De la o vreme încoace actualul guvern al României, cu primul ministru, vârf de lance, a asmuţit populaţia ţării împotriva „pensiilor nesimţite". Foarte bine, vor spune unii, foarte bine spun şi eu dar... uite că există un „dar"... sau cum se striga pe vremuri la circurile ambulante: „pe-afară-i vopsit gardu', înăuntru-i leopardu'!", dându-i dreptate înţeleptului Grigore Alexandrescu şi fabulelor sale: „legea e pentru căţei, nu şi pentru dulăi!" De-a lungul celor două decenii, toţi cei care s-au perindat la putere au avut grijă de viitorul lor, asigurânu-şi o pensie - rentă viageră - convenabilă. Membrii Parlamentului României au girat aranjamentele şi le-au aplicat pecetea legii. Confruntându-se cu prăbuşirea sistemelor de pensii, tehnocraţii recomandă cariere mai lungi de 40 - 45 ani pentru „muritorii de rând", adică românul să se pensioneze la 65 de ani, „fără discriminare de sex". Neuitând că durata medie de viaţă a românului se învârte în jurul a 68 de ani, rămân nedumerit: de ce nu au fixat vârsta limită de pensionare la 70? Ar fi fost mult mai eficient! Urmând raţionamentul, am descoperit o doză apreciabilă de amuzament amar într-o glumă care circulă prin România: „Începând cu 1 noiembrie 2010, pensionarii vor fi îndrumaţi să treacă pe culoarea roşie a semaforului. Dacă până la 15 noiembrie rezultatele nu vor fi semnificative, atunci trecerea pe roşu va deveni obligatorie!" S-a făcut multă zarvă, s-a strigat pe toate posturile de televiziune despre pensii, despre reglementarea sistemului actual şi câte şi mai câte. „Europa" civilizată arată cu degetul spre România, acuzând - de cele mai multe ori justificat - corupţia şi abuzurile. Mai nou, cu puţină atenţie şi ceva perspicacitate, oricine poate observa că politicienii noştri se luptă din răsputeri să penetreze administraţia Uniunii Europene. În ce sop? Sunt ei, „europenii", mai corecţi decât „ai noştri"? Deşi nu se cade, haideţi să aruncăm totuşi o privire în curtea vecinului, în cazul de faţă, în ograda Uniunii Europene. Este dreptul nostru să vedem, să constatăm unele similitudini.

Pentru funcţionarii din Uniunea Europeană a fost aprobată pensionarea la vârsta de 50 de ani, cu 9.000 € pe lună! Pe parcursul acestui an se vor pensiona la 50 de ani cu o pensie de 9.000 € pe lună, 340 de funcţionari. Da, aţi citit corect!
Pentru a sprijini integrarea personalului provenit din noile state membre ale UE mai vechii funcţionarii din ţările membre cum ar fi: Belgia, Franţa, Germania şi altele, vor primi din partea Europei, generoasă ofertă-cadou. De ce? Numai ca să se pensioneze. Cine plăteşte? Arhaicul răspuns „turcu' plăteşte!" rămâne valid, numai că, în speţă, turcu' sunt eu, dumneavoastră, contribuabilul Uniunii Europene. EI, mai marii Parlamentului European, ca şi AI NOŞTRI votează legi fără control şi îşi atribuie „asigurări aurite" cu impozitele noastre. Cu ce sunt EI mai buni şi mai corecţi decât AI NOŞTRI? Tehnocraţilor europeni li se permite să se bucure de „pensii nesimţite". Iată câteva exemple, cred eu, edificatoare:
- Giovanni Buttarelli, care ocupa postul de „Asistent Supervizor de protecţia datelor", va primi numai după un an şi unsprezece luni de serviciu (noiembrie 2010), o pensie de 1.515 € pe lună, echivalentul a ceea ce i se „oferă" unui angajat francez din sectorul privat, după o carieră completă de 40 ani.
- Colegul său, Peter Hustinx şi-a văzut contractul reînnoit cu încă cinci ani şi va avea dreptul la aproape 9.000 de € pensie pe lună. Nimeni nu îi întrebă şi mulţi alţii se bucură de acest privilegiu, deci e firesc să profite:
- Roger Grass, grefier al Curţii de Justiţie, va primi 12.500 de € pensie pe lună.
- Pernilla Lindh, judecător la Tribunalul de Primă Instanţă, 12 900 de € pensie pe lună.
- Dámaso Ruiz-Jarabo Colomer, avocat general, 14.000 de € pe lună...

