Citesc siderat in presa română ca filmul „Aferim!” e o capodoperă. O capodoperă care face praf ortodoxia română! Aşa cum o facea si alta capodopera, „Dupa dealuri!" Ce sa mai spun de modestia încifrată „4, 3, 2”, o supercapodoperă! Ba cineva o numea recent „capodoperă cu scenariul furat”! Dar scenariul nu face parte din capodoperă? Dacă e furat, însemană ca opera nu e perfectă, că nu poate fi capodoperă. Sigur, de unde morală, virtute, când e vorba de bravii contemporani ai filmului românesc?!
„« Aferim! », o « capodoperă mişto »”!
Dar ce nu e capodoperă în ograda noului val? Când a apărut „Moartea domnului Rădulescu”, toată ştirimea a tăbărât cu pecetea capodoperă, nu se mai găsea în vocabular un alt cuvânt. Dar despre „A fost sau n-a fost? ”, nu s-a spus că e o capodoperă? Despre „Marfa şi banii”, la fel. Despre „E pericoloso sporgersi”, aşişderea. Despre „Occident”, la fel. Despre „Râdeţi ca în viaţă, tovarăşi! ”, idem. Tot ce face Mungiu e idem. Nici n-au început filmările la noul product care a obţinut de la poporul român zis C.N.C. aproape două milioane de lei (de, dacă nu mai e Nicolaescu să-i stea în drum!), ca deja ştiriştii îl şi numesc capodoperă. Tot ce a creat noua generaţie defilează sub semnul capodoperei. Filmele nu rulează pe piaţă, din lipsă de spectatori, dar sunt capodopere! Le numeşte aşa şi le validează, cine? Unii care n-au creat o operă în viaţa lor, tot felul de ştirişti, care sunt „specializaţi” în titluri, să râdă şi curcile. Cineva scrie acum despre „Aferim!” ca e o „capodoperă mişto”! A alăturat unui cuvant cu substanţă univesală, un cuvant ţigăneasc, ca să rupă gura târgului! Păi şi eu am publicat 89 de carti şi am făcut 47 de filme, de ce să nu spun că vreo 70 din ele sunt capodopere? Şi voi aduce argumente, iar unii mă vor crede, vă garantez. Sigur, am dovedit că sunt în stare de fapte mari, de ce nu ar rezulta că tot ce iese din mintea şi pana mea poartă amprenta genialităţii?! Dar ca sa fie o capodoperă, o operă are nevoie de o recunoaştere publică a valorii ei, de audienţă, nu doar de recunoaşterea ei în grup, în gaşcă, între amici. E nevoie de validarea ei de către critici profesionişti, autorizaţi, care ştiu să o cântărească estetic. Capodoperă e sinonimă cu operă excepțională, cu operă perfectă, cu o tipologie model pentru alții, cu operă universală. Că să fie capo da opera, cum spun italienii, de la care s-a format cuvântul capolavoro/capodoperă, e nevoie că o operă să-și verifice valoarea în timp. Dar nici nu s-a născut filmulețul lui Nae, că încă de la avanpremieră, domnul critic de ocazie, pe care degeaba îl trimiți la teoria capodoperei lui Mihail Dragomirescu, pune calificativul cap de operă, că să nu mai fie discuții, să nu se mai întrebe nimeni dacă filmul respectiv e bun de ceva!
Capodopere de doi bani, da, dar capodopere!
Puiu declară că filmul românesc începe o data cu „Marfa și banii, că până atunci cinematografia națională n-a existat, a fost o glumă. El a decretat că filmul românesc începe cu porcăria lui, cu un reprezentant al fuckyou-cismului românesc, cu o sinteză de înjurături intraductibile în engleză (eu am văzut filmul subtitrat în engleză) și alte limbi ale pământului. Latrină devenită capodoperă! El, Puiu, Cristianus, noul Vespasianus al filmului românesc! Și de la el tot curg capodoperele! Dragă Sitaru, nu-ți mai face probleme de public, de finanțare, de valoare, filmele tale sunt capodopere, fiindcă așa a declarat șeful de școală, domnul Vespasian Puiu! La debut, Radu Potcoavă se întreba ce șanse are cu minimalismul? Stai cuminte, Radule, ai șanse să faci capodopere! La fel Dorotheea Petre, nu te mai necaji, toate filmele în care ai jucat tu sunt capodopere. Până și scurt metrajele sunt capodopere. Capodopere de doi bani, da, dar capodopere!
Filmul românesc trăiește în ochii milioanelor de telespectatori prin hulitul film socialist
Mi-a spus Papil Panduru cum îl regiza Mungiu pe el, când a jucat rolul unui mort în Corul pompierilor! Cum? L-a înviat! Orice cadavru în filmul românesc trebuie să fie un cadavru viu! Că să fie o capodoperă! Dacă Jean Mihail, Jean Georgescu, Victor Iliu, Liviu Ciulei, Gopo, Lucian Pintilie, Iulian Mihu, Veroiu și alți înaintași știau că abia de la anul 2000 încolo începe filmul românesc (deși suntem printre primele țări din lume în care s-a manifestat „minunea secolului”, iar primul film este datat 1905!), nu se mai băgau în ciorbă asta, nu mai făceau nici un film! Toate cele 121 de filme vechi (majoritatea mute) și 550 de filme socialiste sunt bune de aruncat la ladă de gunoi, fiindcă n-au ajuns la Cannes, dovadă că ele se difuzează în draci pe posturile de televiziune românești. Nici un film al Noului Val nu vezi, ci tot filme cu Toma Caragiu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Florin Piersic et Co. Filmul românesc trăiește în ochii milioanelor de telespectatori de ieri și de azi prin hulitul film socialist! Păi atunci decretez și eu o prostie: Când vreun film al lui Mungiu et co. va avea audiența Nemuritorilor lui Sergiu Nicolaescu, de pildă, abia atunci începe să se nască noul cinematograf românesc!
Numai pe vreme de criză se nasc „capodoperele”
Educația e drum lung. Nici o capodoperă nu o poate suplini. Decretam capodopere din toate prostiile numai pentru că un cineast s-a născut după ’89! Cei care au făcut războiul sau „revoluția”, nu contează, sunt rebuturi, bune doar pentru aruncat la fiare vechi. George Călinescu, în Istoria lui, rar aplică termenul de capodoperă unei opere literare, fiindcă și-a scris excepțională carte într-o lume normală, epocă de vârf a prosperității României, dar acum, când comisarul european declară, în urmă unei analize la față locului, că 40% din populația României e la limită de subzistență, ne-au invadat capodoperele. Se pare că acesta este efectul crizei. Everica! Pardon, Aferim! Nu știam la ce e bună criză. Acum știm, ne învață cineaștii: numai pe vreme de criză se nasc capodoperele!
grid modorcea, new york, capodopere, aferim, indian wells tennis, criza