27 septembrie 1941.

Locotenent-colonel Brădăţeanu: „Voi face tot posibilul, chiar supraomenesc, ca să nu cedez o palmă de pământ, dar cereți ajutoare înapoi, altfel vom fi distruși". Înainte de fi împuşcat în cap și piept, ofiţerul ordonă: „Băieți, mai contraatacați o dată!".
- La nord de Marea de Azov lupta devine dramatică, trupele sovietice reușind să rupă frontul pe mai multe direcţii şi să se infiltreze în spatele dispozitivului Corpului de munte român şi Corpului 30 armată german.
- Circa opt batalioane de infanterie sovietice, sprijinite de artilerie, aruncătoare, brandturi și aviație, atacă spre Malaia Belozierka, pătrund printre batalioanele 16 și 10 vânători de munte și încercuiesc Batalionul 10 vânători de munte (la flancul stâng al Brigăzii 2 mixte munte), care se apără eroic, într-o evidentă inferioritate numerică.
- Relevând eroismul și sacrificiul vânătorilor de munte, generalul Ion Dumitrache consemna: „Prin jertfa lor eroică ei au scăpat însă de la încercuire celelalte batalioane ale Brigăzii... Batalionul 10 vânători de munte a ținut piept cu dârzenie de front și nu s-a clintit o clipă. Însă pe la orele 10.15, locotenent-colonelul Brădățeanu raportează că este atacat și din flancul stâng și din spate și că tunarii de la divizionul tunuri munte, aflați în poziție în spatele lui, sunt copleșiți de inamic, dar că luptă la baionetă pentru salvarea tunurilor lor. « Voi face tot posibilul, chiar supraomenesc, ca să nu cedez o palmă de pământ dar cereți ajutoare înapoi, altfel vom fi distruși » - menționează ultimul lui raport.
- La câteva minute după primirea raportului, un curier alergând în grabă și ostenit de oboseală, care sosea de la Batalionul 10 vânători de munte, raportează că batalionul este complet încercuit, colonelul, majoritatea ofițerilor și ostașilor - morții la datorie. Nu i se poate da niciun ajutor întrucât suntem complet încercuiți de o masă de care de luptă inamice care pătrunseseră în spatele poziției noastre, iar grupul meu nu mai avea rezervă decât doctorul, preotul, câțiva sanitari, pionieri și ordonanțele... Și au continuat să lupte aceste resturi ale Batalionului 10 vânători de munte timp de 48 de ore, când singure, spărgând zidul de foc făcut de bolșevici, au reușit să vină la grupul lor pe marginea de sud a satului Malaia Belozierka. Atunci am aflat că pierduseră în două ceasuri de luptă 20 de ofițeri, în frunte cu comandantul lor, și peste 400 de ostași din efectivul de 600 intrați pe poziția de luptă. De-abia acum am putut afla de la ostașii care scăpaseră ca prin minune de eroismul legendar cu care a luptat și murit locotenent-colonelul Brădățeanu. Lovit la început în umăr, a continuat lupta contraatacând mereu cu rezervele lui până ce, inamicul strângând cercul în jurul lui, este lovit în cap și piept. Ultimele lui cuvinte au fost: « Băieți, mai contraatacați o dată! »" .

