La 14 august 1989, în ziarul „Scânteia" a fost publicat un interviu acordat de Nicolae Ceauşescu unor ziarişti de la publicaţia americană „Newsweek". Aceştia au dorit să prezinte starea de fapt din România şi au scris despre succesele şi, mai ales, despre eşecurile înregistrate de liderul P.C.R. în politica internă şi externă a ţării în anii '80. Propagandiştii P.C.R. s-au străduit să prezinte primirea jurnaliştilor americani de către Nicolae Ceauşescu drept încă o dovadă a prestigiului pe care îl avea preşedintele României în străinătate. Evident, în publicaţia oficială a P.C.R., articolele ziariştilor străini au fost editate trunchiat, evidenţiindu-se doar succesele înregistrate de poporul român în „Epoca de Aur" – aşa cum a fost numită perioada ceauşistă de către propagandişti P.C.R. În perioada respectivă, Nicolae Ceauşescu a fost recunoscut în străinătate drept un lider bun şi generos mai ales de cei cărora le-a oferit, de-a lungul anilor, excursii şi tratamente medicale gratuite în România. Acestea au fost plătite de cetăţenii români, fără să li se aducă la cunoştinţă ce se întâmplă cu banii colectaţi din taxele şi impozitele pe care le-au achitat. Pentru comuniştii străini, precum şi pentru „prietenii" lui Nicolae Ceauşescu din Orientul Mijlociu, fondurile C.C. al P.C.R. constituiau o sursă de finanţare permanentă a călătoriilor aeriene pe care le efectuau în România, a concediilor de odihnă şi a tratamentelor medicale gratuite de care beneficiau în fiecare an, în ţara noastră.

Oaspeţi din Occident şi Orientul Mijlociu

Acest comunism autentic - bazat pe lozinca marxistă „fiecare primeşte mijloace de existenţă în funcţie de necesităţi" - a fost încurajat şi patronat de Nicolae Ceauşescu. Mai mult decât atât, pentru anumiţi comunişti străini, necesităţile au depăşit limitele ospitalităţii tradiţionale. De exemplu, la 16 iunie 1981, Virgil Cazacu, şeful Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.C.R., a trimis o notă lui Nicolae Ceauşescu în care comunica faptul că Eino Leino, membru al Secretariatului C.C. al Partidului Comunist Finlandez (P.C.F.), şi Ismo Kuivila, secretar al Comitetului districtual Helsinki al P.C.F., urmau să sosească în concediu de odihnă în România, împreună cu soţiile. Pentru vizita respectivă, conducerea Partidului Comunist Finlandez a rugat Comitetul Central al PCR să achite toate cheltuielile de transport – pe ruta Helsinki-Bucureşti-Helsinki, via Copenhaga – ale celor patru oaspeţi din Finlanda. Nicolae Ceauşescu a aprobat cererea respectivă.[1] În aceeaşi zi, preşedintele României a fost de acord ca „partea română să suporte costul transportului internaţional pe ruta Tel-Aviv – Bucureşti şi retur"[2], efectuat cu avioane ale companiei TAROM de către doi activişti ai Partidului Comunist din Israel. Aceştia urmau să sosească în România, în concediu de odihnă. Evident, cheltuielile respective au fost achitate din fondurile C.C. al P.C.R. Trei săptămâni mai târziu, Nicolae Ceauşescu a aprobat sosirea în România a soţiei fostului lider comunist italian Luigi Longo – Bruna Conti Longo, împreună cu sora sa. Vizita urma să înceapă în jurul datei de 1 august 1981, iar C.C. al P.C.R. a acoperit în întregime „cheltuielile aferente transportului internaţional cu TAROM, precum şi cele privind tratamentul medical şi şederea în România"[3]. De asemenea, Virgil Cazacu a propus la 6 iulie 1981, iar Nicolae Ceauşescu a aprobat vizita în România, în concediu de odihnă, a doi membri ai Comisiei Permanente a Comisiei Politice a Partidului Socialist Portughez – Almeida Santos şi Jorge Campinos, împreună cu soţiile lor. Comitetul Central al P.C.R. urma să achite cheltuielile de transport doar dacă oaspeţii foloseau avioanele companiei TAROM.[4]

