„Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”. Această declarație provocatoare aparține „The World Economic Forum” (Forumului Economic Mondial) (în continuare W.E.F.-F.E.M.-n.r.), o organizație non-guvernamentală creată în 1971 de Klaus Schwab ( vtl

J.

După toate aparențele, W.E.F.-F.E.M. este cea mai puternică organizație din lume. De zeci de ani, a fost în centrul reunirii celor mai bogați și mai puternici din lume în afaceri și politică, devenind forța motrice din lume, în special după COVID-19. Intre COVID, schimbarea climatică, criza economică, inflație și război există o legătură sinistră. Ele sunt etape ale Planului de Reducere a populației lumii cu 94%. Iar planul trece prin Stomac.

În iulie 2020, domnul Schwab (coautor) a publicat o carte intitulată și „Covid-19: The Great Reset” (Covid-19: Marea Resetare) în conținutul căreia a încercat să identifice punctele slabe ale sistemului economic actual, care, potrivit lui, ar fi fost scoase la lumină de pretinsa pandemie.

W.E.F.-F.E.M.-ul domnului Schwab consideră Covid-19 ca fiind o „fereastră de oportunitate rară și «îngustă»” de a reseta economia globală, proces care implică eliminarea granițelor naționale și înlăturarea drepturilor individuale de proprietate ale tuturor oamenilor și a oricărui alt drept individual de la noi ceilalți. În ceea ce este poate și mai pregnant, Marea Resetare implică și schimbarea ființelor umane.

Unul dintre membrii W.E.F.-F.E.M. (consilier al lui Klaus Schwab), profesorul și autorul Yuval Noah Harari,

Potrivit economistului politic și jurnalistului financiar James Gorrie, unul dintre oamenii de la W.E.F.-F.E.M. (consilier al lui Klaus Schwab),, profesorul și autorul Yuval Noah Harari a declarat că a declarat că era liberului arbitru pentru oameni este „depășită” și că ființele umane nu sunt altceva decât niște „animale controlabile din exterior” (hackabile). Mai presus de toate, scopul principal al Marii Resetări este de a restructura întreaga lume într-o dictatură de sus în jos, care este condusă de oligarhia globală.

„Restricțiile și măsurile legate de COVID-19 pentru a lupta împotriva schimbării climatice sunt pilonii inițiativei Marea Resetare care dorește să reformeze capitalismul mondial, conducând în final la un control tiranic asupra societăților.”

Dacă am învățat ceva de pe urma COVID-19, acela este că multe guverne NU lucrează în slujba oamenilor. Dimpotrivă, aceste guverne urmează scenariul Marii Resetări al FEM, „care este legată de schimbarea climatică și de politicile noului acord verde promovate în Statele Unite, în Europa și în alte țări, la fel ca agenda climatică a ONU și inițiativa net-zero”

Periclitarea securității alimentare pentru a reduce emisiile Aceste planuri oligarhice de a compromite securitatea alimentară și de a distruge drepturile de proprietate sunt în curs de desfășurare în multe țări de pe glob. Luați, de exemplu, exemplul Țărilor de Jos. O țară mică în ceea ce privește pământul și populația, această țară este totuși al doilea cel mai mare exportator de alimente din lume.

Ziaristul specializat în schimbarea climatică și fost consilier politic Marc Morano a afirmat: „Restricțiile și măsurile legate de Covid-19 pentru a lupta împotriva schimbării climatice sunt pilonii inițiativei Marea Resetare care dorește să reformeze capitalismul mondial, conducând în final la un control tiranic asupra societăților.”

Dacă am învățat ceva de pe urma Covid-19, acela este că multe guverne NU lucrează în slujba oamenilor.

Dimpotrivă, aceste guverne urmează scenariul Marii Resetări al W.E.F.-F.E.M, „care este legată de schimbarea climatică și de politicile noului acord verde promovate în Statele Unite, în Europa și în alte țări, la fel ca agenda climatică a O.N.U. și inițiativa net-zero”[1]

 Periclitarea Securității Alimentare pentru a Reduce Emisiile

Planurile oligarhice de a compromite securitatea alimentară și a distruge drepturile de proprietate sunt destul de avansate în multe țări de pe glob. De pildă, Olanda. Deși o țară mică din punct de vedere al suprafeței, ea este al doilea exportator mondial de alimente. Și, totuși, această situație va lua sfârșit curând, deoarece guvernul consideră că Olanda ar fi vinovată de „niveluri înalte de emisii de gaze cu efect de seră”. Deși Olanda nu contribuie decât cu 5,2% din totalul acestor emisii la nivelul UE.

