Abordările clasice în cercetarea longevităţii
Primele cercetări la noi în ţară asupra problematicii efectelor psihosomatice ale îmbătrânirii au debutat cu studiile clinice ale profesorului doctor C.I.Parhon publicate încă din 1925 în lucrarea „Bătrâneţea. Senilitatea, Psihozele vârstei de involuţie, Demenţa senilă, Demenţa arterio sclerotică” (Parhon,1925). Mai târziu C.I. Parhon şi dr. Ana Aslan au început studiul asupra efectelor novocainei în organismul uman la Institutul de Endocrinologie în anul 1949. Ulterior au experimentat pe un lot de 14 subiecţi vârstnici începând cu anul 1951 la care sau mai adăugat încă cinci în anul 1952 şiîncă 6 în 1953. Toţi subiecţii suferind de diferite boli şi cu vârste între 60 şi 93 de ani au primit tratament injecţiile intramusculare cu novocaină. Efectele consemnate ale acestui experiment ştiinţific sunt următoarele: din acest lot de bătrâni nu a murit nici unul, efectele asupra sănătăţii fiind evidente. Artrita, arteroscleroza, reumatismul, epiderma ridată s-au remis destul de rapid, observându-se importante ameliorări şi în ceea ce priveşte memoria şi afecţiunile sistemului nervos. Nu s-au dezvoltat neoplasme la acest grup pe toată perioada tratamentului. Novocaina nu a produs efecte toxice sau reacţii de respingere. S-a observat că novocaina are efecte foarte bune asupra întregului sistemului nervos şi prin acesta asupra organismului subiecţilor la care s-a observat o reântinerire (Aslan Ana., Parhon,C.I., 1951). La acea vreme în cercetările experimentale asupra efectelor bătrâneţii s-a mai utilizat tratamentul cu vitamina E precum şi un extract epifizar numit de inventatori Epifisormon ( Parhon., Pitiş., 1948). Academicianul C.I. Parhon anticipa încă din 1948 în lucrarea Cercetări clinice şi terapeutice asupra bătrâneţei următoarele abordări în cercetarea fundamentală care ţin de actualitate: „Evident şi alte tratamente hormonale, vitaminice, enzimatice, ionice, vor trebui să fie luate în consideraţie, iar lucrarea de faţă nu reprezintă decât un început al cercetărilor noastre în această mare problemă”.
Continuând cercetările în domeniu gerontologiei dr. Ana Aslan a valorificat ştiinţific toate descoperirile medicale la care a fost parte activă împreună cu academicianul C.I. Parhon şi astfel în 1952 a fost înfiinţat prin Hotărâre a Consliului de Miniştri, Institutul de Gerontologie şi Geriatrie. Institutul sa dezvoltat în anul 1974 construindu-se noi clinici la Otopeni. În 1956 Gerovitalul un medicament revoluţionar este prezentat comunităţii ştiinţifice mondiale al Congresul „Terapiewoche” de la Karlsruhe efectele acestuia uimind pe oamenii de ştiinţă din întreaga lume. Mai târziu se fac comunicări importante şi la Congresul European de Gerontologie de la Basel. În 1972 România organizează un Simpozion Internaţional unde Ana Aslan a prezentat proprietăţile noului produs Gerovital H3. Acest medicament are o influenţă asupra proceselor metabolice celulare, în special la nivelul sistemului nervos (Aslan, 1972, p.51).
Cercetarea românească de profil a fost depăşită în actualitate pe alte direcţii de cercetările altor state avansate dar avem onoarea extraordinară de a fi printre cei care au pus bazele în acest domeniu al medicinei în premieră mondială.
