De la Ion Papuc știu (Omul Politic, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2023) că președintele Franței, Georges Pompidou, în spital, cu moartea aproape, a cerut Meditații-le lui Marc Aurelian, nu în franceză ci în greaca veche și nu într-o ediție oarecare. La noi, cei ajunși la nivel maxim (parlament, guvern) gândesc cum gândesc și vorbesc cum vorbesc.

„Și ce-ai vrea (îmi scrie prietenul Virgil Septimiu Rațiu alias V.S.R., care mi-a dăruit cartea), să-l citească Iohannis pe Heiddeger? Ho hi!”

Mmda. Limba - „das Haus des Seins” (Limba - casa ființei). Cică președintele vorbește bine germana și engleza, poate și româna. Numai că o vorbește puțin și cu pauze. Un actor, invitat de Mircea Dinescu la Cetate, spunea că, făcând o pauză lungă între cuvinte, prea lungă, softul a pus, automat, muzică o „peroadă”. De câți ani aude ce se întâmplă la băile Tușnad și n-a dat nicio replică vecinului Orban președintele nost'? Fularul cu Ungaria mare nu l-a deranjat. Nu vrea să le strice petrecerea sau ce?

„Ba nu vrea să-și strice propria vacanță într-o locație de lux, calm și voluptate ”, mă trimite V.S.R. la Baudelaire. Cât despre ministrul Sănătății, dr. Rafila, presa încă liberă l-a declarat Jeffrey Epstein de România. Un american sexoffender, deținând, în Caraibe, Insula orgiei, mă lămurește el. Doar n-o să se ocupe doctorul-ministru de paturi pentru marii arși.

Am ajuns, cum spune Mircea Iorgulescu, într-un titlu de carte, să trăim „firescul ca excepție”. Lipsa de reacție a președintelui e firească pentru noi. Eh, mai cade o bombă pe lângă Galați, explodează una la Costinești, pică alta pe lângă Sf. Gheorghe..., nu-i mare lucru. Generalul Ciucă ne-a liniștit : „Suntem siguranțați.” Las' că ne apără Sfântul Gheorghe, că ministrul Apărării Na-Ți-O-Na-Le, Angel Tîlvăr, e mai preocupat de apărarea zelosului Zelenski, care apără Ismail, nu și Reni (știre din 24 iulie 2023). Iar gazetarul Ion Cristoiu, după dezastrul de la Crevedia, iese pe sticlă să ne spună că pompierii n-ar fi trebuit să ajungă la explozie și, în acest caz, nu s-ar fi întâmplat nimic. Foc fără pompieri? Asta sună ca știrea din „Evenimentul zilei” despre găina care a născut pui vii, primul fake din presa eliberată postdecembrist. Altcineva îl contrazice: „E impetuos necesar ca pompierii să vină după explozie. Ei încerc să stingă focul”. Da, e imperios necesar să se stingă focul. Altfel, You' re toast! Te-ai ars!

Istoricii practică voit, sau nu, „voința uitării”, așa cum a numit-o Virgil Ierunca. Iar Eugen D. Popin, în 11 august 23, îmi confirmă: „Toate trebuie să meargă anapoda, pentru ca omul să uite că se poate și altfel”. Cu cât știm mai puțin, cu atât suntem mai ușor de condus. Avem mai puțină lumină la citit, mai puțină lumină în biserici. Deliberat oare? Țara e încă a noastră. Puteam avea  gratis energie, apă, lemn, pământ agricol. Nu să ne luăm pământul în cap. „E rău, dar e bine” (vorba lui Marin Sorescu) să plecăm unde vedem cu ochii? Etnologul Constantin Eretescu, autoexilat în America, ne spune apăsat : „Viața de toate zilele în exil este exil”.

Am sfârșit conversația cu V.S.R. în buna tradiție a bancului, apărut după afișarea testelor în vederea BAC '23. „Învățământul românesc se duce de râpă. La ultima atestare, cei mai mulți dintre elevi abia s-au ridicat la nivelul unui ministru”. Am atins recordul U.E. în alfabetism funcțional. Aș zice  că  în top e clasa politică.

Râdem, ce să facem? Prietenul Virgil Septimiu Rațiu alias, m-a asigurat: „Cine râde la început râde și pe urmă, și mai apoi”. Aferim. Țara e hăituită de hoți. Marian Ilie „rotacizează” : Furtuni, zic meteorologii? Ba furturi, cu doi „r”. Cât despre umoristul Dumitru Hurubă, inventatorul aparatului de râs, îmi trimite pastilă de râs după pastilă de râs, ca să scap de factori de stress, adică... stresori, cu accent pe „o”. Din Simeria (18 august, '23), Hurubă combate o ne-știre că morții „omoară inși politici/Cu viață-n necinstire”. Ar fi o soluție asta, de vreme ce demisia de onoare nu se mai practică.