Se estimează că până la 3.000 de ferme productive vor trebui să se închidă.

Xin Ducomentează în Spectator Australia:

„Politicile olandeze sunt foarte ciudate, deoarece agricultorii olandezi sunt printre cei mai eficienți din lume... Este deci halucinant că guvernul olandez și UE doresc distrugerea acestei industrii în loc să o promoveze și să o preia ca model la nivelul întregii lumi, unde lipsește hrana”[2].

 Din nefericire, guvernul olandez nu este singurul care i-a luat în colimator pe agricultori. Numeroase țări, printre care Canada, Germania sau Sri Lanka, au adoptat un program similar pentru a submina sectorul agricol prin reducerea nivelului de azot în mediul înconjurător cu cel puțin 30%. Joshua Philip, un ziarist de investigații și expert recunoscut în războiul hibrid asimetric, declară: „Tendința politicilor de reducere a azotului și a îngrășămintelor agricole în majoritatea țărilor din lume va duce la lipsuri alimentare, așa cum s-a întâmplat recent în Sri Lanka”[3].

Alarmiștii încălzirii globale susțin că oxidul de azot este un gaz de seră și că producerea sa trebuie oprită imediat. Este o altă minciună. Încă una. Deja, în Statele Unite, fermierii nu mai pot găsi suficient îngrășământ cu azot pentru a-și cultiva recoltele. Recomandarea „build back better” a W.E.F.-F.E.M a fost adoptată în Statele Unite ca o „politică de combatere a schimbării climatice”.

Departamentul american de Agricultură (U.S.D.A.) a dat publicității recent un raport tulburător în care practic îi avertizează pe americani despre inevitabile penurii alimentare.

Amenințarea penuriilor alimentare în S.U.A. a fost agravată și de politicile guvernamentale care au dus la creșterea dobânzilor, a inflației și a rigorii excesive a reglementărilor de mediu. Toate acestea, combinate, creează probleme foarte grave pentru sectoarele agricol și zootehnic ale S.U.A.

Populația globală

Ceea ce determină guvernele să promoveze asemenea politici nebunești este propaganda W.E.F.-F.E.M privind suprapopularea și daunele pe care aceasta le produce asupra mediului. Cum vor afecta acestea lanțurile mondiale de aprovizionare cu hrană? Nu prea bine, presupunem. Cum se pot reduce cererea mondială de resurse și limita în același timp efectele asupra mediului? Prin depopularea lumii de oameni.

Ni se repetă constant că sunt prea mulți oameni pe planetă și că aceasta nu poate suporta pe toată lumea. W.E.F.-F.E.M are în vedere un program de depopulare dramatică a lumii. Cum a fost programul din 1972 al Clubului de la Roma, un grup de reflecție oligarhic. Încă de atunci, membrii săi erau îngrijorați în privința resurselor mondiale și a suprapopulării.

Faimosul primatolog Jane Goodall a declarat la W.E.F.-F.E.M. în anul 2020: „Toate aceste aspecte (de mediu) de care vorbim nu ar mai fi o problemă dacă lumea ar avea populația pe care o avea acum 500 de ani”[4]. În 1600, populația lumii era estimată între 500 și 580 de milioane de oameni. Aceasta înseamnă că 94% din oameni trebuie să dispară.

Suntem făcuți să credem că reducerea populației lumii la 500 de milioane de oameni va ușura mediul înconjurător de presiunea asupra resurselor și de distrugeri. Însă reducerea populației umane se poate face și s-a făcut prin războaie. În timpul Primului Război Mondial, au murit 21,5 milioane de oameni, dintre care 13 milioane de civili. Morțile civililor au fost provocare în special de foamete, expunere, boli, ciocniri militare și masacre.

