„Dacă ai un dor ce te frământă/ Nu căta că-i drum obositor/ Hai cu noi prietene, pe munte/ Pe cărările Bucegilor". (Imnul Bucegilor)

Structura potenţialului natural - Marşul de apropiere

La aproape 90 de kilometri de Capitală, deplasându-ne pe drumul naţional 1, după ce am depăşit în goana cailor putere oraşele Ploieşti şi Câmpina, putem distinge aria fizică subcarpatică ivindu-se drept în faţa noastră. Nu după mulţi kilometri, aglomeraţia istorică de pe această şosea vestită se transformă într-un pieptene fermecat aruncat îndărăt de vreun Făt-Frumos din poveştile copilăriei. Astfel, prin grija politicilor de modernizare a infrastructurii naţionale, mişcându-ne precum melcul, avem tot răgazul să observăm natura înconjurătoare. Această subunitate geografică prezintă pe direcţia noastră de descriere un relief deluros, împădurit pe anumite porţiuni cu specii de foioase, fiind străbătut şi de o importantă reţea hidrografică. Dealurile întâlnite aici sunt o etapă geologică intermediară între munţi şi planul cîmpiei, ele apar ca o unitate de relief ce prezintă caracteristici aparte: culmi armonioase, pante molcoame, văi largi, depresiuni mari, dar şi masive colinare de altitudine. Pe măsură ce înaintăm, lăsând în urmă localităţile Breaza şi Gura Beliei, dealurile devin tot mai colţuroase şi frământate, pădurile tot mai aninate spre înaltul cerului, iar şoseaua, elementul nostru necesar de mişcare rapidă, începe să urce pe curbe de nivel şi viraje tot mai strânse spre oraşul Comarnic. Aici, peisajul ni se deschide în faţa ochilor cu imaginea unei văi larg deschise, prin care râul Prahova curge obosit şi împuţinat de zbuciumul descătuşat în microcascadele din amonte. Localitatea sus amintită, fantomă a fostei industrii de producţie a cimentului, este aşezată la limita submontană şi, pentru ultima dată, înainte de a păşi în etajul subalpin al Văii Prahovei, observăm în deplasarea noastră că, pe versanţii muntelui, veşmântul multicolor al pădurilor de foioase ce ne însoţiseră în tonuri pastelate de toamnă târzie alternează treptat cu brazii maiestuoşi care parcă îşi aşteptau rândul să urce tot mai sus, până pe vârfurile zeilor. Ajunşi în oraşul Sinaia, ne orientăm în teren, observând că de aici încolo valea este mărginită în dreapta (est) de munţii Baiului şi în stânga de munţii Bucegi. Întrupat într-o cetate de piatră ce îşi ridică spre cer vârfurile de legendă, Spiritul Bucegilor ne priveşte pe noi, muritorii de rând, de sus, cu nedisimulată curiozitate. Are şi de ce să ne trateze aşa: noi, pigmeii gălăgioşi şi neastâmpăraţi, excursionişti ignoranţi, am sosit val-vârtej de la oraş la poalele Maiestăţii Sale, Muntele. Am gonit spre puritatea locurilor de legendă şi către frumuseţea absolută a cerului albastru, în speranţa că vom scăpa măcar pentru o scurtă vreme de universul tocit şi plictisitor al percepţiilor noastre urbane. Am sosit în Bucegi, la templul veşniciei neamului nostru, să cerem adăpost, înţelepciune şi înţelegere Naturii Măiastre.

Aşezarea geografică

Masivul Bucegi este imens, având o formă de potcoavă orientată spre nord; se întinde pe o arie teritorială care atinge trei judeţe: Prahova, Dâmboviţa şi Braşov. De exemplu, spectaculosul abrupt estic ce străjuieşte din înălţimi oraşele Sinaia, Poiana Ţapului, Buşteni şi Azuga aparţine unităţii teritorial-administrative a judeţului Prahova, în vreme ce zona oraşului Predeal este administrată de judeţul Braşov. Limitele geografice sunt marcate de munţii Baiului la est, teritoriul ,,Ţara Bârsei"-Râşnov, la nord, Culoarul Rucăr-Bran-Dragoslavele, la vest. Spre direcţia sud-vest avem ca limite regionale Valea Brăteiului şi Valea Ialomiţei, iar muntele Gurguiatul poate fi socotit limita de sud a masivului Bucegi. Din punct de vedere al poziţiei şi continuităţii fizice, geografice şi geologice, la nivelul lanţului muntos Carpatic, munţii Bucegi-Leaota fac parte din grupa Carpaţilor Meridionali, fiind aşezaţi la limita acestora şi având o acoperire teritorială de aproximativ 300 km pătraţi.Toponimul Bucegi vine din timpuri de demult, consemnat în pisaniile (documentele) sec. VXI, din vremea când oamenii foloseau în exprimare varianta veche: ,,Buceci" sau ,,Buciac". Acest cuvânt semnifică pădurea de fag dar pare să desemneze şi muşchiul verde catifelat prezent mai peste tot în arealul zonei (bucegipark.ro, 2015). Se pare că şi tufele pitice de jneapăn denumite ,,buceag" sau ,,huceag" au inspirat denumirea acestui masiv muntos (Mihai, 2013). Având o măreţie peisagistică aparte în lanţul muntos naţional, masivul Bucegi prezintă frecvent înălţimi ce ating peste 2000 de metri, un exemplu în acest sens demonstrând vf. Furnica, cu 2103 m ai săi (lângă cabana Mioriţa). Peste altitudinea de 2500 de metri, listăm aici: vf. Omu cu 2505 m, cel mai înalt din masiv, vf. Bucura Dumbravă cu 2503 m şi vf. Capul Morarului cu 2501 metri. De la vf. Omu, cel mai important nod orografic, se desfăşoară în structura masivului cele cinci culmi principale care pornesc în direcţii diferite. Astfel, distingem culmea principală, culmea munţilor Scara-Gaura, culmea muntelui Bucşoiu şi culmea muntelui Morarul. Firesc, în jurul vârfului Omu se adâncesc şi un număr de nouă văi glaciare dintre care amintim: v.Obârşiei, v.Doamnelor, v.Sugărilor (acestea stau la baza formării văii Ialomiţei, cea mai mare vale din masivul Bucegi). Valea Cerbului se orientează către est, iar celelalte –v. Morarului, v.Mălăieşti, v.Ţigăneşti, v.Ciubotea-Gaura- catre nord. O vale care se uneşte în centrul masivului Bucegi cu valea Ialomiţei este valea Horoabei. Această zonă deosebit de pitorească este declarată zonă protejată şi, de asemenea, rezervaţie naturală (Kargel, 2000).

Geologia

În structura acestui masiv predomină conglomeratele specifice perioadei din cretacic; acestea se pot întâlni la exteriorul potcoavei, în vreme ce, la bază, putem indentifica formaţiuni de şisturi cristaline (Kargel, 2000). În centrul masivului, în zona Padina, Peştera, Cheile Horoabei, Turnul Seciului observăm calcare jurasice care domină peisajul geologic local. Pe platou, la Babele se evidenţiază formele mistice date gresiilor de acţiunea milenară a ploilor şi vântului. În parcul Bucegi sunt cunoscute 97 de peşteri, avene şi sisteme carstice. Dintre acestea, cele mai cunoscute şi vizitate sunt Peştera Ialomiţei, care se găseşte în interiorul muntelui Bătrâna şi Peştera Rătei, situată în muntele La Piatra din componenţa munţilor Leaota (este vizitată doar de speologi dotaţi cu echipament special). În zona cabanei Babele sunt cunoscute două formaţiuni speologice evidente, respectiv avenul şi peştera aflate în imediata apropiere a locului numit ,,Cimitirul Elefanţilor", pe traseul turistic care merge spre Peştera Ialomicioarei.

