Managementul incidentelor critice, la nivel de ţară poate deveni o concepţie ştiinţifică cumulativă, de psihologie aplicată, acţiuni, programe, campanii, care pot aborda şi realiza în operă finală acţiunea de stabilizare fizică şi emoţională în caz de dezastre, a unor mase largi de oameni. Acest concept ar putea avea rolul de a oferi o identitate aplicativă cercetărilor din domeniul specializat, formând o imagine reală, obligatorie şi pozitivă a acţiunilor ce se impun obligatoriu în cazul nedorit al unei catastrofe sau al unui cataclism. Referindu-ne lmanagementul incidentelor critice la nivel de ţară am putea spune şi că, dacă se va realiza va fi cartea de vizită a unei ţări civilizate, membră a UE şi a organizaţiei NATO, ţară care depune eforturi reale pentru pentru siguranţa cetăţenilor ei alături de toţi europenii. Grupul ţintă, explicat iniţial ca nucleu şi de dorit ulterior, ca masă generalizată a acţiunilor umane în caz de incidente critice, se focusează pe aşa-numiţii ,,peers”, adică voluntarii civili implicaţi efectiv pe teren în acţiunile de salvare, limitare a dezastrelor, securizare emoţională, precum şi la ajutorul oferit autorităţilor în trierea a populaţiei afectată psihologic la dezastre. În cadrul acestei construcţii administrative mai întâti ar trebui incluse şi popularizate până la saturaţie programele de educaţie, investiţiile specifice precum şi programele de cercetare ştiinţifică a comportamentului oamenilor. Managementul situaţiilor critice şi de dezastru la nivelul ţării dar şi în afara ei, este un proiect necesar, laborios şi realizabil la confluenţa multor instituţii, civile, militare, diplomatice, academice dar şi de publicitate; toate acestea având responsabilitatea de ,,a remodela” metodologia învechită ori contorsionată a abordării comportamentelor umane în sinistru. Nu în ultimul rând ar avea rolul de a estompa percepţia opiniei publice în privinţa mijloacelor de intervenţie, apreciate actual ca fiind insuficiente în cazul unui sinistru. Managementul incidentelor critice trebuie să debuteze real încă din primele minute de la producerea unui eveniment nefericit; înseamnă de fapt asocierea eficientă şi utilă a noţiunilor de psihosociologie aplicată, voluntariat ca expresie a conştiinţei românilor, punerea în operă a ideilor şi soluţiilor valoroase din câmpul interdisciplinar umanist dar şi cel tehnic, pentru limitarea proporţiilor dezastrelor.

Delimitări conceptuale

Potrivit concepţiei sociologice subiectiviste, voluntarismul vizează şi consideră voinţa umană ca factor hotărâtor al istoriei, atribuind actual proceselor voliţionale un rol determinant în acţiunea socială; concepţia psihologică apreciază de asemenea că în viaţa psihică individuală, rolul hotărâtor al acţiunii umane cu scop îl au procesele psihice voliţionale. Ce sunt incidentele critice (I.C.)? Incidentele critice sunt reprezentate de orice eveniment produs instantaneu, pe neaşteptate şi fără o atenţionare imediată, care are un impact suficient de mare, asupra unui număr însemnat de persoane, pentru a produce reacţii emoţionale semnificative, în prezent sau posibil în viitor. Nu trebuie să ne punem problema dacă, ci când anume se va întâmpla un eveniment major în viaţa noastră. Dacă nu suntem pregătiţi, în câteva minute am putea să ajungem la nivelul preistoriei la nivel de naţiune sau chiar de ,,Uniune”. Ce este programul Managementul Incidentelor Critice ? Managementul Incidentelor Critice se doreşte a deveni un sistem integrat de monitorizare, destinat prevenţiei pre-incident, intervenţiei pe timpul şi post-incident, utilizat pentru ameliorarea stării de sănătate şi a reacţiilor psihice care apar sau se pot instala, în situaţii specifice incidentelor critice, la grupurile implicate direct sau care au fost martor la eveniment. Aşadar, este de aşteptat ca voluntarul şi voluntarismul, respectiv individul şi acţiunea sa, în participarea la desfăşurarea programului Managementul Incidentelor Critice, să ofere servicii din proprie iniţiativă, fără a fi obligat şi fără a fi remunerat pentru activitatea socială şi profesională desfăşurată în sprijinul oamenilor aflaţi în situaţii critice. Aceşti voluntari trebuie să înţeleagă că în primul rând că prin acest comportament civic şi omenesc îşi ajută semenii dar, pe cale de consecinţă şi propria persoană şi pe cei dragi. De asemenea, trebuie menţionat că deşi activitatea de voluntariat este benevolă, persoanele voluntare se vor angaja în acţiuni coordonate de către instituţiile militare specializate ori de către structurile administrative sau diplomatice care ar trebui să aibe în răspundere gestionarea programului M.I.C. Aceste competenţe şi atribuţii vor fi cunoscute, înscrise şi instruite în acest sens, în funcţie de specialităţile şi profesiile pe care le deţin. Literatura de specialitate mai aduce în atenţie un anumit tip de voluntariat şi echipe de voluntari, denumiţi „peers”, compuse din persoane care fac parte din anumite colective de muncă, instruite şi antrenate în scopul acordării suportului psihologic şi vital imediat după un incident critic (J.Mitchell, 1996). Echipele de voluntari vor fi pregătite să intervină în condiţii de confidenţialitate privind cauza, analiza şi persoanele implicate în incidentele critice. Şi acest tip de voluntariat dovedeşte că prezintă o serie de valenţe pozitive, care permit organizarea, pregătirea şi implicarea chiar la locul de muncă al acestora şi că indivizii manifestă interes şi se identifică cu organizaţia, profesia şi colegii, fiind însoţite de rezonanţă afectivă crescută şi suport afectiv optim.

