Voi demara prezentarea unui serial cu date şi informaţii privind Roşia Montana, date care deşi sunt colectate din presa scrisă, nu sunt prezentate pe posturile tv, pentru că nu plăteşte nimeni pentru popularizarea lor şi nu servesc intereselor oamenilor politici. Cetăţenii „nu trebuie să ştie” ce au făcut guvernele României cu industria şi economia României, cum s-au vândut politicienii pentru promovarea intereselor companiilor unor şarlatani, cine conduce aceste companii şi ce înseamnă pentru români această această „colaborare”.
Ce a făcut statul român cu exploatarea auriferă?
Pe pagina de Facebook a amicului Hari Bucur Marcu, acesta a postat două întrebări aparent retorice:
- Silogism 1: Dacă absolut toți susținătorii Afacerii Roșia Montană sunt plătiți de Gabriel Resources și Roşia Montană Gold Corporation (în continuare, R.M.G.C.) ca să susțină afacerea, iar domnul Zgonea de la Camera Deputaților susține Afacerea Roșia Montană, a intrat sau nu a intrat Zgonea pe statul de plată al R.M.G.C. odată cu vizita sa în zonă?
- Silogism 2: Dacă absolut toți susținătorii Afacerii Roșia Montană sunt plătiți de Gabriel Resources și R.M.G.C. ca să susțină afacerea, iar domnul Zgonea de la Camera Deputaților îl invită pe domnul Crin Antonescu de la Senat să susțină Afacerea Roșia Montană, înseamnă sau nu înseamnă asta că Zgonea îl invită pe Antonescu să ia bani de la R.M.G.C., odată ce va vizita zona?
Răspunsul este simplu: s-a dovedit că în România nu se păstrează secretul operaţiunilor bancare fapt dovedit de întrebarea adresată de Băsescu lui Ponta. Şi atunci, singura soluţie este o vizită la sursă pentru încasarea cecului la purtător sau a valizei cu „premierea”. Întrebare: de ce a mers Zgonea la mineri? Răspuns: Ca să nu ia bătaie de la ei a doua oară. De ce nu merge şi Antonescu? Ca să nu ia bătaie prima oară.
Fiecare pasăre pre limba ei piere!
Sunt curios cum vor primi televiziunile „dividendele” pentru propaganda asiduă pe care o fac mai mult sau mai puţin, mascat proiectului Roşia Montana? Sub masca prezentării „imparţiale” a situaţiei, televiziunile centrale prezintă câte minute, materiale privind „protestele” din Piaţa Universităţii, comentate de cele mai multe ori ostentativ şi părtinitor, neuitând să insinueze că în spatele lor s-ar afla marele Sörös, apoi emisiuni de ore întregi cu puncte de vedere ale celor care susţin proiectul R.M.G.C., inclusiv reclamele R.M.C.G. pentru care primesc oficial şi fără risc, sute de mii de euro. Nu-i aşa că sunt imparţiali? Apoi se miră că protestatarii se supără pe ei şi le arată degetul prezidenţial. Păi dragi realizatori de emisiuni tv., se pare că vi s-a suit şi vouă la cap „ratingul”, asemenea premirului, cei 70% şi nu mai ţineţi cont de nimic. Luaţi banii şi pupaţi mâna celor care vi-i dau! De când o anumită doamnă a fost chemată la D.N.A., poziţia unora dintre televiziun faţă de premier rivalizează cu cea a televiziunii lui Ghiţă. E întrecere: care pupă mai des şi mai prelung mâna care ţine „pâinea şi cuţitul”. Nu–i bai, fiecare pasăre pre limba ei piere! Păi cetăţenii nu sunt chiar aşa de proşti cum i-a crezut Preşedintele şi Prim-ministrul. Aceeaşi stradă care acum un an jumătate era ajutată de televiziunile centrale să se exprime, la toate orele. Nu strada s-a schimbat, ci poziţia televiziunilor centrale.
