Cronica unor malformaţii elitiste

Noul președinte I.C.R., Radu Boroianu, anunțase odată cu numirea sa la șefia institutului, că acad. Nicolae Breban va fi președintele onorific al Consiliului Consultativ al I.C.R., motivând: „Este un om de o cultură cu totul covârşitoare, este cel mai mare romancier modern al limbii române, este un om care are o cultură muzicală cu totul necomună, o cultură filosofică, este o personalitate complexă. Este un om dificil, nu există mare creator care să nu fie dificil, dar este şi o autoritate care nu poate fi negată", a spus Boroianu[1]. Cu acest prilej, academicianul a adus acuzaţii dure unor personalităţi culturale. A avut curajul să spună - public - lucrurilor pe nume şi să arate spre cei vinovaţi. Reacţia nu s-a lăsat aşteptată şi, interpretând după „legea" lor cuvintele acuzatorului, au sărit prompt la gâtul acestuia. La rândul său, Acad. Nicolae Breban a declarat, pentru „Mediafax", că a folosit într-o şedinţă la Academia Română o metaforă, poate nefericită, referitor la Horia-Roman Patapievici şi că a vrut să arate că dispreţuieşte atacurile la adresa neamului românesc, precizând totodată că nu s-a referit şi la Gabriel Liiceanu. De asemenea, Nicolae Breban spune că ceea ce afirmă Theodor Paleologu este „folclor", că s-a referit într-adevăr la Horia-Roman Patapievici, însă nu şi la Gabriel Liiceanu: „Nu era un om prost, din păcate i s-a părut că este un fel de guru al culturii româneşti. A înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor!". (Acad. Nicolae Breban despre H. R. Patapievici[2])

Gabriel Liiceanu a adresat Academiei Române un protest intitulat „Nu vreu să fiu împuşcat!". De acord cu domnia sa, dar de dat socoteală, tot ar cam trebui. Răspunsul, temperat şi corect al înaltei instituţii la scrisoarea deschisă adresată de Liiceanu în data de 1 iunie nu prea a dat satisfcţie „împricinaţilor": „Academia Română nu dispune de probe care să susțină afirmația dumneavoastră conform căreia domnul Acad. Nicolae Breban v-ar fi amenințat în mod real și cred din toată inima că, oricât de tumultuos ar fi temperamentul domniei sale, nu ar putea să dorească moartea cuiva, fie că este vorba despre o personalitate a culturii române sau despre oricare alt cetățean"[3]. (Acad. Ionel Valentin Vlad, Preşedintele Academiei Române).

După stârnirea furtunii, a agitaţiei provocate de scrisoarea lui Liiceanu, Nicolae Breban a declarat: Aflu cu surprindere că domnul G. Liiceanu a publicat un denunţ calomnios, în care afirmă că, într-o şedinţă a Secţiei de Literatură şi Lingvistică a Academiei Române, eu i-aş fi menţionat numele şi aş fi afirmat că el, G. Liiceanu, „ar trebui împuşcat". Pentru a clarifica situaţia, repet ceea ce am comunicat zilele trecute şi Agenţiei Mediafax. La Academie am repetat pe scurt ceea ce am spus la Antena 3, în emisiunea domnului Radu Tudor. La emisiunea Punctul de întâlnire din data de 10 mai 2015, am afirmat că, dacă domnul Patapievici ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria şi identitatea poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat. Insist, polonezii, nu eu. A fost o comparație pentru a sublinia ideea că disprețuiesc atacurile la adresa Neamului Românesc și a Istoriei acestui Neam. Voiam să spun că probabil polonezii ar fi reacționat foarte ferm. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Eu îi dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. N-am spus nimic de dl Liiceanu, care nu a participat la acea şedinţă a Academiei Române. Cu toate acestea, el minte cu neruşinare, inventând, răstălmăcind grosolan afirmaţiile mele şi lezându-mi astfel imaginea publică.

Cugetările filosofice ale lui HoRoPa - „opere alese"

Referitor la antiromânismul agresiv, cunoscut publicului larg, al domnului Patapievici, înainte de a mă pronunţa, reiau câteva citate din textele d-sale:
- „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării";
- „Un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare... guri vulgare, trăsături rudimentare".
- „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă";
- „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau... să o folosim numai pentru înjurături... ".[4]
- „Puturoșenia abisală a stătutului suflet românesc... spirocheta românească își urmează cursul până la erupția terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient, până ce mintea va fi în sfârșit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos."[5]
- „Ca poet naţional, Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi iesim azi din zodia naţionalului";
- „Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învăţământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvântului canon şi manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiţie";
- „Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual, deoarece cultura română, azi ca şi ieri, se dovedeşte a nu fi decât o cultură de sincronizare";
- „Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit «politic corect», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon [...] a arătat fără dubiu că fostul poet național al României clasice e «politic incorect»"[6].

Uzând de un fals de logică şi forţând grosolan valoarea eseistului Patapievici, domnul Liiceanu îl pune pe acest calomniator al limbii şi naţiunii române alături de mari scriitori europeni, crezând că în acest fel, prin asemenea enormităţi, pot fi justificate aceste scabrozităţi, precum şi altele, ale domnului Patapievici. Oare prin asemenea diversiuni şi provocări mediatice grosolane vrea cumva domnul Liiceanu - autorul volumului „Dragul meu turnător" - să-şi pregătească intrarea în Academia Română?[7]
1 Iunie 2015, Bucureşti
Nicolae Breban"

Despre o bine cunoscută fantomă care circulă liberă prin lume, Nicolae Breban s-a exprimat astfel: „George Sörös [...] acest mare speculant financiar, împreună cu amicii săi din România, Mircea Mihăieş, (Gabriel, n.r.) Liiceanu, (Horia Roman, n.r.) Patapievici şi alţii care consideră că nu mai este nevoie de statul român, că Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, că noi, ăştia mai în vârstă, care am creat operă, suntem depăşiţi, că totul este depăşit, Eminescu este depăşit, că Ion Barbu este depăşit, că Iorga este depăşit, Cantemir este depăşit şi a început literatura asta de p..ă, de p...ă [...], de prostituţie, imaginea asta de mizerabilism".
Nicolae Breban a pus degetul pe rană, a apăsat... şi doare, iar reacţia „celorlalţi" deasupra căciulii cărora se cam plimbă musca seamănă leit cu refrenul unui cântec copilăresc: „Ceata lui Piţigoi, dai într-unul, ţipă doi!"

Grafica - Ion Măldărescu