Inspirația, salvarea umanității
Vlad Țepeș are o soție fără de asemănare, frumoasa Dora, întruchiparea inspiraţiei divine, care îi dă har, putere, frumusețe, care îl face fericit. Dar în urma unei lupte grele pe care oastea lui Vlad o dă cu turcii, aceștia o ucid pe Dora. Pierderea ei echivalează pentru Vlad cu pierderea Inspirației, ceea ce îl face să ia Crucea, să o transforme în Țeapă și să loveasca în Icoane, în altare, în imaginea lui Dumnezeu, să se umple de mânie, de ură, iar prin pactul pe care îl semnează cu Lucifer, asemenea lui Faust, să se transforme în Vampir. Și Vlad începe să declanșeze o adevărată teroare pe pământ, inventând teapa ca armă de ucidere în masă, transformând pădurile în țepe și trăgând în ele tot ce întâlnește în cale, tot ce este ființă vie. Astfel el instaurează în lume împărăția lui Lucifer. Și în virtutea răului sau nelimitat, printr-un ritual magic, Vlad implantează în pântecul sterp al unei frumoase femei transilvănene sămânța răzbunării lui. Suntem în anul 1483. Femeia naște însa două gemene, din care una, Gabriela, moștenește dorința malefică a lui Vlad, iar cealaltă, Mihaela, e plină de lumină ca mama ei.
Într-una din escapadele vampirice ale gemenelor, Mihaela întâlnește un băiat care-i recită versuri, e poet. Gelozia Gabrielei devine totală, îl ucide imediat cu mușcătura-i înveninată pe poet, iar acesta mușcă de durere mâna Mihaelei venită în ajutor. Mușcătura poetului muribund se dovedeste a fi însă miraculoasă pentru Mihaela, căci o umanizează, îi transmite virusul inspirației umane. Din acest moment, diferența dintre cele două surori începe să crească, ele devin ca Umbra cu Ființa, cum spunea chiar Poetul, Mihai Eminescu. Și ființa Mihaelei palpită, se transformă, inspirația din ea crește și ajunge să scrie o carte pe care o numește Con area (Wicked Clone), așa cum îi spune ea surorii ei, Gabriela, pe care o iubește, dar o consideră clona rea din fiinta sa. Când presiunea Gabrielei devine de nesuportat, Mihaela fuge de acasă. Călătorește în timp și spațiu, ajunge la București, Londra, în capul lui Dumnezeu, apoi la New York, în zilele noastre, unde găsește un doctor care o scapă de colți, apoi un teatru unde își reprezintă piesa desprinsă din cartea ei.
Pornită pe urmele Mihaelei prin intermediul unei oglinzi magice, Gabriela îi joacă tot felul de feste vampirice. Viața Mihaelei este diferită căci, umanizată fiind, ea își manifestă calitățile umane. În primul rând are inspirație, scrie poezie și compune muzică, începe să cânte, să danseze, să fie veselă, să iubească. În același timp, Gabriela, deși are în castelul de acasă toate condițiile de pe lume, plus un pian neasemuit cumpărat de tatăl ei, nu reușește să compună nimic. Îi lipsește total inspirația. Atunci, la îndemnul lui Lucifer, vrea să o ucidă pe Mihaela și să-i preia genele Inspirației. Lupta dintre Mihaela și Gabriela devine o luptă între Cruce și Țeapă. În final, Țeapa Gabrielei o străpunge pe Mihaela, care, în cădere, reușește să o muște de încheietura mâinii pe sora ei. Mușcătura umana își face imediat efectul și Gabriela începe să se umanizeze, capătă inspirație, compune un cântec ce-i unge inima abia trezită la viață. Cântecul ei antrenează și conștientizează spectatorii de superioritatea lor ca fiinte umane asemeni lui Dumnezeu. „I am Like God" este poate cel mai frumos cântec care s-a creat vreodată. Textul e scris pe ecran, iar spectatorii cântă, aplaudă și dansează cu patimă.
Oricine înțelege că Inspirația este de partea Omului, nu a Vampirilor. Evident, și Lucifer are inspirație, însă inspirația de a face rău. Creația este un apanaj al Omului, al Binelui. Această umanizare a fetelor îl mânie pe Vlad, care la un moment dat spune că dorește să se căsătorească cu Mihaela, cu propria sa fiica, fiindcă seamănă tot mai mult cu fosta lui soție și vrea astfel să reînvie în el spiritul creației, să recapete harul Inspirației. Dar acum el crede că lupta va fi mult mai grea, căci cele două fete, coalizându-se, compunând împreună, nu mai pot fi învinse, au devenit cu adevărat nemuritoare. Dovadă că ele sparg „oglinda magică" prin care se urmăreau una pe cealaltă, iar Vlad vedea, mefistofelic, lumea. Acum nu mai au nevoie de acest suport înșelător.