- Aflată în rezerva Corpului 30 armată german, Brigada 6 cavalerie primeşte misiunea să restabilească legătura cu Armata 3 română şi să blocheze înaintarea trupelor sovietice la zona de joncțiune. Prin lupte înverşunate, unitățile marii unităţi reuşesc şă limiteze pătrunderea inamicului spre sud-vest, păstrând până în final aliniamentul Adamovista, Elisavetovska.
- În luptele de la Akimovka, duse în interiorul satului, printre case, unul din gloanțele inamicului răneşte în brațul drept, pe sublocotenentul Titus-Dimitrie Josep, comandant de pluton în Regimentul 6 roșiori, arma căzându-i din mână. După ce îşi prinde brațul rănit, din care curgea sânge, în reverul mantalei, ofițerul continuă lupta până ce un alt glonte îl răneşte la cap, pătrunzându-i prin cască. Și-a revenit în timp ce sanitarii îl duceau la postul de prim-ajutor. În Spitalul de zonă interioară nr. 310 a stat 14 luni, fiind declarat invalid de război.
- „Blestemata Akimovka putea să fie mormântul călăreților Brigăzii 5 cavalerie moto, căci, dacă nu respingeam atacurile furibunde ale inamicului, am fi fost împinși în smârcurile și valurile nu prea departe de noi ale Mării Azov. Luptele ajunseseră la marginea satului, casele incendiate, iar ghiulele și gloanțele spărgeau văzduhul. Colonelul Măinescu, comandantul brigăzii noastre, a ordonat să luăm armele și să ne îndreptăm către localitate, unde spectacolul era oribil. În fața mitralierelor noastre erau munți de cadavre și puhoiul creștea" - rememora fostul sublocotenent Aurel Golimaș.
- Relevând dramatismul luptelor duse la nord de Marea Azov, în zona de acțiune a unităților de cavalerie, o sinteză operativă consemnează: „Între 26 şi 29 septembrie inamicul atacă cu forțe din ce în ce mai puternice fără încetare. Vrea cu orice preț să rupă frontul şi să ajungă în regiunea Berislav (pe Nipru). Pierderile unităților noastre sunt mari, dar ale inamicului depăşesc orice închipuire. Mormane de cadavre zac pe teren. Inamicul atacă în formații strânse (val după val) fără să țină seama de pierderi. Prizonierii capturați erau beți şi cu sticle de alcol în buzunare".
- Se conferă ordinul „Virtutea Aeronautică" de război, cu spade, clasa Crucea de Aur, aviatoarelor : Nadia Russo, Mariana Drăgescu, Virginia Thomas şi Virginia Duțescu pentru că „pe orice vreme şi în orice condițiuni, de multe ori expuse la proiectilele inamice" au evacuat pe calea aerului, de multe ori din prima linie, militari români răniți grav în lupte.
- Iuliu Maniu atrage atenţia asupra necesităţii apărării graniţei româno-ungare: „În primul rând nu este admisibilă scoaterea niciunui soldat şi niciunei trupe din Ardeal. Armata expediţionară combatantă din Rusia trebuie urgent redusă, trebuie refăcută şi înzestrată de urgenţă. Graniţa înspre Ungaria trebuie fortificată şi prevăzută cu noi şi suficiente trupe, ceea ce este cu atât mai necesar cu cât Ungaria a făcut întărituri importante pe Valea Bârgăului, a Someşului, pe Rotunda şi pe toate trecătorile dinspre Bucovina şi Moldova în scopul ca trupele noastre care operează în Rusia să nu poată trece cu grabă în apărarea Ardealului în caz de atac unguresc".

28 septembrie 1941.