Hidrografia

Apele acestui areal urmează în mod normal văile care sunt dispuse spre sud sau spre nord. Spre sud avem bazinul colector al Ialomiţei care include în aval şi râul Prahova. Spre nord, apele Bucegilor se varsă în râurile Ghimbav şi Bârsa. În est, apele provenind din precipitaţii şi topirea zăpezilor urmează văile abruptului prahovean. Lacurile naturale pot fi întâlnite în văile glaciare, cum ar fi valea Ţigăneşti. Lacurile artificiale sunt formate în văile Bolboci şi Scropoasa, asigurând funcţionarea hidrocentralelor plasate în aval şi contribuind prin frumuseţea peisajului la atracţia turistică.

Clima

Clima acestei microregiuni este capricioasă uneori. Precipitaţiile sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, vântul şi furtuna ce se iscă, ca din senin, sunt fenomene meteorologice care se pot produce în tot timpul anului. Aurel Medve citează în cartea sa Pe urmele unor legende din Carpaţi un fragment din legenda Babelor ce a apărut în revista ,,Cultura Poporului", din 1922: ,,spun că ar fi fost o singură babă, pe care o chema Dochia. Adică babă nu era ea că, să vedeţi. Ea era fica unui împărat vestit şi era aşa de frumoasă că toţi o peţiră, dar ei nici unul din ei nu îi plăcea. Azi aşa mâine aşa, poimâine la fel,până ce unul din ei, nici una, nici alta,porneşte cu război împotriva împăratului, tatăl fetei, îl bate, îl prinde şi se apropie de palatul fetei, căci gândul lui nu era altul decât să pună mâna pe fată. Biata fată când a auzit, de frică să nu cadă în mâna lui, s-a dus la o vrăjitoare şi a rugat-o s-o prefacă într-o babă zbârcită şi urâtă. Şi-a luat nişte oi, s-a îmbrăcat cu nouă cojoace, căci era iarnă şi topenie de frig şi şi-a luat drumul spre pădure. A stat până primăvara, când a dat colţul ierbii. În ziua dintâi a lui martie, a fost aşa de cald că baba şi-a lepădat un cojoc din cele nouă. A doua zi şi mai cald şi baba şi-a mai lepădat un cojoc; şi aşa până şi-a lepădat toate cojoacele. Dar tocmai a noua zi, când şi-a azvârlit ultimul cojoc, unde începe deoadată un vânt aşa de puternic, încât o îngheţă pe babă şi o prefăcu într-o stană de gheaţă. Pasă-mi-te că o ajunsese vreun blestem al lui bietul tată-său. De atunci a rămas rostul vremei tot aşa schimbăciosca în cele nouă zile de la începutul primăverii. De atunci a rămas şi vorba că Să te ferească Dumnezeu de zilele Dochiei". În cca. 30 de minute se petrec temperaturile şi dinamica de schimbare a patru anotimpuri şi, de aceea, excursioniştii trebuie să ţină seama de aceste fenomene naturale chiar şi vara. Ceaţa este prezentă în medie cca.258 de zile la vf.Omu., totuşi la poalele masivului clima este blândă şi aerul puternic ozonat în tot timpul anului.

Arii ecologice protejate

Din punct de vedere ecologic, patrimoniul natural al munţilor Bucegi cuprinde următoarele arii de protecţie: rezervaţia principală, cu o suprafaţă de 400 de ha, care se întinde din oraşul Sinaia până în şaua Strunga. Rezervaţia naturală Peştera Ialomiţei cu muntele Cocora, rezervaţia Zănoaga, rezervaţiile cu protecţie botanică vf. Omu, Babele, Poiana Crucii. Dintre toate ariile protejate, turbăria Laptici este cea mai frumoasă şi interesantă mlaştină oligotrofă din Bucegi, aceasta fiind situată la altitudinea de 1470 de metri (S.C.Altrix, 2009). Flora şi fauna acestui parc natural sunt prezente aici la modul superlativ. Ursul, lupul, vulpea, veveriţa, râsul, mistreţul, cervidele, capra neagră, iepurele, pârşul, cocoşul de munte, vipera comună sunt doar câteva din vietăţile care împânzesc pădurile seculare. Înaripatele precum uliul, bufniţa, vulturul, acvila de piatră şi corbul, mierla, ciocănitoarea, porumbeii sălbatici îşi împart stăpânirea cerului în cupola albastră a Bucegilor. Ne-ar mai fi vegheat cerul patriei şi zăganul, o specie de vultur ,,bărbos" uriaş, dar din păcate fiind acuzat pe nedrept că ar fi contribuit la diminuarea populaţiei de capră neagră, a fost exterminat în perioada interbelică. Ultimul exemplar de vultur zăgan a fost împuşcat în 1934. Florile acestei regiuni montane sunt parcă rupte din raiul florilor şi replantate aici pe munte pentru încântarea noastră. Verde, bleu deschis, albastre, roşii şi roz, galben pai, mov, toată paleta coloristică se poate întâlni pe pajiştile noastre alpine. Floarea de colţ, rhododendronul, garofiţa de munte, brânduşele şi ghioceii, sângele voinicului, sunt doar câteva din sutele de specii florale minunate pe care le putem întâlni aici. Jneapănul şi ienupărul, la fel ca şi pădurile de conifere, urcă pănă spre culmi şi înfrumuseţează ca o coroană verde înălţimile acestor munţi. De la poalele muntelui până spre culmile semeţe, brazii înalţi au o culoare verde închis şi degajă în atmosferă un miros îmbătător de prospeţime, şi oxigen pur. Ei freamătă aici ca nicăieri în lume şi se ,,sfătuiesc" atunci când vântul muntelui se porneşte a ne şopti povestea zeului Zamolxis şi a dacilor liberi. Cu o mare sensibilitate poetică, Carmen Sylva versifica privind la peisajul de basm: ,,Acolo unde codri adânci înlănţuie semeţe stânci; Şi-n vale curg vâltori; Şi câmpu-i plin de flori; Grădina-ceasta ca un rai; E-al meu regat"(Sylva, p.1).

Structura potenţialului turistic antropic

Cultura începuturilor

O ipoteză lansată de autorul Eugen Popescu în lucrarea sa ,,Munţii Bucegi" cu privire la toponimul Bucegi este aceea că acest cuvânt s-ar traduce cu înţelesul ,,Cartea Geţilor". Explicaţia pe care o dă este următoarea: cuvântul buch înseamnă carte în limba sanscrită, buche în getă, alte limbi europene: buk, book (lb.engl.). Buch-Geti ar fi în traducere liberă- Bucegi-deci Cartea Geţilor sau Cartea Neamului Get (Popescu, 2015). ,,Căci nimic nu este ascuns, care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă" ne spune cartea evangheliei(Marcu 4:22-23, p.966). În oraşele şi localităţile de la limita munţilor Bucegi putem evidenţia nenumărate dovezi şi izvoare arheologice care probează prezenţa, continuitatea şi dreptul nostru ancestral pe aceste pământuri încă din epoca neoliticului. Astfel, se cunoaşte la Sinaia activitatea ştiinţifică de profil în urma căreia s-a descoperit un sit arheologic care adăpostea mai multe coliere şi topoare de bronz aparţinând culturilor autohtone; apropiindu-ne de perioada antichităţii, descoperim că simbolul marcă a Legiunii romane a-XIII-a Gemina este plasat pe cărămizile construcţiilor unui fort decopertat de arheologi în arealul localităţii Bran, în vreme ce în comuna Moroieni, dar şi la Predeal, s-au evidenţiat vetrele unor aşezări dacice.

