Ce fel de Iohannis avem?
Sunt convins că o aniversare de o sută de ani ar fi arătat altfel în Italia, în Franța, în Germania sau în Anglia. Evenimentul ar fi generat recapitulări și re-evaluări importante ale perioadei, ar fi presupus și solemnități diferite, ceremonii și chiar inaugurări de obiective, fără nici un cîrîit între taberele politice în conflict. În România, nu s-a putut.
Ce-am remarcat duminică după-amiaza și ce-am văzut la jurnalele de seară? Imaginile și relatările ne-au arătat un șir de festivități croite după mintea și interesul celor în cauză.Klaus Iohannis s-a dus la Alba Iulia ca un candidat la prezidențiale, nu ca un reprezentant al tuturor românilor. S-a delectat cu băi de mulțime de parcă ar fi fost singurul par de care stă rezemată și agățată România. N-am auzit ca bosumflatul nostru președinte să fi cerut tuturor părților armistițiu și decență, spirit patriotic și respect pentru înaintașii comemorați cu acest prilej. Dimpotrivă, am sentimentul că pe la celelalte comemorări cineva a stimulat orchestra de ong-uri la concerte de fluierături contra adversarilor președintelui.
S-a arătat populației ca singurul prapore al țării
Mă tem că nu avem un președinte prea cuprinzător în materie de situații și semnificații morale și politice. Altfel, cu acest prilej ar fi încercat să obțină simboluri de unitate, de popor marcat de aniversarea unui moment important din istoria țării. Și pentru care au luptat și suferit enorm dacă nu bunicii săi, măcar strămoșii cunoscuților săi din Transilvania. Și nu s-ar fi arătat populației ca singurul prapore al țării pe care o conduce. Presupun că numai spiritul său egolatru și arogant l-a împiedicat să dea evenimentului o semnificație dincolo de lungul nasului, iar nu o strategie necugetată de a arăta lumii că la aniversarea a 100 de ani de la Unirea din 1918 țara este împărțită în două tabere. Căci oricît s-ar fi fluierat prin diverse locuri, țara noastră nu este chiar atât de dezbinată pe cît vor unii să o arate. Din fericire, lucurile nu sunt pe atît de grave precum par. Isterita de zăltat a lui Rareș Bogdan și fluierăturile unor apucați cam de aceeași factură (Bot, Dide etc) nu reprezintă o Românie împărțită și nici un pericol major. Reacția lor duhnind a mînie nu trădează decît o neputință politică a celor care îi patronează. Dacă stăpînii acestora ar fi avut mai multă minte și ar fi abordat aniversarea Centenarului pe un alt ton, cu proiecte și cu idei, cu siguranță că atmosfera ar fi fost cu adevărat și general sărbătorească.
Numai cînd te întorci de departe îți vine să săruți pămîntul României!
Ce a căutat Viorica Dăncilă la Focșani? Pentru a sublinia tri-dimensiunea Unirii sau pentru a se insera într-un alt tablou aniversar decît cel de la Alba Iulia? Din păcate nu știu dacă a fost invitată sau nu alături de președinte sau a refuzat să se ducă. Dar absența Patriarhului Daniel din fotografia de aniversare a Centenarului mă trimite mai degrabă la limitele președintelui decît la egoismul preafericitului și a Custodelui Coroanei. Am aniversat românește un moment important pentru bunii și străbunii noștri. Românii care ar fi fluierat acum o sută de ani n-ar fi ajuns acasă fără să fie scuipați de sus pînă jos. Sau chiar mai rău. Acum, au ajuns cu bine, și pentru că România are un ministru de Interne și un Parchet care oscilează între naivitate și lucrătură politică.
Numai cînd te întorci de departe îți vine să săruți pămîntul României![1].
Aniversare prea românească
Era să trecem și peste aniversarea Centenarului și să ne scape un lucru esențial, aflat în văzul tuturor. Întîmplarea face că, un ziarist din generația mai tînără, Bogdan Tiberiu Iacob, a observat și a reprodus o imagine care ne-a trecut tuturor prin față. La Alba Iulia, într-o ceată de ofițeri care primea onorul, nu erau nici elitele politice ale României, nici ale intelighenției și nici ale bisericii. Klaus Iohannis era înconjurat (îngropat) de generali S.R.I. Bietul Ludovic Orban și Corina Crețu au jucat rolul figuranților politici. Primarul Hava trebuia să reprezinte orașul Unirii și doi-trei generali de armată să arate că România mai are oștire. În rest, nu sunt decît președintele României, îngropat de prezența directorilor și a generalilor S.R.I. Nu cred că în toată istoria României și în toate momentele solemne traversate de țările democratice, președintele sau regele acestora să se fi lăsat înconjurat de atîta lume din serviciile secrete. Rușinea este enormă. Preşedintele României s-a înconjurat de cei care l-au ajutat să urce pe treptele Puterii. Lîngă dînsul, ascunși îndărătul ochelarilor de soare, cu iz de spion venit de la țară și promovați la stele multe de colonei sau de generali, se aflau eminențele cenușii ale S.R.I. Nu mai era Florian Coldea, tăticul președintelui, şi George Maior, reprezentantul prietenilor noştri. Doar Helvig, colegul de clasă al lui Rareș Bogdan, și noua generație de ofițeri avansați în grad cu ocazia aniversării Centenarului (cei care au luat locul Anacondei și celorlalți trecuţi în rezervă cu lefuri mari, ca să-și țină gura).
Pute a dictatură frumos ambalată
Fotografia amintită, devenită document de presă pentru tipul de societate din România, ne arată structura secretă (creierul binomului, inclusiv al mișcărilor de protest) pe care se bazează mecanismele aparent democratice ale României. Klaus Iohannis înconjurat de generali este doar proba unui păpușoi avansat la rangul de președinte al României, în spatele căruia aceleași servicii secrete își fac veacul și jocurile.
Fraier, ca în mai toate declarațiile în care își exprimă comportamentul mono-mental (ce gîndește aia spune!), Klaus Iohannis s-a așezat între generali ca să ne arate nu ce poate, ci pe cine se bazează, cu cine se însoțește și de ce este în stare. Mie îmi pute a dictatură frumos ambalată, nu doar în cazul Dragnea, ci și a prepeleacului de la Sibiu[2].
Aranjament grafic - I.M.
---------------------------------------------------------
[1] Preluare cu acordul autorului - https://www.cotidianul.ro/ce-fel-de-iohannis-avem/
[2] Ibidem - https://www.cotidianul.ro/aniversare-prea-romaneasca/