Dacă mă gândesc la tot ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, concluzia mea e că puterea iresponsabilă a dus statul în derivă și că înainte mult mai este. Politica e o ocupație josnică, în cele mai multe cazuri. Au idee oare politicii noștri, cu prea puține excepții, că politic vine de la polis-cetate? Nici gând să ia aminte de la marii bărbați de stat care s-au sacrificat exemplar pentru cetate. Actualii n-au nevoie de exemple. Am ajuns grădinari care cumpără de la vecini castraveți și mărar. Exportăm lemn brut și creiere. Pe cei greu de cap îi păstrăm. Anisie - era să scriu Asinie -, după ce a inovat pepsiglasul, a fost suită, din ministresă la Educație, președinta Comisiei de Învățământ la Senat. Turcan i-a trimis, pe colivă, lui Bruckenthal „La mulți ani!” Pe cale de consecință, e ministresa Culturii. O, dar Turcan cântă la pian.

„Câți mai mulți elevi la școală” vrea Boc, pesemne în gând cu premierul- interjecție (Cîț!) Cîțu, care se laudă că scrie esee, așadar nu știe ce scrie. Tot e bine. Unii nu știu să-și scrie nici numele: Verginel, Adriean, Mirciea. Dar cum s-o fi scriind Cîțu romwronglizat? Keatsu? Cât despre Muthu, cu „h” e mai ...euro.

Ion Simuț, alias Nestor Gândiceanu, face Fonetică politică, în ziarul „Crișana”, din 12 iulie 2023. Cu un fonem, Malta a șters Yalta și ne-a eliberat. După nume în trei părți (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ion Gheorghe Maurer), am trecut, după '90, la simplul - escu: Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Manolescu nu, că era prea mult... - escu. Iohannis a spart paradigma. Pe scurt, în loc de Dej, Ioh. Viitorul va fi al lui - ean sau al lui - eanu? Ungureanu sau Munteanu? Ungureanu, că-i mai ungurean ș-are oi mai multe. Firea nu, că nu mai e Vrânceanu. Nici Voican, devenit simptomatic. Se pregătește, la schimb, asimptomatica Turcan care cântă la pian. Și exercițiile de fonetică ale lui Ion Simuț, spre deliciul cititorilor, continuă. De la EBA, mergem pe două silabe: Cî-ciu, Gor-ghiu, Ciu-că, Bo-de. Cele mai antipatice nume? Tîlvăr și Kövesi. Privind afară, Ion Simuț vede că Putin a făcut legătura cu Lenin-Stalin, peste Gorbaciov. Se va face și legătura Vladimir Vladimirovici cu Volodimir? Pe B1, iminent se confundă cu eminent: „Putin - sfârșit eminent.”

Precariatul populației nu-i deranjează pe înavuțiții demențial de la vârful puterii.Un politician vorbește despre favorabilitate. Altul se preface că are obligativitatea (nu obligația) de a oferi suport (nu sprijin?). Oare ce înseamnă „cartof sustenabil”? întreba o bătrână. „Cum să avem un feeling care simte omu' pentru voi, care nu știți ce înseamnă «Scanează eticheta de pe adicție»”?, ne ceartă un politician în divorț cu gramatica elementară. Dan Vîlceanu (mai e ministru de Finanțe?; îmi pare că e altcineva, cu stea albă-n frunte) declară că are „feeling la scumpiri”. Diaconescu, ex-ul de la Externe, vorbește despre „mepul cunoscut”. Hartă n-are?

Mă apăr cum pot de wronglismele aleșilor. Viorel Ilișoi râde de „fereastra de oportunitate a guvernaților”: window of opportunity. Zice că el are termopan. Eu m-aș mulțumi cu mai puțin : să nu mai aud că șpăgii i se spune marketing money. Unde asta? În globaleză!

Spuneam că ar trebui să luăm lecții de autoapărare contra wronglezei? Mă tem că bătălia  e pierdută. Recentuț, am constatat că cercetătorii înșiși nu mai spun subliniem, accentuăm, reliefăm, ci emfazăm, că-i mai cool (după eng. emphasize). Pentru un cercetător al limbii române, așa ceva e malpraxis lingvistic. Iar erorile de accent (model englezesc) primează. Am ajuns să spunem accenți în loc de accente și maméle în loc de mámele.