După ilustrul savant Nicolae Densuşianu, autorul lucrării Dacia Preistorică, vârfurile Omu şi Caraiman (Cerus Manus sau Cerul Mare, Înalt) au fost consacrate divinităţilor supreme ale Rasei Primordiale Pelasge. Astfel, Caraimanul era consacrat în timpul primei religii uranice lui Saturn, ca fiind spiritul şi întruparea unui ,,domn al trăsnetului şi al fulgerului, ca judecătorul cel mai mare şi puternic al lumei". La rândul său, Vasile Lovinescu preciza:,,La Romani, în cele mai vechi inscripţii şi în Cântările Saliene, cerul apare sub denumirea de Caelus Manus, Kerus Manus sau Duonus Cerus". Meditând la legendele străvechi, Carmen Sylva se întreba în cunoscuta sa carte ,,Poveştile Peleşului": ,,Un munte care se numeşte Omul. Este oare muntele atât de mic sau fost-a omul atât de mare de s-a numit muntele după dânsul? Ce-a fost oare omul acela? Fost-a el un erou mare, care s-a bătut în bătălie? Fost-a el un pustnic, care trăia în locuri sălbatice? Fost-a el un hoţ mare al cărui nume nu îndrăznea nimeni să îl rostească? Fost-a el un împărat de care se cutremurau împărăţiile? Omul, iată-i istoria..."(Sylva, p.68). Strabon afirmă clar că acest munte este acelaşi cu Kogaionon sau muntele sfânt al dacilor. Densuşianu precizează, la rândul său, pentru a se evita confuzia: ,,Olimpul Iliadei nu este Olimpul Tesaliei ci este Olimpul cel vechi de lângă Istru unde era originea Deilor (Densuşianu, p.228). Chiar dacă Nicolae Densuşianu nu a făcut niciodată referire la ,,Sfinx" şi megaliţii ,,Babele" în cercetările sale, cu siguranţă savantul se referă la acesta atunci când afirmă: ,,Pe punctul cel mai înalt al muntelui Omu se înalţă o columnă uriaşă, învăluită de regulă în nori, iar pe un alt pisc din apropiere mai există şi astăzi cel mai important simulacru al lumii preistorice, o representaţiune umană sculptată în stâncă, de o mărime întru adevăr formidabilă" Această figură întru adevăr titanică din munţii Daciei vechi, numiţi odată ai Hyperboreilor, ne înfăţişează, după toate caracterele sale, imaginea supremei divinităţi a timpurilor pelasge. În concepţiunile religioase ale Pelasgilor, Deul cel mare al acestei rase era înfăţişat cu forme gigantice cu intenţiune ca, prin dimensiunile cele enorme ale simulacrelor, să se exprime tot odată puterea şi maiestatea acestei divinităţi"(idem).

Cu privire la formele megalitice din Bucegi care au suscitat imaginaţia oamenilor şi au făcut să se nască legende de-a lungul timpului, s-a exprimat şi marele cercetător peruan Daniel Ruzo. Acesta a vizitat România în anul 1966-1968 cu scopul de cerceta platoul Bucegi şi megaliţii existenţi în zona Peştera-Babele-Omu. Opinia distinsului cercetător a fost aceea că formele ,,Sfinxului" şi ,,Babelor" ar aparţine străvechii culturi Masma. El ne relatează: ,,Am cercetat munţii din cinci continente dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute aztăzi".Daniel Ruzo nu era de acord cu semnificaţia de ,,Sfinx"şi, de aceea accentua şi evidenţia faptul că megalitul din platoul Babele se aseamănă cu un chip megalitic asemănător, antropomorf, care este situat în platoul Marchauasi din Peru şi pe care el îl denumea Monumentul Omenirii. Savantul a arătat printre altele că faţa acestui megalit sugerează mai multe trăsături umane, care se regăsesc la rase diferite, precum şi capul unui câine pe partea nordică a acestuia. Cum acel câine are rolul de paznic al comorii, logic că ,,trebuie să existe şi o Peşteră a Tezaurului" în apropiere. În urma acestor deducţii şi cercetări s-a realizat un film numit de autori ,,Mistere în piatră". Acest scurt metraj a fost proiectat de două ori la cinematograful Scala din Capitală, după care a fost interzis de Securitate şi, ulterior, arhivat la studioul Sahia Film. Ca o ironie, cercetătorul peruan a trebuit să plătească pentru achiziţionarea unei copii a propriei pelicule, fiind apoi expulzat elegant din ţară.

Referindu-se la platoul Babelor, Lovinescu opinează: ,,Cu aceasta ajungem să vorbim despre altarele care îi sunt consacrate pe muntele sacru Caraiman. Se spune că aceste pietre reprezintă pe Dochia şi oile sale, împietrite de bunul Dumnezeu pe care îl înfruntase, ceea ce este o variantă a mitului lui Niobe şi a Niobidelor: sunt numite şi Babele". El descrie astfel împrejurimile megaliţilor: ,,Aceste altare se găsesc la 2145 de metri, pe un imens podiş care încununează muntele Caraiman. Nimic mai impresionant decât acest peisaj abstract. Crestele munţilor înconjurători formează acestui vast podiş marginile unei cupe. Chiar în mijlocul platoului, care poate avea trei sau patru kilometri diametru, se găsesc două grupuri de stânci, alcătuite fiecare din câte trei stânci. Înălţimea lor variază între trei şi patru metri... Acest platou cu stâncile sale pare să fi fost un templu stelar asemănător celui de la Glastonbury". Oricum, la ora actuală, lumea ştiinţifică nu poate să ne spună cu precizie dacă aceste monumente megalitice, Babele şi Sfinxul, sunt rezultatul coroziunii provocate de elementele dinamice ale naturii înconjurătoare sau au fost sculptate de civilizaţia începuturilor noastre. Mai probabil, această operă fost începută de natură şi apoi desăvârşită de oameni.

