În galeriile din Manhattan ne întâlnim cu experiențe noi, cu priviri originale, cu înțelesuri nealterate ale istoriei, ale civilizației. Este și cazul spaniolului Guillermo Muñoz Vera, care a expus la elegantă galerie „Forum", de pe Park Avenue, o serie de lucrări fotografice de mari dimensiuni, care sunt expresia unei idei prețioase. În toate tablourile sale, artistul a surprins un contrast dintre cum a fost percepută istoria omenirii, ca o forță a creației divine, ca un parcurs natural, lipsit de urme distopice, și șocul actual, produs de civilizația industrială. Așa vedem oceanul, având în prim plan coadă în evantai a unei balene, iar în plan second, ca fundal, vedem o rafinărie modernă în flăcări. Sau surprinde un înger căzut, și înlănțuit, ca Prometeu sau ca Laookon, o sculptură din bronz, aflată deasupra orașului Madrid plin de cupole de biserici. Un pescar prinde... un aisberg!

Un arab stă încremenit în față unui templu egiptean și nu știe ce să facă. În altă imagine, îl vedem cum matură în față întrării în templu, străjuit de picioarele gigant ale unor zei. O altă imagine ne oferă perspectiva unui cavaler pe un car de luptă plutind deasupra orașului. O vitrină anunță o expoziție Caravaggio, cu imaginea unei picturi sacrosancte, iar în față ei un om de pază, care privește fără să înțeleagă nimic, ca un turist accidental. Berze și un cuib de berze pe o clădire și imaginea unui înger pe cer, decupat din formele norilor. Un om singuratic, în mediu clarboscur, privește un ecran luminos în care se află un perosnaj ca el, în așteptare. Tabloul Ofelia Gangelui surpinde trupul unei tinere înecate în Gange, răul sacru care este invadat de gunoaie. Un grup de radare captează undele misterioase ale universului.

Sunt tot atâtea imagini care oferă un contrast izbitor, reflectând titlul expoziției, care este un titlu à la Borges: „Analogias & Dicotomias". Desigur, așa cum discutăm și cu artistul spaniol, trăim într-o lume dominată de tot felul de dihotomii, de contraste, de nepotriviri, greu de armonizat. Analogiile țin de o altă vârstă a istoriei.

Sunt zeci de expoziții pe care am început să le ocolesc, fiindcă nu aduc nimic nou. Dar m-a atras la „Mark Borghi Gallery", de pe 76 St, titlul expoziției „Icons (Icoane) de Adria de Haume, un nume necunoscut pentru mine, cu care nu mă mai întâlnisem. Îmi sună a nume flamand, oricum, neobișnuit, credeam că mă întâlnesc cu vreo artista rătăcită de prin Țările nordice, cum s-a întâmplat cu Ruud van Empel, dar am dat peste o americancă get-beget, care mi-a dat o lecție pur americană de ceea ce însemna infundătura în care se află artă Lumii Noi. Nu o dată am spus că infundătura ei se numește Andy Warhol. Și ce face Adria (probabil o prescurtare de la Adriana)? Dacă Mona Lisa Americii este Campbell Soup, ea face o cruce din astfel de conserve numite „Campbell Soup", conserve de tomate. Dacă Warhol a făcut star iconic din Merylin Monroe, multiplicând pe față și pe dos poza actriței, combinând-o ca pe o piramidă sau un joc de șah, Adria de Haume face o cruce Marylin Monroe, mai exact, înșiruie în lung și lat nouă portrete ale starului american. Mă bucur că un visitator, văzându-mă oripilat, mi-a spus la ureche că „e o blasfemie, să faci o cruce dintr-o prostituată"! Nimeni nu a făcut o cruce din Maria Magdalena, păcătoasa iertată de Iisus, dar iată, a făcut pop-artista Adria! Iar o altă blasfemie reprezintă o cruce mai mare, în mijlocul căreia se află imaginea altui star american, Madonna.

Peste tot cruci astfel botezate! Acestea sunt icoanele la care trebuie să ne închinăm? Sigur, dacă ați cunoaște-o pe Adria, nu veți înțelege decât faptul că ea face o artă comericală, fiindcă vrea să vândă. Și cu ce să șocheze? Cu „blasfemii" ale credinței creștine. Am pus ghilimele pentru că Adria nu consideră că face nici o blasfemie, pentru cine nu crede, crucea e un obiect oarecare. A fi inocent nu e un păcat. Pentru noi Crucea este Cruce, este sfântă, pe ea a fost răstignit Iisus Hristos, o cruce butucănoasă, de lemn, așa cum o arată Biserica Nativității din Bethleem și Patimile lui Iisus din tablourile Renașterii, nu putem să ne închipuim că Marylin Monroe a fost răstignită pe o cruce! Decât dacă am vedea totul în chip suprarealist. Sau dacă este un act involuntar, ca umorul involuntar. Și mă gândesc la un alt tablou, numit Altar of Butterfly, care are în centru, la intersecția celor două brațe ale crucii, un text, care ne spune: „You Have no Idea", dar cred că nu eu, privitorul, nu am nici o idee, nu bănuiesc ce văd, ci artistul, artista, nu are idee ce face, ce pictează, faptul că a luat crucea creștină și face cu ea pop-art, o masacreaza, o umple de bijuterii, de vase de porțelan și bibelouri, de tot felul de surogate.

De fapt, aceste cruci sunt la origine sculpturi artizanale, iar ce vedem aici sunt fotogrfiile lor. În stil baroc și suprarealist, artista împodobește crucile cu zeci, sute de pietre prețioase (false, desigur), fiindcă Adria este și creatoare de bijuterii, iar ele îi dau ghes, cum să le mai expună! Face o artă artizanală, la granița cu arta decorativă. Nu sunt viziuni utopice à la Lydia Venieri, care a imaginat „Cină cea de taină" zoomorfă, cu animale în locul personajelor sfinte. Adria amestecă totul, în colaje care să șocheze, simbol fiind Marriage Cross, pictată cu pigmenți de argint. Crucea devine un fel de goapa de gunoi, care adună tot ce mișcă, de la imagini renascentiste la girofaruri de mașini.

Da, poate că această demitizare este reală, poate că omenirea a degenerat credință, a transformat crucea într-un pretext, a făcut comerț din ea, cum fac unii preoți deveniți negustori de credință, dar oare există aici, în expoziția „Icons", o atitudne, un protest față de această fărădelege? Nu. Nu există ! Este un kitsch. Fiindcă kitsch-ul are căutare în America. Așa face și Adria, și o face foarte bine, colaje că să vândă. Vinde cruci, dar nu ca măicuțele de la mănăstiri, nu ca acei artiști anonimi, călugării de la Athos, ci în stil American, în stilul epatanat al lui Andy Warhol și al școlii lui de homosexuali. Orice poate fi răstălmacit, demitizat, bagatelizat. Unde se duce lumea dacă nu mai avem nimic sfânt? Nu mai există oare un corpus de valori, de simboluri, pe care trebuie să le respectăm cu toții?!

Corespondență de la New York
Aranjament grafic - I.M.