Ei, politicienii le vor distruge și pe celalalte dacă tu nu faci nimic. Iată soluția: din ignoranță crasă, incompetență și trădare de interes național, clasa politică din ultimii 27 de ani, aruncă la groapa istoriei cea mai autonomă economic clasă socială din România, țărănimea. Astfel din 4,3 milioane de familii de țărani în 2007, în numai 13 ani populația de țărani independenți financiar, cultural, social, politic, este pe cale de a fi pulverizată din punct de vedere structural. România a pierdut astfel din punct de vedere comercial, în ultimii 10 ani, 3,2 milioane de familii de țărani (cca 9 milioane de suflete), familii care au trecut la agricultura de subzistență în prima fază după care se vor așeza pe lavița istoriei. Până în 2020 sunt pregătite să iasă din sistemul comercial încă cca. 700.000 de familii (cca 2,1 milioane de persoane). Pentru clasa politică actuală cca. 200.000 de agricultori cu ferme agroindustriale sunt suficienți ca să ne pună mâncare ultrachimizată în farfurie pentru a ne mai rări, „la creșterea demografică exponențială" pe care o are țara.
În acest răstimp avem de a face cu o clasă urbană ignorantă, care în mod pasiv acceptă să meargă la supermarket, de unde să cumpără în mod iresponsabil pentru copiii lor alimente străine, de mâna a zecea, extrem de nocive din punct de vedere rezidual (conținut legal ridicat în pesticide, radiații, îngrășăminte, metale grele, E-uri). În toată Europa consumatorul urban este cel care a sesizat primul interesul lui pentru sănătate și s-a mobilizat pentru construirea de relații directe de aprovizionare cu țăranul. La noi mirajul supermarketului încă mai persistă și doar incidentele alimentare din ce în ce mai dese cu așa zisele alimente din supermarket, îi mai pot trezi pe unii la realitate.
Ce au făcut o parte însemnată din consumatorii europeni în ultimii 27 de ani pentru aprovizionarea cu alimente de la țărani?
- au „adoptat" o familie de țărani din punct de vedere social (troc de copiii la sfârşit de săptămână și vacanțe) și economic (petrecerea sfârşitului de săptămână și a concediilor în ferme, aprovizionare cu alimente);
- finanțează din impozitul pe venit și impozitul pe profit (cei ce au societăți) lanțuri alimentare scurte între țărani și consumatori;
- au cumpărat un porc, vițel, miel, ied, familie de albine , la început de an (ce rămân în fermă) ca să aibă motive să meargă cu copiii și nepoții în fermă în mod periodic;
- s-au organizat juridic în O.N.G.-uri (gen ASAT, Coș Țărănesc, etc...) de cca. o sută de familii de consumatori (ce iau înprumuturi din bancă pentru a finanța investiții în fermele țăranilor identificați pentru furnizare de alimente; ce interelaționează cu țăranii d.p.d.v. social cu obligații clare în contractul de abonament) cu care semnează un abonament anual de aprovizionare și schimburi sociale (vacanțe, concedii, ajutor în ferme, recoltat produse direct în ferme, etc...);
- au cumpărat o suprafață mică (500-1.000 m2) din ferma țăranului ca să-și poată instala o casă de vacanță;
- mențin o legătură permanentă între copiii țăranilor și orășenilor pentru perenizarea contractului social și comercial;
- își construiesc o autonomie alimentară parțială producându-și o parte din alimente;
- își construiesc O.N.G.-uri cu țăranii pentru a crea o rezistență în fața fenomenului de mondializare și se luptă pentru fiecare bucată de pământ țărănesc;
- își construiesc ONG-uri sociale de luptă pentru valorile civilizației rurale;
- își construiesc mecanisme de solidaritate între mediul urban și rural (gen claca noastră de altădată, șezătoarea etc...)
Într-o astfel de lume în care trăim oamenii apreciază doar lucrurile rare, iar țăranul român va deveni în următorii 5 ani o raritate și ne așteptăm în mod firesc ca la cei rămași să le crească inerent valoarea. Avem încă șansa pe care toate țările din Europa au pierdut-o și anume aceea de a avea încă în viață o specie de oameni foarte rară pe care astăzi nu-i prețuim, nu le înțelegem rostul pe astă lume... Dar vine el un moment, cât de repede, când îi vom pierde și abia atunci din păcate vom conștientiza ce am pierdut. Păstrarea în viață comercială a măcar un milion de familii de țărani este o datorie morală a fiecărei familii de orășeni din varii motive: fie pentru că aparțin acestei lumi țărănești; fie pentru că au un interes de a da la copiii o mâncare sănătoasă; fie că sunt oameni responsabili și vor să încurajeze agricultura țarii; fie că mai au în ei un dram de patriotism.
Așadar, cei care pot ar trebui să se gândească să adopte o familie de țărani de la care să cumpere produse agricole. Toată lumea ar avea de câștigat!