Celebrul hermeneut Rene Guenon apreciază basmele ca fiind vectorul de relicve în tradiţia esoterică dispărută. În privinţa relatărilor care frizează o lume fantastică, el afirma: „Atunci când o formă tradiţională este pe punctul de a se stinge, ultimii săi reprezentanţi pot, în mod deliberat, să încredinţeze memoriei colective (poporului), ceea ce altfel s-ar pierde iremediabil; era singura modalitate de a salva ce mai putea fi salvat într-o oarecare măsură; şi, în acelaşi timp, incomprehensiunea naturală a masei era o garanţie suficientă că, ceea ce avea un caracter esoteric, şi-l va păstra nealterat, menţinându-se doar ca o mărturie a trecutului pentru cei care, în alte timpuri, vor fi capabili să înţeleagă". În situaţia noastră, a românilor acum nu există acest pericol al uitării începuturilor noastre, dar totuşi, marea scriitoare şi poetă iubitoare de ţară, regina Carmen Sylva, ne deapănă spre luare aminte, legenda de dragoste neîmplinită din Cetatea Babei. Ea localizează spaţial foarte precis desfăşurarea evenimentelor din legendă: ,,Când te sui pe Prahova în sus, nu vezi cetatea Babei, căci ea este în inima Bucegiului, ea se înalţă ca o coamă ascuţită şi pare acoperită cu ruine. De la cetatea Babei până la Jepi dai de omăt care nu se topeşte niciodată" (Sylva, p.99). În această legendă se face referire la o comoară atât de mare încât aurul era adunat în grămezi din adâncurile pământului, de pitici. Apoi era tors şi împletit în fire de o vrăjitoare rea şi fata acesteia pentru a ţese beteala care împodobeşte marama tuturor mireselor din ţară în ziua nunţii. Această beteală de aur avea să le aducă tuturor fetelor care purtau cununa de aur pe cap nenorociri şi probleme grele în destinul familiei. Fata vrăjitoarei se îndrăgosteşte de feciorul familiei regale din vale. După o perioadă petrecută între oameni, observându-le caracterul josnic de a aduna aur şi bogăţii inutile, comportament transpus chiar şi în obiceiurile de nuntă, fica vrăjitoarei îi părăseşte în ajunul celebrării festivităţii. Soţul acesteia prinţul, o urmăreşte pe munte pentru a determina să se întoarcă, dar undeva, alături de cetatea ascunsă în munte, mama acesteia, vrăjitoarea, mişcă elementele naturii aruncând în văzduh pietre preţioase astfel încât zăpada se prăvăleşte de pe culmi şi îl îngroapă pe tânăr pentru totdeauna alături de tovarăşii săi. Mireasa moare de durere alături de iubitul său lângă mormântul de omăt, iar vrăjitoarea, în disperare, rosteşte un blestem cumplit care clatină muntele din temelii şi surpă cetatea din adâncurile sale. Aşa a rămas ascunsă pentru totdeauna Cetatea Babei şi bogăţiile adunate acolo.

Spiritualitate şi efecte geologice

Cu privire la această lume subterană a munţilor Bucegi, s-a exprimat şi celebrul filosof hermeneut Vasile Lovinescu, publicând la Paris, în anul 1935, lucrarea Dacia Hiperboreană. Acest studiu a fost republicat mai târziu în anul 1980 în Italia şi Franţa, unde a produs rumoare în lumea ştiinţifică. Lovinescu arăta la acea vreme, printre altele, că: ,, În plus, muntele Om este străbătut de o grotă imensă care este una din cele mai mari din lume în sensul că nu i s-a dat încă de capăt, a fost explorată doar vreo 20 de kilometri şi atât " (Lovinescu, p. 34). Probabil, din motive de discreţie patriotică, autorul nu a precizat care era componenţa echipelor de explorare, pe unde au pătruns în adânc, data acestei incursiuni sau vreo referinţă la un raport oficial. Un cercetător celebru dedicat acestor fenomene este Dan Corneliu Brăneanu. Acest căutător dedicat al adevărului a scris mai multe studii şi articole despre Centrul energo-informaţional din Bucegi. Printre alţi cercetători, şi el confirmă că în adâncul muntelui se află o reţea de tunele care ar putea face legătura cu alte centre sacerdotale din lume. O altă cercetătoare care a efectuat experimente în acest domeniu de vârf este inginerul Cristina Pănculescu. Ea a elaborat studii profunde precum şi teste de laborator foarte serioase care înainte de anul 1989, au ajuns şi în atenţia Cabinetului 2. Mai precis, este vorba despre proprietăţile geomagnetice şi energetice ale zonei Vârfului Ocolit, sau cum se mai numea pe vremuri, Vârful Bucura-Dumbravă. Ea demonstrează că, în această zonă, se află centrul energetic-informaţional al Terrei. Aşa cum arată cercetătoarea, autorităţile de dinainte de 1989 au sprijinit tacit această cercetare, dar după anii 92 s-a aplicat o conspiraţie a tăcerii, aceste cercetări nemaifiind sprijinite şi practic oprindu-se publicarea celor deja efectuate (Pănculescu, p.7). Cu prilejul cercetărilor în teren, s-au analizat mostre de rocă prelevate la faţa locului, s-au efectuat teste de electronografie asupra vârfului, constatându-se o serie de proprietăţi fizico-chimice, cu totul ieşite din comun, al acestui Întreit Stâlp al Cerului. În concluzie, se evidenţiază faptul că acest vârf (,,Ocolit" sau ,,Bucura-Dumbravă") este o zonă de contact astral, un portal de ieşire din dimensiunea noastră, cu o activitate energetică măsurabilă, care a început să iasă din latenţă odată cu anul 1986: ,,Zona care conţine acest Centru este Sanctuarul principal - Altarul Kogaiononului. Deci Muntele Sacru al dacilor se află în Bucegi; el este structurat pe trei niveluri care corespundeau la tot atâtea trepte de iniţiere: Primul nivel - Peştera lui Zalmoxis, identificată cu Peştera Ialomiţei, în 12 mai 1986; al doilea nivel - Platoul Babelor unde se află Sfinxul de la care a început totul, în 25 noiembrie 1984; al treilea nivel - Zona Vârfului Omu, care este Sanctuarul principal. Strămoşii noştri nu au ales întâmplător acest munte; ei cunoşteau existenţa acestui Centru precum şi legile care guvernează „funcţionalitatea" lui, căci, după cum aflase Herodot, geţii, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, ştiau a se face nemuritori"(Pănculescu, p.12-13).

Primul nivel de bază al acestui Centru Spiritual este, după cum s-a arătat mai sus, Peştera Ialomicioarei. Locaţia geografică şi faima terifiantă a acestei peşteri o aflăm prezentată în lucrarea ,,Poveştile Peleşului": ,,Urcând trecătoarea dintre Vârful cu Dor şi Furnica înspre cealaltă parte a Bucegilor, coborâm la Izvoarele Ialomiţei, dintre care unul se iveşte într-o uriaşă peşteră de stalactite. La gura peşterii se află o mică mânăstire aşezată acolo încă din timpuri vechi-străvechi; se zice că peştera nu are fund, că un om intrat odinioară mai în afund în ea, nu s-a mai întors la lumina zilei nici până în ziua de azi" (Sylva, p.58). Legendele arhetipale, înfricoşătoare uneori, ţesute de imaginaţia oamenilor ori întreţinute de memoria colectivă a acestora, transmise de-a lungul timpului, au un sâmbure de adevăr. Peştera Ialomicioarei este de fapt peştera unde a intrat omul Zamolxis pentru ritualul morţii şi învierii ca zeu. După relatările lui Strabon, momentul zeificării lui Zamolxis a fost cel în care fostul mare preot până atunci s-a retras ,,într-un fel de peşteră inaccesibilă altora şi acolo a petrecut o bucată de vreme"(Iscru, p.33). Herodot ne prezintă hierofania într-un mod uşor diferit: ,,Zamolxis s-a retras vreme de trei ani în încăperile subterane şi toţi l-au socotit mort şi l-au jelit"(idem, p.34).

