Am trăit s-o vedem şi pe-asta. La noi se poate: taxă pe gropile din asfalt, (vorba cuiva: „Aici zac banii dumneavoastră!”), taxă pe lipsa de venit, taxă pe inventivitate, taxă pe aerul respirat, taxă pe scaune, taxă pe... Da’ taxa pe prostia şi/sau pe incompetenţa, pe reaua credinţă  a guvernanţilor şi a parlamentarilor, când va fi legalizată şi aplicată? În România anului 2010 aproape totul se contorizează. Dacă ritmul şi procedurile nu se vor modifica, pe lângă contoarele de apă, energie electrică, gaze şi alte servicii, nu m-ar mira (în urma legalizării prostituţiei) să li se monteze contoare şi „practicantelor” celei mai vechi meserii din lume. Ar fi de preferat ca şi politicienilor - „adepţii” surorii primei celei mai vechi „meserii”-  să li se monteze contoare pentru absenţă, pentru starea de somnolenţă, pentru dezinteres, pentru prostie, împreună cu taxele aferente.

 

În înalta lor înţelepciune, ilustrele capete patrate ale distrugerii sistematice, mai bine spus purtătorii ilegali de creiere guvernamentale, în dorinţa de a scoate bani „din piatră seacă” - numai pe spinarea contribuabilului român, nu pe speţele „mai marilor” - s-au gândit că bătrânii ar trebui uşor „rarefiaţi”. Cum? Simplu: prin emiterea a tot soiul de aberaţii cu rang de lege, şi fel de fel de „portiţe” care permit interpretări ambigue. Bolile cronice vor fi „uşurate” de gratuitatea medicamentelor obligatoriu necesare. Nu mai ai ce căuta la medic fără planificare, decât cu o „contribuţie” în afara asigurării medicale, şi uite-aşa, ca la noi, la nimeni! Conform noii reglementări, nu mergi la medic atunci când eşti bolnav, ci atunci când eşti „planificat”. Neinspirata programare lunară la medicul de familie - doar aparent benefică - a scăpat din vedere faptul că bolile survin pe neaşteptate. La iniţiativa domnului ministru (poartă numele strămoşului său, „Biciul lui Dumnezeu”) al nesănătăţii cetăţenilor României,  începând cu 1 octombrie 2010 se va aplica mult trâmbiţatul sistem de co-plată a medicamentelor şi a serviciilor medicale. Care co-plată domnule ministru? Asigurarea medicală la ce serveşte? Sumele reţinute contribuabililor ani de zile pentru asigurările de sănătate merg la „Buget”, dar numai parţial se utilizează în scopul declarat, restul iau alte destinaţii. După cele mai elementare reguli economice, acest act se numeşte deturnare de fonduri, dar dacă-i vorba de guvern, se numeşte repartizare. Revenind la situaţia sănătăţii publice, mai pe şleau spus: ai bani, trăieşti, n-ai bani mergi pe sens unic, spre cimitir!

 

 

Poate trăitorii pe alte meleaguri vor fi de acord cu „co-plata”, pentru că la ei se practică. „Sistemul” din România este atât de şubred şi de bolnav, încât „orice asemănare cu sistemele altor state este absolut întâmplătoare”. Pentru respectarea demnităţii şi a eticii profesionale, dar şi pentru supravieţuire, pentru o salarizare pe măsura pregătirii lor, pe care statul român este impotent să le-o acorde, sute, poate mii de medici  şi asistente medicale au luat calea exilului.  Pe fondul îmbătrânirii şi a îmbolnăvirii populaţiei, domn ministru ia măsuri de reducere a numărului de paturi din spitale, fără a ţine cont de faptul că în anumite perioade ale anului zac - absolut real - câte două persoane într-un amărât de pat de spital, aglomeraţi, de-a valma în saloane uneori insalubre, fără aerisire corespunzătoare, în compania omniprezenţilor gândaci „de bucătărie”, care se plimbă ca pe bulevard prin saloane. Fondurile financiare ale spitalelor au fost ajustate sistematic, iar pacienţii sunt trimişi să cumpere medicamentele de la farmacii, cu banii lor, deşi sunt cotizanţi C.A.S.. Mai nou, ministerul, s-a descotorosit de obligaţiile ce-i revin, cadorisind unităţile spitaliceşti administraţiilor locale, fără însă a le aduce mai întâi pe „linia de plutire”. Maternităţi desfiinţate, instalaţii învechite, deteriorate şi depăşite moral, generatoare de accidente şi incendii soldate cu victime omeneşti. Din spitale lipsesc perfuzoarele, reactivii necesari pentru analize, filmele de radiologie, până şi vata, pansamentele sterile, ca să nu mai amintesc de deficitul de oxigen, de combustibilul necesar încălzirii pe timp friguros, de hrana insuficientă şi de strictul absolut necesar tratamentului bolnavilor. După operaţiile efectuate în condiţii precare, pacienţii sunt „eliberaţi”, de fapt daţi afară din spital, unii dintre ei nefiind apţi să stea pe propriile picioare...

 

Sănătatea bolnavă a sistemului medico-sanitar românesc se află în stare gravă, metastaza fiind stadiul cu care poate fi comparată, iar eventualitatea ca România să fie târâtă într-un război - care nu-i al ei - impune pregătirea celor necesare pentru înmormântare.