Fiind în funcţie de la mijlocul anilor 1990, în curând vor „avea un stagiu complet" şi astfel vor obţine maxim de 70% din ultimul salariu. Este lozul câştigător mult visat. Nu numai că pensiile lor „sparg plafoanele de pensionare", iar pe deasupra este suficient să presteze un serviciu timp de 15 ani şi jumătate, pentru a valida o cariera completă. Noi avem obligaţia celor patru decenii şi mai bine ca „slugă la stăpân", acestea fiind programate a fi lungite. Dacă iniţial „pensiile nesimţite" au fost rezervate doar membrilor Comisiei Europene, de-a lungul anilor, acestea au fost acordate şi altor angajaţi, astăzi alcătuind împreună o adevărată armată: judecători, magistraţi, grefieri, controlori, mediatori etc. Ceea ce este extrem de grav şi se ştie prea puţin este faptul că beneficiarii nu contribuie nici cu un eurocent la pensiile lor. Din nou „turcu' plăteşte!", adică tot contribuabilul european, care cotizează întreaga viaţă activă şi căruia i se aminteşte de orice întârziere. Judecătorii Curţii de Conturi la nivel european, presupuşi controlori ai modului în care se cheltuiesc banii Uniunii Europene, nu uită să-şi joace rolul de „jandarmi" la Bruxelles şi dau lecţii de ortodoxie bugetară. Domniile lor beneficiază de sistem, nu plătesc cotizaţie şi au ambele mâini vârâte până la umeri în sacul cu aur, iar „pensiile nesimţite" europene sfidează. În momentul dificil prin care trece acum România, când viitorul pensiilor este serios compromis de violenţa crizei economice, de prăbuşirea economiei naţionale şi de brutalitatea şocului demografic, oficialii europeni beneficiază, şi pe cheltuiala noastră, de pensii de 12.500-14.000 € pe lună, după doar 15 ani şi jumătate de carieră.

De parca situatia economica actuală a Romaniei ar putea permite „jocuri politice", puterea şi opozitia îşi aruncă una alteia fel de fel de „atribute", mă rog, de-ale politichiei... Şeful statului roman a ordonat, iar „omul de serviciu" (omul care face treaba murdară) a instaurat dictatura F.M.I. în România. Simţindu-se în elementul lor, reprezentanţii acestei hidre nesăţioase dictează fel de fel de condiţii aberante, adâncind marasmul. Politicienii noştri de mucava se joaca „de-a baba oarba" cu legile statului: diminuează salariile (nu şi pe-ale lor), ciuntesc pensiile (nu şi pe-ale lor), aruncă oamenii în stradă (nu şi dintr-ai lor)... Oare prin „strădania cui a ajuns România, în doua decenii, Cenuşereasa Europei? Ştim prea bine, cu toţii. Având îndoieli puternice asupra coeficientului de inteligenţă al „aleşiilor neamului" constat că aceştia trăiesc într-o lume aparte, o lume ireală îngrădită de „cercul lor de legi". Ei nu acceptă alte opinii, nu ascultă, sau, mai rău, pariază pe bunuri care nu le aparţin, fiind în măsură să realizeze aceasta „performanţă", chiar impotriva intereselor poporului, care i-a trimis în cel mai înalt for legislativ al ţării.

Încă un amănunt, cine este Preşedinte al U.E.? Este membru marcant al „Grupului Bilderberg", conservator catolic în politica belgiană, controversată şi contestată personalitate politică, mai ales de pe vremea când deţinea funcţia de prim ministru al Belgiei. „S-a remarcat prin folosirea unor tertipuri dintre cele mai jenante pentru a evita un vot decisiv din parlament". Jurnalistul care a dat publicităţii detaliile scandalului prin care afirma că „se pune la cale o construcţie continentală - U.E., - în condiţiile în care ea funcţiona nedemocratic", a fost fost demis, de la The Wall Street Journal, pentru faptul că a descris critic evenimentul. La trecerea sa prin România noul preşedinte al U.E. nu s-a sfiit să afirme, referindu-se la slujitorii Bisericii Ortodoxe Române: „Să terminăm o dată cu corbii ăştia negrii!" Iată că asemenea României, şi la conducerea U.E. se perindă acelaşi gen de lideri politici mitocani, dispuşi să aplice măsuri nepotrivite, pentru a impune decizii contrare bunului simţ şi echităţii sociale.