
George Coşbuc - Colindătorii
Cad fulgii mari încet zburând,
Si-n casa arde focul,
Iar noi pe lângă mama stand
De mult uitarăm jocul.
De mult si patul ne-aştepta,
Dar cine sa ne culce?
Rugata, mama repeta
Cu glasul rar si dulce
Cum sta pe paie'n frig Hristos
In ieslea cea săracă,
Si boul cum sufla milos
Căldura ca să-I facă,
Drăguţ un miel cum I-au adus
Pastorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mana.
Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr'o colindă,
Şi vin mereu, s'opresc in drum,
S-aud acum în tindă -
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer...

Ionitescu ConstantinMembru al Societăţii Române de Oftalmologie
Membru al Asociaţiei Române de Glaucom
Membru al Societăţii Române de Oftalmopediatrie
Membru al Societăţii Române de Cataractă şi Chirurgie Refractivă
Membru al Colegiului Medicilor din România
Membru al Colegiului Medicilor din Judeţul Vâlcea

S-a născut la 21 octombrie 1945 în satul Poenari, comuna Bumbeşti-Piţic, judeţul Gorj, având ca părinţi pe Maria şi Ion Ioniţescu, agricultori. A copilărit în comuna natală alături de ceilalţi cinci fraţi şi surori şi tot acolo a urmat clasele primare şi gimnaziale, iar în 1963, a absolvit Liceul din...

Preot Marius CostacheNaşterea Domnului, zămislirea Lui, a fost un lucru mai presus de legile firii. Acum două milenii, într-o umilă peşteră din Bethleemul Iudeii, se năştea Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul lumii, împărţind istoria în două mari perioade: de dinainte şi de după El (numită şi „era noastră"). Un modest călugăr dobrogean, Cuviosul Dionisie cel Mic (secolul VI) a fost cel care a calculat era creştină - renunţînd să mai numere anii de la Diocleţian. Naşterea Domnului, evenimentul cel mai de seamă din istoria lumii, s-a petrecut în anul 748 „ab urbe condida" (de la întemeierea Romei), în...

Ajun de CraciunSe spune, obiceiurile străvechi transmise din generaţie în generaţie, aduc noroc şi belşug în case. Pe lîngă mesajul mistic, multe dintre ele sînt legate de cultul fertilităţii, de atragerea binelui asupra caselor.

Nu uitaţi, strîngeţi din sat tot ceea ce aţi împrumutat peste an.
Puneţi-vă bani în buzunare pentru ca anul viitor să fie îmbelşugat.
Aşezaţi pîinea sub masă pentru a aduce noroc familiei, iar sub faţa de masă puneţi cîteva boabe de grîu, ca să atragă belşugul în anul viitor.
Lăsaţi poarta sau uşa deschisă colindătorilor. Urările lor au forţe magice. Colindele transmit sănătate, rod...

Buzatu GheorgheDin Calendarul marilor evenimente ale trecutului neamului reţinem, pentru sfîrşitul acestui an, împlinirea a 3 secole de la accederea pe Tronul Moldovei a lui Dimitrie Cantemir. Jubileul a fost marcat, între altele, de sărbătorirea strălucitului cărturar chiar la sediul Uniunii Europene de la Bruxelles şi, nu mai puţin, de apariţia unor volume de referinţă precum, în prima ordine, cel datorat istoricului Ştefan Lemny, Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea (traducere din limba franceză, Iaşi, Editura Polirom, 2010), lansat la 29 noiembrie la Iaşi...

Ilie GorjanA pătrunde în universul familiei Sporiş e o încercare dificilă, indiferent din partea cui ar veni ea, şi, totodată, un act temerar la care nu se poate încumeta oricine, ci doar cel îndreptăţit s-o facă prin har literar, dragoste de semenii săi, spirit raţional în aprecierea valorilor umane, şi prin a fi un bun „colecţionar" de prieteni şi oameni adevăraţi. Cel căruia nu i-a venit deloc greu să-şi asume o astfel de misiune dificilă şi să pătrundă în complexitatea familiei Sporiş, efectuînd un demers literar de suflet cu privire la Gheorghe Sporiş, unul dintre cei opt fraţi ai acestei...

