Ficțiune, ficțiune, dar să știe și alții
Patru seri la rând, începând cu 5 decembrie 2016, canalul rus de televiziune R.T.R., accesibil întregii populații a Republicii Moldova, a prezentat serialul „Sofia", protagonista fiind soția lui Ivan al III-lea, cel care a cârmuit până în 1505 knezatul Moscovei, el fiind și cuscrul lui Ștefan cel Mare. Lucrând la două piese montate la Radioul Național - una despre Ștefan Vodă și alta despre fiica lui, Elena - am studiat destul de minuțios acea perioadă de timp și, firește, eram curios să-mi reîntâlnesc personajele în versiune televizată, dar concepută de niște creatori din Rusia. Pentru documentare analizasem nu doar surse românești, ci și lucrările unor iluștri istorici ruși, precum V. O. Kliucevskii, N. M. Karamzin și alții. Nu cred că realizatorii filmului (regia - Alexei Andrianov, scenariul - Ecaterina Jukova) n-o fi răsfoit lucrările acestor corifei ai istoriografiei ruse, dar felul în care aceștia au tratat propria lor istorie denotă o tendențiozitate șocantă, mai ales în raport cu personajele istorice de alte etnii. Unele aspecte ale adevărului istoric sunt respectate, iar anumite momente au o realizare artistică de o profundă semnificație. Mă refer, în special, la scena din ajunul luptei decisive din 1480 cu tătarii Hoardei de Aur, moment în care Ivan al III-lea și cei doi frați ai săi, Andrei și Boris, se împacă între ei și merg împreună împotriva celor cărora timp de trei secole knezatele rusești le plăteau bir. Abia după victoria de pe râul Ugra, rușii încetează a mai fi supușii Hoardei de Aur, iar peste câțiva ani Ivan al III-lea reușește să-și supună mai multe knezate rusești, adunându-le într-un singur stat, de unde a și rămas în istorie cu numele de „Adunătorul" (Собиратель русских земель). Astfel că, începând cu ultimul deceniu al secolului XV, el deja semnează tratatele și actele oficiale cu titlul de „Țar al tuturor Rusiilor" („Царь всея Руси"), titlul provenind de la latinescul „caesar", adică „цесарь". E adevărat, că pentru a fi pe înțelesul tuturor el mai preciza, adăugând „și mare kneaz de Vladimir, de Moscova, de Novgorod, de Pskov, de Tver, de Perm, de Ugra, al Bulgarilor (neam turcic pripășit între Volga și Don, de unde o parte migrează între anii 634-678 în sudul Dunării (actuala Bulgarie), iar primul lor principe Boris, de origine slav, îi creștinează (852-889) în ritul bizantin ortodox, n.a.) și al altor ținuturi" (и великий князь Владимирский, и Московский, и Новгородский, и Псковский, и Тверский, и Пермский, и Югорский, и Болгарский, и иных земель). Astfel, Rusia ca stat unitar apare abia la sfârșitul secolului XV, până atunci existând în această parte a Europei doar niște knezate autonome care se luptau crâncen între ele. Autorii filmului evită acest amănunt, prezentându-l pe cârmaciul knezatului Moscovei ca pe unul care deja stăpânea și celelalte knezate, din când în când hărțuindu-se cu câte un kneaz (sau cu mai mulți), care cuteza(u) să-i crâcnească sau să-i iasă de sub ascultare. Mai sunt și alte reușite ale autorilor filmului, însă rostul acestor consemnări e altul. Vorba e, că istoricul rus Karamzin descrie cum a fost pețită fiica lui Ștefan cel Mare, ca viitoare soție pentru Ivan cel Tânăr („Молодой"), primul fiu al marelui kneaz moscovit Ivan al III-lea. El menționează că această intenție este supravegheată de bunica mirelui (și mama lui Ivan al III-lea), marea kneaghină Marta, care îl trimite în acest scop la Suceava pe kneazul Mihailo Pleșceev. Acesta sosește la curtea domnitorului în septembrie 1482, iar acest eveniment este pomenit și de cronicarii moldoveni, aceștia precizând că trimisul Moscovei ținuse, prin procură, locul mirelui la ceremonia logodnei oficiată de mitropolitul Teoctist. Întoarcerea alaiului de nuntă la Moscova durează mai mult de o lună, iar la noul ei loc de trai Elena găsește o iarnă în toată legea. I se oferă găzduire la mănăstirea Voznesenie, ctitorită de marea kneaghină Marta, unde face cunoștință și cu viitorul ei soț.
