Din raţiuni inexplicabile şi mai mult comune iraţionalului, fostul concept democratic - îndrăznesc să spun, chiar filosofic - numit America se îndreaptă indubitabil spre dispariţie totală. Dând dovadă de obsţinatie diabolică - his way or highway - Titanicul Pontifus Maximus[1] doreşte legalizarea unui nou termen „economic", numit Fiscal Cliff - stâncă fiscală, care presupune instituirea unui sistem criminal de taxe suplimentare, însoţit de cheltuieli fără limite şi care trebuie implementat până la 31 Decembrie, 2012. Mă gândesc, raţional ar fi fost să se fi folosit termenul de Stânca Trapeiană. În antichitate, generalii consacraţi triumfului urcau, solemn, pe Capitoliu, cea mai ilustră colină a Romei. Stânca Trapeiană se găsea la un alt capat al aceluiaşi Capitoliu, de unde erau aruncaţi condamnaţii la moarte. De aici şi expresia, atribuită omului politic francez, Mirabeau, care în timpul discursului rostit în faţa Adunarii Constituante, la 22 Mai, 1790 a spus: „De la Capitoliu la Stanca Trapeiană nu e cale lungă!"[2]. Cu alte cuvinte, de la triumf la decădere nu e cale lungă.

Persoană apreciată pentru acurateţea afirmaţiilor şi lipsa de menajamente în criticarea politicii infantile şi aberante, duse de actuala administraţie. Thomas Sowell, economist, filosof politic, provenit din elita armatei americane - U.S. Marine Corps - este un nume de referinţă în publicistica americană, posesor al unui Bachelor Degree, din partea Universităţii Harvard, al unui Master Degree din partea Universităţii Columbia şi a unui Doctorat din partea Universităţii din Chicago. Autor a peste 30 de cărţi, angajat al celebrului Hoover Institute, acreditat pe lângă Stanford University, deşi afro-american, domnia sa nu s-a sfiit să afirme că „administraţia Barack Obama a adus mai multă distrugere - ruină acestei ţări, decât oricare altă în istorie, dar acesta este numai începutul de ceea ce el şi camarazii lui sunt capabili". Tot acest distins intelectual a menţionat ca „adevărata problemă a economiei americane este generată de implicarea unui număr prea mare de persoane în acest domeniu şi care pretind ca ştiu". Persoanele care pretind că ştiu, cauzează cel mai mare deserviciu economiei americane. Deci, fără să vrem, revenim la termenul de ineptocraţie. Vă amintesc ca Ineptocraţia este o formă de guvernământ în care cei mai puţin capabili să conducă - a se vedea componenta guvernelor şi a parlamentelor Mapamondului - sunt aleşi de cei mai puţini capabili să producă şi unde membrii societăţii, incapabili să se susţină singuri sau să realizeze ceva sunt recompensaţi cu bunuri şi servicii plătite din averea confiscată de la un număr redus de producători. Alte opinii definesc ineptocraţia ca o convingere ce stipulează că cei care conduc trebuie aleşi după gradul lor de incompetenţă şi ineficacitate.

Tocmai ceea ce vrea „mesianica" făptură să înfăptuiască prin „Fiscal Cliff" (Stânca Fiscală), înseamnă - în realitate - aruncarea noastra de pe Stânca Trapeiană şi reprezintă implementarea Ineptocraţiei. În cazul în care se va aplica planul preconizat, va avea loc o creştere semnificativă a taxelor la capitalul investit, la „capital gains" şi creşterea taxelor la dividende, care vor ajunge la 43.4 %. Dacă până la 1 Ianuarie 2013, Congresul S.U.A. nu reuşeşte să se opună planurilor administraţiei, economia americană va intra într-o nouă recesiune, de această dată devastatoare, care va duce la insolvabilitatea onorării imprumuturilor, care oricum au depăşit valoarea anuala a Produsului Intern Brut (PIB). Parafrazând pe multimiliardarul Warren Buffett, apropiat al ocupantului Biroului Oval, „greul încă nu a venit!", întrezărindu-se un deficit care nu va putea fi recuperat nici de urmaşii, urmaşilor, urmaşilor noştri. Cu toate acestea, mesianicul personaj îşi va petrece Sărbătorile Crăciunului pe Insula Kailua-Hawaii. Numai costul transportului, suportat de contribuabilul american, pentru preşedinte, prima doamna, cele doua prime fiice şi pentru Bo, primul câine al Americii, se ridica la 3.639.622.99 U.S.D., asta fără a socoti cele 40 limuzine, fără personalul auxiliar şi fără prostituatele rămase la Cartagena, Columbia.

Într-o carte recenta „Presidential Perks Gone Royal", Robert Keith Gray, membru al administraţiei Dwight D. Eisenhower, ne informează că anul trecut Preşedinţia S.U.A. a costat contribuabilul american suma de 1,4 miliarde dolari. Doar ca termen de comparabilitate, Casa Regală Britanică a costat contribuabilul englez suma de 57 milioane dolari. Ca titlu informativ, Preşedintia S.U.A. a cheltuit mai mulţi bani decât toate Casele Regale ale mapamondului, cumulat. Trebuie sa va reamintesc ca la ieşirea de la Convenţia Constituţională, care a avut loc la Philadelphia la 18 Septembrie 1787, Benjamin Franklin a fost întrebat de Mrs Powell: „Bine doctore, ce am obţinut, o Republica sau o Monarhie?"[3] Bejamin Franklin, a replicat: „O Republica, dacă o puteţi păstra!".[4] Cred că forma de guvernământ actuală, rămâne o nebuloasă şi pentru cei al caror IQ a depăşit graniţa lui 200! Oricum, cu actualul nivel al cheltuielilor, supravieţuirea Americii este pusă sub semnul întrebării şi mai repede decât va închipuiţi va avea soarta Romei Antice. Păcat, mare păcat!

Din nou, o emanaţie cerebrală a profesorului doctor Thomas Sowell: „În ultimii 30 de ani, istoria socială a lumii occidentale s-a caracterizat prin schimbarea a ceea ce era funcţional, cu ceva care suna bine".[5] Din nefericire, Statelor deloc Unite ale Americii, le-au trebuit mai puţin de patru ani pentru a se îndepărta total de la principiile şi standardele la care au fost create. Sunt sigur ca cei 13 participanţi la Convenţia Constituţionala din Philadelphia se întorc în mormânt.
-------------------------------------------------------------------------------------------------
[1] Preşedintele „reales" al S.U.A.
[2] Honoré Gabriel Riqueti, comte de Mirabeau: „Il est peu de distance du Capitole a la Roche Tarpeienne"
[3] „Well doctor, what have we got, a Republic or a Monarhy?"
[4] Bejamin Franklin: „A republic, if you can keep it!"
[5] Thomas Sowell: „Much of the social history of Western world over the past three decades has been a history of replacing what worked with what sounded good".