Mimând echidistanţa, acestea au prezentat toate argumentele posibile pentru susţinerea proiectului R.M.G.C. inclusiv cel mai penibil şi mai tâmpit. După ce R.M.G.C. la început ne spunea că nu există nici un risc pentru mediu şi cetăţenii din zonă, după ce au negat ani în şir otrăvirea mediului, la cererile celor care vor să păstreze Roşia Montană curată, susţinătorii proiectului au luat cea mai tâmpită poziţie, arătând că nu au ce salva, că Roşia Montană este deja cu un picior în groapă, că şi acum curg pâraie de cianură în zonă, deci nu mai e nimic de salvat. Să nu îţi vină să-ţi dai palme? Cu astfel de argumente vor să convingă că trebuie să li se dea dreptul să exploateze? Cine a avut ideea asta creaţă? Nu vede nimeni absurdul situaţiei? Cum e posibil să vii, să prezinţi chiar tu, firmă care vrei să otrăveşti pământul, să prezinţi rezultatele acestei proceduri şi să foloseşti acest lucru în sprijinul continuării crimei? E ca şi cum ai cere să fii achitat pentru uciderea unui bolnav, pretextând că oricum trebuia să moară şi tu practic, l-ai salvat de la o moarte lentă, trăgându-i un glonţ în cap. Halal tele-viziune!
„Spune-mi cu cine te-nsoţeşti, ca să spun cine eşti!”
Ciudat, dar domnii Gâdea & co nu au prezentat de loc toate argumentele şi din cealaltă perspectivă. Iată ce au uitat să prezinte pe postul lor plângăcioşii care se miră când spune lumea că nmass-media nu prezinţă situaţia corect:
- În anii 60, la Barza a fost descoperit un filon aurifer foarte bogat la suprafaţă. Gheorghe Gheorghiu-Dej, aşa comunist cum a fost el, nu s-a grăbit să îl dea spre exploatare ruşilor şi deşi ţara era într-o situaţie economică dezastruoasă după război, deşi plăteam despăgubiri de război aliaţilor pe care îi ajutasem să scurteze războiul cu minim 6 luni fapt vital dacă ne gândim că Hitler era în faza de experiment a rachetelor „V1” şi „V2” cu care ar fi măturat tot, totuşi Dej a decis închiderea minei, zidirea acesteia şi păstrarea acesteia în rezerva strategică a statului. Dacă ar fi ştiut pentru cine o păstrează, poate nu ar mai fi luat această decizie. Astăzi mina a fost dată spre exploatare pentru „prospecţiuni geologice” unei firme care nu dă nimănui socoteală despre activităţile pe care le desfăşoară. Rezervele de la Barza ar fi cam de 12 miliarde dolari în timp ce cele de la Roşia Montana sunt de 11 miliarde;
- În 1995, un întreprinzător numit Frank Timiş, prin compania sa Gabriel Resourcea NL Australia devenea partenerul „Regiei Autonome a Cuprului din Deva” o companie de stat care căuta un investitor „străin” pentru minele din Roşia Montană şi Gura Berzii. Cine era acest personaj şi cum a ajuns să devină partener al unei companii românesti de minerit?[1] De reţinut că se vorbeşte despre faptul că a intrat în posesia unor date oficiale prin persoane suspuse în cadrul Partidului Democrat. În 1996, ca patron al „Gabriel Resources NL Australia” intră în faliment, dar îşi plăteşte creditorii şi înfiinţează „Gabriel Resources LTD” care preia vechile contracte ale celeilalte „GR NL”. Agenţia Natională a Resurselor Minerale atacă contractul ca fiind dezavantajos pentru statul român, dar la insistenţe politice, guvernul cere votul Parlamentului (exact aşa cum face Ponta acum, nu e aşa că e o coincidenţă?) şi lucrurile rămân ca în tren ( aşa cum vor rămâne şi acum). Se pare că de aici au pornit intervenţiile şi acţiunile politicienilor în defavoarea statului şi favorizarea Gabriel Resources. Dacă la profilul acestui fondator al Gabriel Ressources îl adăugăm şi pe Beny Steinmetz, avem imaginea companiei cu care statul român face afaceri. Un vechi proverb românesc, zice: „Spune-mi cu cine te-nsoţeşti, ca să spun cine eşti!”. Ce se poate spune despre cei care au încheiat contractele cu R.M.G.C. de-a lungul timpului?