În studiul său „Elena Moldovei" Gheorghe Asachi menționează: „Cununia și nunta are loc pe 6 ianuarie 1483, unde Elena este admirată de toți nu doar pentru frumusețea și blândețea ei, ci și pentru ușurința cu care vorbea limba rusă, cunoscând foarte bine și pe cea sârbă". Acest lucru, firește, a declanșat gelozia și ura cătrănită a Sofiei Paleolog, mama vitregă a mirelui și personajul principal al filmului. Autorii serialului reflectă acest amănunt, însă distorsionând adevărul istoric într-un hal fără de hal. În primul rând, pentru a-și etala măreția și grandoarea națiunii ruse, aceștia evită a spune că în acea perioadă, la șapte ani de la strălucita victorie a lui Ștefan cel Mare de la Vaslui din 1475 asupra uriașei armate de 120 de mii de oșteni, Țara Moldovei și domnitorul ei erau celebri în toată Europa, iar înrudirea cu Ștefan al III-lea era o onoare pentru orice rege, crai sau împărat. Knezatul Moscovei, însă, era atunci unul ca atâtea altele din șirul knezatelor rusești, lumea europeană știind că acestea erau supuse Hoardei de Aur, că Ivan al III-lea se hărțuia cu regatul Poloniei pentru pământurile knezatului de Kiev. Iar istoria relevă, că în acea perioadă Rusia Kieveană aparținea ducatului Lituaniei, supus craiului leșesc Kazimir.
Autorii filmului fac abstracție de ceea ce a scris Karamzin, în special că Ștefan Vodă nu a fost niciodată la curtea marelui kneaz moscovit. Pentru ei primează ficțiunea artistică, în care Ștefan cel Mare sosește la curtea marelui kneaz pentru a-și înfățișa fiica. Aici, Ivan al III-lea urmează să decidă cu cine să-l însoare pe fiul său: cu moldoveanca Elena (de fapt, rușii îi spuneau Elena Voloșanca) sau cu una dintre cele șase fiice ale craiului polon Kazimir, care îl solicitase pe Ivan Molodoi să-i fie ginere. Iar după succederea scenelor cu domnitorul Țării Moldovei, se creează impresia că acest personaj pare a fi mai degrabă un omulean care vine la piață să-și vândă o gâscă sau o capră. În plus, actorul care-l joacă pe Ștefan Vodă este cu mult mai în vârstă ca Ivan al III-lea, în realitate ei fiind aproape de-un leat. Deși, deocamdată, n-au fost descoperite acte care să confirme ziua și anul nașterii lui Ștefan cel Mare, există diverse ipoteze în această problemă. Dacă teoria numerologiei ar fi recunoscută de știința modernă, ar putea fi luată în calcul și ipoteza întemeiată pe niște misterioase coincidențe dintre viețile „atletului creștinătății" și cea a „adunătorului într-un stat unitar al knezatelor rusești". În acea perioadă și voievodul Țării Moldovei (sau al Valahiei Mici) era cunoscut ca Ștefan al III-lea, apoi ambii rămân văduvi în același an 1467, când moare atât prima soție a lui Ivan al III-lea, mama lui Ivan Molodoi, cât și prima soție a lui Ștefan Vodă, Evdochia de Kiev, mama Elenei. În același an, 1472, Ivan al III-lea se căsătorește cu Sofia Paleolog, iar Ștefan Vodă cu Maria de Mangop (și ea odraslă de neam bizantin. La doar 32 de ani, (la 7 martie 1490), moare Ivan Molodoi, primul fiu al marelui kneaz, și tot la 32 de ani moare la Constantinopol Alexandru (la 26 iulie 1496), primul fiu al domnitorului moldovean. În 1505 (la 27 octombrie), la vârsta de 65 de ani și nouă luni, moare Ivan al III-lea, în acest an, doar că la 18 ianuarie, stingându-se și Elena într-o carceră de sub zidurile Kremlinului. Pornind de la aceste inexplicabile coincidențe, mai știind că Ștefan cel Mare a trecut la cele veșnice la 2 iulie 1504, s-ar putea presupune că, în cazul în care a decedat și el la vârsta lui Ivan al III-lea, domnitorul moldovean e posibil să se fi născut în toamna anului 1438).
