A reapărut de curând în traducere originală, semnată arh. Dan Oprescu, la editura Victor B. Victor din Bucureşti, Omul, acest necunoscut - cartea fundamentală a laureatului al premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină 1912, chirurgul francez Alexis Carrel. Traducătorul mai semnează un prolog, o notă biografică, notele asupra textului şi o inspirată integrare a conţinutului ideatic al cărţii în contextul lucrărilor unor gânditori şi oameni de ştiinţă ulteriori, prin scurte citate semnificative.

Cu deosebite merite în domeniul medical, în special sutura vasculară şi transplantul, Alexis Carrel dovedeşte o formare polivalentă şi o gândire interdisciplinară. Plecând de la o serie de observaţii biologice, medicale şi de igienă, reuşeşte printr-o uimitoare capacitate de evaluare a realităţii să explice efectele societăţii moderne asupra sănătăţii trupeşti, mintale şi duhovniceşti. Arată cum ştiinţele exacte s-au dezvoltat rapid şi amplu, depăşind cu mult cunoaşterea omului în totalitatea sa ca obiect de studiu, şi cum modificările care au rezultat din urma cunoaşterii parţiale a legilor Universului au schimbat mediul în detrimentul omului. Argumentează apoi pentru o ştiinţă a omului, subliniind importanţa spiritualului şi misticului în viaţa din mediul urban, dar şi faptul că delimitarea pe porţiuni a ştiinţelor care investighează omul este inferioară unei abordări holistice. Ca să exemplifice o idee de bază a efortului său, aceea că metoda ştiinţifică este aplicabilă oricărei manifestări umane, reia pe scurt noţiuni de anatomie, histologie şi fiziologie, atât cât erau cunoscute în anul 1935, completând cu analiza şi sinteza în unitatea ştiinţei omului a unor noţiuni de psihologie, ca intelect, intuiţie, comportament, conştiinţă, temperament, persoană. Tratează pertinent, valabil şi cu rigoare de cercetător noţiuni şi semnificaţii ca suflet, morală, simţ estetic, artă, activitate mistică. Nu se fereşte nici de telepatie şi clarviziune, şi precizează legăturile în ambele sensuri dintre toate cele enumerate şi biologia umană, anticipând chiar noţiunea cibernetică şi genetică de informaţie şi unele aspecte ale psihosomaticii. Apelând la filozofie şi fizică, dedică un întreg capitol conceptului de timp interior. În final propune o soluţie problemei decăderii omului, o reconstruire generală şi bine urmărită, un aşa numit „eugenism voluntar".

Deosebit de valoroase şi semnificative pentru societatea de azi sunt mecanismele patogenice pe care Alexis Carrel le surprinde şi le studiază, care, completate cu cele notate de Konrad Lorentz în Cele opt păcate capitale ale lumii civilizate din 1973, oferă un tablou complet al suferinţei (adeseori neconştientizate) omului modern, răpus din interior de comoditate şi de ignoranţă şi din exterior de mass-media şi de consumism.