La 11 iulie 1981, şeful Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.C.R. a trimis o nouă notă lui Nicolae Ceauşescu, prin care îl anunţa faptul că o membră a Comitetului Executiv al Partidului Comunist al Marii Britanii - Carol Downs, împreună cu soţul său, urma să sosească la 22 iulie 1981 în România, în concediu de odihnă. Conform hotărârii liderului PCR, Comitetul Central al PCR trebuia să achite cheltuielile de transport în cazul în care oaspeţii utilizau avioanele companiei TAROM.[5] Patru zile mai târziu, Virgil Cazacu l-a înştiinţat pe Nicolae Ceauşescu despre faptul că doi activişti ai Partidului Socialist din Chile - Carlos Reyes şi Maria Elena Carrera, urmau să efectueze un concediu de odihnă în România, începând cu data de 15 iulie 1981. Pentru aceştia, liderul PCR a aprobat ca transportul celor doi oaspeţi din Chile, efectuat cu avioanele companiei TAROM pe ruta Berlin-Bucureşti şi retur, să fie achitat din fondurile C.C. al P.C.R.[6] Nicolae Ceauşescu a aprobat după câteva zile o altă cerere sosită din partea conducerii Partidului Socialist din Chile. Virgil Cazacu l-a înştiinţat la 22 iulie 1981 despre faptul că secretarul general al Partidului Socialist din Chile - Clodomiro Almeyda, însoţit de familia sa (formată din 5 persoane), urma să ajungă în luna august 1981 în România, pentru odihnă şi tratament medical. Oaspeţii au avut asigurate bilete de avion la compania TAROM, pe ruta Berlin-Bucureşti şi retur.[7] Acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul lui Marcel Putz, membru al Comitetului Executiv al Partidului Comunist Luxemburghez. Acesta a sosit în România pe data de 18 iulie 1981, împreună cu soţia sa, în concediu de odihnă, iar Comitetul Central al PCR a achitat companiei TAROM cheltuielile de transport ale celor doi oaspeţi, pe ruta Bruxelles-Bucureşti-Bruxelles.[8]

La 16 iulie 1981, şeful Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.C.R. a trimis o notă lui Nicolae Ceauşescu, prin care îl anunţa că un grup format din 18 persoane, în fruntea căruia se afla Simon Sanchez Montero – membru al Comitetului Executiv al Partidului Comunist din Spania şi prim-secretar al organizaţiei Madrid al Partidului Comunist din Spania, dorea să sosească în România pe data de 4 august 1981, în concediu de odihnă. Şi pentru aceştia, Nicolae Ceauşescu a aprobat achitarea tuturor cheltuielilor de transport din fondurile C.C. al P.C.R., în cazul în care se utilizau avioanele companiei TAROM.[9] Aceeaşi condiţie a fost valabilă în cazul vizitelor în România ale lui Bjarne Mortensen - membru al Comitetului Central al Partidului Socialist Popular din Danemarca – şi Dan Lundrup, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist din Danemarca. Aceştia trebuiau să sosească în România împreună cu soţiile lor, pe data de 31 iulie 1981, respectiv 17 august 1981, în concediu de odihnă, iar C.C. al P.C.R. plătea toate cheltuielile de transport.[10] De asemenea, un număr de 12 difuzori ai ziarului britanic „Morning Star" – organul de presă al Partidului Comunist din Marea Britanie, au sosit în România pe data de 19 august 1981, în concediu de odihnă. Cheltuielile privind transportul aerian, cazarea, asigurarea hranei pentru 15 zile şi vizitele la obiectivele turistice din ţară au fost asigurate din fondul C.C. al P.C.R.[11] Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul lui Andrea Geremicca, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Italian, deputat în Parlamentul de la Roma şi consilier al primăriei din Neapole. Acesta a sosit în România pe cont propriu, la începutul lunii august 1981, împreună cu soţia sa. Comitetul Central al PCR a achitat doar cheltuielile de şedere în ţară ale cuplului italian.[12]