Alt istoric celebru al Rusiei, care este V. O. Kliucevskii, o descrie pe Sofia Paleolog ca pe „o intrigantă cu minte ascuțită și o femeie neobișnuit de șireată, având o influență foarte mare asupra marelui kneaz [...], boierilor le era antipatică, fiind poreclită „femeia rea" și „vrăjitoarea" („женщина необыкновенная, хитрая, очень тонкий ум и интригантка, имевшая большое влияние на великого князя [...], бояре по нелюби к ней звали её „злая жена-чародейка"). O cu totul altă atitudine aveau boierii de la curtea marelui kneaz față de Elena Voloșanca și fiul ei Dimitrie. În film însă e totul pe dos, Elena fiind întruchiparea trufiei, a semeției și a desfrâului, pusă pe intrigi și pe sfidarea canoanelor ortodoxe, în final fiind învinuită (împreună cu un grup de curteni) de eretism și condamnată la moarte. Dar cea mai tendențioasă reflectare a subiectului, printr-o grosolană denaturare a istoriei se vede în felul în care sunt prezentate motivele morții lui Ivan Molodoi, acesta fiind, chipurile, otrăvit chiar de... propria soție. În realitate, Gheorghe Asachi scrie în aceeași lucrare a sa că soțul Elenei era un model de bravură și curaj, dar pe neașteptate, în iarna anului 1490, ologește. Medicul personal al Sofiei Paleolog, adus de ea din Veneția, promite autoritar că-l va pune pe picioare. După un „tratament" cu fel de fel de mixturi și procedee sofisticate, soțul Elenei moare în floarea vârstei. Înfuriat și deznădăjduit de marea pierdere, Ivan al III-lea poruncește să i se ia capul medicului. Deși cade în dizgrația soțului și Sofia, fiind bănuită că și ea poartă vina morții lui Ivan Molodoi, grecoaica jubilează, deoarece calea fiului ei Vasile spre tronul Rusiei moscovite devenise liber. Presupunând că în această moarte a lui Ivan Molodoi sunt implicați și cei doi frați ai săi, marele kneaz îi încarcerează. Peste trei ani, în 1493, Andrei moare în închisoare, iar la câțiva ani trece la cele veșnice și Boris. În 1497 lui Ivan al III-lea i se aduc dovezi despre niște intrigi de ale Sofiei și el, pentru a-i demonstra cine decide la curtea sa, poruncește ca nepotul său Dimitrie să fie încoronat ca moștenitor al tronului. Evenimentul are loc cu mult fast la 4 februarie 1498, când Dimitrie, la doar cei 15 ani ai săi, este încoronat cu „căciula" marelui kneaz de Kiev Vladimir Monomah („шапка Мономаха"), care încă din anul 1125 era simbolul unității tuturor knezatelor rusești, proces realizat de Ivan al III-lea „Adunătorul".