România nu mai scoate aur, minele de aur au fost declarate falimentare, nerentabile şi închise, mineritul a devenit o amintire nu numai în aur ci şi în cărbune, din exportatori am devenit doar consumatori şi apoi cumpărători. Marele Maestru Isărescu a declarat că Banca României nu mai are nevoie de aur pentru că aşa i-a cântat lui o ghicitoare la ureche, că dacă depăşeşţe o sută de tone de aur rezervă, o să i se zbată ochiul stâng a dezastru pentru Banca Mondială care nu mai are de ce să ne împrumute, şi uite aşa noi purtători de aur în munţi, suntem nevoiţi să cumpărăm hârtii de la F.M.I., în timp ce aurul ţării este pur şi simplu furat de alţii. Pe timpul lui Ceauşescu se scoteau intre 14 si 20 de tone de aur pe an. Dar, după 1990, extracţia a scăzut dramatic,iar in 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus că sunt epuizate ;
- Firmele româneşti care exploatau aurul erau forţate prin lege să vândă aur numai statului, dar cum statul, respectiv Banca Naţională, prin superstiţiosul Mugur Isărescu nu a mai comandat aur, normal că falimentul a mâncat exploatările. Deci conducătoriii României au îngropat deliberat mineritul, pentru ca apoi, exploatările să fie cumpărate la preţ de doi bani, de opt firme străine, printre care şi R.M.G.C.. Frumoasă afacere nu? În alte părţi asta s-ar numi trădare. La noi îi a fost botezată „privatizare”.
- Zăcămintele de aur au fost prospectate, inventariate şi păstrate într-o bază de date încă din 1968, într-un calculator adus de la americani, apoi în 1971 a fost adus un alt computer şi instalat pe strada Coralilor în Bucureşti, acolo unde se afla sediul Intreprinderii de Prospectiuni şi Foraje Geofizică, cel care stoca datele. După 1990 sediul a revenit ziarului „Adevărul”. Ulterior, imobilul a ajuns în mâna omului de afaceri Ovidiu Tender, care printre altele se ocupă şi el de prospecţiuni geologice. Tot „întâmplător”, în1992 a izbucnit un scandal în sediul din Coralilor: dispăruseră toate profilele geologice. Se leagă cumva ceva de politica de falimentare şi închidere a minelor? S.R.I. ce a făcut? Care sunt rezultatele cercetărilor privind dispariţia unor date de interes strategic naţional?
Cam astea sunt datele privind politica „statului” faţă de aurul românesc. Nu cred că televiziunile nu au acces la aceste date şi totuşi nu vorbeşte nimeni nimic, pentru că mister Ovidiu Tender, domnul Isărescu şi toate guvernele care au dus la această situaţie sunt dintre cei care controlează totul, nu numai Roşia Montana.
R.M.G.C. şi legalitatea în vremea în care ministrul Industriilor era Radu Berceanu
Să revenim la Roşia Montana şi să vedem ce nu ne spun televiziunile, deşi pretind că sunt echidistante:
- Conform unei decizii a Justiţiei române, R.M.G.C. este o structură a cărei dizolvare/lichidare judiciară ar fi trebuit făcută încă din anul 2009! Nu spun eu asta, o spune unul din avocaţii cei mai celebri, cel care întâmplător s-a ocupat şi de „privatizarea” „Oltchim”, unde după ce a fost mandatat de stat să o scoată din criză, a devenit avocatul celor care o duseseră în faliment. Să nu îşi vină să râzi? Nu, să nu îţi vină, că nu e de râs. Dar despre asta, altă dată poate. Acum, să vedem cum stă situaţia juridică a R.M.G.C. conform celor spuse, într-un interviu acordat în 25 iulie 2011, de domnul avocat Piperea care nu cred că se joacă cu cuvintele pentru că ştie ce înseamnă asta în termeni juridici:
- În 2009, Tribunalul Alba Iulia a dat o hotărâre în urma căreia societatea R.M.G.C. trebuia lichidată sau dizolvată.Asta pentru că Legea societăţilor comerciale spune că orice persoană interesată poate să ceară constatarea de drept a lichidării unei societăţi în cazul în care se constată că pierderile pe care le are societatea respectivă depăşesc jumătate din activul net contabil. Ei bine, istoria societăţii R.M.C.G. este aşa: în 2008, cei de la R.M.C.G. au convocat o adunare generală a acţionarilor, la care statul român (acţionar la vremea aceea cu 19 la sută, prin Minivest Deva) nu a participat. De altfel, domnii de Mininvest Deva nu au participat niciodată la nici o şedinţă a acţionarilor de la R.M.C.G.. La acea adunare generală a asociaţilor, cei care manageriază RMCG au spus că pierderile companiei sunt atât de mari, aproape 650 milioane ron, încât se impune de urgenţă investirea unor sume mari de bani în firmă. Statul român, în baza celor 19 procente din companie pe care deţinea atunci, era obligat să facă o infuzie de capital de aproximativ 115 milioane ron, bani pe care evident că „Minivest Deva” nu i-a avut. Şi aşa dăduseră pe nimic celor de la Gabriel Resources concesiunea de la Roşia Montană, chestiune care s-a întâmplat în anul 1999 (în vremea în care ministrul Industriilor era Radu Berceanu - n. n.).