Cercetarea avansată - Îmbătrânirea celulară
Se pare că organismul uman este compus din aproximativ 35 de trilioane de celule care ne formează fiinţa. Firesc ca în orice alt proces natural şi noi suntem supuşi uzurii, îmbolnăvirii şi degradării acest proces pornind cel mai adesea de la nivel celular printre altele şi datorită radicalilor liberi. Conform studiilor la o perioadă de 8 ani noi schimbăm toate celulele organismului prin mecanismul de divizune celulară. Atunci când omul înaintează în vârstă încep să se producă şi procesele de îmbătrânire ale acestor celule care afectează în primul rând sistemul cardiovascular, sistemul respirator precum şi ţesutul epitelial care evident este cel mai vizibil. Aceste transformări sunt comandate de genele care se află în structura cromozomială. S-a observat că în timpul unei diviziuni celulare se petrece un proces de micşorare a lungimii cromozomilor. Capetele acestora numite telomeri se scurtează tot mai mult la fiecare nouă diviziune (teletotomie) până când celula după aproape 100 de diviziuni nu se mai poate divide, îmbătrâneşte şi moare. Cercetătorii Elisabeth Blackburn şi Carol Greider fac o descoperire epocală în 1984 la Universitatea din California. Ei pun în evidenţă fenomenul prelungirii duratei de viaţă a celulelor. Astfel este descoperită o enzimă care poate favoriza „recopierea” cromozomului şi a telomerului pe care aceştia au denumit-o telomeraza. În 1989 Greg Martin de la Universitatea Zale a descoperit această enzimă şi la celulele canceroase. Ulterior studiul sistematic al telomerazei s-a răspândit la majoritatea cercetărilor de vârf în aria preocupărilor gerontologiei şi oncologiei (R.Olinescu, Mariana Gruia, G.Mihăiescu, 2004).
Doctorul Hiromy Shinya evidenţiază în lucrarea sa Enzima miracol că acest factor este de fapt cheia codului vieţii. Noţiunea de enzimă este explicată ca fiind de fapt un catalizator al proteinelor (p.19). Dinamica enzimelor în organismul uman ajută la susţinerea vieţii: sinteză, transport, detoxifierea şi aportul energetic (p.19). În celulele umane se produc în jur de 5000 de asemenea enzime indispensabile însă organismul produce la rândul său enzime şi din hrana pe care o digerăm. În cercetările sale doctorul Shinya a înţeles că organismul produce enzime ca reacţie la hrana sau băutura pe care le consumăm. El consideră că această capacitate a enzimelor sursă de a produce enzime minune specializate la nivelul cerinţelor au un rol determinant în posibilităţile organismului de a se autovindeca pornind de la nivel celular.
În ceea ce priveşte sănătatea la vârsta a treia autorul precizează că diferenţa între bătrânii activi, sănătoşi şi cei care sunt imobilizaţi la pat nu este făcută cu de la sine prin etatea subiecţilor ci prin obiceiuri, alimentaţie, mişcare şi o apă curată. „De la citirea codului genetic, trecem acum la scrierea lui”, anunţa în paginile ziarului britanic Guardian, J. Craig Venter, unul dintre cei mai avansaţi cercetători din aria biotehnologiei. Acest cercetător a reuşit cartarea secvenţelor de cod din compunerea cromozomilor proprii şi astfel a aflat că are genele responsabile a trei sute de maladii. El afirma cu această ocazie „Cunoaşterea nu schimbă realitatea dar a fi informat ne oferă şansa de a preveni o îmbolnăvire”.
Celulele stem au remarcabila capacitate de a se dezvolta in mai multe tipuri de celule ale organismului, şi, de multe ori, se face referire la ele ca „celule suşă”, sau „celulele modulare” ale sangelui, sistemului imunitar si ţesuturilor de organe. Ele pot fi utilizate pentru vindecarea organelor sau ţesuturilor afectate de diverse boli. În anul 2007 cercetătorii Mario Capechii, Sir Martin J.Evans şi Oliver Smithies au fost recompensaţi pentru activitatea lor cu Premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie acordat „pentru descoperirea principiilor de introducere a unor modificări genetice specifice prin utilizarea celulelor suşă embrionare”.