Evenimentele care pot fi incluse în categoria incidentelor critice

În societatea de astăzi o serie de incidente, de genul celor aviatice sau actelor teroriste, considerate critice, se produc cu o frecvenţă ridicată şi cel mai adesea se soldează cu foarte mulţi morţi sau răniţi. Mediatizarea intensă a acestor evenimente afectează în mod indirect anumite categorii de oameni, care devin astfel participanţi la tragediile umane, individuale sau sociale, suferind alături de cei afectaţi şi resimţind în plan psihic efectele acestora. În categoria incidentelor critice vor fi cuprinse evenimentele care se declanşează instantaneu şi care au un impact emoţional şi o încărcătură afectivă negativă asupra unui număr mare de persoane, cum ar fi: accidentele de aviaţie sau evenimentele de zbor (aterizare forţată, prăbuşire, deturnare, incendiu la bord etc.); catastrofele naturale (inundaţii, cutremure, alunecări de teren, incendii etc.); accidentele rutiere în care sunt implicate mijloace de transport în comun cu număr mare de persoane sau accidentele desfăşurate în lanţ; accidentele feroviare sau de metrou soldate cu mulţi răniţi sau morţi; exploziile urmate de incendii extinse care produc panică colectivă, morţi şi răniţi; actele de terorism sau atacurile armate în care sunt implicate mai multe persoane; violenţele publice desfăşurate cu cruzime şi urmate de agonia unor persoane sau dezumanizarea acestora; răpirile de persoane/grupuri de persoane sau luarea de ostateci în instituţii publice, aeroporturi, aerogări, staţii de metrou, supermarket. Nu intră în acest concept-program următoarele situaţii: sinuciderea unei persoane, în mod izolat, când este singur, fără martori imediaţi; cazurile individuale fără implicaţii colective; cazurile fără rezonanţă afectivă şi implicaţii sociale.

Manifestările psihice specifice incidentelor critice

Manifestările psihice specifice incidentelor critice reprezintă reacţiile fizice şi emoţionale, neobişnuit de puternice, care apar atunci când te afli în faţa unui incident critic şi care pot influenţa capacitatea de adaptare şi răspuns pe timpul şi după situaţia respectivă. O reacţie puternică este normală pentru orice persoană în situaţia declanşării imediate, surprinzătoare şi neaşteptate a unor incidente. Puţine persoane pot rămâne neafectate, deşi reacţiile şi intensitatea acestora diferă de la o persoană la alta. De asemenea este cunoscut faptul că unele reacţii pot apărea imediat iar altele pot să apară sau să reapară mai târziu, după zile, săptămâni sau chiar luni, cum ar fi de pildă simptomele stresului posttraumatic. Este de aşteptat să întâlnim simptome sau manifestări specifice tulburărilor afective, de diferite intensităţi, tulburărilor nevrotice sau atacului de panică, cuprinse în patologia: anxietăţii; depresiei; stresului acut; stresului cronic; stresului posttraumatic.