Concedii de neuitat

La 27 iulie 1981, Ion Coman a solicitat aprobarea lui Nicolae Ceauşescu pentru cazarea într-o casă de oaspeţi a lui David Wise, secretarul general al Partidului Cooperatist din Marea Britanie. Acesta urma să efectueze împreună cu soţia sa o vizită în România, în perioada 12-26 septembrie 1981. Oaspeţilor li s-a pus la dispoziţie un autoturism „Renault-18" şi au primit permisiunea să viziteze o serie de obiective economice în municipiile Braşov şi Constanţa, precum şi obiective turistice de pe litoralul românesc al Mării Negre şi Valea Prahovei.[13] O zi mai târziu, Ion Coman l-a anunţat pe Nicolae Ceauşescu despre faptul că Erwin Scharf, membru al Biroului Politic, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Austria, urma să efectueze un concediu de odihnă în România, începând din 29 august 1981, împreună cu soţia. Liderul PCR a aprobat cazarea cuplului austriac într-o casă de oaspeţi, un autoturism a fost pus la dispoziţia lor, iar biletele de avion urmau să fie achitate de C.C. al P.C.R. (în cazul în care Partidul Comunist din Austria solicita acest lucru, iar oaspeţii călătoreau cu avioanele companiei TAROM). Totodată, Nicolae Ceauşescu a fost de acord ca „programul să fie întocmit în funcţie de dorinţa oaspetelui"[14]. La începutul lunii august 1981, Nicolae Ceauşescu a aprobat achitarea de către C.C. al P.C.R. a două bilete de avion ale companiei TAROM, ce urmau să fie utilizate pe ruta Beirut-Bucureşti şi retur de către Fakry Farhoud - membru al Comisiei pentru Relaţii Internaţionale a Comitetului Central al Partidului Comunist Libanez - şi de soţia sa. Cuplul respectiv sosea în România pentru odihnă şi tratament.[15] Două săptămâni mai târziu, Alberto Salom - secretar general al Partidului Socialist din Costa Rica - şi soţia sa au primit două bilete de avion pe ruta Havana-Bucureşti şi retur, plătite de C.C. al P.C.R. Cei doi oaspeţi au sosit în România în concediu de odihnă.[16]

La 17 august 1981, Virgil Cazacu l-a informat pe Nicolae Ceauşescu despre o solicitare venită din partea Secţiei Relaţii Externe a C.C. al Partidului Socialist Yemenit (P.S.Y.). În aceasta s-a menţionat despre „primirea la odihnă şi tratament medical în ţara noastră a lui Ali Saleh Abdulla, şeful Secţiei agricole în Departamentul Economic din Secretariatul C.C. al P.S.Y, şi Gamal Ali Abdulla, şef de secţie în cadrul Comisiei Centrale pentru Control Financiar din Secretariatul C.C. al P.S.Y.". Nicolae Ceauşescu a aprobat primirea a celor doi oaspeţi în România, însă fără achitarea de către C.C. al P.C.R. a biletelor de avion.[17]