O dată cu trecerea secolelor, creştinismul, o religie de import, venită din orientul apropiat, s-a impus venind spre noi prin Grecia, mai întâi pe litoralul getic, iar apoi în toată ţara Daciei cu mesajul sacrificiului personal şi mântuirii universale. Astfel, această religie fost acceptată de oamenii acestui pământ care aveau deja de mii de ani propria lor credinţă monoteistă, un spirit de sacrificiu nemaiântâlnit în lumea antică, precum şi legile ,,belagines" care îşi produceau efectele precise de reglaj în viaţa şi societatea antică a dacilor într-un mod foarte armonios. De asemenea, simbolurile religioase creştine existau deja aici de mii de ani înaintea apariţiei creştinismului. Elementele religiei creştine s-au armonizat treptat cu învăţăturile şi principiile monoteiste ale vechii religii zamolxiene, astfel încât dacii şi geţii s-au creştinat, nu a fost nevoie să fie creştinaţi. Aşa se face că, peste veacuri, în timpul domnitorului Mihnea cel Rău, a apărut, din porunca acestuia, un schit de călugări chiar alături de faimoasa Peşteră a Ialomicioarei (râul se numea pe vremea dacilor, Naparis). De atunci, bisericuţa clădită şi reclădită întotdeauna în gura peşterii a ars mereu, fiind transformată periodic în scrum. În timpul istoric apropiat, avem confirmarea că la anul 1818 schitul a ars complet, iar în 1919 s-a ridicat un nou aşezământ. În anul 1940 schitul a ars din nou, fiind refăcut între 1940 şi 1942 de ieromonahul Mihai Bădilă. În anul 1961, biserica a ars din nou, nefiind refăcută până în anul 1993, când aşezământul monahal s-a ctitorit din nou. Poate sursa incendiilor este apropierea periculoasă a turlei de tavan şi astfel construcţia este expusă la pericolul descărcărilor electrice care se pare că acolo produc combustia fulminantă. Sau, probabil, şefii religioşi actuali nu reuşesc să înţeleagă faptul că locul acestei bisericuţe, pur şi simplu, nu este în gura Peşterii Naparis, casa marelui învăţător dac Zamolxis. În actualitate, acest obiectiv turistic este dotat cu instalaţii de sonorizare, sisteme de proiecţie video şi de supraveghere. Sunt prezentate filme documentare pentru informarea vizitatorilor, există mijloace sonore de avertizare, pubele ecologice, bănci de odihnă şi alte facilităţi moderne ce contribuie la gradul de satisfacţie sufletească a turiştilor prezenţi.

Castele ce străjuiesc Bucegii

Privind din oraşul Sinaia la frumuseţea acestor munţi, observăm într-o poiană de basm un castel de o măreţie regală. Este castelul Peleş, reşedinţa de vară a Domeniului Regal Sinaia. Despre numele acestui loc avem relatări poetice într-un registru romantic: ,,Din Bucegiul care, vechi de bătrân ce este, a văzut aşa de multe încât nici nu-i mai vine să se mire de nimic, se avântă clocotind un pârâu de munte, atât de sălbatic şi de năvalnic, încât parcă, în răsfăţarea lui ar dori să cutreiere lumea toată. E un voinic minunat Peleş, cu părul creţ, cu ochii albaştrii şi e atât de voios şi de puternic fiindcă s-a născut în adâncimile unui munte uriaş. Se zice că vine dintr-un lac năpraznic, ascuns în fundul pământului şi în care locuiesc zânele apelor. Şi dacă stai mult lângă Peleş, aşa de mult cât să uiţi lumea, auzi cu totul desluşit cântârile zânelor", scria Carmen Sylva în opera sa de căpătâi ,,Poveştile Peleşului". Poate că frumuseţile de poveste ale pământului românesc şi apropierea de aceste elemente spirituale şi naturale au determinat în cele din urmă pe regele Carol I să aleagă în cele din urmă acest loc pentru construcţia Castelului Regal Peleş. Dar, ca întotdeauna minunile nu ocolesc pe cei puternici şi astfel, cu ocazia săpăturilor pentru realizarea fundaţiei la Castelul Peleş, s-au descoperit mai multe tăbliţe despre care s-a presupus că ar fi fost de aur, scrise în relief, într-o limbă necunoscută. După cercetarea şi descifrarea lor de către oamenii de ştiinţă s-a stabilit că ele au fost scrise în Oro Manisa-limba curată sau în Drago Manisa-graiul divin. Tăbliţele de la Sinaia au ajuns în proprietatea regelui Carol prin donaţia făcută de guvernul Lascăr Catargiu către Casa Regală a României, această operaţiune fiind efectuată în cel mai deplin secret de stat de către administraţia locală şi forţele de jandarmerie ale acelor vremuri. De aici începe dezinformarea publică sistematică şi misterul este rostogolit de-a lungul vremii. Se încearcă şi acum a fi lămurit de diverşi cercetători ai acestei afaceri neclare.Tezaurul tăbliţelor originale de la Sinaia a dispărut cu totul, nu se ştie unde, iar viitorimii i-au fost lăsate copiile în plumb, care au fost realizate la atelierele metalice ce aveau să formeze mai târziu fabrica de cuie din Sinaia şi, mai târziu, zvonul că aceste piese inestimabile se află în custodia Rusiei, fiind reţinute odată cu Tezaurul ţării. Alte răutăţi aruncate de politicienii veroşi sugerau că Regele Carol I le-ar fi topit pentru a-şi achita construcţia Castelului Regal. Astfel stând lucrurile, foarte puţini cercetători s-au ocupat de această problemă capitală pentru istoria neamului nostru deoarece s-au temut să nu fie discreditaţi ştiinţific. În timp, Castelul Peleş a fost terminat, alături fiind ridicate şi alte două clădiri emblematice pentru monarhia românească: Foişor şi Pelişor. Castelul Foişor a fost reşedinţă temporară a regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, ulterior a regelui Ferdinand şi a reginei Maria. În această casă de vânătoare, locatarii au avut în folosinţă un număr de 42 de camere. Tot aici s-a născut Mihai I, fiul lui Carol II-lea şi al reginei Elena. Acum, acest obiectiv nu se poate vizita întrucât aparţine protocolului de stat. Castelul Pelişor, devenit muzeu din anul 1993, dispune de 99 de camere de o mare valoare artistică şi arhitecturală. Stilul şi designul artistic al acestor camere a fost realizat de regina Maria şi de arhitectul Karel Liman. Una din cele mai interesante încăperi este ,,camera de aur", realizată în colaborare cu artistul vienez Bernhardt Ludwig unde se poate observa stilul misterios şi tendinţa creativă a reginei. Tot din această cameră a plecat la ceruri cea care a fost Maria, regina României. Castelul Peleş a luat fiinţă pe locul unei comori identitare a neamului nostru ce nu poate fi preţuită nicicum: Tăbliţele de aur originale. În 1875 sub piatra de temelie a Peleşului au fost îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, cu chipul lui Carol I probabil pentru a se da o încărcătură geomantică de prosperitate zonei. Slabă compensaţie pentru pământul românesc. În acest castel s-au întrunit înalţii reprezentanţi ai statului cu prilejul Consiliilor de Coroană din anii 1914 şi 1925 prilej cu care s-au stabilit acţiunile politice ale ţării şi alianţele externe.

