E toiul verii şi galeriile din New York încă nu sunt în vacanţă, ard la propriu de evenimente şi vizitatori, aflaţi în mari călduri. Săptămâna trecută, numai in zona Chelsea, au fost circa 50 de vernisaje.
Driscoll Babcock Galleries
La loc de frunte, aş pune Driscoll Babcock Galleries, o galerie dublă, pe structura lui Babcock Gallery - cea mai veche galerie din New York -, fondată în anul 1852 de John Snedecor, cu sediul iniţial pe 749 Broadway, în apropiere de Astor Place, Manhattan. Acum, celebra galerie are sediul în Chelsea, pe 25 St., iar vernisajul expoziţiei Contained Conflict a fost un adevarat festin. A fost o originală inaugurare, în care au triumfat artişti ca Wafaa Bial, Harriet Bart, Margaret Bowland, Jenny Morgan, cu tablouri rafinate, reliefând dualitatea identităţii, dar şi contrastele dintre eroic şi derizoriu, putere şi neputinţă. Au mai expus Doug Argue, Marylyn Dintenfass, Pieter Hugo, Paulo Laport, Robert Longo, Patricia Piccinini, Varda Yatom.
Ceea ce caracterizează aceasta expoziţie, compusă din doua galerii - Driscoll s-a alăturat in 1987 lui Babcock -, este prezentarea pe verticală şi orizontală a artiştilor, adică ea cultivă îmbinarea dintre artiştii contemporani şi artiştii clasici sau istorici, consideraţi maeştri, printre care John F. Kensett, Thomas Eakins, Childe Hassam, Marsden Hartley, Stuart Davis, Alfred Maurer, Edwin Dickinson, Arshile Gorky, Franz Kline, Alan Gussow şi mulţi alţii. Evident, apariţia acestei galerii este un mare eveniment în Chelsea, în condiţiile în care locul a pierdut mai multe galerii, care au preferat să se mute pe 57 St., în preajma lui Fifth Avenue, încrucişare devenită focusul artei în Manhattan. Driscoll Babcock Galleries au adus parcă un aer proaspăt în Chelsea, au reanimat acest loc, dominat acum de plimbările pe High Line, ajunsă o pasarelă mult mai contorsionată a artei, care trăieşte o adevarată avalanşă a newyorkezilor şi a turiştilor.
Stux Gallery
Am remarcat şi multinaţionalismul de la Stux Gallery, care continuă să demonstreze că se poate face artă şi fără americani, asiaticii, dar şi esticii europeni fiind aici la prima vedere. Fapt care poate fi remarcat şi la Agora Gallery, unde expun peste 30 de artişti din toată lumea, grupaţi în două secţiuni: Sensorial Realms si Pathway to Abstraction. Curajul acestei galerii este de a defila cu o imensă cantitate de kitsch-uri, sfidând standardele artei. Amatorismul are aici o mare trecere.
Hasted & Kraeutler Gallery
Hasted & Kraeutler Gallery continuă să fie în nota sa de primă galerie a New York-ului, unde arta fotografică este regină, iar Paul Kasmin Gallery nu se dezice cu socurile sale din seria de kitsch-uri, acum blocându-ne paşii cu o multitudine de candelabre lăsate spre sau chiar pe podea.
Mike Weiss Gallery
Remarcabil mi s-a parut gestul „bătrânei doamne” Mike Weiss Gallery, care a avut curajul să defileze cu tânăra nonconformistă Cameron Gray (n. 1980, Geneva), cu atelierul între Londra, Basel si Los Angeles, care a venit cu expoziţia Birth of a Legend, un fel de Big Bang al artei, o explozie în flăcări abisale, proprii Genezei, după modelul Capelei Sixtine, dar la graniţa dintre S.F. şi comicbooks.
Am sentimentul ca am să înnebunesc
Ideea am intalnit-o la Nicola Verlato, in expozitia „How the West was Won”, de la Jonathan LeVine Gallery, dar tratata cu mijloacele limbajului clasic, ale picturii academice. Totul era catastrofic, terifiant, ca o cadere luciferica. Dimpotriva, la Gray reteaua incandescenta de siluete cosmice ironizeaza vedetismul hollywoodian, dar si nebunia jocurilor de la Las Vegas, cetate a iluziei, simbolizate printr-o suita de 27 de ecrane, prin care suntem bombardati cu imagini in stil video-clip, sub titlul principal I Have A Feeling I Shall Go Mad, care s-ar putea traduce cu „Am sentimentul ca am sa înnebunesc”.