Revenind la chestiunea dizolvării juridice a R.M.G.C., trebuie spus că societatea cu pricina, constatând că a ajuns la asemenea pierdere financiară care depăşeşte activul net contabil, a convocat acea adunare generală a acţionarilor, în care ar fi trebuit ori să constate că societatea trebuie închisă, lichidată, ori că trebuie continuată, dar numai în două condiţii mari şi late: reducând capitalul social până la nivelul activului net contabil sau reconstituind capitalul social. Atenţie, este vorba despre reconstituirea capitalului social şi nu despre majorarea capitalului social! Este o diferenţă esenţială între cele două operaţiuni. Reconstituirea capitalului social presupune, conform legii în vigoare, aducerea capitalului social la un nivel echivalent cu jumătate din valoarea activului net contabil.
Acţionarul principal de la R.M.G.C. nu a respectat dreptul acţionarului minoritar
Evident, cei de la R.M.G.C. nu au făcut nici reducere de capital social şi nici reconstituire de capital social. De reducere nici nu s-a pus problema, iar reconstituirea de capital social presupunea că trebuiesc aduşi nişte bani de acasă, ca să explic cât mai simplu. Domnii de la RMGC au apelat, însă, la o şmecherie şi au majorat capitalul social, atenţie, fără a aduce vreun ban. Au luat nişte creanţe pe care ei, ca acţionari majoritari le au şi le-au convertit în acţiuni. Adică ce au făcut ei?! Au hotărât să apară în documentele contabile cum că acţionarul majoritar al R.M.G.C., respectiv Gabriel Resources să apară cu diverse sume de bani pe care le-ar fi împrumutat de-a lungul timpului companiei. Evident că lucrurile au decurs relativ simplu, s-au fabricat nişte documente care au fost introduse ulterior în contabilitatea firmei de la Roşia Montană, şi ia uite cum le-a apărut canadienilor o mare şi frumoasă creanţă pe care au convertit-o în acţiuni. Nici măcar un leu cash nu a fost adus ca participaţie la această majorare de capital social De altfel, puteţi vedea în încheierea de şedinţă de la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Alba, din 29 decembrie 2009, în care a fost respinsă decizia de majorare a capitalului social, sunt trecute toate aceste întâmplări. Respingerea dată de instanţa de la Alba a devenit irevocabilă. Iar instanţa a spus cât se poate de clar şi de simplu: „Această majorare de capital este nelegală, întrucât se încalcă articolul 201, alineatul II, din lege. Nu e o creanţă certă, nu aţi dovedit nici un moment că aţi dat realmente acele sume de bani societăţii R.M.G.C., aşadar nu se poate lua în discuţie majorarea capitalului social şi transformarea unei creanţe care, în fapt, nu apare nicăieri în acţiuni“. Tot în acea decizie irevocabilă – sublinie, irevocabilă - instanţa de la Alba a mai spus un lucru: „Acţionarul principal de la R.M.G.C. nu a respectat dreptul acţionarului minoritar (statul român, prin societatea Mininvest Deva) de a spune da sau nu la această majorare de capital social. Şi nu numai că nu au fost respectate drepturile societăţii Mininvest Deva, dar nici măcar nu a fost convocată, conform legii, adunarea generală a acţionarilor”.
Fireşte că cei de la R.M.G.C. au făcut o nouă cerere de menţiuni pentru majorarea capitalului social, iar, între timp, onor Guvernul României, în 2010, a schimbat legislaţia privind Registrul Comerţului, eliminând din lege prevederea conform căreia un judecător delegat trebuie să se pronunţe pe legalitatea unei cereri de majorare de capital social, această competenţă revenind doar directorului Registrului Comerţului din județul respectiv. Mai pe româneşte spus, Guvernul a scos Justiţia din joc în privinţa pronunţării pe legalitatea unor cereri făcute de societăţile comerciale. Dar, staţi aşa, că asta nu e tot! Culmea este că această nouă cerere făcută de R.M.G.C. de majorare a capitalului social a fost din nou respinsă, chiar şi aşa, în condiţiile în care guvernul netezise drumul către aprobarea majorării de capital social. Numai că de data asta, băieţii de la R.M.G.C. au apăsat butoanele potrivite şi, la recursul cerut de ei, conform noii legislaţii, au primit, în sfârşit, aprobarea pentru această majorare ilegală de capital social. Repet, majorare ilegală, ca să fie foarte clar pentru toată lumea!