Bud Florica aeSosise şi ziua cea mare. Dis-de-dimineaţă, la oara cinci, mamica ne-a trezit pe toţi din somnul cel dulce. Eu durneam (dormeam) în cohe cu bunica Valeria. Ai mei durneau în casa de sus. Pe vremea aceea ora cinci era o oră criminală pentru noi, copiii. M-am îmbrăcat cu înfrigurare, ca să nu mă prindă neîmbrăcată vecinii, care vineau să ţină de porc. În cohe totul strălucea de curăţenie. Unchiul Florea a venit aducând cu el şi ustensilele. Dintr-odată odorul s-a umplut de lume. Totul s-a petrecut repede. Eu îmi ţineam urechile în palme, ca să nu îl aud guiţând pe bietul iosag. Unchiul Florea...

Petrescu EugenDistinsul om de cultură Dan Zamfirescu - teolog, bizantinolog, scriitor, vâlcean după mamă - din Vaideenii Vâlcii, care la Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Centrului de Studii Medievale „Antim Ivireanul", ed. a VIII-a, desfăşurată la 27 sept. 2010, la Biserica „Sfinţii Petru şi Pavel" din Râmnicu Vâlcea, spunea că: „La Vâlcea curge de când lumea cultură şi, nu întâmplător, la Vâlcea s-a născut cultura română". Putem spune, la rândul nostru, că Marian Pătraşcu nu s-a născut întâmplător în acest spaţiu sacru considerat suflet al spiritualităţii şi culturii româneşti. El vine dintr-o...

Casa de cultură - Curtea de ArgeşSala „Orfeu" a Casei de Cultură „George Topîrceanu" din Curtea de Argeş, cetatea Meşterului Manole, a găzduit marţi 14 decembrie, un eveniment artistic deosebit: expoziţia mixtă de sculptură şi pictură a unui grup de artişti plastici locali şi bucureşteni, sudenţi, masteranzi şi absolvenţi de arte frumoase. Vernisajul încheie anul cultural artistic pentru marele maestru al sculpturii româneşti, Traian Duţă, cât şi pentru ucenicii săi, „nouă meşteri mari, calfe şi zidari, cu maestrul Traian Duţă, zece, care-i şi întrece" (am citat-o pe Maria Diana Popescu, critic literar şi de artă). Printre...

Emilian Lovisteanul portretSfântul Ierarh Calinic: apărător al dreptei credinţe și ctitor de lăcașuri sfinte

În contextul „Anului omagial al Crezului ortodox și al Autoceafliei românești" - 2010, subiectul articolului de faţă se integrează remarcabil, deoarece ierarhii în mod deosebit sunt cei care veghează la păstrarea credinţei ortodoxe și contribuie la ridicarea și sfinţirea lăcașurilor de cult. Anul acesta, când se împlinesc 160 de ani de la întronizarea Sfântului Calinic în slujirea de Episcop al Râmnicului Noul Severin (1850-2010), se cuvine să ne aducem aminte de lucrarea lui jertfelnică și sfântă desfășurată în...

Smarandache Florentin Alasca 2009„La început, paradoxismul a fost un protest împotriva totalitarismului"

MDP: Matematicienii sînt oameni „exacţi", „se uită la ceas şi atunci cînd fac dragoste"... (am reţinut sintagma de la un distins matematician român, academician Gh. Păun). Avem o cazuistică în speţă, „exempli gratia", ar fi mulţi matematicieni-poeţi, dar, în cazul dumneavoastră, între matematică şi paradoxalul „paradoxism", care dintre ele se profilează?

FS: Referitor la matematica carteziană, bineînţeles Acad. Gh. Păun are dreptate: matematicienii sunt exacţi. Însă, odată cu dezvoltarea matematicilor contemporane -...

Lapusneanu 1Viaţa artistică a râmnicenilor s-a îmbogăţit în acest început de decembrie. Asemenea altor spectacole ale Teatrului ARIEL, piesa de teatru „Alexandru Lăpușneanul" inspirată după scrierile lui Macarie, Azarie, Ureche, Negruzzi, cu scene concepute de Dan Micu, a făcut ca sala de spectacol să devină neîncăpătoare. Regia spectacolului aparţine doamnei Doina Migleczi, scenografia, este semnată de Doina Migleczi și Bogdan Constantin, iar costu-mele sunt creaţia Arianei Șerban. Toate laolaltă reprezintă cartea de vizită a spectacolului de excepţie cu acelaşi nume.
Distribuția: Gabriel Popescu...

