Săptămâna 4 - 11 octombrie a fost săptămâna anunţării fericiţilor laureaţi ai premiilor Nobel pentru anul 2010. Prin testamentul său, Alfred Nobel constituia la 27 noiembrie 1895 Fundaţia Nobel care după cinci ani de la înfiinţare avea să acorde, începând din 1901, „Premiul Nobel" cercetătorilor care prin realizările lor „au adus cele mai mari beneficii omenirii" şi în particular celor care au făcut cele mai importante descoperiri în domeniul fizicii, chimiei, fiziologiei şi medicinei. Academia Regala Suedeză pentru Ştiinţe acordă premiile Nobel pentru fizică, chimie şi economie în vreme ce Academia de Ştiinţe îl acordă pe cel pentru literatură iar Institutul Carolina pe cel pentru medicină. Onoarea de a acorda Premiul Nobel pentru Pace, conform dorinţei testamentare a lui Alferd Nobel revine Parlamentului Norvegiei prin intermediul unui comitet de analiză a propunerilor. De menţionat că Premiul Nobel pentru Economie nu a fost instituit de către iniţiator ci mult mai târziu, în 1968, de către Banca Centrală a Suediei. În ultimii o sută zece ani, Premiul NOBEL a fost acordat unor importante descoperiri ştiinţifice care au revoluţionat teoriile ştiinţifice sau dezvoltarea unor noi tehnologii chiar dacă pe alocuri, au fost şi unele omisiuni, ca şi unele greşeli. Prestigiul Premiului Nobel se menţine totuşi la cea mai înaltă cotă prin faptul ca majoritatea deciziilor care au fost luate s-au bucurat de acordul şi recunoaşterea comunităţii ştiinţifice internaţionale. Intenţia lui Nobel a fost ca premiul acordat ăa asigure cercetătorilor talentaţi o parte din fondurile necesare continuării cercetărillor şi fără să se ingrijoreze de situaţia materială de mâine. Normal că în dinamica evoluţiei societăţii umane, Premiul Nobel diferă foarte mult azi faţă de cel de acum 110 de ani. În primul rând, vârsta la care câştigătorii primesc astăzi premiul este relativ ridicată şi în al doilea rând premianţii sunt deja recunoscuţi ca oameni de ştiinţă în momentul acordării premiului. Oricum cercetările cer un buget considerabil şi grupuri mari de studiu, mulţi dintre laureaţi punând la dispoziţie sumele respective, neţinându-le neapărat numai pentru uzul lor.

Într-o lume tot mai globalizată, cercetarea a devenit o muncă de echipă la scară planetară, iar temele de cercetare au devenit atât de complexe încât este din ce în ce mai greu ca un singur om sau doar câţiva să poată ajunge la rezultate excepţionale. Exemplul tipic l-ar putea constitui cazul genomului uman. Cine poate da un premiu Nobel pentru uriaşa echipa ce a reuşit să termine aceasta muncă titanică? Pe cine răsplăteşti? Mii de cercetători, din toata lumea, au muncit timp de mai mulţi ani pentru completarea hărţii genomului uman. Cum poţi discerne meritul personal şi cum poţi acorda un Premiu Nobel fără să laşi afară pe cineva care a contribuit poate la fel de mult? Timpurile cercetătorului singuratic (în genul lui Einstein) care munceşte singur şi aşterne pe hârtie teorii complicate, apoi le publică şi primeşte premiul Nobel, este definitiv apus. De aceea, premiul poate fi acordat unui singur laureat sau unui număr maxim de trei candidaţi, care trebuie să fie toţi asociaţi aceleiaşi realizări sau cauze. Laureatul primeşte o medalie de aur, o diplomă şi un premiu substanţial în bani. La începuturi valoarea sa era în jur de 40 000 USD ajungând astăzi la circa un milion de dolari (10 000 coroane suedeze), pentru fiecare categorie, nu pentru laureat. De remarcat este faptul că Premiul Nobel se acordă oamenilor, nu statelor. Nu există Premiu Nobel acordat pentru „întreaga activitate", în geniul premiilor Oscar. Totuşi Premiul Nobel pentru Pace se poate acorda şi s-a acordat în 15 situaţii şi unor organizaţii sau organisme internaţionale a căror contribuţie la promovarea păcii în lume a fost considerabilă şi definitorie în menţinerea climatului de pace al lumii la un nivel cât mai rezonabil posibil. Termenul limită de nominalizare a candidaţilor este data de 1 februarie a fiecărui an, pentru anul anterior şi doar anumite persoane au dreptul să prezinte candidaturi. Imediat după încheierea procesului de nominalizare, comitetele Nobel stabilite pentru fiecare categorie, se reunesc cu secretarul pentru a întocmi lista candidaţilor eligibili. Apoi, consilierii comitetului şi alţi experţi redactează rapoarte detaliate despre fiecare candidat, pe baza cărora, comitetul urmează să delibereze. Numele persoanelor propuse pentru premiile Nobel nu sunt făcute publice, mai mult, acestora nu li se comunică dacă au fost propuse pentru prestigioasele trofee. Listele anuale de nominalizări sunt făcute publice abia la 50 de ani de la desemnarea câştigătorilor din anii respectivi. Comitetul Nobel anunţă numele candidaţilor câstigatori, la mijlocul lunii octombrie, iar ceremonia oficială de decernare a premiului are loc la Stokolm şi la Oslo (pentru Premiul Nobel pentru Pace), în data de 10 decembrie, când se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