ONG-urile, persoane fizice, parlamentarii, pot cere oricând constatarea încetării de drept a existenţei societăţii comerciale R.M.G.C
„Minivest Deva” nu a făcut nimic, probabil că asta era înţelegerea. De altfel, cu ocazia acestei majorării ilegale de capital social, Mininvest Deva a mai rămas cu doar 0,6 la sută din acţiunile la R.M.G.C.. Şi ar mai trebui adăugat în acest sens încă ceva. Că pot răspunde penal şi aceia care au dat, odată cu concesiunea, şi hărțile importantului zăcământ minier de Roșia Montană. Pentru că trebuie spus foarte clar încă un lucru pe care mulţi evită să îl spună cu voce tare: la Roşia Montană, nu doar zăcământul de aur este important, ci, mai ales, cantitatea uriaşă de uraniu care se află acolo. Probabil că bătălia asta se dă nu atât pentru aur, deşi şi acesta nu e deloc de neglijat, mai ales acum, când preţul acestui metal preţios a urcat la cote uriaşe, ci, mai ales, pentru nepreţuitul uraniu din Apuseni.
ONG-urile, persoane fizice sau chiar parlamentarii în nume propriu pot cere oricând instanţei constatarea încetării de drept a existenţei societăţii comerciale R.M.G.C.. A lichidării juridice a acesteia. Totul e să şi vrea cineva să facă acest lucru. Vrea cineva să facă asta şi să încheie circul Roşia Montană? Acestea sunt date din interviul acordat de avocatul Gheorghe Piperea ziarului „Cotidianul”. Aş fi putut să fac doar trimitere către pagina ziarului dar ar fi existat riscul ca cititorii să nu mai caute linkul şi astfel să nu vadă aceste date care vorbesc despre cum statul, prin reprezentanţii săi a facilitat o companie privată în dauna intereselor cetăţenilor. Şi astfel de acte continuă. Citiţi în continuare.
Clauze contractuale păguboase
Ce mai ştim despre proiectul R.M.G.C. şi nu ne spun cei de la Antene ? Păi ar fi vorba despre anumite clauze ale contractului dintre R.M.G.C. şi statul român:
„dobândirea dreptului de folosință asupra imobilelor din perimetrul de exploatare până în mai 2014”. Asta înseamnă nimic altceva decât că R.M.G.C. are dreptul de a expropria pe oricine se află în zona de interes a companiei. Până acuma numai statul roman avea dreptul de expropriere, acuma compania poate face ce vrea ea cu clădirile din zona de interes. Cum se numeşte asta ? Poate ne spune domnul prim-ministru. Cică ar fi procuror, sau cineva din familia Şova, că e plină familia de avocaţi. „De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană”. Din nou statul român dă mână liberă investitorului lăsându-l să facă tot ce vrea şi cum vrea. Aşa cum a făcut şi cu Bechtel, care a avut şi ea mână liberă să facă ce a vrut plecând apoi cu pescheş numai să nu se afle cine şi ce a semnat prin contracte. Ministerul culturii şi ministerul mediului nu mai deţin controlul, ele sunt marionete ale R.M.G.C.. De fapt greşesc, statul român are un „spion” băgat în coasta R.M.G.C., printr-un fost secretar de stat de la Ministerul Mediului, care a ajuns mare director la firma canadiană. Aşa s-a procedat la toate privatizările. Foştii directori falimentari ai firmelor de stat au fost numiţi ca directori ai firmelor nou „privatizate”, drept răsplată pentru efortul depus în falimentarea firmei de stat. Ştie să lucreze statul român, nu?
Cum pentru orice lucrare era nevoie de avizul Comisiei Naţionale pentru Arheologie, comisie formată din specialişti, nu din politicieni exista riscul ca aceştia să nu dea avizul pentru descărcarea lucrărilor mai ales în zona fostelor mine romane. Ca să nu stea la mâna unor geologi necontrolabili, Guvernul român a decis, în 2003, că descărcarea arheologică să nu mai fie dată de comisia de specialişti, ci de Ministerul Culturii, iar acum, mai nou, nu mai e nevoie de acest aviz. Nu e „cool”? În alte ţări asta s-ar fi numit trădare, la noi a fost botezată „sprijinirea investitorilor”.
Ceea ce nu mai spun televiziunile este faptul că acum nu se joacă numai soarta „cazului Roşia Montană”, ci şi a întregii zone aurifere care cuprinde nu numai Roșia Montană, ci întregul patrulater aurifer din Munții Apuseni, părți întinse din Munții Maramureșului și ai Banatului. Roșia Montana este vârful de lance, după el şi odată cu el cade tot ce înseamnă aurul apusenilor.