Brigada 2 munte (jurnal de operaţii): „Cine a asistat la această bătălie și a trăit clipă de clipă emoțiile luptelor date de vânătorii Brigăzii 2 munte, unde companii și batalioane, copleșite de forțe mult superioare și adesea încercuite, au rezistat în jurul bravilor lor ofițeri, s-au despresurat prin forțele lor proprii, rupând cercul spre grosul trupelor brigăzii, luptând la disperare cu grenada și baioneta, trebuie să se închine cu recunoștință în fața acestor eroi".
- În fața puternicei contraofensive sovietice de la nord de Marea de Azov, Armata 11 germană ordonă Corpului 49 alpin să revină în vechea zonă de acțiune.
- Introducând în luptă ultimele rezerve, Armata 3 română şi Corpul 30 armată german reuşesc să oprească înaintarea inamicului.
- La Brigada 2 munte tancurile sovietice fac ravagii şi în spatele frontului, atacând poziţiile artileriei. Pătruderea blindatelor inamice pe drumurile de acces spre aliamentul de luptă crează probleme evacuării numeroşilor răniţi şi aprovizionării cu muniţie, care se făcea cu mijloace auto puţine, de la Berislav, de la 150 km de front.
- Încrâncenarea luptei este descrisă şi de locotenent-colonelul Vasile Scârneci: „Începe un formidabil bombardament cu tunuri şi aruncătoare de toate calibrele. Trag pe tot frontul. Este un infern. Nu vedem de fum şi de praf, şi ce multă nevoie avem de ochi. Ruşii trec la atac cu urlete sălbatice... Sfărâmăm şi acest atac".
- Între 24 septembrie și 3 octombrie, Brigada 2 munte avea să piardă 1.538 militari (morți, răniți și dispăruți). Circa 90% dintre ofițerii activi au fost ucişi sau răniți şi 60 % din trupă.
- Referindu-se la acest lucru, generalul Ion Dumitrache considera că la Malaia Belozierka a fost „cea mai cumplită risipă de vieți ce se poate închipui".
- Unii dintre cei uciși fuseseră decorați cu puțin timp înainte cu „Virtutea Militară" și „Bărbăție și Credință", fără a mai avea posibilitatea să le poarte.
- „Cine a asistat la această bătălie și a trăit clipă de clipă emoțiile luptelor date de vânătorii Brigăzii 2 munte, unde companii și batalioane, copleșite de forțe mult superioare și adesea încercuite, au rezistat în jurul bravilor lor ofițeri, s-au despresurat prin forțele lor proprii, rupând cercul spre grosul trupelor brigăzii, luptând la disperare cu grenada și baioneta, trebuie să se închine cu recunoștință în fața acestor eroi. Este o pagină de epopee care a stârnit admirația ofițerilor germani, martori ai acestei bătălii. Se poate spune, de data aceasta că aici în stepa Nogai apărarea a biruit pe atacator".
- În aprecierea generalului Gheorghe Avramescu eroismul lor a fost sublim.
- Într-un mod asemănător s-au comportat şi unitățile de cavalerie. Relevând modul în care a luptat regimentele 9 roşiori şi 5 călăraşi la Adamoviska, comandantul Diviziei 72 infanterie germană îşi exprima întreaga recunoştință pentru ,,spiritul hotărât de atac şi pentru vitejia lor" (Jurnalul de operații al Brigăzii 2 munte).
- „Numărul refugiaţilor din Ardealul cedat a crescut în ultimul timp în mod simţitor. Motivul refugiului acestora se datorează, în primul rând, mizeriei în care se zbat şi din cauza persecuţiei cărora sunt supuşi din partea autorităţilor maghiare şi populaţiei civile. Toţi lucrătorii români din întreprinderile industriale mari au fost daţi afară şi înlocuiţi cu lucrători maghiari necăsătoriţi aduşi din ineriorul Ungariei. S-a introdus o nouă modedă metalică şi de hârtie care nu are putere circulatorie decât în regiunile ocupate de unguri. În ultimul timp, autorităţile maghiare au început să evacueze din Ardeal toate subzistenţele şi vitele în Ungaria" (sinteză a Inspectoratului de jandarmi Cernăuţi).
- În Sala „Dalles" se inaugurează sezonul artistic cu vernisajul expoziţiei pictoriţei Pia Masacci Căpuşneanu.

30 septembrie 1941.