La capătul culoarului geografic Rucăr-Bran în localitatea Bran, străveche vatră pastorală românească, se înalţă castelul cu acelaşi nume. Toponimul localităţii vine din limba slavonă ,,brana", acest cuvânt însemnând poartă sau vamă. Prima construcţie a acestei cetăţi a fost din lemn şi era numită Dietrichstein sau Torzburg, fiind plasată într-un punct strategic al drumului dintre Muntenia şi Ardeal. A servit iniţial ca fort de apărare al cavalerilor teutoni conduşi, la anul 1212 de magistrul Theodorikus. Ulterior, castelul a fost zidit din piatră şi cărămidă pe o stâncă înaltă care domină vama celor două principate. Prima atestare documentară apare de la anul 1377, atunci când regele Ludovic I de Anjou emite un act în care este menţionat castelul Bran. În legătură cu acest loc, imaginaţia populară a produs legende fantastice care fac trimitere la faptul că acest castel ar fi aparţinut domnitorului Vlad Ţepeş. Izvoarele şi documentele istorice nu confirmă acest lucru. Se pare că Vlad Ţepeş s-ar fi oprit aici doar pentru o singură noapte cu prilejul unei călătorii în Ardeal. Actual, acest obiectiv turistic a fost retrocedat familiei imperiale Habsburg, respectiv moştenitorilor Principesei Ileana şi adăposteşte colecţii de arme, mobilier şi ceramică. Acum în curtea exterioară castelului este amenajat un muzeu ţărănesc cu diverse case tradiţionale din arealul geografic Rucăr-Bran.

Spiritualitate şi cercetare ştiinţifică

„Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale, Trei turme de miei, cu trei ciobănei...". Aşa cântau păstorii români balada ,,Mioriţa" lângă vatra focului, povestind generaţiilor mai tinere despre spiritul de sacrificiu al dacilor, despre generozitatea nobilă deprinsă de la zei şi minimalizarea morţii fizice. Iată că astăzi, în urma cercetărilor ştiinţifice, este indentificată cu precizie zona supranumită ,,Gura de rai" şi măsurate efectele care se produc acolo. După cum arată cercetătorii specialişti în geofizică, ing.Vasile Rudan şi prof. Dumitru Stănică precum şi cetăţenii germani invitaţi pentru a efectua cercetări în zonă, Martin Jensen şi Marcel Wolters, această arie de un kilometru pătrat se află plasată în mijlocul unui uriaş triunghi geografic situat între vf. Omu, muntele Bătrâna şi vf. Caraiman. Această zonă se află, mai precis, în apropierea traseului turistic care coboară de pe ,,Piciorul Babelor", pe ,,marea terasă". O altă localizare a acestei arii speciale se plasează în apropiere de prima descriere, pe ,,Piciorul Muntelui Doamnele" din creastă până la baza muntelui ,,Doamnele ". Trebuie să spunem aici că pentru un necunoscător al zonei este greu şi foarte periculos să se aventureze pe munte în căutarea acestei zone cu intensă activitate geomagnetică. După cum aflăm din relatările oamenilor care au trecut prin acest loc, odată pătruns în zona de influenţă efectele se manifestă şi se percep foarte repede, oboseala dispare, starea de bine se amplifică, funcţiile organismului, fizice şi psihice, ,,resetându-se" la valori optime. De asemenea, este direct observabilă în timp foarte scurt ameliorarea diverselor afecţiuni şi patologii care vizează, sănătatea oamenilor.

Cercetătorul Vasile Rudan afirmă că aceste efecte geomagnetice apar în,,rupturile de falii, în reflexii ale scoarţei terestre sau în fenomene geologice care se înregistrează într-o formă atipică pe diagrame. Aici este vorba de ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stănică, unul din cei mai buni geofizicieni de la noi nu a ştiut să le interpreteze. În acel moment, am făcut legătura cu alt gen de anomalii atipice pe care le cercetam mai demult, ce se manifestă printr-o emisie de radiaţii patogene rămase, încă cu o origine necunoscută". Alte opinii vis-a-vis de aceste manifestări neexplicate, se referă la megaliţii plini de minerale necesare organismului uman care influenţează direct starea de sănătate. Personal, pot să afirm din proprie simţire şi experienţă că, odată ce începi deplasarea pe acest traseu (pe care l-am parcurs de zeci de ori), treptat începi să simţi o transformare benefică din punct de vedere al stării de bine. Dacă ai sosit supărat acolo, vei constata că starea de bună dispoziţie revine chiar şi în absenţa peisajului (uneori există ceaţă, plafon de nori sau precipitaţii). Un guturai sau o durere de cap se ameliorează rapid, la fel ca multe alte afecţiuni. Probabil că această stare de bine este amplificată şi de priveliştea mirifică a naturii minerale (atunci când este senin), ori a oxigenului care amplifică arderile în organism şi uşurează totodată funcţiile respiratorii. Acest munte este plin de energie vitală, dar putem spune şi că este vorba de o emergenţă a influenţelor externe organismului care determină amplificarea la nivel fizic şi chimic a propriei noastre bioenergii.

Într-adevăr pe porţiunea numită ,,Gura de Rai ", am trecut de zeci de ori în sus şi în jos şi m-am simţit bine întotdeauna, dar în acea zonă, la fel ca în multe altele din Carpaţii noştri, nu ai cum să nu te simţi bine, chiar dacă în acele locuri nu ar exista nici o influenţă geomagnetică benefică. Mai putem afirma şi că ipoteza de lucru pentru toată zona Parcului Bucegi este aceea că atmosfera este puternic saturată în oxigen ceea ce ar putea explica refacerea rapidă a resurselor energetice ale organismului, prin oxigenarea benefică a creierului. Mai presus de toate, experienţele trăite şi percepute la nivel personal, ori din relatările altor specialişti sau turişti care au parcurs această zonă, cred că aici este vorba în primul rând de o uriaşă energie spirituală, care se insinuează de undeva, dintr-o dimensiune neexplorată încă ştiinţific şi care se exprimă la nivel individual în unele cazuri, dar cel mai adesea la nivel colectiv. Această influenţă a zonei, cu sursă şi energie încă necunoscută, determină efectul psihosocial al unui impuls la cercetarea adevărului ştiinţific şi apelul la memoria perioadelor istorice ale dezvoltării noastre în multiple planuri existenţiale. Pe cale de consecinţă, acest aspect al inconştientului colectiv, accesat de uriaşa energie spirituală prezentă aici, se sublimează rapid în acţiuni dezirabile ce apar la diverşi indivizi, la care se amplifică conştiinţa şi care determină ,,trezirea spirituală" a acestora. Orice român ce vibrează la contactul cu munţii Bucegi simte şi consimte pentru totdeauna să respecte dorinţele zeilor şi strămoşilor noştri cu privire la continuitate şi la valorile Omului.

