Faptul că scrie pe o fotografie „Now" sau „Here", nu e nici o invenţie

Nu există limită în arta americană, în galeriile americane. Surprizele sunt la tot pasul şi nimic nu-l poate determina pe un american să renunţe, să nu se considere artist. Imaginaţi-vă că vin sute de oameni din toate colţurile pământului să vadă o expizitie pe Madison Avenue, la Higher Pictures Gallery, şi nu vede pe pereţi decât cinci fotografii, cu locurile unde probalil artistă Rochelle Feinstein le-a realizat sau poate locuieşte. Ceva cu totul banal, pe care l-ar putea realiza oricine are un aparat de fotografiat. Nici o invenţie. Faptul că scrie pe o fotografie „Now" sau „Here", nu e nici o invenţie. Au făcut-o mii înaintea sa, începând cu John Baldessari. M-am şi plictisit de câte ori am scris acest nume. Parcă vocabularul plastic al artiştilor americani s-a oprit la el! Aşa că îi dai repede dreptate paznicului de la intrare, care te avertizează: „It's an exhibition for drink, no for pictures"! Chiar că e o jignire la adresa celui care vine de departe! Dar lui Rochelle nu îi este ruşine, dimpotrivă, ea se crede un mare artist! Sper să nu fi venit nimeni tocmai de la Paris. Dar din Cleveland a venit. Am cunoscut o persoană.

Expoziţia năucitoare a lui Erwin Olaf

Asta e America. Dar cu panaş, totuşi. Şi i-am spus lui Rochelle, dacă doreai să faci o expoziţie total crazy, să-ţi baţi joc cu adevărat de vizitatori, trebuia să expui un rahat sau o singură imagine cu bolovani. Sute de oameni vin aici pentru a se întâlni cu cinci fotografii banale, de ce nu cu patru, trei sau cu nici una?! A, dacă ar fi Mona Lisa, coada nu s-ar mai termina până la Paşti. Dar şi pentru minunea lui Basquiat, „Riding with Death". Iar dacă ne referim la arta fotografiei, e suficient să vedem la Hasted expoziţia năucitoare a lui Edwin Olaf, o singură fotografie de-a lui, una, aici, ar fi fost suficient să te năucească, precum o pictură de Vermeer, da, jos pălăria, merită deplasarea şi să ciocneşti un pahar cu vin! Dar aşa, să vii pentru nimic?! Doar pentru drink?!

Nu trebuie să confundăm o galerie cu un pub

Sigur, aşa cum am scris nu o dată, de regulă vernisajele nu sunt pentru cei ce expun, ci pentru cei care vin la ele. Expoziţiile, indiferent de nume şi valoare, sunt un pretext pentru că lumea să se adune şi să vorbească („talk about"), să transforme galeria într-un stup de albine. Cu atât mai mult la Higher Picture, unde gazdă, tânăra Caroline Biden, a avut ideea să aducă şi un D.J. cu instrumentele lui de transmis muzica. Încet-încet, sala unde erau cele cinci fotografii ale lui Rochelle s-a golit, au rămas doar ea şi celebrul Nothing, iar sala unde se oferea drink a devenit neîncăpătoare, s-a transformat în ambianţa de pub. Şi când te gândeşti că locaţia e în aceeaşi clădire cu faimoasa Gagosian Gallery, care de curând a vernisat o minune cu mii de ochi, Ed Ruscha, Books & Co. Ştie Gagosian de ce la vernisajele lui nu oferă nici un strop de apă. Fiindcă la mine, spune el, vii să vezi expoziţia, nu vii să bei! Dar să nu o neglijam pe Caroline, fiindcă nu se poate imagina de ce este ea în stare. Caroline a receptat imediat mesajul, sigur, e tânără, are vreme să opteze, fiindcă dacă într-un loc oamenii vin să vadă artă, de ce nu ar veni în alt loc şi pentru drink? Desigur, nu trebuie să confundăm o galerie cu un pub, deşi încă nu s-a inventat un pub fără tablouri pe pereţi!

Expoziţia - un pretext pentru drink şi atmosferă

Am scris nu o dată că ceea ce prezintă artiştii aici, în jungla artei americane, poate fi categorist în trei trepte: kitsch, experiment, muzee. Dar mai poate fi introdusă o categorie: Drink. Cum a fost cazul la Higher Pictures, care a oferit o sărăcie de expoziţie, aproape nimic, dar o bogăţie de drinkuială. Cu adevărat aici expoziţia a fost un pretext pentru drink şi atmosferă, poate şi pentru relaţii, de ce nu?, deşi o vorbă americană spune: Să nu faci niciodată afaceri când bei!

Spectacolul lui Caroline era în culise sau pe hol, nu în galerie

Sper că gazdele să înţeleagă că arta se face pentru a fi admirată, pentru a te ajuta să evadezi în alte lumi, dacă ea există, nu pentru drink, deşi şi în faimoasele „Saloane" parisiene se bea, dar numai „a cup of tea". Ceea ce un american get-beget nu ar putea accepta! E greu să-l dezobişnuieşti de reflexul numit „drink and gun".