Gestionarea evenimentelor şi a reacţiilor determinate de incidentele critice

În ţara noastră, pentru gestionarea unor astfel de evenimente se va implementa programul numit generic Managementul incidentelor critice (M.I.C.), care va cuprinde mai multe etape, proceduri, metode de intervenţie şi specialişti pentru aplicare. Scopul implementării programul M.I.C constă în asigurarea unui serviciu permanent pentru sprijinul populaţiei, pregătirea acesteia la nivel de masă în vederea recunoaşterii şi prevenirii unor manifestări specifice simptomelor depresiei şi stresului posttraumatic, cât şi optimizării intervenţiei propriuzise de salvare atât la nivelul personalului martor cât şi la cel implicat sau afectat direct de producerea unor incidente sau accidente considerate critice şi care au implicaţii majore. Programul M.I.C. este un program care ar fi gestionat de o structură guvernamentală, de regulă de către o structură din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională. Ar trebui să cuprindă mai multe secţiuni corespunzătoare unor domenii profesionale utile scopului şi să poată fi gestionat de către unul din următoarele domenii ale spectrului profesional: educaţiei şi formării profesionale; resurselor umane; administrativ; operativ.Proiectul M.I.C. se pretează a fi aplicat şi gestionat, în primă urgenţă, de următoarele structuri, organizaţii sau instituţii care pot avea un potenţial de risc ridicat: aeroporturi şi aerodromuri; structuri militarizate aflate sau destinate misiunilor de luptă în cadrul N.A.T.O.; unităţi publice unde sunt concentrate populaţii numeroase, cum ar fi şcoli, spitale, centre comerciale; unităţi de asigurare a serviciilor medicale şi sociale, cum ar fi spitalele, căminele de bătrâni, grădiniţele; instituţii şi societăţi care asigură transportul de persoane, cum ar fi gările, aerogările, staţiile de metrou, cât şi mijloacele de transport, respectiv trenuri, garniturile de metrou, avioanele, autobuzele.

Etapele pentru implementarea programului M.I.C.

Implementarea şi gestionarea unui astfel de program trebuie să se constituie într-o formă de interes guvernamental, instituţional şi profesional, mai cu seamă de către instituţiile enumerate anterior, considerate că desfăşoară activităţi care pot avea un potenţial de risc ridicat. Încă înainte de starea excepţională, dezastru sau război este foarte important să existe situaţii demografice cu indicatori şi indici foarte precişi cu privire la calitatea resurselor umane care pe lângă completarea eventuală a forţelor de intervenţie angrenate în acţiuni se evidenţiază şi ca funcţie de rezervă. De fapt în situaţii excepţionale populaţia se împarte în două categorii: o parte care se iniţiază în acţiunile directe de limitare şi devansare a acţiunilor ostile sau dezastrelor majore şi o categorie la fel de importantă care se ocupă de producţie şi manageriatul situaţiilor de criză, cu posibilitatea substituirii celor două categorii în mare parte la caz de nevoie. În acest context este importantă conştientizarea generală a oamenilor în vederea implicării şi mobilizării lor voluntare vis a vis de interesul general pentru apărarea patriei în orice situaţie şi deci şi în cazul producerii dezastrelor. Voluntariatul din data de 11 septembrie este o tradiţie pentru cetăţenii americani de la producerea atacurilor teroriste la New York şi până astăzi. În cadrul acestor actiuni de voluntariat oamenii din toata America, dând dovadă de patriotism, merg în centre strategice, pregătesc şi ambalează obiecte necesare pentru armată şi soldatii americani deplasaţi Afganistan pentru stoparea fenomenului terorist.

Suportul psihologic iniţial nespecializat

Incidentele critice nu pot fi anticipate, însă stresul provocat de acestea poate fi prevenit prin creşterea rezistenţei la expunere, prin identificarea şi experimentarea unor mecanisme de coping sau prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, care poate fi dobândit, învăţat şi practicat fără prezenţa sau asistat de un specialist. Reacţiile faţă de un incident critic sunt simptome normale trăite de oameni normali în urma unor evenimente anormale. Aceste simptome pot influenţa temporar capacităţile persoanelor de a face faţă unor situaţii de muncă, cu încărcătură afectivă negativă sau unor situaţii neobişnuite. Majoritatea oamenilor îşi vor putea diminua simptomele, frecvenţa şi intensitatea acestora pe parcursul a câtorva zile sau săptămâni prin şedinţe de detensionare sau de analiză, precum şi prin discutarea îngrijorărilor sau preocupărilor excesive în cadrul familiei sau împreună cu unele persoane de încredere, din rândul prietenilor, apropiaţilor şi colegilor. Dacă simptomele persistă atunci este recomandat ca cel implicat să se adreseze unui psiholog, psihiatru, asistent social sau în cazurile special justificate în sistem confesional. Este recomandat ca fiecare persoană, membru al unei instituţii sau organizaţii, să fie informat şi pregătit pentru a recunoaşte simptomele psihice precum anxietatea, depresia, panica sau de pune în aplicare următoarele intervenţii minimale: să asculte cu atenţie, răbdare, grijă şi să încurajeze destăinuirea; să nu forţeze relatarea sau verbalizarea; să nu trateze persoana ca pe un bolnav sau ca pe un copil; să petreacă mai mult timp în compania persoanei afectate; să încerce să înţeleagă starea şi să nu judece sau să dea sfaturi; să nu subestimeze sau exagereze situaţia în care se află persoana respectivă; să nu ofere promisiuni false; să se ofere să facă împreună lucruri obişnuite şi rutiniere; să fie lăsat să-şi ofere timp pentru el şi să nu-l sufoce cu atenţia acordată; să nu interpreteze furia sau resentimentele ca ceva cu referire la persoana adresată; să solicite ajutor specializat dacă nu face faţă; să-l asigure de suportul său afectiv, moral şi afectiv.