Fiindcă ați auzit vocabula cool, trebuie spus, ca exercițiu de re-memorare, că justițiara Gorghiu, în tricou cu câine pe piept, în aport sau în arret, arăta cool în fusta-i leopard. „La Untold respir”, așa a zis. Ce era respirat și de aspirat?  Limbajul degradat de pe scenă, abolirea normelor de comportament, vulgaritatea excesivă, toate astea au incitat? I-a provocat extaz îndemnul lui Gheboasă : „de la pungă la dungă”? I-o fi plăcut vocabula lui Gheboasă pentru sărut: mozoling? Gabriel Mardare mă sfătuiește să compar textele gheboase cu produsele „erotice” din literatura consacrată, punându-le în paralel. Nu, nu intru în „furtună într-un pahar de zoaie”. Dezmățul senzorial e greu și de privit, și de citit.

„Doamne, cine s-ar obosi să învețe româna”? E o întrebare dintr-un film difuzat la Protv în august, cu Pierce Brosnan, în rolul unui miliardar de tânăr și încă tânăr. Păi guvernanții care au auzit asta nu și-au spus că nici n-au nevoie s-o știe?

Filosoful Liiceanu era revoltat pe gurile știrbe ale bătrânilor sărmani.Cum merg lucrurile, pare că guvernații  vor vrea să-și euthanasieze - legal - bătrânii. Nu, nu pricep lumea asta care stă să apară. Prin 2005, l-am citit pe americanul  Cornak Mc Charty cu No Country for Old Man. Nu există țară pentru bătrâni. Distopie? Ba realitate. Și pe publicistul Bogdan Chirieac îl exasperează „nivelul de hate”. Nu era mai simplu și mai românește să spună nivelul de ură? Eu sunt revoltată de gurile nu știrbe, ci strâmbe, pocite, care schilodesc după plac și în folosul lor româna.

Turcan cântă la pian, în așteptarea momentului când Iohannis „proroghează ” legea contra celor care îndrăznesc să critice puterea. Scrie Mihai Miron, în O epocă de o zi: „Trăim nu o epocă a eroilor cântați de marii poeți ai neamului, ci o epocă a erorilor produse de marii pigmei, politicienii de o zi ai neamului”.

La Oradea a fost dezmembrat Mihai Viteazul. Va fi înlocuit cu Ladislau I al Ungariei? Și de ce trebuie să le trecem cu vederea infracțiunile, dar și infracțiunile gramaticale? Să trăim muți fenomenul de degradare a limbii. Ba chiar să vorbim și noi după regulile limbii EBA, că altfel dăm de booklook: „Sunt oameni care nu vor să vorbesc cu tine”. În ecou, un politician cu aplomb dădea cu barda: „Cine nu știe să nu vorbește”. Ce dacă dr.Rafila nu mai scapă de „dar însă” și  premierul Ciolacu de „cre'că”? Grindeanu preferă șpeță, nu speță. Rareș Bogdan, omul cu șparanghelul, ne asigură: „comunicatele care urmez să fie predate”. Turcan cântă la pian.

Cine mai verifică ceva în DOOM? Poate pisica lui Gabi Mardare. Vorbește cum îți vine, nu în regular roumanian!  Ce, nu-i democrație? Du-te la restauranturi, în orași, că au hrănuri bune și n-ai grijuri să mai spargi ouri (plural up-datat) în tigăiuri. Mai mâncăm aperitive? Nu. Doar starturi, înainte de grătaruri. După slujbă (pardon, job!; „merg să job și sunt blocat”, aud la Focus), îți arunci hainele în chairrob și treci la bedgasm, dacă „cea mai woke națională” nu are match. Doamnele se îmbracă vintigi, colierul X e must-have-ul sezonului, că așa e „fer plei” (scriitură de vloggeriță) când ai un deit. „Uite, na!”, vorba Adrianei Săftoiu. Trăim într-o lume de influenceri, voggari și podcasteri.

Relax! Câtă vreme 62% din populație vorbește limba maternă, și numai 5% vorbesc engleza, e-n ordine. După „parisolatria euforică”, spune A.D. Rachieru, a dat peste noi wrongleza, cum îi spunea Eugen Simion. Care o fi „steigiul” următor? Cioran dixit: „Când o să apară o limbă europeană, atunci om vedea”. Sfârșitul limbii române? O, asta va fi, în convingerea mea, ca să-l citez pe antipaticul Francis Fukuyama, la sfârșitul istoriei. Și al ultimului om.

Închei cu vorbele lui Virgil Rațiu, adus pe culmile disperării de „limba grotescă a politicii”: „Da, Magd, ...și vom mai vorbi, vom mai vorbi, căci numai atât ne-a mai rămas și-i imposibil de confiscat”.