Potenţialul turistic

Potenţialul turistic al unei ţări, zone, staţiuni etc. ar putea fi definit ca fiind totalitatea valorilor naturale, economice, culturale ş.a., care, ca urmare a acţiunii omului, pot deveni obiective de atracţie turistică. Prin urmare, este vorba de acele valori a căror punere în funcţiune în scopuri turistice necesită lucrări de amenajare şi echipare, investiţii de capital şi forţă de muncă specializată (Eurocor, 2015). În acest sens putem spune că potenţialul turistic şi terapeutic al microregiunii Bucegi este uriaş. Zona întinsă a Parcului Natural este în actualitate foarte puţin pusă în valoare sub raport economic, poate doar, uneori, cu prilejul unor serbări sau festivităţi, în jurul cabanelor turistice şi pe lângă instalaţiile de transport pe cablu, dar, poate că este mai bine aşa. Aici este vatra spiritualităţii româneşti, a alpinismului românesc şi a sporturilor montane; fiecare metru în acest masiv a fost călcat de marii maeştri ai sportului şi oameni ai muntelui între care amintim: ţăranii, moş Gelepeanu şi moş Butmăloiu, regina Carmen Sylva, călătoarea şi poeta Bucura-Dumbravă, scriitorul Nestor Urechia, alpiniştii Nicolae Baticu, Ionel Coman, Nae Dimitriu, naturalistul Al. Beldie, maestru al sportului Emilian Cristea, montaniardul Gioni Baboş şi mulţi alţii pe care, spaţiul restrâns, nu ne permite să îi prezentăm aici. Pe umerii acestor giganţi iubitori de patrie ne căţărăm spre vârfurile de basm ale Bucegilor pentru a ne umple sufletele cu sănătate şi energie şi, nu în ultimul rând, pentru a învăţa mai mult despre relaţia noastră obligatorie cu natura. Valenţele comportamental afective şi energetice se pot demonstra la majoritatea turiştilor sau alpiniştilor sosiţi în acest parc natural. O stare de bine se instalează imediat ce ţi-ai încheiat deplasarea (uneori stresantă cu automobilul pe DN1-E60), te-ai cazat şi ai intrat în atmosfera binefăcătoare a oraşelor Văii Prahovei. Intri în contact cu ,,o altă lume", mai stabilă emoţional, mai lucidă şi care încă face dovada unui răspuns normal la toate problemele vieţii cotidiene. Dacă Sinaia mai vibrează la relaţia istorică şi corespondentă cu capitala ţării, în Buşteni resimţim o stare patriarhală de orăşel liniştit şi provincial, imediat ce am sosit. Un ajutor nepreţuit oferit turistului pentru cunoaşterea Parcului Bucegi este înfiinţarea Centrului de vizitare ,,Alexandru Beldie" (2014), chiar la câţiva paşi de telecabina Buşteni-Babele ori muzeul cinegetic Posada, inaugurat în anul 1996. În aceste centre culturale este prezentată şi explicată biodiversitatea florei şi faunei prezente în arealul ecologic al munţilor Bucegi. Pentru împătimiţii, sportului această zonă este un rai, deoarece aici se pot practica diverse activităţi sportive pe tot parcursul anului, dintre care enumerăm: schi alpin, schi fond, alpinism, escaladă, ciclism, plimbări de loisir, drumeţii, pescuit sportiv etc. Sportivii de performanţă se pot pregăti la Piatra Arsă într-un complex sportiv situat la alt.1950 m, dotat cu toate mijloacele moderne de pregătire şi antrenament. Sigur că şi din punct de vedere terapeutic, avem relatările unor oameni veniţi la cabana Babele tocmai din străinătate pe data de 28 noiembrie, atunci când se produce un fenomen (încă necuantificat ştiinţific precis) de energizare a Sfinxului, dar cu certe şi benefice efecte terapeutice.

Astfel, sunt oameni proveniţi din ţară şi din străinătate care se întâlnesc de această dată pentru a sta în preajma Sfinxului atunci când razele soarelui formează o piramidă ce se suprapune peste celebrul megalit. Aşa cum se arată în articole plasate pe internet, persoanele sosite la această întrunire sunt din Sibiu-România, Hamburg-Germania, Detroit-SUA, Bombay-India, Kinshasa-Congo, China, Canada şi din multe alte ţări. Nu ştim dacă este un fenomen de autosugestie colectivă, dar se cunoaşte faptul că mulţi oameni se întorc în fiecare an, recunoscători pentru că s-au vindecat ori ameliorat de boli îngrozitoare. Oameni care au venit lângă Sfinx, la data sus amintită, aduşi în cărucior, cu paraplegii ori toxoplasmoze, sindrom Down, boli autoimune, fibromialgii, depresii, virusul papiloma, s-au vindecat. Aceşti oameni se pare că au devenit foarte credincioşi, discreţi şi relativ greu abordabili pentru eventuale confirmări. De sus, de pe vârful Omu, prin fenomenul atmosferic numit ,,lentilă", în anumite zile din an, când nu există poluare, ceaţă, nori, sau mase de praf ridicat în câmpia română, se pot zări fluviul Dunărea şi Marea Neagră. În fapt, este imposibil să vezi Marea Neagră deoarece aceasta se află sub orizontul geografic; poate că, în anumite condiţii atmosferice, reflexii ale luminii soarelui oglindite în vaporii de apă, fac să se confirme observaţia unor pete strălucitoare la mare distanţă. În orice caz, de la etajele superioare ale anumitor blocuri din Capitală, se pot zări clar munţii Bucegi; condiţia este ca ziua să fie însorită şi fără nori, ceaţă sau praf ridicat în atmosferă. La nivelul simţului comun, putem afirma că potenţialul turistic al cabanelor din Bucegi este şi el subutilizat datorită unui management deficitar al publicităţii făcute Parcului Natural Bucegi şi a serviciilor oferite de aceste unităţi de cazare cu capacităţi vetuste de deservire turistică.

Turismul spiritual

„Turismul bazat pe religie supranumit turism de credință, turism de suflet sau turism spiritual a dobândit un rol important peste tot în lume în ultimii ani",acest tip de turism este animat motivaţional ,,de dorința de cunoaștere a oamenilor, de înțelegere şi a altor religii decât cea proprie și de creare a unei legături cât mai strânse cu divinitatea, indiferent de forma ei de exprimare"(Ţală, 2010). Prin această formă de turism cultural cetăţenii români pot fi educaţi, conştientizaţi şi apropiaţi de valorile noastre naţionale. Oamenii pot fi şi trebuie convinşi că bunăstarea lor fizică ori economică coexistă obligatoriu cu bunăstarea spirituală, iar aceasta nu se poate extrage decât din înţelegerea datelor istorice, ştiinţifice şi spirituale ale obiectivelor vizitate. Pentru că nu se poate să vii într-un loc încărcat de istorie, să vizitezi fără să înţelegi exact unde anume te afli, care este povestea locului, precum şi efectele acestuia asupra ta. ,,Turistul spiritual, denumit frecvent pelerin este cel pătruns de sentimentul religios, motivat de legătura pe care o simte cu divinitatea, capabil să transforme experienţele trăite, în momentele unice speciale"(idem). Multe locuri sunt pitoreşti şi uimitoare în lumea largă, dar la noi, pădurile din Bucegi sunt verzi, sunt pline de viaţă, se întâlnesc frecvent animale şi păsări adevărate, pajiştile sunt pline de plante de leac care mustesc de sănătate şi vigoare. Apele, precum cele de la ,,7 izvoare", ar putea fi sursa unui brand de ţară nemaiântâlnit nicăieri în lume. Să adăgăm în listă apele minerale din comuna Talea (lângă Sinaia) care curg liber la robinetul oricărui sătean, ori cele de la izvorul 7 bolovani (de care se interesează insistent aliaţii noştri). Centrele energetice de la Peştera, Babele şi Omul ne vorbesc clar despre principiul lui Hermes Trismegistul: ,,ce este sus este şi jos" prin efectele lor terapeutice imediate şi despre adevărul lăsat nouă de marele Zamolxis. Prin comparaţie în străinătate dacă vom vizita megaliţii din emisfera nordică şi până pe nisipul încins al faraonilor nu vom simţi nimic.