Raportul Institutului Geologic al României (I.G.R.)
Haideţi să vedem ce mai puteau spune televiziunile şi nu au spus, despre Roşia Montana. Din unele rapoarte ale I.G.R. transmise Ministerului mediului, aflăm că:
- metoda de exploatare propusă de R.M.G.C. este inferioară celei deja folosite până în prezent, în aceeaşi exploatare;
- metodologia de aplicare a procedeului de cianurare pe întreaga masă de rocă va genera cantitatea maximă de deşeuri periculoase imaginabile, fapt care face ca planul de gestionare a deşeurilor din industria minieră să fie insuficient (se vor genera în situ deşeuri periculoase în cantităţi nemaiîntîlnite în cursul aceluiaşi proiect minier;
În concordanţă cu directiva UE, privind responsabilitatea privind mediul ( 2004/35/EC), compania ar trebui să ofere compensaţii pentru pierderile de mediu în cazul în care acestea se vor produce .Ce garanţii financiare a cerut sau cere statul român în acest caz? Despre asta ne spune domnul prim-ministru, sau ne spune numai ce garanţii a promis „statul român” în caz că nu se aprobă investiţia?
- După finalizarea proiectului, statul român va trebui , conform contractului, să neutralizeze balastul toxic rămas în urma exploatării, deşi nu el este poluatorul. Care va fi acest cost, ne poate spune domnul Ponta? În raportul sus menţionat se precizează că alte exploatări miniere din Salsigne şi Ariege - Franţa, au fost închise tocmai datorită acestei sume necesare neutralizării deşeurilor. Dacă Statul Francez nu a avut banii necesari, de unde îi ia statul român? Din cei 6%?;
- Pentru neutralizarea şlamului rămas în urma exploatării, ar fi nevoie conform estimărilor Institutului Geologic de circa 10 miliarde Euro, în decurs a 100-150 de ani, adică suma pe care preconizează R.M.G.C. că o va scoate din tot aurul extras. Întrebarea este cine va plăti această sumă, R.M.G.C. sau statul român?Păi dacă ar intenţiona R.M.G.C. să plătească această sumă sau fie şi măcar jumătate din ea, mai este exploatarea rentabilă? Deci, ori RMGC lucrează în pierdere, ori câştigul său se bazează pe altceva - pe care-l ştie doar ea şi cei care au semnat actele secrete? Dar statul român ce câştigă, dacă va fi nevoit să plătească el această neutralizare? Din ce bani va plăti cele 10 miliarde de euro dacă ea va câştiga doar 6% din această sumă din exploatare? Şi atunci pentru ce acordăm exploatarea către R.M.G.C., pentru cele 400 locuri de muncă cu care ne împuie televiziunile capul?
- De reţinut că perioada în care zona va fi contaminată este de cca. 100-150 de ani. Nu mai e nimic de comentat aici;
- Iazul de decantare care este în plan să se construiască la Valea Corna, este identic din punctul de vedere al construcţiei cu alte iazuri construite de Gabriel Resources la Sumtville Colorado SUA, Harmony Mine Africa de sus, Manilla Filipine, Omai Guyana, Bea Mountains SUA, Gold Quary Mine Nevada SUA, Baia Mare, Yanacocha Peru, unde s-au întâmplat spargeri ale digurilor soldate cu catastrofe ecologice. Studiile asupra Văii pârâului Corna în locul în care urmează a se amplasa iazul de decantare, sunt insuficient argumentate, bazate pe prezumţii, care nu ţin cont de contextul geologic. S-a motivat că rocile cretacice pe care este amplasat iazul de decantare sunt suficient de impermeabile pentru a nu infesta acviferele subterane din zonă, dar aceste afirmaţii se susţin doar parţial, doar pe o parte a pârâului, pe versantul drept, în ceea ce priveşte versantul stâng, situaţia este alta: datorită unor fracturi insuficient studiate, componenţa solului va determina, în mod cert, contaminarea apelor freatice şi de adâncime, situate pe raza satelor Muntar, Rodu, Bucuiom-sat, Cerbul şi oraşul Abrud. Întrebări fireşti: îşi asumă guvernul român ca pentru votul a 400 de muncitori care vor primi loc de muncă - doar pentru durata exploatării -, să contamineze atâtea localităţi pentru a 100-150 de ani? Muncitorii care primesc de lucru consideră că salariul lor este suficient de mare să acopere aceste riscuri? Datele prezentate se găsesc în raportul înaintat de I.G.R. către Ministerul Mediului.
