Să facem un exerciţiu de imaginaţie: preşedintele României, Klaus Werner Johannis, hălăduieşte neoficial, de capul lui, prin Germania profundă, ignorând autorităţile federale de la Berlin şi cere sus şi tare, în întruniri publice, mai multă autonomie „colectivă" pentru saşii cetăţeni germani. Oare Berlinul nu ar catadicsi să bage în seama prestaţia? O elucubraţie, nu? Imposibil de imaginat aşa ceva. Imposibil în Germania şi în orice stat care-şi onorează minima demnitate. Dar posibil - şi realitate - în România.
De o bucată de vreme, dregători unguri de felurite calibre, dar până sus de tot, chiar şeful statului şi şeful guvernului, fac vară de vară, potecă la Tuşnad pentru a se produce oratoric în faţa unei asistenţe alese pe sprânceană (căci altfel e târâtă, de păr, în plină zi pe asfalt, ca o tânără unguroaică, mai zilele trecute, „în secuime"). Premierul Viktor Orban, bunăoară, a perorat deunăzi la Tuşnad despre „lezarea intereselor maghiarilor" şi despre cei ce „atentează la identitatea noastră", drept care „sprijină autonomia (maghiarilor din Transilvania - n.n.) în loc de ceva mai bun".
Subalternul său, vicepremier Semjen Zsolt, a fost şi mai slobod la gură când a vorbit de „provocarea Trianon", de „mutilare brutală", de „această durere", de „această tragedie", de „această dramă". De remarcat, totuşi, la vice, o sintagmă scăpată parcă la întâmplare: „mesaj subliminal". Legea dublei cetăţenii, explică el, ar avea un mesaj subliminal. Parcă numai ea? Tot ce se debitează la numita Universitate de vară de la Tuşnad se vinde drept mesaj subliminal. Chiar dacă mesajul direct este, parcă, mai uşor de inteles. Aşa se face că „dublii cetăţeni" româno-maghiari, care sunt cam vreo câteva sute de mii de alegători, au fost îndemnaţi cât se poate de direct de către şeful guvernului de la Budapesta ca la alegerile din Ungaria de anul viitor să-şi dea votul lor actualului premier şi partidului său. „Vreau să vă rog să vă înregistraţi şi să participati la alegeri", a declarat Orban deschizându-şi astfel campania electorală peste graniţele propriei ţări şi cam cu un an mai devreme de data alegerilor.
Peste limita „subliminalului" a trecut şi vicepremierul susnumit când a susţinut că „România este incapabilă să garanteze autonomia culturală a comunităţii ungare" (aici Budapesta oricum n-ar putea ajuta, căci ea a reuşit, dimpotrivă, cu brio să deznaţionalizeze până aproape de dispariţie comunitatea română din Ungaria.)
Mai practic însă este Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Orban, care, pur si simplu, întinde mâna Bruxellesului: „Naţiunea ungară ar trebui să primească cel puţin reparaţii morale, dacă nu materiale, pentru cea mai mare nedreptate din istoria lumii" (Tratatul de la Trianon ar fi această grozăvie planetară supremă). Numai că până la „reparaţie morală", Bruxellesul îi dă Ungariei, ca aldămaş, 57 de proceduri de infringement iniţiate de Uniunea Europeană.
Grafica - I.M.