ÎnSporis Mihai „Odiseea unui neam", Sânzienele reprezintă legătura omului cu cosmosul. Acela pe care geografia îl proiectează prin vârfurile munților, în cerul cel adânc cu stele. Un cer ca o tărie, cu luminătorii a multor... logostele. Un firmament ce se răsfrânge în adâncul fântânilor , uneori în doruri de creste, ca niște străfunduri ale sufletului omenesc. Ce răsuflare au adâncimile! Uneori chiar răbufniri de năduf, în laminarea suavă a doinei, alteori recitativ apăsat sacadat, eroic, pe trepte, în balade, colinde, strigături și orații de nuntă. Aici, în povestea Sânzienelor, inspirația unui poet...

Florentin Smarandache PecsPrintre cei 10 oameni de ştiinţă (2 din Australia, 2 din Italia, 2 din SUA, câte unul din Egipt, India, Israel, şi Rusia) care au primit în 12 iunie 2010 la Universitatea din Pécs, Ungaria, Medalia de Aur pentru Ştiinţă acordată de către Academia de Ştiinţe "Telesio-Galilei" (organizaţie neguvernamentală internaţională cu sediul în Marea Britanie), s-a aflat şi prof. univ. dr. Florentin Smarandache (n. 10.12.1954, Bălceşti, Vâlcea), cu dublă cetăţenie, româno-americană, de la Facultatea de Ştiinţe din Universitatea „New Mexico", Gallup, statul New Mexico, SUA. Această medalie a răsplătit...

Andronescu SerbanŞerban C. Andronescu - Academician, cercetător, eseist, ex Preşedinte al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Filiala Americană, cercetător, eseist, scriitor, publicist

S-a născut la 18 februarie 1924 la Bucureşti, unde a urmat cursurile liceale, apoi pe cele universitare. Participă la diferite cursuri ale Facultăţii de Litere, iar după obţinerea licenţei la Facultatea de Drept, practică avocatura în cadrul Baroului de Ilfov. Activează ca cercetător pentru limba engleză la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, timp în care publică numeroase articole în revistele vremii. Tot...

Enciclopedia Romaniei coperta„Exegi monumentum aere perennius"
La 27 noiembrie 2010, la Focşani şi Iaşi, Capitale ale „Micii Uniri a Românilor" (1859), aşadar în preajma şi în onoarea MARII SĂRBĂTORI NAŢIONALE de la 1 Decembrie, a survenit un veritabil eveniment editorial. Mai precis, a văzut lumina tiparului, graţie disponibilităţii Casei Editoriale TIPO MOLDOVA din Iaşi (director: Aurel Ştefanachi), ediţia anastatică a uneia dintre CĂRŢILE NEAMULUI - Enciclopedia României, operă de solidă şi exemplară informaţie şi ţinută ştiinţifică, cu o odisee fabuloasă şi pe alocuri chiar dezagreabilă, întrucât cum s-ar putea uita...

Biserica EpiscopalaÎn afară de vechea biserică episcopală de la Olteni, situată „pe Valea Episcopiei" după cum atestă un hrisov domnesc dat de către Vintilă Vodă în „1 april, leat 7043 (1535)", de la întemeiere şi până astăzi, ansamblul bisericesc al Episcopiei Râmnicului este compus din trei biserici: Catedrala Episcopală, Biserica bolniţă şi Paraclisul, toate situate în curtea Episcopiei. Înainte ca episcopul Mihail să înalţe prima biserică episcopală de la Râmnic, se poate deduce că în apropierea locului pe care este astăzi Catedrala, sau chiar în acelaşi loc ar fi existat o biserică ce servea drept...

ISSN, ISSN-L 2247- 4374

Editorial

Academia Romana
AOSR
Arhiepiscopia Ramnicului
Boromir
Ziarul Natiunea
Clipa.com
Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania
Diana
Grand Hotel Sofianu
UAP Valcea
Editura Fortuna
Muzeul de Arta Craiova

Please publish modules in offcanvas position.