Primul ajutor psihologic în condiţii de dezastru

Tipuri de reacţie psihică: Spaima

Puţine persoane îşi pot reţine mina şi comportamentul în caz de pericol iminent, persoanele cuprinse de spaimă sunt palide au transpiraţii reci, le tremură mâinile şi picioarele, le clănţăne dinţii au greţuri şi ameţeli, bătăile inimii accelerate, vocea stinsă, idei confuze şi o stare generală de epuizare. Depresia-este o reacţie psihică care schimbă complet comportamentul anterior al individului. Cei care trec prin această stare sunt paralizaţi, încremeniţi de emoţie, dezorientaţi spaţio-temporal, deprimaţi, când li se vorbeşte nu răspund. Supraexcitarea-oameni aflaţi în această stare dau impresia că depun o activitate intensă şi necesară. Vorbesc mult, fac glume inoportune, au o mare încredere în ei şi nu admit nici o critică. În schimb ei critică cu vehemenţă tot ce văd fără discernământ. Pitiatismul- pitiatisme, s. n. (Med.) Este un ansamblu de tulburări nervoase (isterice) vindecabile prin sugestie. Panica-este fenomenul psihopatologic colectiv, care apare în mod brusc cu ocazia unui pericol vital şi în condiţii favorabile de mediu. Are trei faze de manifestare: faza de şoc, faza de reacţie şi faza de restabilire. Primul ajutor psihologic-pentru a preveni apariţia tulburărilor psihologice care pot apărea în situaţii de calamitate natural şi catastrofă, populaţia trebuie informată şi pregătită asupra caracterului şi conţinutul pericolului. Ideal este de se organiza o acţiune sistematică de instruire teoretică şi practică prin lecţii, şedinţe şi exerciţii, broşuri de popularizare, filme şi concursuri de aplicaţie, expoziţii etc.

Dacă în caz de dezastru apar tulburări acestea trebuiesc combătute energic încă din faza de început: înainte de reconfortarea psihologică, persoana trebuie reconfortată fizic, şi anume adăpostită, pansată dacă este rănită, invitată să se odihnească, să bea apă, ceaiuri, să se spele, să-şi schimbe vestimentaţia etc; obligatoriu se scoate de lângă persoanele rănite; cu calm şi răbdare se stabileşte liniştea rănitului, I se înlătură spaima, fără ironie şi dojană, asigurândul că simptomele care le are se vor atenua în curând şi îşi va relua activitatea normal; trebuie lăsat să-şi povestească întâplările prin care a trecut, aceste contribuind în mare măsură la restabilirea calmului; fiecăruia trebuie să i-se creeze o ocupaţie care să nu comporte răspundere deosebită dar să relame atenţie. Trebuie avut în vedere că panicarzii pot declanşa orcând o panică generală. Ei trebuie izolaţi urgent de ceilalţi fără a fi bruscaţi şi nici stropiţi cu apă rece pentru că aceste mijloace ar putea favoriza intrarea în panică a celor care asistă şi care sunt predispuşi la panică. Deşi s-a manifestat şi după 1977, sindromul de stres post-traumatic a fost mai puţin studiat la noi. Această stare survine la câteva săptămâni sau luni de la expunerea la şoc şi este însoţită de retrăirea dureroasă a evenimentelor traumatice. Apare sentimentul de disperare şi de neputinţă, de dezvinovăţire, impresia şi convingerea obsesivă că evenimentul se produce din nou ceea ce poate aduce persoana la cădere psihică. După seismele din Vrancea din august 1986 sunt cunoscute reacţii de panică ale locuitorilor care şi-au părăsit locuinţele un timp. Ca urmare a cutremurelor repetate din Banat din 1991-1993 în zona Banloc Voiteg, Dr. C.Lupu din Timişoara a analizat tulburările psihice la copii şi adolescenţi din 12 localităţi. S-a constatat că cca.60% din populaţia infanto-juvenilă s-a încadrat în criteriile sindromului post traumatic. În concluzie, primul ajutor psihologic trebuie să combată tuburările psihice generate de dezastru, prin aplicarea unor reguli de ordin general la care se adaugă izolarea panicarzilor şi de creare de diverse ocupaţii pentru ceilalţi psihotraumatizaţi.