După deziluziile semnalate anterior în expoziţile doldora de forme desacralizate, am descoperit ceva care mi-a mers la suflet. În același timp cu dezmățul de la Bernarducci, la Mckee Gallery, de pe Fifth Avenue, se desfășura ceva opus, într-o atmosferă de liniște, de meditație, ceva de referință, care vine dintr-o tradiție sacră a omenirii, a lumii de dincolo de consumism. E vorba de expoziția lui Daisy Youngblood, o sculptoriță ce vine din New Mexico, ea fiind născută în Carolina de Nord, în Asheville, în anul 1945. Și-a numit simplu expoziția: „Ten Years 2006-2015”, fiind însoțită de un catalog al artistei cu 25 de ilustaţii color, în care se află și lucrările expuse în galerie. E suficient să vezi o lucrare, și rămâi interzis. Când am citit apoi cuvântul Chakra pe unele piese, am înțeles imediat secretul: tradiția sacră proto-indo-europeană. Această credința face parte din tradițiile tantrice/yogine. Aici, în America, există un adevărat cult pentru această religie secretă, fiind considerată o zonă ocultă, pentru inițiați. Cine caută soluții în yoga tradițional descoperă acest concept de chakra, care vine din hinduism și buddism, însă cuvântul este indo-european, se trage din sanscrită și înseamnă roată sau curbură. El este pomenit pentru prima oară în Vede. Apoi în Tantra și Upanișade. Pe scurt, se referă la așa numitul corp subtil al ființei umane, diferit de corpul fizic. În acest corp subtil există puncte de energie sau noduri numite chakre. Organismul subtil are niște canale, zise nadis, prin care circulă, că o pânză freatica, forță de viață (prană), care leagă o chakra de altă. Chakrele sunt mai multe, dar şapte sunt considerate cele mai importante. Și pozițiile chakra, asemănătoare celor yoga, reprezintă imagini de acest fel. Ele se mai numesc și vortex sau jacuzzi. Există în America, pe străzile pe care trec zilnic, multe astfel de locuri pe care scrie Jacuzzi.

Daisy este singura artistă chakristă ale cărei opere le-am văzut. Iar multe sculpturi de-ale sale imită poziții specifice mișcărilor sau, mai bine zis, nemișcărilor chakra. Pentru neofit, totul este impresionat. Compozițiile sculpturale au forme neobișnuite, tipice exercițiilor Jacuzzi. Când am văzut expoziția, încă de la prima impresie, mi-am dat seamă că mă aflu în plină sacralitate. E ca atunci când, învățat cu practicile europene, intri într-un templu buddhist sau într-o sală unde se practică mișcări yoga, cu gesturi chakriste, profund asimilate. Totul e ca de pe altă lume. Omul tinde spre perfecțiune. De fapt, aceste poziții seamănă cu starea de meditație, cu imaginea Gânditorului de la Hamangia. Mai mult, îmi amintesc de ceea ce am văzut la Muntele Athos, acolo unde se practică o formă de meditație creștină numită isihasm. Toți călugării aspiră la starea isihasta, practicată de eremiți, asceții absoluți. Isihasmul are atingere cu chakra. La fel este și artă lui Daisy Youngblood. Sculpturile ei sunt delicate, fragile, dar care transmit o energie profundă. Cu mijloace simple, ce țin de minimalism, în tradiția lui Giacometti, Daisy realizează autoportrete, fiindcă ea seamănă cu sculpturile pe care le face. Este și ea o sălbăticiune, precum numele sau predestinat, că al nativilor indieni. Dasy este un artist retras, a trăit o vreme în Porto Rico, iar contactul cu arta primitivă a indienilor se vede chiar și în înfățișarea ei. Ea mi-a amintit izbitor de mexicană Frida Kahlo, deși Daisy înseamnă margaretă, care la noi, la români, e o floare a iubirii și inocenței. Iar celălalt nume s-ar traduce „Sânge tânăr”, exact că în cazul triburilor indiene, din care erau compuse numele nativilor.

Dar expoziția ei mi-a amintit de muzeul în aer liber de la Costești, Vâlcea, de unde s-a inspirat marele Brâncuși. E leagănul civilizației sculpturale a naturii, care a sculptat aici pietreele, cu ploaia și vântul, timp de mii de ani. Aceste forme naturale, Brâncuși le-a stilizat, după modelul artei populare, a cioplitorilor Hobitei. Sigur, el și-a extins inspirația, a ajuns până în India, l-a descoperit pe Milarepa, realizând lucrarea din lemn Spiritul lui Buddha. Și Templul Eliberării, că o nouă Poartă a Sărutului, a vrut să-l ridice la Indore, în India. Nu departe de asemenea influențe sau asocieri este și Daisy, care are o lucrare numită chiar Budhi (2006), o reprezentare a lui Buddha tânăr, cu figură în uimire și brațele deschise, în căutare, parcă ar semăna cu Nebunul satului din folclorul românesc. Din spiritul naturii sau al folclorului se trage și inspirația lui Daisy. Ca și Brâncuși, ea compune figuri animaliere, că un urs (Bear, 2007), un peste, un cap de cerb, dar mai ales multe maimuțe care atârnă de crengi, sub formele curbate ale chakrei, precum fantastică Oladio (2009). Există și o variant a masivei Gorilla (1966), care ne privește întrebător. Vziunile ei însă sunt orientate nu spre monumental, ci spre intimitate, spre interiorizare. Față de Brâncuși, care își cioplea formele, în marmură, piatră sau lemn, Daisy își creează formele din ceramică sau bronz, dar mai ales a ajuns la combinații ingenioase de materiale, piatră, lemn, metal. Evident, piatră o caută pe malul râurilor, doar îi găsește legăturile cu celelalte materiale, așa cum sunt combinațiile din piesele Leaping I și ÎI (2010). Dar capodopera acestei maniere de a armoniza materia este indiscutabil piesa Anubis and 1st Chakra (2012), adusă aici de la Muzeul de Artă Modernă din San Francisco.