Specialiştii în biologie moleculară de la Institutul Mario Negri din Bergamo, Italia, susţin că au obţinut „şoareci matusalemici”, care au trăit cu 30% mai mult decât exemplarele normale, şi-ncă în bună stare. Cercetătoarea Ariela Benigni împreună cu o echipă de oameni de ştiinţă din institutul sus menţionat a descoperit că „un rol cheie în ceea ce priveşte longevitatea îl joacă un receptor present şi în celulele umane şi asupra căruia pot acţiona medicamentele folosite în tratamentul tensiunii arteriale”.
Alimentaţia vârstnicilor şi trofologia (ştiinţa combinării alimentelor)
Din păcate, în zilele de astăzi, în România se consumă mai mult cartofi, pâine, ceapă şi salamurile chimice aruncate din Germania sau alte ţări ale Uniunii. Este de domeniul evidenţei la nivelul simţului comun că dacă oferi unui câine sau unei pisici o bucată de salam cumpărat din market-urile noastre nu îl va consuma. Ca băutură berea este de departe pe primul loc în topul statistic al consumului de băuturi alcoolice din ţara noastră datorită preţului relativ accesibil: „Trăiască berea în care ne-am născut...” Este interesant însă că tocmai aceste produse modeste calitativ s-au scumpit în 2013-2014 (sursa INS). O explicaţie simplistă ar fi că doar acestea se cumpără ritmic şi atunci scumpirea s-a produs firesc la ce se cumpără şi nu la la alimentele de calitate ridicată care sunt evitate de populaţie. Odată cu instalarea vârstelor senectuţii în organismul uman survin o serie de transformări care afectează alimentaţia normală. Astfel slăbirea gingilor sau pierderea dinţilor, tulburările abdominale, slăbirea metabolismului (cu 10% , 20%) cu instalarea sensibilităţii la glucide şi lipide sunt frecvente în gupele de vârstă specifice. Deasemeni apare lipsa mineralelor şi vitaminelor, osteoporoza şi alte boli de nutriţie. De multe ori în urma decesului unuia dintre soţi supravieţuitorul neglijează sau nu mai poate prepara hrana zilnică hrănindu-se ocazional cu ce găseşte la îndemână. În alte situaţii chiar dacă soţul supravieţuitor are capacitatea fizică de a se gospodări îi lipsesc resursele financiare şi astfel este supus unei „diete” obligatorii.
Recomandările dieteticienilor occidentali se referă la un aport obligatoriu de: glucide 50% , proteine 10-20% din nevoile calorice, lipidele 20-30%. De asemenea mineralele, vitamina D şi calciul nu trebuiesc uitate întrucât carenţele devin cronice şi pe cale de consecinţă grave. Se recomandă o reducere a sodiului la 2-4 grame pe zi; nu în ultimul rând este obligatoriu aportul de vitamina B12, A, E, C, seleniu şi zinc (Lelia Maria Şuşan, Adriana Gherbon, 2008). Apa trebuie cosumată pentru hidratarea organismului în cantităţi potrivite înainte de mese cu o jumătate de oră; în timpul zilei este obligatoriu un consum minim de 2 l de apă. Medicii occidentali care prescriu diete ,,echilibrate” greşesc în mod grav atunci când recomandă să consumăm câte puţin din toate la o masă pentru a acoperi necesarul de elemente nutritive (Daniel Reid, 2006). Acest amestec de alimente înghiţit la întâmplare devine nociv pentru oragnism şi nehrănitor. În India există din vremuri străvechi o ştiinţă a preparări hranei care se inspiră din ayurveda. Astfel aceste principii ale interacţiunii hranei cu organismul sunt prezentate în următoarele principii:
- combinarea gusturilor alimentelor pentru fiecare persoană în parte conform necesarului specific al fiecărui om;
- caracterizarea organismului uman conform celor cinci elemente (pământ, apă, foc, vânt şi cer) (Ovidiu Bojor, 2005).