Deşi siturile lor arheologice sunt măreţe reprezentări ale unor uriaşe imperii şi culturi antice, nu găsim şi nu simţim energia pură de care se tot vorbeşte în aceste locuri faimoase. În schimb, toată admiraţia noastră pentru managementul lor turistic. Alexandra Maria-Ţârcă evidenţiază grija guvernelor vestice pentru rolul economic important jucat în economiile acelor ţări, în teza sa de doctorat: ,,Astăzi turismul religios este văzut de multe autorităţi şi organisme din domeniul turismului ca o modalitate fie de diversificare fie de salvare a unor economii cu probleme". Prin comparaţie, decidenţii noştri nu reuşesc să înţeleagă corelaţiile şi implicaţiile economice ale turismului spiritual şi religios vis-a-vis de contribuţia acestora la PIB.Totuşi, într-un fel este îmbucurător că autorităţile române nu au habar ce bogăţie fără margini administrează şi probabil că Destinul Neamului Nostru a hotărât această ,,orbire" temporară a conducătorilor noştri. În plan ştiinţific ar fi imperios necesar să iniţiem în primul rând cercetări psihomedicale şi sociologice de amploare asupra stării de sănatate a turiştilor înainte şi după încheierea unui sejur petrecut în masivul Bucegi ori în staţiunile de odihnă de la poalele acestuia. Asupra randamentului pe care îl au oamenii în muncă şi activitate după petrecerea unui concediu în linişte, cu hrană sănătoasă şi ,,apa vie" a lui Zamolxis, în aerul curat şi o energie divină, vindecătoare, aflată pretutindeni în acest areal special. Nu în ultimul rând, s-ar impune cercetări urgente asupra educaţiei ecologice şi a socializării tineretului în condiţii de altitudine şi efort specific de munte. În socius s-ar impune reactivarea obligatorie a unei infrastructuri turistice de stat, care să promoveze turismul de masă cu o componentă spirituală, ce ar asigura într-o primă etapă relansarea economică a zonei prin asigurarea ritmicităţii de deplasare a grupurilor turistice formate în special din adolescenţi, liceeni, studenţi şi tineri muncitori. La ora actuală, în mod nedemocratic, doar ,,potentaţii" sau angajaţii sistemului pot să beneficieze de loisir ori binefacerile practicării sporturilor de munte în staţiunile de pe Valea Prahovei.

Încheiere

Poate că uneori, atunci când suntem întristaţi de atâtea piedici şi neajunsuri, ne gândim că zeii şi-au întors faţa de la noi şi ne-au părăsit, ca o pedeapsă grea pentru că ne-am uitat altarele de piatră, Omul şi Sfinxul din Kogaion. Neprietenii noştri cred şi ei că legătura noastră cu Cerul s-a slăbit, pentru că acum în Bucegi vântul şuieră pe creste a pustiu, ca o aducere aminte a greşelilor noastre. Nu contează, este numai o aparenţă de moment. Primăvara va sosi şi pentru români ,,cu alaiul ei de flori".... Sub semnul Crucii Eroilor Neamului de pe Caraiman va veni o vreme, şi timpul acela nu este departe, când oraşele, satele din împrejurimi, precum şi cabanele sau hotelurile acestui masiv montan vor fi neâncăpătoare pentru masele populare sosite aici, în exod, de peste tot. În încheiere, am mai putea spune, printre altele, că noi românii am avut şi avem vocaţia de a-i respecta pe Zeii începuturilor noastre, locul în care trăim, istoria noastră şi libertatea, căci astfel existăm raţional, paşnic şi civilizat. Adică aşa cum spuneau strămoşii, cu toate greutăţile ivite pe Cale, suntem noi înşine, suntem OM.

Bibliografie selectivă:
- Kargel, Walter., Munţii Bucegi: drumeţie, alpinism, schi. Bucureşti, Bel Alpin Tur, 2000.
- Ţală, Mădălina, Lavinia., Religia o provocare permanentă pentru turismul românesc Teză de doctorat, ASE, Facultatea de comerţ, Bucureşti, 2010.
- Alexandra, Maria, Ţârcă., Modalităţi de abordare a turismului religios prin prisma ofertei aşezămintelor monahale şi a specificităţii cererii călătorilor pentru aceste destinaţii Teză de doctorat, ASE, Facultatea de comerţ, Bucureşti, 2010.
- Sorina, Vlad., Vasile Ştef., Spaţiul mistic şi turismul,Universitatea Creştină ,,Dimitrie Cantemir" Sibiu, 2004.
- Dana, Mihai., Buceagul, misterioasa denumire care a dat numele munţilor Bucegi. Vârful Omu sanctuar dacic. Adevărul.ro (sursă net 04.06.2013) consultat la data de 27.12. 2015.
- Aurel, Medve., Pe urmele unor legende din Carpaţi Editura Silvania, Zalău, 2004.
- S.C. Altrix., Studiu de potenţial şi dezvoltare turistică. Oraşul Buşteni. Jud. Prahova, iulie 2009.
- Romavia., Sufletul Neamului Românesc. Legenda Nemuritorilor din Valea Dunării. Zamolxis, Primus Getarum et Euruopae Legislator.Editura Anima Mundi, Bucureşti, 2011.
- Costel, Eugen, Popescu., Munţii Bucegi. Editura DacoRomână TDC, Bucureşti, 2015, p,4.
- Nicolae, Densuşianu., Dacia Preistorică, Editura Arhetip, Bucureşti, 2002 p, 226.
- Bucura, Dumbravă., Cartea Munţilor, Editura Cartea Românească,Bucureşti,1924.
- Vasile, Lovinescu., Dacia Hiperboreană Editura Rosmarin, Bucureşti, 1996.
- Cristina, Pănculescu., Taina Kogaiononului muntele sacru al dacilor Editura Ştefan, Bucureşti, 2007.
- Adrian, Bucurescu, Tainele Tăbliţelor de la Sinaia Editura Arhetip, Bucureşti, 2005.
- Biblia., Printed in Great Britain Britain by Richard Clay, ltd. Bungay, Suffolk, 1990.
- Dănuţ, Călin., Prin Munţii României. Munţii Bucegi, Editura Erc Press, 2006.
- Ionuţ, Dima., Gura de rai locul unde oboseala dispare brusc. Zonă misterioasă considerată un Sfânt Graal al excursiilor montane în România. (net.19-aug-2015).
- Eurocor-Ghid de turism, 2015.

Webliografie:

www.carpati.org/toponim/muntii_bucegi__o_veche_descriere_1924_/38/ consultat la data de 15.01.2016
www.adevarul.ro/locale/ploiesti/buceagul-misterioasa-denumire-dat-numele-muntilor-bucegi-varful-omu-sanctuar 1_51ad8ee2c7b855ff565685c3/index. consultat la data de 16.01.2016.
www.art-emis.ro/analize/881-bestializarea-globala-2. consultat la data de 19.01.2016
www.art-emis.ro/jurnalistica/2342-gura-de-rai-din-bucegi-intre-legenda-si-realitate. consultat la data de 19.01.2016.
www.evz.ro/in-talea-se-bea-apa-minerala-de-la-robinet-814994. consultat la data de 20.01.2016.
www.adevarul.ro/locale/targoviste/babele-sfinx-disputa-dambovita-prahova-document-1_52f9c309c7b855ff563e0270/index. consultat la data de 21.01.2016.
www.bucegipark.ro consultat la data de 22.01.2016.
www.adhoc.ro/hellodambovita/articol/20/Zona+montan%C4%83 consultat la data de 23.01.2016.
www.altrix.ro/documente/Parte%20scrisa%20-%20Studiu%20turistic.pdf consultat la data de 24.01.2016.
www.adhoc.ro/hellodambovita/articol/20/Zona+montan%C4%83. consultat la data de 25.01.2016.
www.wonderfulromania.ro/castelele-foisor-si-pelisor-resedintele-regelui-ferdinand-si-a-reginei-maria/ consultat la data de 25.01.2016.
www.documents.tips/download/link/26-lectie-demo-ghid-de-turism consultat la data de 26.01.2016.