Anunţarea premiilor Nobel în octombrie, ceremonia şi festivităţile de decernare sunt o atracţie pentru mass-media internaţionala dar şi un prilej de mare bucurie şi mândrie pentru conaţionalii laureaţilor. Este puţin important statul în care trăieşte sau cel în care s-a născut premiatul Nobel, dar lumea se întrece în statistici şi clasamente, iar laureaţii respectivi sunt cinstiţi şi elogiaţi în tările lor, inclusiv în cele de origine. Este cu atât mai disconfortant pentru noi, românii, să constatăm că pâna astăzi niciun român, truditor şi trăitor în această ţară nu s-a bucurat încă de o asemenea recunoaştere internaţională, deşi numărul acelora care meritau acest premiu nu este deloc mic. Din cei peste aproape 800 de laureaţi de până acum, ai premiilor Nobel, cei mai mulţi provin din statele puternic dezvoltate, „adevărate aspiratoare de creiere şi inteligenţă": Statele Unite ale Americii - peste 160, Germania - 94, Marea Britanie - 67, Franţa - 40 etc. Având în vedere marile schimbări teritoriale din urma celor două războaie mondiale precum şi evenimentele din deceniul al nouălea al secolului XX, o clasificare riguroasă este dificilă, dar unele dispute privind cetăţenia laureaţilor nu pot schimba semnificativ clasamentele. Este cu atat mai disconfortant pentru noi românii, cu cât ţări mai mici ca suprafaţă şi populaţie, cum sunt: Elvetia, Ungaria, Cehia, Ţările de Jos, inclusiv Trinidad Tobago al cărui reprezentant a obţinut în 2001, premiul pentru literatura, au reuşit să se înscrie cu mulţi reprezentanţi pe lista laureaţilor premiilor Nobel. O consolare simbolică o poate constitui pentru noi, recunoaşterea cunoscutului om de ştiinţă român George Emil Palade, care a primit trofeul pentru fiziologie/medicină în anul 1974. Elie Wiesel şi Herta Müller sunt şi ei printre premiaţi, dar ei fac parte din altă categorie. De remarcat că dintre cei peste 800 de laureaţi, numai 40 sunt femei, un procentaj extrem de mic 5%, dintre care trei laureate au obţinut înalta distincţie (premiul Nobel pentru pace) în acest an.

Aşa cum am menţionat, Premiul Nobel pentru Pace este singurul premiu ce se poate acorda şi unor organisme sau organizaţii internaţionale aşa cum s-a întamplat în 1985, când premiul a fost atribuit Organizaţiei „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear". La Oslo, premiul a fost primit de cei trei conducători ai organizatiei, Mihail Kuzin (URSS), Bernard Lown (SUA) si romanul Ioan Moraru. Din pacate atât la vremea aceea cât şi mai tarziu, în România, evenimentul a fost putin mediatizat, iar numele lui Ioan Moraru a fost ignorat cu desăvârşire. Prin natura premierii organizaţiei, Ioan Moraru nu poate fi considerat un laureat în sensul clasic, fără ca aceasta să-i diminueze însă meritele deosebite în dezvoltarea organizaţiei şi promovarea păcii. În acest an, numărul propunerilor în vederea acordării premiului Nobel pentru pace - a fost de 241, printre care au figurat şi 53 de organizaţii.

De-a lungul deceniilor, şase laureaţi au refuzat premiul Nobel. Scriitorul francez Jean-Paul Sartre (Nobel pentru literatura pe anul 1964) şi premierul vietnamez Le Duc Tho, acesta refuzând să împartă premiul Nobel pentru pace pe anul 1973 cu americanul Henry Kissinger. Ei au fost singurii care au procedat astfel din proprie iniţiativă, Richard Kuhn (chimie, 1938), Adolf Butenandt (chimie, 1939) Gerhard Domagk (medicina, 1939) si Boris Pasternak (literatură, 1958), fiind obligaţi de conducătorii statelor lor să refuze premiul Nobel. Poate că cel mai mult ne-am apropiat de premiul Nobel pentru literatură şi numai întâmplarea nefericită a făcut ca Premiul Nobel pentru acest domeniu să ocolească atâta timp cultura română, după ce, în câteva rânduri, steaua în strălucire maximă a unor poeţi trimitea mesaje îndreptăţite. În ultimele decenii, şansa unui Nobel pentru literatura română a fost poate cel mai aproape în cazul lui Lucian Blaga, care, în deceniul al şaselea, figurase pe o astfel de listă, meritând cu prisosinţă o asemenea recunoaştere universală. Între 1993 si 2000, Centrul PEN Român a propus pentru premiul Nobel pe Eugen Ionesco (1993 si 1994), pe Emil Cioran 1995 şi pe Gellu Naum în 2000. Similar lui Paulescu, în fizică Ştefan Procopiu este savantul recunoscut la nivel mondial pentru remarcabila sa contribuţe în domeniul magnetismului pământesc. „Academicianul Ştefan Procopiu este cel care a calculat înaintea savantului Niels Bohr momentul magnetic al electronului, numit şi «magnetonul», ce avea să poarte numele Bohr-Procopiu" („Jurnalul Naţional). Din păcate, desoperirea nu a fost comunicată în mediile ştiinţifice internaţionale iar Premiul Nobel a fost acordat numai savantului danez, pentru simplul motiv că mediile academice române nu s-au ocupat de formalităţi. Dar despre istoria acestor apropieri de premiile Nobel şi mai ales despre istoria premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină furat, voit sau nu lui Nicolae Paulescu (descoperitorul insulinei), într-un viitor articol.