Daniel Reid descrie în lucrarea sa Tao pentru sănătate, sex şi longevitate. O abordare practică a Căii străvechi printre alte tehnici de viaţă lungă şi principiile trofologiei (combinarea alimentelor) care de fapt sunt principiile yin yang în alimentaţia omului. Precizând faptul că încă de pe timpul lui Moise existau reglementări în alimentaţie în care de exemplu laptele şi carnea nu erau consumate împreună, autorul precizează că sănătatea ţine în primul rând de menţinerea echilibrului ph-ului acidităţii în organism. Acesta ar fi expresia occidentală a interpretării principiului yin-yang din alimentaţia orientală. Cât priveşte învăţătura Bibliei cu privire la alimentaţie în Vechiul Testament, Genesa se spune foarte clar: „Şi a zis Dumnezeu: Iată vă dau vouă toate ierburile care au sămânţă în ele de pe toată faţa pământului şi toţi pomii care au roadă cu sămânţă în ele. Aceasta să fie hrana voastră” Genesa 1:29.
Factorii psihologici
Bătrâneţea aşa cum o ştim noi astăzi definită, este o perioadă de bilanţ psihologic în viaţa unui om. Oamenii se retrag din activitatea profesională intensă prin ieşirea la pensie şi îşi restructurează priorităţile şi devin mai contemplativi cântărind acţiunile celor mai tineri sau ale liderilor societăţii. Subperioadele vârstei a treia sunt în general acceptate în următoarea formulă activitate şi tip de relaţii: tranziţia 65-75ani; bătrâneţea medie 75-85 ani; longevitatea după 85 de ani. După cum arată E. Erikson în lucrarea Psihologia Vârstelor bătrâneţea este o etapă de vârstă în care survine de multe ori o luptă a integrităţii şi stabilităţii cu disperarea produsă de teama de moarte (Erikson apud Verza 1994).
Ca transformări specifice avem scăderea în greutate a masei cerebrale precum şi a proceselor de activare-excitare şi inhibiţie. Creşte perioada de răspuns la stimuli interni şi exterrni; se produce o alterare a funcţiilor SNC şi o deteriorare a celulelor acestuia. Aportul de oxigen şi irigarea cu sânge a creierului se produce cu dificultăţi tot mai mari pe măsură ce organismul înaintează în vârstă. În această situaţie de multe ori se produc probleme neurologice care afectează văzul, auzul şi vorbirea. De multe ori apar probleme de memorie mai uşoare sau mai grave cum ar fi şi apariţia bolii Alzheimer. Depresia este frecventă la această vârstă în special la vârstnicii rămaşi singuri şi fără sprijin afectiv prin abandonarea lor de către copii plecaţi la muncă în alte localităţi sau în străinătate. Dar cel mai grav este faptul că la această vârstă se întâmplă în mod frecvent pierderea soţului sau soţiei. Această dramă de familie este însoţită de tristeţe, depresie şi schimbarea comportamentului obişnuit. Supravieţuitorul are mari probleme de adaptare psihologică şi echilibru existenţial. În multe situaţii nu poate trece peste doliul provocat de moartea celui drag şi la rândul său influenţat psihosomatic grav, de multe ori părăseşte această existenţă.