Odihnă şi tratamente medicale gratuite

În a doua parte a lunii octombrie 1981, preşedintele României a fost de acord ca patru activişti ai Partidului Comunist din Spania – Maria de la Nieves Vasquez, Jacinta Fernandez Solis, Luis Arias Garcia şi Mercedes Coello Sanchez – să fie primiţi în România pentru un tratament medical gratuit. Biletele de avion pe ruta Madrid-Bucureşti şi retur au fost achitate din fondurile C.C. al P.C.R.[18] După doi ani şi jumătate, la 23 februarie 1984, Miu Dobrescu a trimis o notă lui Nicolae Ceauşescu prin care a solicitat acceptarea în vizită în România „a unei delegaţii a U.P.A. (Uniunii Patriotice Antiimperialiste – n.n.) din Republica Dominicană, pentru convorbiri şi odihnă, într-o perioadă ce se va conveni (...) suportarea costului biletelor de avion pentru delegaţia U.P.A., pe ruta New-York – Bucureşti – New-York sau Madrid – Bucureşti – Madrid, pe curse TAROM, din fondurile C.C. al P.C.R."[19]. Liderul PCR a aprobat solicitarea respectivă. Două săptămâni mai târziu, la 6 martie 1984, şeful Secţiei Externe a C.C. al P.C.R. l-a informat pe Nicolae Ceauşescu despre faptul că liderii Partidului Socialist Revoluţionar Somalez doreau să trimită 15 cadre ale partidului respectiv la tratament medical gratuit în România, în anul 1984. Un grup format din cinci persoane fusese deja în ţara noastră „pentru tratament medical şi odihnă, pe o perioadă de trei săptămâni, în septembrie 1983"[20]. Nicolae Ceauşescu a aprobat „primirea în luna mai a.c., pe o durată de trei săptămâni, a unui grup de 10 cadre de partid somaleze pentru tratament medical şi odihnă, urmând ca, în completarea numărului de locuri prevăzut în protocolul de colaborare dintre cele două partide, alte 5 cadre să sosească în România în anul 1985"[21]. De asemenea, la 16 mai 1984, Francisco Romero Marín - membru al Comitetului Executiv şi secretar al C.C. al Partidului Comunist din Spania - a solicitat sprijinul autorităţilor de la Bucureşti în scopul trimiterii la tratament medical gratuit în România a unui grup format din trei persoane: Silveiro Ruiz Damiel - membru al Comisiei Internaţionale a C.C. al Partidului Comunist din Spania şi secretar al Organizaţiei foştilor combatanţi şi foştilor deţinuţi politici, soţia sa (activistă a partidului) şi Asuncion Lopez Collado. Nicolae Ceauşescu a aprobat cererea rspectivă şi achitarea biletelor de avion de către C.C. al P.C.R., în cazul în care transportul acestora se efectua de compania TAROM.[22]

Vizita lui Georges Marchais

La 18 iunie 1984, Ion Stoian i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu o notă referitoare la faptul că „tovarăşul Georges Marchais, secretar general al Partidului Comunist Francez a comunicat că urmează să sosească în România, pentru a-şi petrece concediul de odihnă, pe data de 30 iunie a.c. şi va rămâne în ţara noastră toată luna iulie. Va fi însoţit de soţie, copii, ginere şi nepoţi, în total 7 persoane"[23]. Preşedintele României a hotărât ca oaspetele francez „să fie cazat în Bucureşti şi în provincie la case de oaspeţi ale partidului şi să i se pună la dispoziţie mijloacele de transport necesare. Să i se organizeze concediul la mare şi la munte şi să i se asigure vizitarea unor obiective economice, sociale şi culturale, conform dorinţelor pe care le va exprima. În cazul în care se va solicita, să se suporte din fondurile C.C. al P.C.R. costul transportului internaţional pe curse TAROM. Ministerul de Interne să întreprindă, pe plan local, măsurile corespunzătoare pentru asigurarea securităţii oaspeţilor. Cheltuielile ocazionate de această vizită să fie suportate din fondurile C.C. al P.C.R."[24]. Cu alte cuvinte, un concediu de odihnă în cursul căruia liderului comunist francez şi familiei sale i se punea totul la dispoziţie, iar nota de plată o achita statul român, în întregime.
-------------------------------------------
[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Gospodăria de Partid, dosar nr. 13/1981, f. 4.
[2] Ibidem, f. 6.
[3] Ibidem, f. 8.
[4] Ibidem, f. 10.
[5] Ibidem, f. 12.
[6] Ibidem, f. 14.
[7] Ibidem, f. 24.
[8] Ibidem, f. 16.
[9] Ibidem, f. 18.
[10] Ibidem, f. 20; 22.
[11] Ibidem, f. 26.
[12] Ibidem, f. 28.
[13] Ibidem, f. 32.
[14] Ibidem, f. 30.
[15] Ibidem, f. 37.
[16] Ibidem, f. 39.
[17] Ibidem, f. 41.
[18] Ibidem, f. 50.
[19] Ibidem, dosar nr. 3/1984, f. 4.
[20] Ibidem, dosar nr. 1/1984, f. 7.
[21] Ibidem.
[22] Ibidem, f. 9-11.
[23] Ibidem, f. 21.
[24] Ibidem.