Mihai Antonescu: „Pământurile româneşti nu sunt pământuri de târguit. Neamul românesc n-are pământuri de pus în balanţă. Aceasta este poziția pe care stăm".
- Prin lupta trupelor germane şi române situația de la nord de Marea de Azov este complet reatabilită.
- Victoriile obținute de Armata 3 română au fost obținute cu prețul unor mari pierderi umane şi materiale, care l-au determinat pe generalul Petre Dumitrescu să declare: ,,Se impune grabnic o reorganizare radicală. Altfel nu vom mai putea opera decât în condiții submediocre". Aprecierea generalului român este confirmată de pierderile înregistrate numai în luna septembrie de armatele 3 şi 4: 8 911 morți, 31 779 răniți şi 6 083 dispăruți.
- Pe frontul de la nord de Marea Azov, Vasile Scârneci notează: „Se lasă frigul şi întunericul. Bilanţul zielei este totuşi sângeros – a curs sânge... Artileria noastră este complet mută. Şi-a depăşit, probabil alocaţia. În zadar îi cer focul. Îi implor, apoi îi înjur. Ruşii trag cu nemiluita, nu-i interesează alocaţia... Burează. Frigul ne pătrunde în oase. Sunt murdar, murdar, plin de jeg, de praf şi de... păduchi. Din fericire, puricilor nu le prieşte umezala din... hotelul meu. Şoriceii îşi fac promenada pe unde nimeresc: pe cap, pe nas, pe corp. A şaptea noapte de când nu m-am dezbrăcat şi descălţat".
- O delegaţie a refugiaţilor ardeleni, în frunte cu I.P.S.S Nicolae Bălan prezintă membrilor guvernului o serie de probleme cu care se confruntau în ceea ce priveşte şcolarizarea copiilor, plasarea în locuri de muncă, situaţia financiară etc. În final, Mihai Antonescu îi asigură: ,,Trebuie să spun că niciodată n-a trecut prin minte cuiva, şi cu atât mai puţin prin a acelora care conduc destinele Statului şi hotărâsc pentru drepturile asupra Transilvaniei, să facă cel mai vag raport între acţiunea de la Răsărit şi teritoriile de peste Nistru şi drepturile noastre asupra Ardealului. Ar fi trădat şi unirea românească şi drepturile Carpaţilor şi drepturile strămoşilor din Carpaţi, dacă s-a fi îndreptat pe acest drum. Prin urmare, zvonurile şi fantezia acestor răuvoitori nu se reazemă pe nimic. Pământurile româneşti nu sunt pământuri de târguit. Neamul românesc n-are pământuri de pus în balanţă. Aceasta este poziția pe care stăm. Prin urmare, să faceţi să se liniştească lumea ardeleană şi să nu poată crede vreodată că ne-am depărtat de la acest comandament al conştiinţei şi instinctului de viaţă românească".
- În Consiliul de Colaborare, Ion Antonescu declară: „Fiecare ministru este liber să-şi aleagă colaboratorii apropiaţi, cu o singură condiţie: să fie de bună credinţă, cinstit, muncitor şi cu iniţiativă".
- Conducătorul Statului mandatează Institutul Naţional al Cooperaţiei să aprovizioneze populaţia românescă din Banatul iugoslav şi Timoc cu sare, petrol, chibrituri, tutun şi zahăr, Banca Naţională fiind autorizată să finanţeze acţiunea cu 175.000.000 lei. Conform datelor Institutului Central de Statistică, în zona frontierei bulgaro-iugslavă, pe o suprafaţă de circa 21 000 kmp, trăiau, în 290 de localităţi, circa 750.000 de oameni din care 60% erau români. Acestora li se adăugau cei 100.000 de români din Banatul iugoslav.
- Comandantul militar al Chişinăului, colonelul Eugen Dumitrescu, informază Legiunea de jandarmi Lăpuşna că în ghetoul din Chișinău erau 9.497 evrei (3.466 de bărbați și 6.031 femei), care lucrează la instituții publice („în raport cu posibilitățile lor fizice") şi care „se hrănesc prin grija lor proprie şi ceea ce pot să cumpere din piaţa ghetoului".
- Bucureştenii sunt aprovizionaţi cu cantităţi insuficiente de zarzavaturi, legume, fructe, păsări peşte şi mălai. De pe piaţă lipsesc grăsimile, brânzeturie, săpunul de rufe. Preţurile erau în urcare la toate categoriile de alimente[1].

-------------------------------------------------
[1] Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Război şi societate. România: 1941-1945, vol. 1, Editura RAO, Bucureşti, 1999.