După marele nostru savant Constantin Bălăceanu Stolnici stările depresive la bătrâni pot fi descrise în următoarele categorii după cum urmează: a) depresii endogene, depresii reactive, depresiile psihoorganice, depresiile exhaustive. Se şie că în marea lor majoritate tuburările depresive sunt însoţite şi de anxietate. Uneori apare angoasa şi panica. La bătrâni caracterul intervenţiei trebuie să ia forma urgenţei deoarece orice bătrân depresiv este un potenţial sinucigaş (Stolnici, 1998). În unele cazuri se petrec câteodată şi greşeli de tact din partea copiilor în comunicare. În dorinţa de a-şi ajuta părinţii vârstnici unii copii vor să preia atribuţiile acestora pentru a-i despovăra de griji şi obligaţii. Dar acest aspect devine negativ deoarece bătrânii în marea lor majoritate vor să aibă activitate, precum sarcini şi roluri de îndeplinit în familie. Este un aspect care ţine de integritatea eul-ui fizic şi psihic. A renunţa la sarcinile de familie şi la activităţile de rutină socială este echivalent cu renunţarea la viaţă prin alterarea rapidă a stimei de sine şi pe cale de consecinţă, instalarea depresiei. Chiar la vârsta a treia este absolut normal şi recomandat ca oamenii să se valorizeze în acţiuni sociale şi intelectuale. Aşa se explică faptul că observăm pe unii vârstnici manifestându-se cu optimism: mergând la piaţă, la bancă, cu nepoţii la medic ori fiind primii la cabine în dimineaţa votului. Unii dintre ei îşi antrenează mintea prin jocul de şah, practică activităţi intelectuale sau academic- mentorale, alţii merg în loisir la munte împreună cu familia. Nu în ultimul rând putem spune că nivelul retribuţiei de pensionare este în directă corelaţie cu starea de sănătate a subiecţilor ştiut fiind că posibilităţile financiare fac diferenţa astăzi între mizerie şi decenţă, însă din păcate trebuie spus şi între viaţă şi moarte.
Rezolvarea unor definiţii de tip rebus, seninătatea filosofică în abordarea problemelor curente dar şi sportul contribuie la menţinerea acuităţii gândirii. De asemenea optimismul manifest, sfătuirea celor mai tineri pentru depăşirea dificultăţilor vieţii constituie motivaţii foarte puternice pentru viaţa lungă. Este ştiut şi demonstrat că strămoşii noştri dacii nu erau chiar deloc anxietaţi de ideea de moarte fiind încredinţaţi că viaţa de apoi este o realitate şi nu o legendă. Din păcate canonul creştin actual pentru a-i ţine în obedienţă şi control spiritual le inoculează credincioşilor ideea că nu există decât o singură viaţă după care urmează judecata şi dacă nu urmează poruncile bisericii (şi nu pe cele ale Bibliei n.a.) urmează aruncarea sufletelor în Infern. Cu această perspectivă a unei pedepse care va surveni într-o formă eternă nu este de mirare că anxietatea, frica de moarte şi deprimarea îl însoţesc pe vârstnicul credincios cu o nevroză continuă încă din timpul vieţii. Deci este foarte important ca preoţii să practice o religie unificatoare, pozitivă din punct de vedere psihologic şi social care să optimizeze din punct de vedere duhovnicesc pe enoriaşii practicanţi.
O tehnică terapeutică extraordinară pentru viaţa lungă este tehnica hawaiană Ho opono pono care presupune iertarea tuturor dar şi a propriei persoane. Această atitudine pozitivă faţă de oameni şi evenimente este întâlnită şi la cel mai mare longeviv întâlnit vreodată şi anume chinezul Li Cheng Zuen care a murit în 1933 la vârsta de 256 de ani. El susţinea printre altele că secretul unei vieţi lungi şi sănătoase este să nu manifeşti gânduri negative faţă de semeni şi situaţiile ivite; să îţi promovezi o ideaţie blândă şi pozitivă. Întrebat fiind care este secretul acestei longevităţi el ar fi spus discipolilor săi care este tehnica sa de viaţă lungă: „Păstrează-ţi inima liniştită, stai aşezat ca o ţestoasă, mergi sprinten ca un porumbel şi dormi ca un câine”. Observăm în ţara noastră grupuri de turişti vârstnici care provin din ţările avansate economic şi tehnologic în pelerinaje culturale şi religioase. Au o vestimentaţie în tonuri şi modele care exprimă optimismul. Se mişcă vioi, sunt veseli şi sociabili. Merg în excursii la diferite obiective turistice şi organizează diferite agape în comun. Această stare de bine este cea normală şi care poate favoriza alături de ale activităţi buna funcţionarea a organismului la vârstele senectuţii. Nu mai comentăm aici starea starea psihologică a majorităţii vârstnicilor români deoarece am putea face o confuzie de comparaţie cu starea pauperilor lumii a treia.