Din când în când, presă mondială deplânge - sau doar constată - că nu prea mai există mari lideri carismatici la nivel de state, conglomerate sau tendințe geopolitice influențe. Unde sunt în zilele noastre conducătorii de anvergură unor Kennedy și Nixon, de Gaulle și Mitterrand, Adenauer și Willi Brandt, Golda Meir și Moshe Dayan, Nehru și Nasser sau alții asemenea lor, în lumea de azi, unde exercițiul puterii supreme pare a coroda parcă tot mai rapid prestigiul și autoritatea monumentelor în viață?

La începutul anului trecut, săptămânalul francez „L'Express" constată, sub titlul „Marea pană a Occidentului", că, în timp ce președintele Obama se pregătește să plece de la Casă Albă, nu uită să-i pună capcane urmașului Trump, iar „în Europa, liderii cad că muștele, se văd obligați să renunțe la ambitiiile lor sau întâmpina mari greutăți". Mai stabili par liderii de mâna forțe din state cu sisteme dirijiste precum Rusia și Turcia, mai constată „L'Express", care nu certifica, însă, o asemenea rețetă pentru Occident.

Dar nostalgia pentru lideri carismatici ai lumii democrației poate inunda fără opreliști arta. Răsfățatul de ultima ora al cinematografiei hollywoodiene este acum Șir Winston Churchill, protagonistul peliculei „Darkest Hour" (iar în versiunea românească „Ziua decisivă"). Din îndelungată și controversată carieră politică, de arme, literară și de artist plastic, a legendarului personaj, filmul se fixează pe momentul desemnării sale că premier, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, când, într-un moment deosebit de critic pentru țară să, Churchil le-a spus răspicat concetățenilor săi că nu le poate oferi decât „sânge, greutăți, sudoare și lacrimi". Uneori, sinceritatea e bună și te face celebru în istorie. Alteori însă... Dar să nu anticipăm.

Churchill iese erou din război, devine unul dintre „cei trei mari" ai lumii imediat postbelice, chiar dacă la primele alegeri britanice de după război va fi înfrânt. Rezumându-i biografia, cotidianul „Le Monde" îi enumeră drept calități „viziunea politică, tenacitatea și geniul oratoric" și îi sintetizează cumva palmaresul vieții active: „peste 50 de ani în serviciul guvernării, 50 de cărți scrise, un Premiu Nobel pentru literatură, distins în patru războaie, 5.000 de tablouri pictate și 16 expoziții la Royal Academy din Londra".

Și totuși, din enumerare lipsește ceva esențial : prestația sa ca unul dintre „cei trei mari", negocierile și deciziile sale asupra alcătuirii lumii de după război. La 16 aprilie 1941, Churchill îi scria lui Molotov: „Vă urez tuturor succes [...] în negocierile cu privire la România, în cadrul cărora considerăm că aveți cel mai greu cuvânt de spus". Și: „Nu am simțit niciodată că relațiile noastre cu România sau Bulgaria cereau sacrificii speciale din partea noastră". Faimosul șervețel sau bilețel cu propunerea de împărțeală a România între Vestul și Estul de atunci al Europei și lumii, de 10:90 primește noi confirmări, de netăgăduit, prin asemenea noi dezvăluiri documentare. Cinicele susțineri ale proaspătului resuscitat erou al scenei mondiale sunt incluse în documentatul și analiticul volum al istoricului și politologului Ioan C. Popa, intitulat „Față nevăzută a agresorului. Pactul Ribbentrop-Molotov și urmările lui pentru România". O carte pe care o vom prezența mai pe larg.