La Muzeul Municipal din Curtea de Argeş s-a tăiat panglica inaugurală a unei încăperi special amenajate, în care sînt expuse arme de luptă din secolele XIV-XVI, cum ar fi: arcuri, pistoale, flinte, săbii, uniforme militare. Li se adaugă în mod cavaleresc o excelentă lucrare a sculptorului argeşean Traian Duţă, o armură de doi metri înălţime, care poartă pe piept herbul statului feudal românesc. Fundalul care susţine arsenalul muzeisitic, realizat dintr-o serie de tablouri, reprezentînd scene de luptă din Războiul de Independenţă, poartă semnătura pictoriţei Ioana Teodora Duţă, fiica maestrului, studentă la Facultatea de Arte Frumoase din Bucureşti. Armura a fost creată în cadrul curentului istoric al secolului XVI şi se înscrie în nevoia de patrimoniu a muzeului, fiind realizată la cererea directorului instituţiei, arhitect Florin Scărlătescu. Doresc să adaug şi cîteva din amănuntele de culise din perioada lucrului la armură, care sporesc farmecul exponatului, completînd firesc şi discret bagajul ei de valoare. De pildă, maestrul a trudit o lună şi jumătate în garajul nepoatei sale Evelin Catană. Cu grijă şi cu implicare în demersul artistic, ea l-a sprijinit în alegerea materialului, iar cele două fiice ale Evelinei, Ruxandra şi Cristina au văzut zi de zi cum creşte armura, de la topirea materialului, de la primele lovituri de ciocan la execuţia primei falange şi pînă la ultimile zale. Lucrarea a fost realizată după o schiţă a pictoriţei Ioana Teodora Duţă, fiica mestrului.

Armura este aderentă, permite articularea trupului, astfel încît aceasta şi cavalerul-artsist sînt organic uniţi într-o structură omogenă pe soclu, iar linia importanţei istorice le va menţine verticalitatea. Ea este rezultatul unei munci greu de destăinuit, responsabilitatea şi marea disponibilitate a maestrului au trebuit să se adapteze înţelegerii organice, proporţiilor şi fidelităţii în redarea anatomiei unui model de armură al secolului XVI. Între celelalte exponate, armura de doi metri se distinge printr-un impact estetic special şi o formă de tactilitate în care profesionalismul, talentul, inspiraţia, dar şi profunzimea prelucrării aliajului pot fi citite de către privitor exact cum se citeşte amprenta digitală, pentru că maestrul a realizat o armonie perfectă între înălţime şi soclu, între tehnică şi model, între controlul riguros şi sensibilitatea artistică, de aşa manieră încît armura răspunde interesului pentru arta înaltă, se află în datele materiale şi spirituale pe care şi le-a propus, scopul fiind acela al apropierii de ideea de apărare şi de conservare a frumosului din istorie. Cînd spun Traian Duţă, mă gîndesc la opere care ies din planul totemului obişnuit şi am în vedere ultimile lucrări de factură monumentală: statuia din bronz a fotbalistului Dobrin, de 2,5 metri înălţime şi altorelieful confecţionat din 74 de kg de bronz, care personalizează Instituţia Hidroelectrica din Curtea de Argeş. Acestea şi multe alte lucrări ale maestrului, amplasate în diverse localităţi ale ţării sînt o intruziune cu impact estetic deosebit în ambientul postmodern al oraşelor. Stil, expresivitate, dinamism, severitate şi responsabilitate, arta maestrului Traian Duţă poartă în spirit particular o deschidere spre monumental, prin implicarea sinelui, prin capacitatea de a folosi energia modulată de intelect. „Să creezi ca un demiurg, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un sclav”, acest superb aforism brâncuşian este o deviză a maestrului şi nimic nu poate fi mai frumos pentru decît porunca dată bronzului de a i se supune, decît încordarea arcului minţii sau acel elan nestăvilit al braţelor de a stăpîni formele. Capabil de eforturi mari, maestrul creează, pe lîngă lucrările monumentale şi alte bijuterii sculpturale, reuşind întotdeauna să se impună exigenţelor.

Aflat în rodnice contacte cu peisajul artei contemporane, i-a înnobilat înfăţişarea cu realizări de înaltă valoare artistică. Marile centre culturale ale României şi multe dintre cele internaţionale au constituit un teren propice pentru faima şi popularitatea de care se bucură astăzi, influenţa binefăcătoare a sculpturilor fascinînd lumea artei de pretutindeni.Cu dorinţa de a imprima materiei un suflu nou, cu grijă faţă de spiritul naţional şi moral, sculptorul Traian Duţă a apărut în lumea generoasă a artei, într-un oraş al culturii şi religiei, Curtea de Argeş, iar personalitatea sa a adus tot mai aproape un public sensibil şi receptiv la actele de cultură. „A începe de la noi înşine, iată singurul lucru care contează” în arta pe care o practică Traian Duţă, sculptorul mereu îndrăgostit de bronzul care i-a adus faimă şi notorietate, fascinînd iubitorii de frumos.