Evaluarea R.M.G.C. nu se regăseşte în evidenţele I.G.R.
Se pare că R.M.G.C., mergând pe linia falsului, a prezentat ministerului mediului un studiu care ar fi fost realizat de către I.G.R. şi care le-ar fi dat un aviz favorabil. Aşa cum rezultă din alt raport al menţionatului institut, acest aviz nu ar fi fost dat, iar evaluarea trimisă de către R.M.G.C. nu se regăseşte în evidenţele I.G.R.. Deci, pe şleau spus, R.M.G.C. a prezentat documente false. Iată răspunsul I.G.R. către minister pe acest subiect: „Institutul Geologic Român nu îşi asumă vreun studiu realizat în urma vizitei în teren întreprinse în luna decembrie 2010 (extras din răspunsul R.M.G.C. la observaţiile Ministerului Sănătăţii) întrucât un asemenea studiu nu a putut fi găsit în arhivele noastre şi nu poate fi fundamentat pe o simplă vizită în teren.”
Se cunoaşte că există o metodă de extragere care nu presupune folosirea cianurilor, o metodă românească găsită de specialiştii români de la S.C. Larechim, foşti specialişti de la „Institutul pentru Metale Neferoase” din Baia Mare, după incidentul care a avut loc acolo şi de care presa nu vrea să amintească. Tehnologia este brevetată, a dat rezultate, dar guvernanţii nu sunt interesaţi pentru că nu le dă nimeni bani ca să o aplice, dimpotrivă, le cere. Aceasta este diferenţa, trebuie să investească, nu să primească.
Ce s-ar obţine prin metoda românilor din Baia Mare? Din experimentele făcute de lucrătorii de acolo, în urma operaţiilor, chimiştii băimăreni au obţinut 43,97 g aur (cu un randament de 99,5%!) şi 165,7g argint (randament 91,4%), în 30 ore-manoperă, cu un consum de combustibili de 110 metri cubi de gaz metan, 500kwh energie electrică şi 3 metri cubi de apă. Din relucrare au rezultat şi un produs secundar de mare valoare, trisulfura de arsen. La o rejudecare a procesului tehnologic, iată ce rezultă: că din o tonă pirită auriferă se obţin 13,25 kg trisulfură de arsen, la un preţ de prelucrare de 1426,24 RON. Ceea ce înseamnă că această substanţă utilă în industria vopselurilor, pirotehnie, fibre optice, aliaje speciale, chiar în industria de armament s-a obţinut la S.C. Larechim cu doar 400 euro/kg (dar, atenţie, pe piaţa mondială se vinde la preţuri mult mai mari, între 5000 euro-8000 euro, după cum variază bursa materiilor prime!). Un calcul simplu ne arăta că din cele 500.000 tone aflate atunci în haldele de la Flotila centrală s-ar fi putut obţine, doar prin valorificarea acestui produs secundar, sume ameţitoare - conform raportului băimărean: 341.890.000 euro! Şi chiar dacă aurul şi argintul recuperate din haldele Maramureşului nu reprezintă decât 20% din această sumă, rezultă că averea din deşeurile minelor aurifere este uriaşă, putând să acopere datoriile externe ale României - aşa cum s-a întâmplat, la Comstock din Virginia City, Nevada, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, operaţie care a echilibrat, în acea vreme, balanţa comercială a S.U.A.! Or, noi şi urmaşii noştri nu avem moştenire din istoria milenară a mineritului doar haldele maramureşene (cu 10-12 g aur/tonă şi 50 g argint/tonă), ci şi pe cele de la Certej - Deva (8-10 g aur şi 150 g argint/ tonă) şi Roşia Montană (2 g aur şi 15 g argint/tonă).Toate aceste date sunt la dispoziţia guvernului, a televiziunilor, au fost prezentate de Alexandru Mironov în revista „Ştiinţă şi Tehnică”, în februarie 2012, dar statul român nu este interesat.