În Al Doilea Război Mondial, cea mai mare conflagrație din istorie, au murit 40-50 de milioane de oameni. Au fost apoi masacrele făcute de comuniști. De exemplu, bolșevicii lui Stalin au omorât 40-60 de milioane de oameni în fosta U.R.S.S., iar regimul comunist al lui Mao a ucis 65-78 de milioane de oameni în China.

Războiul din Ucraina, combinat cu sancțiunile economice, a pus securitatea alimentară mondială sub un risc uriaș. Aceste sancțiuni au ca scop pedepsirea Rusiei pentru invadarea Ucrainei. Totuși, ele produc probleme grave asupra capacității lumii de a se hrăni.

În scenariul cel mai pesimist, scrie Chris Barrett, expert în economia agrară la Universitatea Cornell, „vom vedea zeci de milioane de oameni confruntați brusc cu spectrul foametei”[5]

Controlul asupra banilor

Asistăm în prezent la un război asimetric, parțial cinetic (N.A.T.O./Ucraina vs Rusia), dar în primul rând un război tăcut în care sunt puse la cale penurii alimentare. Acestea se realizează prin oprirea producției și alungarea fermierilor de pe terenurile lor, prin interzicerea exporturilor de animale vii și prin perturbarea lanțurilor de aprovizionare, așa cum am văzut în anii „pandemiei”. Însă, probabil că nici unul dintre acestea nu este cel mai important factor al Foametei. Ci aprovizionarea cu monede și cu credite.

Controlează aprovizionarea cu hrană și vei controla oamenii. Dar controlează aprovizionarea cu bani și vei controla lumea întreagă.

Inutil să spunem că, din 2008 încoace, Federal Reserve a S.U.A., care domină lumea, „tipărește bani” în cantități fără precedent până atunci. În prezent, cantitatea lor este de 2,3 ori mai mare (în dolari echivalați) decât s-a tipărit în timpul și după Al Doilea Război Mondial până în 2008. Și nu sunt semne că acest fenomen se va opri. Dat fiind că dolarul este moneda de rezervă mondială, deznodământul nu poate fi decât hiperinflație și/sau un colaps economic global.

În ambele cazuri, foametea se va agrava galopant. Este inevitabil. Trebuie să conștientizăm tacticile oligarhilor mondiali și să rezistăm tuturor acțiunilor prin care vor să ne impună obiectivele lor. Trebuie de asemenea să oprim programul de depopulare progresist, precum și programul neofascist al W.E.F.-F.E.M  înainte de a fi prea târziu. Altminteri, pentru a parafraza afirmația W.E.F.-F.E.M, „nu veți deține nimic și veți muri de foame!”.

Nota redacției  - Augusto Zimmermann - Prof. univ. dr.

- Profesor la Sheridan College (Australia de Vest) - Profesor de Drept (adjunct), Universitatea Notre Dame Australia;
- Președinte al Asociației de Teorie juridică din Australia de Vest (WALTA);
- Redactor-șef la „The Western Australian Jurist Law Journal”;
- Fellow, Academia Internațională pentru Studiul Jurisprudenței Familiei (IASJF);
- Comisar în Comisia de reformă a legii din Australia de Vest (2012-2017);
- Decan asociat (Cercetare) la Facultatea de Drept a Universității Murdoch (2010-2013);
- Premiul vice-cancelarului pentru excelență în cercetare, Universitatea Murdoch (2012).

  Nota redacției  - John Hartnett - Prof. univ. dr. în cosmologie

John Hartnett Fizică, dr. în cosmologie (Australia) John-Hartnett Biografie Dr. John G. Hartnett a primit doctoratul de la Universitatea din Australia de Vest.
A publicat peste 100 de lucrări în reviste științifice evaluate de colegi. El scrie articole de actualitate despre știința creaționistă, în special despre astronomie și cosmologie.
Premii Dr Hartnett a fost declarat câștigător al premiului „W.G. Cady”- 2010 de către I..E.E.E. „Ultrasonics, Ferroelectrics and Frequency Control Society”[6]. 

Aranjament grafic – I.M.

----------------------------------------------
[3]  Idem.
[4]