În film toate aceste amănunte lipsesc, el încheindu-se cu o scenă în care grupul de boieri care pledau pentru iluminism, în frunte cu Elena Voloșanca, sunt aduși într-o piață din centrul Moscovei, unde urmează, în calitatea lor de „eretici", să fie decapitați. În final, coroana lui Monomah i se pune pe cap lui... Ivan Groznâi, primul fiu al lui Vasile, adică nepotul Sofiei și al marelui kneaz. Acesta are 17 ani, cu doi ani mai mult ca Dimitrie, doar că evenimentul are loc în 1547, cu jumate de secol mai târziu. E un obișnuit procedeu de cinema și de ficțiune artistică, adolescentul încoronat traversând un fel de tunel temporal și fiind urmărit de privirile tuturor personajelor din subiectul despre Sofia Paleolog. Exegeții din domeniu menționează că papa de la Roma i-o pețise pe Sofia Paleolog lui Ivan al III-lea doar cu scopul de a răspândi în knezatele rusești catolicismul. Dominată însă de sentimentul grandoman al apartenenței la familia imperială bizantină, grecoaica își alege propria cale și strategie, inoculându-le soțului și curtenilor acestuia ideea că prin promovarea credinței ortodoxe Moscova are șansa să ajungă următorul, după Constantinopol, centru al creștinătății. Dacă primul centru era considerată Roma, capitala imperiului roman căzută în catolicism, iar al doilea era Constantinopolul, capitala imperiului bizantin cotropită și desființată de Poarta otomană în 1453, a treia Romă urma să fie Moscova și această idee domină de-a lungul a cinci secole până-n prezent mințile elitelor de tot soiul ale statului rus.
Autorii filmului trec cu vederea episodul că timp de un an tronul și coroana „tuturor Rusiilor" a aparținut lui Dimitrie, vlăstar valah și nepot al lui Ștefan cel Mare. Nu Ivan Groznăi a fost primul țar al Rusiei, încoronat cu celebra „căciulă" a lui Monomah, ci Dimitrie, fiul Elenei Voloșanca, chiar dacă după ceremonia din 1498 el rămăsese oficial cu titlul de doar „mare kneaz". Cu un an înainte de a muri, Sofia reușește ca fiul el ,Vasile, să obțină titlul de moștenitor al tronului nu prin încoronare, ci doar prin testamentul semnat de tatăl său în 1502. Iar cu câțiva ani mai devreme, în aprilie 1499, intriganta Sofia făcuse tot posibilul ca Elena și fiul ei Dimitrie să ajungă în dizgrația lui Ivan al III-lea. Ea izbuti să declanșeze furia oarbă a marelui kneaz împotriva unor boieri din suita Elenei, sugerându-i că aceștia, cică, îl promovează și-l susțin pe Dimitrie, viță de valah, în ideea de a supune în viitor knezatele rusești Țării Moldovei. În consecință, kneazului Simeon Reapolovskii i se taie capul, kneazul Petrikeev și fiul său Vasile (cu rădăcini valahe) sunt călugăriți, iar ceilalți boieri din suita Voloșancăi sunt întemnițați, Elena și Dimitrie ajungând a fi închiși în beciurile Kremlinului. După ce Vasile se izbăvește la începutul anului 1505 de pericolul cel mai mare pentru viitorul său, care era Elena Voloșanca, acesta preferă să aibă o domnie relativ mai sigură și-l suportă pe Dimitrie doar până în 1509, când nepotul lui Ștefan cel Mare se stinge în închisoare la vârsta de doar 26 de ani.
Astfel, actuala Rusie nu doar impun (prin oamenii ei de aici și de la Moscova) diverse embargouri economice, presiuni politice și ideologice, manipulări ale mentalului colectiv prin mijloacele de (dez)informare în masă, ci ne tratează și ca pe niște vasali, precum timp de trei secole fuseseră ei pentru tătaro-mongoli. Aceștia mai și denaturează în modul cel mai tendențios, ipocrit și grosolan un trecut românesc, despre care contele literaturii ruse L. N. Tolstoi recunoștea în 1854 că „destinul acestui popor e împletit din farmec și tristețe". Și, într-adevăr, e trist că după ce se face abstracție de aspectul științific al istoriei, ea fiind interpretată într-un mod tendențios, doar ca o ficțiune artistică, nu mai rămâne nici urmă din farmecul unui trecut pe care se întemeiază prezentul și viitorul unui popor.