La noi a fost botezat „contract secret”
Mai există date care cred că sunt cunoscute de televiziuni, dar nu spun nimic. Într-un interviu privind Roşia Montana, domnul Inginer doctor Ştefan Marincea spunea:
„Aplicarea actualei metodologii de exploatare cea prin Flotaţie este cea care este indicată tipului de zăcământ existent la Roşia Montana, metodologie care pe lângă faptul că ar permite şi explotarea altor minereuri dintre care uraniul, telurul, molibdenul şi vanadiul , stibiul, germaniul, aproape toate mai scumpe ţi în cantităţi mai mari decât aurul ar avea şi avantajul că ar necesita un bazin de decantare de doar 13 hectare faţă de 383 câte sunt necesare prin cianurarea întregului zăcământ. Dacă RMGC nu va exploata aceste metale rare mult mai scumpe şi mult mai mari decât aurul iar statul român acceptă îngroparea acestor comori de o valoare de 4 ori mai mare decât aurul în bazinul de decantare odată cu şlamul, atunci Guvernul României sau persoanele care au semnat şi aprobat acest contract se fac vinovaţi de sabotarea economiei naţionale, a zăcămintelor naturale şi a interesului naţional. Este de neiertat şi de condamnat să nu se profite de aceste bogăţii (zăcăminte), pentru care alte ţări ar plăti enorm şi ar obţine profit.” „Metoda” R.M.C.G. presupune o investiţie relativ mică, un număr relativ mic de locuri de muncă, deci un cost de exploatare mai mic, dar o sumă - incontestabil -, care cade în spinarea statului român. Deci iarăşi RMGC - câştigă, Statul Român - pierde. Cine a negociat contractul, din partea Statului Român? Dar din partea R.M.C.G.? Ce spune clanul Şova despre asta? Poate televiziunile ştiu ceva, dar nu spun.
Potrivit licenţei de exploatare, R.M.G.C. poate exploata orice metale din zona de exploatare, va exploata doar aur şi argint conform declaraţiilor oficiale, dar atenţie, poate, oricând să procedeze la exploatarea altor metale, fără a avea piedici şi fără a solicita alte avize sau aprobări, fără a recompensa cu NIMIC statului român, di exploatările respective,contractul, referindu-se numai la aur şi argint. Convenabil (nu pentru români), nu? În orice ţară asta s-ar numi sabotaj, la noi a fost botezat „contract secret”.
I.G.R. nu recomandă proiectul R.M.G.C.
Există indicii geofizice că în zona de exploatare ar putea exista un zăcământ filonian de exploatare cu o concentraţie foarte mare de aur care ar putea fi exploatat fără cianurare. Nu cumva după primirea aprobării de exploatare, R.M.G.C. va descoperi acest filon şi va trece la exploatare prin altă metodă, care i-ar permite şi valorificarea filonului şi a celorlalte metale rare având un profit de patru ori mai mare dar plătind tot cei 6% pentru aur şi argint? Nu este exclus. Din nou statul român rămâne în pierdere, dar nu statul, ci românii, pentru că reprezentanţii statului şi-au luat banii. I.G.R. nu a recomandat şi nu recomandă proiectul R.M.G.C.,dar asta nu contează, televiziunile ne prezintă, la foc automat, impresii ale unor trecători selecţionaţi „cu grijă” pentru a părea bine intenţionaţi şi total dezinteresaţi, care ne spun aşa, en-passant, la noi a fost botezat „contract secret”. „de ce vor ei să se dea verde proiectului?”. Pe cine să cred?
PS. La ora la care scriu aproape toate televiziunile prezintă ştirea de mare senzaţie că protestatarii de la Universitate - cei care se împotrivesc proiectului R.M.G.C. - au ocupat strada. Toate televiziunile au intrat în fibrilaţie, deja statul român „este în pericol”, se bate şaua să priceapă iapa, adică ministrul de interne că „gluma” Roşia Montana a depăşit limita de suportabilitate a guvernanţilor şi jandarmii trebuie să intre în forţă, să restabilească „ordinea de drept”. Antonescu săracu este între ciocan şi nicovală. Să dea verde lui Stroe la rupt oase, sau să se prefacă „nevăzător”? Deja se discută dacă jandarmii trebuie să intervină sau nu. Eu zic că în curând manifestanţii „vor deveni” violenţi, îi vor „provoca„ sau ataca pe jandarmi şi atunci jandarmii vor fi nevoiţi să intervină şi să evacueze piaţa. Mă contrazice cineva? Poate doar Sörös. „Ştie el de ce!”
Pe lângă toate aceste date, există filme öi altemateriale documentare care prezintă atât informaţii privind urmări ale mineritului cu cianuri în România, cât şi în alte ţări. Dacă acestea ar fi prezentate de televiziuni aşa cum sunt prezentate vizitele lui Ponta şi Zgonea sau reclamele ori sondajele comandate şi plătite de R.M.G.C., românii ar avea ocazia să vadă şi ceea ce televiziunile nu vor să prezinte.[2]