Vlad se identifică în final cu Lucifer, pentru a-și spori puterea și a distruge acest cuplu al Inspirației. Intervine însă însuși Dumnezeu în încercarea de a pune capăt domniei lui Lucifer care, alungat, strigă: „Ai nevoie de mine, Doamne! Sunt clona ta rea!". În acest timp, Mihaela și Gabriela cântă inspirate melodia Wicked Clone în care se spune că fiecare din noi avem înlăuntrul nostru o clonă rea, dar o putem converti, din Umbră în Ființă, din monstru în creator. Cum? Prin Inspirație. O calitate umană la îndemâna oricui. Clona Rea din noi să fie o sursă de inspirație, nu de rău. Iată Soluția salvatoare pentru o lume vampirizată, tot mai vampirizată, pentru societatea bolnavă în care trăim: Vindecarea prin Inspirație, sursă a Poeziei și a Iubirii. Este lecția nemuririi pe care spectacolul „Wicked Clone", realizat pe Broadway, la Davenport Theatre, în inima lui Times Square, de Mihaela și Gabriela Modorcea, ne-o face accesibilă, reală, o aduce la nivelul puterii și împlinirii umane. În acest spectacol, Romania strălucește în toată frumusețea, prin istoria și mitologia ei, prin folclor, prin muzică și port.
Spectatorii americani descoperă pentru prima dată o realitate necunoscută, rămân uimiți de ideile noi pe care le află, dovadă că sala de spectacol este plină până la refuz. Vedete de pe Broadway, care vin să le vadă pe gemene, spun că nu le vine să creadă că ele pot să cânte și să danseze perfect, non-stop, timp de 90 de minute, și să facă asta de cinci ori pe săptămână! „E vorba de șapte ani de muncă și de o dublă iubire pentru oameni", le răspund Mihaela și Gabriela și le mulțumesc frumos că au venit să le vadă.
Și persoane foarte în vârstă vin să se bucure de talentul și frumusețea fetelor, de sentimentul de rară fericire pe care îl creează: „Acest spectacol mi-a mai dat zece ani de viață", spunea un bătrân evreu de 90 de ani care s-a urcat pe scenă și a dansat alături de Mihaela și Gabriela, în aplauzele soției sale de aceeași vârstă. Doamna Ileana Văduva, violonistă și psihoterapeut din New Jersey, a venit să vadă „Clona Rea" pentru că a auzit că Mihaela și Gabriela sunt românce: „Mihaela și Gabriela au făcut pentru România mai mult decât toată politica românească de două mii de ani. Fetele acestea m-au făcut fericită!" a declarat Domnia Sa.
Pe Broadway iubirea pentru musical, pentru teatru, este enormă! Iar Davenport Theatre are un vad bun, căci este un teatru vechi, înființat în 1924. Este un teatru de categoria Off-Broadway. Până acum nimeni, nici un artist din România, nu a atins o asemenea performanță. Reclama care se face acestui show este pe măsură: în marile publicații de teatru se poate vedea logo-ul spectacolului, imaginea etalon, ca și pe tricourile spectatorilor, iar succesul este marcat prin afișele spectacolului din stațiile de metrou. The subway (metroul) reprezintă aici una dintre cele mai mari și populare surse de reclamă fiindcă este mijlocul principal de transport; zilnic merg cu el peste cinci milioane de oameni.
Spectacolul „Wicked Clone", realizat și produs de cele două artiste gemene cu sânge transilvănean, este o parabolă cu deschidere umanistă, valabilă pentru toate religiile și toți oamenii, iar viziunea lui face parte din Civitas Innocentiae. Este o perfectă aplicație a marii utopii Armaghedon revelat, căci lupta dintre forțele răului si forțele binelui se termină cu victoria Binelui care poate fi instaurat prin puterea omului de a crea.
Ca în mitul lui Ianus, omul are o față bună și alta rea. Ideea este că oamenii au șansa să se schimbe, căci „clonele rele nu-i lasă niciodată singuri, sunt forța lor duală care-i provoacă să scrie, să compună". Prin substanța și forma lui, de inspirație profund românească, istorică, mitică și folclorică, prin vers, cânt și port, dar asimilând perfect și ritmuri specifice altor culturi, spectacolul „Wicked Clone" marchează o nouă eră în istoria Broadway-ului - impunerea genului "cinema musical", făcând ca muzicalul tradițional să ni se pară o operă de muzeu. Iar Inspirația fetelor este divină, ele vor dărui lumii noi și noi opere în care aducerile-aminte despre Shakespeare, Dante, Goethe sau Ibsen se vor împleti în cununa folclorului românesc. Așa cum s-au împletit în întregul lor ciclu artistic pus sub genericul „Wicked Clone": romanul bestseller în original, romanul în traducere românescă, piesa de teatru, cartea de poezii, C.D.-ul cu cele 25 de cântece ale musical-lui, D.V.D.-ul cu soundtrack-ul musical-ului, synopsis-ul cinematografic, ciclu lansat de „Barnes&Noble", celebrul lanț american de librării.
E timpul ca show-ul de tip Broadway să renască. Cum? Să renunțe la practica remake-ului și să monteze curajos piese originale. Cu „Wicked Clone" începe spectacolul viitorului, o nouă vârstă a nemuririi în expresie artistică. Se impune totodată și un nou gen artistic - musical-ul cinematografic - în care teatrul și filmul se împletesc organic în scopul creării unei imagini ample, profunde și impresionante a Lumii salvate prin cultivarea Inspirației.